Erasmus, Luther și căsătoria

Reforma nu e domeniul meu de specialitate. Sunt destui specialiști pe acest subiect încât am zis să li-l las lor, de-asta nu m-a preocupat foarte mult. Perspectiva asupra căsătoriei și divorțului, subiecte asupra cărora am un mare interes, a fost însă influențată foarte mult de reformatori, și mai ales de Luther. Ah, și să nu-l uit pe Erasmus, acel „semi-protestant sub acoperire” 🙂 Din moment ce anul acesta sărbătorim 500 de ani de la începerea reformei am zis să vedem cum au văzut cei mai importanți reformatori căsătoria și divorțul.

Erasmus (1466-1536), cunoscutul umanist și teolog catolic, a reintepretat textele despre divorț și a sugerat că Mt. 5:32 ar trebui interpretat în ton cu predica de pe munte, adică într-un mod mai puțin legalist, iar Mt. 19 și Marcu 10 sunt texte adresate ucenicilor care sunt membri dedicați ai împărăției și nu oamenilor de rând.  Rom. 7:2-3 și 1 Cor. 7:39 nu sunt texte care să aibă de a face cu divorțul așa că nu pot fi invocate. Concluzia sa este că Pavel permite divorțul și recăsătorirea după ce un credincios a fost părăsit de necredincios, iar excepția Domnului permite recăsătorirea după divorțul ce are ca motiv adulterul.[1]

Luther[2] a fost primul reformator important care a permis divorțul și recăsătorirea pentru adulter și părăsirea căminului conjugal de către un necredincios, la fel ca Erasmus. Acesta adaugă la aceste două motive prezentate în comentariul asupra cărții Matei și alte motive pe care le prezintă în predica „Starea familiei” (1519) și anume situațiile în care „soțul sau soția nu sunt echipați pentru căsătorie din cauza deficiențelor naturale sau de trup de orice fel” și refuzul de a oferi partenerului drepturile conjugale.[3] Prin primul motiv are în vedere incestul (specifică situația în care soții au aceeași mamă), dar repudiază în aceeași predică părăsirea partenerului în cazul invalidității. Cel din urmă motiv îl argumentează arătând importanța pe care Pavel o acordă relațiilor sexuale în cadrul căsătoriei în prima parte din 1 Cor. 7 și susține că neîndeplinirea datoriei conjugale este contrară căsătoriei și duce la dizolvarea acesteia. Laxitatea lui Luther față de divorț și recăsătorire se vede clar în următorul citat:

Oh, cât de vastă este ignoranța despre Dumnezeu în inima omului încât nu poate distinge între o poruncă a lui Dumnezeu și tradiția oamenilor. A avea una, două, trei sau patru soții în succesiune este o căsătorie [legitimă] și nu este contrar lui Dumnezeu; oare ce poate preveni imoralitatea și adulterul, care sunt împotriva poruncii lui Dumnezeu?[4]

În „Captivitatea babiloniană a Bisericii” (1520) încurajează acceptarea ideii unui tată surogat, iar în cazul în care soțul impotent nu e de acord și refuză să divorțeze, o încurajează pe soția acestuia să meargă într-o regiune necunoscută unde poate contracta o altă căsătorie. Continuă lectura

Anunțuri

Standardul moral al Legii și idealul moral al lui Dumnezeu

Următorul pasaj este preluat din lucrarea de dizertație. Acesta este rupt din capitolul în care analizez Mt. 19 și cuvintele Mântuitorului privitoare la Legea despre divorț. Fiind rupt din context, vă rog să-l tratați ca atare:

Fariseii percep răspunsul Domnului ca pe o desființare totală a dreptului la divorț și obiectează aducând în discuție Legea ce permite divorțul (Deut. 24:1-4). Desființarea divorțului de către Isus este probabil echivalată de aceștia cu desființarea Legii. Răspunsul Domnului nu atacă logica lor (din contră, o confirmă), ci permanența Legii. Hristos prezintă motivul pentru care Legea mozaică îngăduie divorțul și recăsătorirea ca mai apoi să facă din nou referire la Legea creației.[1]

Termenul σκληροκαρδία este exprem de important. Acesta arată că Legea permite divorțul din pricina nivelului moral al societății evreiești la vremea la care a fost dată și este „o concesie față de slăbiciunea umană”.[2] Poziția erasmiană justifică deseori Deut. 24:1-4 în lumina învățăturii lui Isus considerând că există motive legitime pentru care divorțul și recăsătorirea sunt permise în Lege.[3] Mt. 19:7-8 desființează Deut. 24:1-4 care, deși nu mandata divorțul și recăsătorirea, îl permitea. Dorința de armonizare a Legii cu Noul Testament este motivată de versete precum Rom. 7:12 care spun că „Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună” sau 1 Tim. 1:8 („noi ştim că Legea este bună”). Întrucât Dumnezeu a dat Legea, consideră susținătorii armonizării, aceasta trebuie să reflecte caracterul desăvârșit al lui Dumnezeu și să fie sfântă în totalitatea ei. Pe baza acestui raționament nu doar că divorțul și recăsătorirea din Deut. 24 trebuie justificate într-un fel sau altul, ci și sclavia, poligamia cât și alte cutume sociale legiferate în Pentateuh. Acestea sunt cu siguranță contrare caracterului sfânt al lui Dumnezeu. Justificarea acestora ar însemna subminarea unora din principiile nou-testamentare. Calea logică mai ușoară este schimbarea perspectivei asupra Legii mozaice în lumina cuvintelor Mântuitorului. Vorbind despre Lege și standardele etice, Wenham scrie:

Legea stabilește standardele minime de comportament care, dacă sunt încălcate, produc sancțiuni. Aceasta impune reguli instituțiilor precum căsătoria și sclavia, dar nu prescrie idealurile comportamentului în căsătorie… În majoritatea societăților ce este impus în lege nu este totuna cu ce cred membri integri ai acelei societăți că este dezirabil din punct de vedere social sau cu atât mai puțin ce cred că este ideal. Există o legătură între idealurile morale și lege, dar legea tinde să fie un compromis pragmatic între idealurile legiuitorului și ce poate fi impus în practică. Legea impune un standard minim de comportare… Legea, în general, stabilește care este podeaua comportamentului social, nu prescrie un tavan etic.[4]

Wenham continuă și aplică argumentul său la căsătorie:

Deși legea nu cerea monogamia soților evrei, poate pentru că era greu de impus, este clar că scriitorii biblici nu se așteptau ca oamenii să trăiască doar după lege. Ei sperau la un comportament mai bun. Monogamia pe viață a fost intenția Creatorului, iar cei care nu urmează acest tipar vor avea dificultăți.[5]

Pe lângă aceste observații excelente ale lui Wenham mai trebuie spus că (în general, dar afirmația nu trebuie luată în sens absolut) Legea avea rolul de a limita consecințele comportamentului propriu asupra vieții unei alte persoane și deseori acesta este criteriul pentru minimul etic oferit de lege. De exemplu, furtul este interzis pentru că încalcă dreptul la proprietate al altei persoane. Curvia era privită asemănător furtului, o relație ilicită cu soția unui alt bărbat însemnând încălcarea drepturilor acestuia. Sperjurul afecta libertatea, dreptul la proprietate sau putea duce chiar la moartea unei persoane. Prin urmare, scopul Legii per se era bun, dar nu reprezenta idealul moral. Legea avea rolul de a scoate în evidență răul și de a-l limita, dar nu reflectă nicidecum idealul divin în orice situație. Și Piper are o poziție asemănătoare lui Wenham:

…Există legi în Vechiul Testament care nu sunt expresii ale voii lui Dumnezeu pentru orice vreme, ci expresii a cum trebuie administrat cel mai bine păcatul într-un anume popor la un moment anume. Divorțul nu este niciodată poruncit și niciodată instituit în Vechiul Testament. Dar a fost permis și reglementat – la fel cum poligamia a fost permisă și reglementată și la fel cum anumite tipuri de slavie au fost permise și reglementate. Isus spune aici că această permisie nu reflectă idealul lui Dumnezeu pentru poporul lui; permisia reflectă împietrirea inimii umane.[6]

Nu e de mirare că Pavel spune că Legea poate fi rezumată la iubirea aproapelui (Rom. 13:9, Gal. 5:14). Protejarea dreptului aproapelui este scopul principal al Legii mozaice.

[1] Craig L. Blomberg, Matthew (Nashville: Broadman Press, 1992), 291.

[2] Jacques Dupont, Mariage et divorce dans l’Évangile: Matthieu 19, 3-12 et parallèles (Bruges: Desclee de Brouwer, 1959), 18-19.

[3] John Murray, Divorce (Philadelphia: The Presbyterian and Reformed Publishing, 1961), 3-16; David John Atkinson, To Have and to Hold: the Marriage Covenant and the Discipline of Divorce (Grand Rapids: William B. Eerdmans, 1981), 100-106.

[4] Gordon J. Wenham, Story as Torah: Reading the Old Testament Ethically (Edinburgh: T&T Clark, 2000), 80.

[5] Wenham, Story as Torah, 86.

[6] John Piper și Noël Piper, This Momentary Marriage: A Parable of Permanence (Wheaton: Crossway Books, 2012), 160.

Campanie video împotriva divorțului în China. Absolut genială

Nu cred că o astfel de campanie ar strica în România, în Europa sau în orice altă țară vestică. Cei care cochetați cu gândul divorțului, urmăriți-l. Gândiți-vă la trecut. Amintirile construite împreună sunt una dintre rădăcinile greu de tăiat, nu știu cum reușesc unii să le îndepărteze atât de ușor. Aveți voie să vă îmbrățișați soțul sau soția imediat după ce veți termina de vizionat.

Despre poziția excepției „în afară de pricină de curvie” în Matei 5:32 și 19:9

În acest articol îmi propun să facem puțină hermeneutică a sintaxei. Sintaxa este o „ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul îmbinării cuvintelor în procesul vorbirii.” (dexonline.ro)  Nu e tot una a spune „câinele l-a mușcat pe stăpân” cu „stăpânul l-a mușcat pe câine.” Ordinea cuvintelor este esențială.

Matei este singurul evanghelist dintre sinoptici care introduce o clauză excepțională în textele în care Mântuitorul se adresează problemei divorțului. O face prima oară în predica de pe Munte (Matei 5) iar a doua oară în episodul pornit dintr-o discuție cu opozanții lui (Matei 19), episod paralel cu Marcu 10.

Atât în Matei 5:32 cât și în Matei 19:9 poziția excepției în frază rămâne nealterată. Cu siguranță acest lucru nu e la întâmplare. Ce putem spune despre poziția excepției din 5:32 este valabil și cu privire la 19:9 și vice-versa.

Nu doar că poziția excepției este identică în cele două versete plasate în două contexte diferite, dar și informația rostită anterior excepției, „oricine își lasă nevasta”, este identică.

E drept că informația de după excepție diferă parțial în cele două versete, dar acum ne vom ocupa strict de sintaxa excepției și de informația anterioară clauzei excepționale.

Jacques Dupont face următoarea observație cu privire la 19:9, valabilă și Continuă lectura

De ce (trebuie să ne) iubim femeile

În Efeseni 5, cel mai fascinant text ce vorbește despre relația dintre bărbat și femeie în cadrul căsătoriei, apostolul Pavel le poruncește bărbaților să-și iubească nevestele. Principiul pe care îl învățăm din acest pasaj este că dragostea este nevoia fundamentală a femeii, iar respectul e nevoia fundamentală a bărbatului. Să-i lăsăm însă deoparte pe bărbați. Pavel nu ne spune doar ce să facem și cum să o facem, ci și cu ce scop trebuie să o facem. Continuă lectura

Când o tumoare „recidivistă” te lovește subit

Fiindcă mâine este ziua soției mele și tocmai ce-am primit niște vești minunate, mi-am adus aminte de aceste rânduri. E un text din februarie 2011, dar această experiență va rămâne pururea în amintirea mea și a ei.

Ultimele săptămâni au fost intense pentru mine și Alina. Domnul a îngăduit ca draga mea soție să aibă parte de niște dureri abdominale cumplite a căror cauză nu știam care este.  În mintea ei rezona durerea trecutului și frica s-a înfiripat în inima ei plăpândă.

Totul începe cu 15 ani în urmă: la vârsta de 7 ani a avut o tumoare la ovarul stâng și durerea era asemănătoare. La acea vârstă a trebuit să i se extirpe tumoarea cu tot cu ovar. De data aceasta, durerea era la celălalt. Puneți-vă acum în pielea unei astfel de femei ce iubește copii nespus de mult… uitați-l pe soț, empatizați cu ea doar.

Durerea a persistat și am făcut programare la doctor, dar nu s-a putut mai repede de 4 zile. În acest timp îngrijorarea și frica s-au adunat. Ce este? Care este cauza? Oare este tumoare? Oare a recidivat? Pe lângă toate acestea, durerea era cea care amplifica pesimismul și frica ei.

Fiecare noapte era un chin pentru că durerea creștea Continuă lectura

Excesul de flirt dăunează grav sănătății

Am văzut destui crai și crăiese îndrăgostite de flirt. Ei nu au niciun plan să înceapă o relație, dar le dau speranțe și semnale la cât mai multe persoane de sex opus. Senzația de moment pe care o trăiesc îi face să dorească să facă eternă clipa de a fi adulați de o mulțime de fete (sau băieți, după caz) simultan.

Problema este că flirtul dăunează grav propriei persoane cât și celor din jur. Să luăm următorul caz Continuă lectura

Dragostea, la fel de fragilă ca o amintire

Dacă mi-aș pierde amintirile ar fi una singură pe care aș dori s-o păstrez: pe a soției. În ea s-ar găsi cele mai adânci secrete ale mele și m-ar cunoaște așa de bine încât m-ar putea „recrea” fie și pentru câteva momente până când mi-aș uita identitatea din nou. Dar și de  i-aș uita chipul și privirea pătrunzătoare, de aș uita cine este ea și de aș uita că i-am jurat credincioșie până la moarte, tot ea ar fi cea de care m-aș îndrăgosti în fiecare zi și m-ar face să doresc s-o cer în căsătorie încă o dată, și-nc-odată, zi după zi. Aș trăi numai cu fluturi în stomac în euforia primelor zile de relație.

Ea ar fi cea care mi-ar aduce aminte de Dumnezeul meu, de Dumnezeul nostru, de experiențele petrecute împreună la umbra aripilor sale, de zilele bune și de zilele rele când am strigat cu lacrimi după ajutorul Său.

Dacă mi-aș pierde amintirile am siguranța că ea ar sta alături de mine și ar iubi chiar și umbra celui ce a trăit în carcasa pe care oamenii o numeau Cruceru Dragoș Beniamin. Și eu aș face același lucru pentru ea.

Știu că n-ar face-o din obligație, ci motivată de focul ce-i sprintenă jucăuș în inimă când mă vede după câteva ore petrecute departe de mine.

Ar face-o pentru că se iubește ( Efeseni 5:29 se aplică și soțiilor) și șție că moartea ei începe cu moartea mea.

Da, dragostea în trup e o simplă amintire în care creierul ne poate juca feste, dar va veni o zi când vom fi luați din aceste vase imperfecte și vom fi îmbrăcați în trupuri glorioase și nu ne va mai frică de faptul că iubirea e o simplă amintire pentru că va rămâne cu siguranță fiind cea mai mare dintre toate (1 Corinteni 13).

Te iubesc=vrei să fii soția mea?

Aveam 13 sau 14 ani când sora mea mai mare mi-a spus: „Să-i spui viitoarei tale prietene că o iubești când ești sigur că vrei să te căsătorești cu ea.” Mi-a fost greu să înțeleg de ce, dar am zis că știe ea mai bine, doar e fată. M-am ținut de această regulă, dar n-am putut să nu mă gândesc de ce să nu-i spun aceste două cuvinte. Toată lumea le folosea. Pe chat înlocuiseră salutul de final al amorezaților. „Pa pa” sau „la revedere” fuseseră  înlocuite de banalul (în acel context) „te iubesc”.

Lumea dictează acest ritm: ești într-o relație, indiferent că e vorba de o săptămână sau de 20 de ani, folosești aceste două cuvinte. Dar cât de lipsite de valoare devin astfel. Am putea extinde acel verset din 1 Ioan și la acest subiect și să spunem „nu iubiți (cum iubește) lumea.” Nu iubiți (ca) lumea.

Am înțeles abia după ani buni cât de mult înseamnă pentru o femeie să-i spui că o iubești. Iubirea înseamnă dedicare, statornicie, garantarea prezenței în cele mai frumoase și cele mai urâte clipe. Iubirea este acel drog ce îi dă putere unei femei disperate să se ridice și să facă următorul pas după ce și-a pierdut copiii și a rămas doar cu prima dragoste alături, soțul.

Toate aceste lucruri îi trec prin minte unei femei când un bărbat îi spune că o iubește, lucruri de altfel specifice legământului căsătoriei.

I-am spus soției mele că o iubesc la aproape 2 ani de la începtul relației noastre. I-am spus conștient fiind că aceste cuvinte sunt un echivalent timpuriu al cererii în căsătoriei. Nu m-am înșelat. După rostirea acestor cuvinte, râurile înspumegate ale emoțiilor ei față de mine au îndepărtat stăvilarele puse din dragoste pentru mine.

Nu sunt singurul ce spune aceste lucruri, și alții îmi confirmă spusele.

Ceea ce conferă atâta putere acestor două cuvinte este așteptarea și raritatea lor. Nu degeaba spunea Cicero „omnia preclara rara sunt” adică „toate minunile sunt rare”.

„Te iubesc” trebuie să fie una dintre acele minuni rare pentru a rămâne o minune și în căsătorie.

Bărbați, folosiți aceste cuvinte rar, mai ales înainte de căsătorie, cunoscându-le puterea. Eu vă recomand să i le spuneți prietenei când sunteți siguri că vreți să vă căsătoriți cu ea. Astfel veți proteja inima ei visătoare și sensibilă. Veți putea acționa ca adevărați gentlemani.

Nu uitați, sunt două cuvinte care au o însemnătate și greutate mult mai mare pentru femei decât pentru noi, bărbații.

Nu le pervertiți aruncându-le la orice colț de stradă în stil americănesc. Responsabilitatea cade pe umerii voștri pentru că inițiativa trebuie să vă aparțină vouă.

Beneficiile căsătoriei de tânăr (2)

Puteți citi introducerea (obligatoriu) AICI.

1. Ești mai protejat de ispita sexuală în perioada în care lupta e cea mai acerbă

Să nu creadă careva că din momentul căsătoriei va fi liber de orice ispită sexuală. Căderea în ispita sexuală e o problemă a inimii mai întâi de toate, dar aceasta poate fi biruită mai ușor în căsătorie. (1 Corinteni 7:2-6)

Cele mai mari ispite vin în jurul vârstei de 20 de ani. Căsătoria de tânăr îți oferă un refugiu de ispitele sexuale, dar, ca să mă asigur că ați înțeles mesajul meu, nu înseamnă că nu veți mai fi ispitiți niciodată. Instinctul sexual rămâne același. E o binecuvântare și totodată un blestem într-o oarecare măsură. Un rabin spunea că, dacă atracția sexuală nu ar fi atât de puternică la bărbați, aceștia nu s-ar mai căsători, nu și-ar mai face o casă și n-ar mai avea copii. Sexualitatea, ca să știți fetelor, e un factor motivator pentru bărbați. Așa ne-a creat Dumnezeu, iar ceea ce a creat Dumnezeu a fost împins înspre limitele păcatului de firea pământească pervertită.

Dacă vreți ca lupta cu păcatul să fie mai ușoară (n-am spus eliminată) și să vă păstrați curați scurtați perioada de așteptare. Mai ales dacă sunteți într-o relație sigură. N-are rost. Vă spune asta unul care a fost prieten cu soția sa 6 ani înainte de a se căsători. Nu recomand la nimeni o relație așa de lungă înainte de căsătorie. Despre asta altădată.

2. Te responsabilizează mai devreme

Odată cu căsătoria se termină copilăria. Ești pus față în față cu alegeri dificile, prioritățile vor fi altele. Nu va trebui să ai grijă doar de tine (oricum până atunci aveau părinții -mama în principal :)- grijă de tine). Căsătoria timpurie poate fi un șoc, dar responsabilizarea e ceva bun. Oricum trebuie să fim pe picioarele noastre la un moment dat. Cu cât mai devreme cu atât mai bine.

3. Te maturizează 

Responsabilitatea ne maturizează. Spun din nou, cu cât mai devreme cu atât mai bine. Și-așa n-avem mult de trăit pe pământul acesta. Să ne numărăm bine zilele. Caracterul se formează foarte mult în a treia decadă de viață. Căsătoria timpurie va ajuta la formarea unui caracter mai bun și mai sfânt pentru că acum vei avea ajutorul potrivit alături de tine.

4. Îți oferă o altă prestanță în fața oamenilor

Am văzut că oamenii m-au privit diferit după ce m-am căsătorit la 21. Da, mai sunt unii care-ți spun că ești doar un copil și la 25, dar te asigur că ești privit cu alți ochii. Vei fi văzut mai matur, mai responsabil, mai hotărât. Oamenii vor vedea în tine o persoană decisă și care știe ce vrea de la viață,

5. Îți oferă o motivație pentru care să lupți

Până la căsătorie motivația e nunta. După, motivația e soția și (posibil) copiii. Avem nevoie de motivație ca să facem ceva cu viața aceasta, să o facem să însemne ceva și acel ceva să aibă sens în ochii lui Dumnezeu și ochii noștri. Un profesor ne spunea că soția și copiii au fost cei care l-au motivat să scrie atât. Când ne pierdem motivația, familia poate fi un bun motivator.

6. Te învăță să te gândești mai mult la alții

Când m-am căsătorit eram o persoană foarte egoistă. După am învățat ce înseamnă empatia și altruismul. Încă învăț. It was an eye opening thing for me.

7. Îți oferă ocazia să te concentrezi mai bine la ce faci

Chiar am citit un articol care spunea că bărbații căsătoriți sunt mai eficienți. Așa a fost și situația cu mine în ce privește facultatea. V-am spus asta și în partea 1. Puteți să le spuneți părinților voștri asta ca să le dărâmați argumentul că nu vei mai învăța dacă te căsătorești.

Ești mai liniștit. Știi unde te întorci seara, că aveți cuibul vostru. Asta dă siguranță și duce la eficiență în muncă.

 

Căsătoria timpurie nu e pentru toți. Ai nevoie de un anumit nivel de maturitate spirituală, de stabilitate și de tăria de a accepta provocările care vor fi, în general, mult mai multe. Dar în toate acestea și multe altele stă frumusețea căsătoriei de tânăr. Eu sunt 100% pentru căsătoria de tânăr. Spun și eu ca Voodie Baucham: mi-aș fi dorit să mă fi născut căsătorit :).

Voi ce beneficii ați observat?

Majoritatea beneficiilor sunt aplicabile la căsătorie în general. Cu cât mai devreme însă, cu atât mai bine, că doar viața e scurtă.