căsătorie

Revoluția sexuală creștină

Mulți, când aud de revoluție sexuală, se gândesc la cea din anii 1960. Însă, de-a lungul mileniilor, au fost multe revoluții sexuale. Poligamia, practicată prima oară de Lameh (Geneza 4), a fost o revoluție sexuală. Divorțul (nu știm când s-a împământenit) a fost o revoluție sexuală. Liberalizarea sexului din timpul revoluției bolșevice a fost o revoluție sexuală. La fel și cea din vest în anii ’60. Toate aceste revoluții au coborât standardul moral.

Ei bine, a fost și o revoluție sexuală pozitivă: cea creștină. Iată care au fost câteva din principiile acestei revoluții creștine:

Continuă lectura →
Publicitate

Gloria maternității

 

Draga mea,

Trăim din nou acele zile când Dumnezeu ne-a binecuvântat cu încă un copil. Apreciez curajul cu care ai trecut prin naștere în ciuda suferinței grele și complicațiilor. Sunt incredibil de binecuvântat să am o așa soție care este o mamă extraordinară pentru băieții noștri. Știu în același timp că nu-ți este ușor. Știu că îți este mult mai greu decât îmi este mie. Pe umerii tăi cade toată presiunea sculatului noaptea pentru hrănirea bebelușului nostru. Văd cum oboseala se acumulează, cum plânsetul puternic de seară îți face timpanele să vibreze puternic. Văd cum tragi de tine să nu bagi în seamă durerile tale, văd cum îți ștergi lacrimile repede când băiețelul cel mare intră în cameră și ești gata să-ți faci timp și pentru el. Văd și nu pot să nu apreciez.

sursa: pinterest

Deși aceste nopți nedormite par momentan interminabile, vor trece. Zilele sunt lungi, dar anii sunt scurți. Știu că știi asta, doar îți aduc aminte. De unde știu? Pentru că ești dispusă să-l ții în brațe când majoritatea ți-ar spune să-l lași jos. Ești dispusă să-l alăptezi când alții ar zice mult mai repede dă-i lapte praf. Dar tu ești gata să-l alăptezi noaptea ori de câte ori este nevoie. N-am cum să nu apreciez asta.

Dacă în vreo clipă te descurajezi, privește înspre răsplată. Nu există nimic glorios în durerile nașterii, în scutecele murdare, în sângerările alăptării, în cele 3 rânduri de haine schimbate într-o zi pentru că sunt murdare de lapte regurgitat, în țipătul necontrolat, în plânsul colicilor și multe altele. Nimic la acest moment. Dar există ceva glorios în viața unui copil. Am dat naștere la ceva glorios. Noi, doi păcătoși, am dat naștere unui copil care este făcut după chipul și asemănarea noastră. Nu în asta stă gloria vieții lui, ci în faptul că poartă o fărâmă din chipul lui Dumnezeu. O fărâmă infinitisimă ce reflectă precum un ciob de oglindă chipul Creatorului tuturor. Iar acest ciob poate să se alăture chipului întreg prin Hristos prin mila lui Dumnezeu.

 

Când zilele îți par lungi, visează. Visează la viitor. La ziua când va rosti primele cuvinte, la ziua când va merge, la ziua când va învăța să comunice, la ziua când va învăța să citească sau să scrie. La ziua când va începe școala. La ziua când va termina școala. La ziua când, prin mila lui Dumnezeu, se va căsători și, împreună cu viitoarea lui soție, vor ține în mână ceva la fel de glorios.

Nu, nimic nu pare glorios în aceste zile, dar ni s-a încredințat cea mai glorioasă  responsabilitate. Aceea de a fi părinți. Aceea de a forma un caracter, de a sădi semințe cu speranța că într-o zi vor da roade în inima copiilor noștri.

Nu există nimic mai glorios decât viața. Dumnezeu este viață, a dat viață și vrea să dea viață veșnică. În asta stă gloria maternității.

Cu drag,

Al tău soț

Erasmus, Luther și căsătoria

Reforma nu e domeniul meu de specialitate. Sunt destui specialiști pe acest subiect încât am zis să li-l las lor, de-asta nu m-a preocupat foarte mult. Perspectiva asupra căsătoriei și divorțului, subiecte asupra cărora am un mare interes, a fost însă influențată foarte mult de reformatori, și mai ales de Luther. Ah, și să nu-l uit pe Erasmus, acel „semi-protestant sub acoperire” 🙂 Din moment ce anul acesta sărbătorim 500 de ani de la începerea reformei am zis să vedem cum au văzut cei mai importanți reformatori căsătoria și divorțul.

Erasmus (1466-1536), cunoscutul umanist și teolog catolic, a reintepretat textele despre divorț și a sugerat că Mt. 5:32 ar trebui interpretat în ton cu predica de pe munte, adică într-un mod mai puțin legalist, iar Mt. 19 și Marcu 10 sunt texte adresate ucenicilor care sunt membri dedicați ai împărăției și nu oamenilor de rând.  Rom. 7:2-3 și 1 Cor. 7:39 nu sunt texte care să aibă de a face cu divorțul așa că nu pot fi invocate. Concluzia sa este că Pavel permite divorțul și recăsătorirea după ce un credincios a fost părăsit de necredincios, iar excepția Domnului permite recăsătorirea după divorțul ce are ca motiv adulterul.[1]

Luther[2] a fost primul reformator important care a permis divorțul și recăsătorirea pentru adulter și părăsirea căminului conjugal de către un necredincios, la fel ca Erasmus. Acesta adaugă la aceste două motive prezentate în comentariul asupra cărții Matei și alte motive pe care le prezintă în predica „Starea familiei” (1519) și anume situațiile în care „soțul sau soția nu sunt echipați pentru căsătorie din cauza deficiențelor naturale sau de trup de orice fel” și refuzul de a oferi partenerului drepturile conjugale.[3] Prin primul motiv are în vedere incestul (specifică situația în care soții au aceeași mamă), dar repudiază în aceeași predică părăsirea partenerului în cazul invalidității. Cel din urmă motiv îl argumentează arătând importanța pe care Pavel o acordă relațiilor sexuale în cadrul căsătoriei în prima parte din 1 Cor. 7 și susține că neîndeplinirea datoriei conjugale este contrară căsătoriei și duce la dizolvarea acesteia. Laxitatea lui Luther față de divorț și recăsătorire se vede clar în următorul citat:

Oh, cât de vastă este ignoranța despre Dumnezeu în inima omului încât nu poate distinge între o poruncă a lui Dumnezeu și tradiția oamenilor. A avea una, două, trei sau patru soții în succesiune este o căsătorie [legitimă] și nu este contrar lui Dumnezeu; oare ce poate preveni imoralitatea și adulterul, care sunt împotriva poruncii lui Dumnezeu?[4]

În „Captivitatea babiloniană a Bisericii” (1520) încurajează acceptarea ideii unui tată surogat, iar în cazul în care soțul impotent nu e de acord și refuză să divorțeze, o încurajează pe soția acestuia să meargă într-o regiune necunoscută unde poate contracta o altă căsătorie. Continuă lectura →

Standardul moral al Legii și idealul moral al lui Dumnezeu

Următorul pasaj este preluat din lucrarea de dizertație. Acesta este rupt din capitolul în care analizez Mt. 19 și cuvintele Mântuitorului privitoare la Legea despre divorț. Fiind rupt din context, vă rog să-l tratați ca atare:

Fariseii percep răspunsul Domnului ca pe o desființare totală a dreptului la divorț și obiectează aducând în discuție Legea ce permite divorțul (Deut. 24:1-4). Desființarea divorțului de către Isus este probabil echivalată de aceștia cu desființarea Legii. Răspunsul Domnului nu atacă logica lor (din contră, o confirmă), ci permanența Legii. Hristos prezintă motivul pentru care Legea mozaică îngăduie divorțul și recăsătorirea ca mai apoi să facă din nou referire la Legea creației.[1]

Termenul σκληροκαρδία este exprem de important. Acesta arată că Legea permite divorțul din pricina nivelului moral al societății evreiești la vremea la care a fost dată și este „o concesie față de slăbiciunea umană”.[2] Poziția erasmiană justifică deseori Deut. 24:1-4 în lumina învățăturii lui Isus considerând că există motive legitime pentru care divorțul și recăsătorirea sunt permise în Lege.[3] Mt. 19:7-8 desființează Deut. 24:1-4 care, deși nu mandata divorțul și recăsătorirea, îl permitea. Dorința de armonizare a Legii cu Noul Testament este motivată de versete precum Rom. 7:12 care spun că „Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună” sau 1 Tim. 1:8 („noi ştim că Legea este bună”). Întrucât Dumnezeu a dat Legea, consideră susținătorii armonizării, aceasta trebuie să reflecte caracterul desăvârșit al lui Dumnezeu și să fie sfântă în totalitatea ei. Pe baza acestui raționament nu doar că divorțul și recăsătorirea din Deut. 24 trebuie justificate într-un fel sau altul, ci și sclavia, poligamia cât și alte cutume sociale legiferate în Pentateuh. Acestea sunt cu siguranță contrare caracterului sfânt al lui Dumnezeu. Justificarea acestora ar însemna subminarea unora din principiile nou-testamentare. Calea logică mai ușoară este schimbarea perspectivei asupra Legii mozaice în lumina cuvintelor Mântuitorului. Vorbind despre Lege și standardele etice, Wenham scrie:

Legea stabilește standardele minime de comportament care, dacă sunt încălcate, produc sancțiuni. Aceasta impune reguli instituțiilor precum căsătoria și sclavia, dar nu prescrie idealurile comportamentului în căsătorie… În majoritatea societăților ce este impus în lege nu este totuna cu ce cred membri integri ai acelei societăți că este dezirabil din punct de vedere social sau cu atât mai puțin ce cred că este ideal. Există o legătură între idealurile morale și lege, dar legea tinde să fie un compromis pragmatic între idealurile legiuitorului și ce poate fi impus în practică. Legea impune un standard minim de comportare… Legea, în general, stabilește care este podeaua comportamentului social, nu prescrie un tavan etic.[4]

Wenham continuă și aplică argumentul său la căsătorie:

Deși legea nu cerea monogamia soților evrei, poate pentru că era greu de impus, este clar că scriitorii biblici nu se așteptau ca oamenii să trăiască doar după lege. Ei sperau la un comportament mai bun. Monogamia pe viață a fost intenția Creatorului, iar cei care nu urmează acest tipar vor avea dificultăți.[5]

Pe lângă aceste observații excelente ale lui Wenham mai trebuie spus că (în general, dar afirmația nu trebuie luată în sens absolut) Legea avea rolul de a limita consecințele comportamentului propriu asupra vieții unei alte persoane și deseori acesta este criteriul pentru minimul etic oferit de lege. De exemplu, furtul este interzis pentru că încalcă dreptul la proprietate al altei persoane. Curvia era privită asemănător furtului, o relație ilicită cu soția unui alt bărbat însemnând încălcarea drepturilor acestuia. Sperjurul afecta libertatea, dreptul la proprietate sau putea duce chiar la moartea unei persoane. Prin urmare, scopul Legii per se era bun, dar nu reprezenta idealul moral. Legea avea rolul de a scoate în evidență răul și de a-l limita, dar nu reflectă nicidecum idealul divin în orice situație. Și Piper are o poziție asemănătoare lui Wenham:

…Există legi în Vechiul Testament care nu sunt expresii ale voii lui Dumnezeu pentru orice vreme, ci expresii a cum trebuie administrat cel mai bine păcatul într-un anume popor la un moment anume. Divorțul nu este niciodată poruncit și niciodată instituit în Vechiul Testament. Dar a fost permis și reglementat – la fel cum poligamia a fost permisă și reglementată și la fel cum anumite tipuri de slavie au fost permise și reglementate. Isus spune aici că această permisie nu reflectă idealul lui Dumnezeu pentru poporul lui; permisia reflectă împietrirea inimii umane.[6]

Nu e de mirare că Pavel spune că Legea poate fi rezumată la iubirea aproapelui (Rom. 13:9, Gal. 5:14). Protejarea dreptului aproapelui este scopul principal al Legii mozaice.

[1] Craig L. Blomberg, Matthew (Nashville: Broadman Press, 1992), 291.

[2] Jacques Dupont, Mariage et divorce dans l’Évangile: Matthieu 19, 3-12 et parallèles (Bruges: Desclee de Brouwer, 1959), 18-19.

[3] John Murray, Divorce (Philadelphia: The Presbyterian and Reformed Publishing, 1961), 3-16; David John Atkinson, To Have and to Hold: the Marriage Covenant and the Discipline of Divorce (Grand Rapids: William B. Eerdmans, 1981), 100-106.

[4] Gordon J. Wenham, Story as Torah: Reading the Old Testament Ethically (Edinburgh: T&T Clark, 2000), 80.

[5] Wenham, Story as Torah, 86.

[6] John Piper și Noël Piper, This Momentary Marriage: A Parable of Permanence (Wheaton: Crossway Books, 2012), 160.

Campanie video împotriva divorțului în China. Absolut genială

Nu cred că o astfel de campanie ar strica în România, în Europa sau în orice altă țară vestică. Cei care cochetați cu gândul divorțului, urmăriți-l. Gândiți-vă la trecut. Amintirile construite împreună sunt una dintre rădăcinile greu de tăiat, nu știu cum reușesc unii să le îndepărteze atât de ușor. Aveți voie să vă îmbrățișați soțul sau soția imediat după ce veți termina de vizionat.

Despre poziția excepției „în afară de pricină de curvie” în Matei 5:32 și 19:9

În acest articol îmi propun să facem puțină hermeneutică a sintaxei. Sintaxa este o „ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul îmbinării cuvintelor în procesul vorbirii.” (dexonline.ro)  Nu e tot una a spune „câinele l-a mușcat pe stăpân” cu „stăpânul l-a mușcat pe câine.” Ordinea cuvintelor este esențială.

Matei este singurul evanghelist dintre sinoptici care introduce o clauză excepțională în textele în care Mântuitorul se adresează problemei divorțului. O face prima oară în predica de pe Munte (Matei 5) iar a doua oară în episodul pornit dintr-o discuție cu opozanții lui (Matei 19), episod paralel cu Marcu 10.

Atât în Matei 5:32 cât și în Matei 19:9 poziția excepției în frază rămâne nealterată. Cu siguranță acest lucru nu e la întâmplare. Ce putem spune despre poziția excepției din 5:32 este valabil și cu privire la 19:9 și vice-versa.

Nu doar că poziția excepției este identică în cele două versete plasate în două contexte diferite, dar și informația rostită anterior excepției, „oricine își lasă nevasta”, este identică.

E drept că informația de după excepție diferă parțial în cele două versete, dar acum ne vom ocupa strict de sintaxa excepției și de informația anterioară clauzei excepționale.

Jacques Dupont face următoarea observație cu privire la 19:9, valabilă și Continuă lectura →

De ce (trebuie să ne) iubim femeile

În Efeseni 5, cel mai fascinant text ce vorbește despre relația dintre bărbat și femeie în cadrul căsătoriei, apostolul Pavel le poruncește bărbaților să-și iubească nevestele. Principiul pe care îl învățăm din acest pasaj este că dragostea este nevoia fundamentală a femeii, iar respectul e nevoia fundamentală a bărbatului. Să-i lăsăm însă deoparte pe bărbați. Pavel nu ne spune doar ce să facem și cum să o facem, ci și cu ce scop trebuie să o facem. Continuă lectura →

Când o tumoare „recidivistă” te lovește subit

Fiindcă mâine este ziua soției mele și tocmai ce-am primit niște vești minunate, mi-am adus aminte de aceste rânduri. E un text scris în februarie 2011, dar această experiență va rămâne pururea în amintirea mea și a ei.

Ultimele săptămâni au fost intense pentru mine și Alina. Domnul a îngăduit ca draga mea soție să aibă parte de niște dureri abdominale cumplite a căror cauză nu o cunoșteam la acel moment.  În mintea ei rezona durerea trecutului și frica s-a înfiripat în inima ei plăpândă.

Totul începe cu 15 ani în urmă: la vârsta de 7 ani a avut o tumoare la ovarul stâng și, de data aceasta, durerea era asemănătoare. La acea vârstă a trebuit să i se extirpe tumoarea cu tot cu ovar. De data aceasta, durerea era la celălalt. Puneți-vă acum în pielea unei astfel de femei ce iubește copiii nespus de mult… uitați-l pe soț, empatizați cu ea doar.

Durerea a persistat și am făcut programare la doctor, dar nu s-a putut mai repede de 4 zile. În acest tim îngrijorarea și frica s-au adunat. Ce este? Care este cauza? Oare este tumoare? Oare a recidivat? Pe lângă toate acestea, durerea era cea care amplifica pesimismul și frica ei.

Fiecare noapte era un chin pentru că durerea creștea Continuă lectura →

Excesul de flirt dăunează grav sănătății

Am văzut destui crai și crăiese îndrăgostite de flirt. Ei nu au niciun plan să înceapă o relație, dar le dau speranțe și semnale la cât mai multe persoane de sex opus. Senzația de moment pe care o trăiesc îi face să dorească să facă eternă clipa de a fi adulați de o mulțime de fete (sau băieți, după caz) simultan.

Problema este că flirtul dăunează grav propriei persoane cât și celor din jur. Să luăm următorul caz Continuă lectura →

Dragostea, la fel de fragilă ca o amintire

Dacă mi-aș pierde amintirile ar fi una singură pe care aș dori s-o păstrez: pe a soției. În ea s-ar găsi cele mai adânci secrete ale mele și m-ar cunoaște așa de bine încât m-ar putea „recrea” fie și pentru câteva momente până când mi-aș uita identitatea din nou. Dar și de  i-aș uita chipul și privirea pătrunzătoare, de aș uita cine este ea și de aș uita că i-am jurat credincioșie până la moarte, tot ea ar fi cea de care m-aș îndrăgosti în fiecare zi și m-ar face să doresc s-o cer în căsătorie încă o dată, și-nc-odată, zi după zi. Aș trăi numai cu fluturi în stomac în euforia primelor zile de relație.

Ea ar fi cea care mi-ar aduce aminte de Dumnezeul meu, de Dumnezeul nostru, de experiențele petrecute împreună la umbra aripilor sale, de zilele bune și de zilele rele când am strigat cu lacrimi după ajutorul Său.

Dacă mi-aș pierde amintirile am siguranța că ea ar sta alături de mine și ar iubi chiar și umbra celui ce a trăit în carcasa pe care oamenii o numeau Cruceru Dragoș Beniamin. Și eu aș face același lucru pentru ea.

Știu că n-ar face-o din obligație, ci motivată de focul ce-i sprintenă jucăuș în inimă când mă vede după câteva ore petrecute departe de mine.

Ar face-o pentru că se iubește ( Efeseni 5:29 se aplică și soțiilor) și șție că moartea ei începe cu moartea mea.

Da, dragostea în trup e o simplă amintire în care creierul ne poate juca feste, dar va veni o zi când vom fi luați din aceste vase imperfecte și vom fi îmbrăcați în trupuri glorioase și nu ne va mai frică de faptul că iubirea e o simplă amintire pentru că va rămâne cu siguranță fiind cea mai mare dintre toate (1 Corinteni 13).