Următorul pasaj este preluat din lucrarea de dizertație. Acesta este rupt din capitolul în care analizez Mt. 19 și cuvintele Mântuitorului privitoare la Legea despre divorț. Fiind rupt din context, vă rog să-l tratați ca atare:
Fariseii percep răspunsul Domnului ca pe o desființare totală a dreptului la divorț și obiectează aducând în discuție Legea ce permite divorțul (Deut. 24:1-4). Desființarea divorțului de către Isus este probabil echivalată de aceștia cu desființarea Legii. Răspunsul Domnului nu atacă logica lor (din contră, o confirmă), ci permanența Legii. Hristos prezintă motivul pentru care Legea mozaică îngăduie divorțul și recăsătorirea ca mai apoi să facă din nou referire la Legea creației.[1]
Termenul σκληροκαρδία este exprem de important. Acesta arată că Legea permite divorțul din pricina nivelului moral al societății evreiești la vremea la care a fost dată și este „o concesie față de slăbiciunea umană”.[2] Poziția erasmiană justifică deseori Deut. 24:1-4 în lumina învățăturii lui Isus considerând că există motive legitime pentru care divorțul și recăsătorirea sunt permise în Lege.[3] Mt. 19:7-8 desființează Deut. 24:1-4 care, deși nu mandata divorțul și recăsătorirea, îl permitea. Dorința de armonizare a Legii cu Noul Testament este motivată de versete precum Rom. 7:12 care spun că „Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună” sau 1 Tim. 1:8 („noi ştim că Legea este bună”). Întrucât Dumnezeu a dat Legea, consideră susținătorii armonizării, aceasta trebuie să reflecte caracterul desăvârșit al lui Dumnezeu și să fie sfântă în totalitatea ei. Pe baza acestui raționament nu doar că divorțul și recăsătorirea din Deut. 24 trebuie justificate într-un fel sau altul, ci și sclavia, poligamia cât și alte cutume sociale legiferate în Pentateuh. Acestea sunt cu siguranță contrare caracterului sfânt al lui Dumnezeu. Justificarea acestora ar însemna subminarea unora din principiile nou-testamentare. Calea logică mai ușoară este schimbarea perspectivei asupra Legii mozaice în lumina cuvintelor Mântuitorului. Vorbind despre Lege și standardele etice, Wenham scrie:
Legea stabilește standardele minime de comportament care, dacă sunt încălcate, produc sancțiuni. Aceasta impune reguli instituțiilor precum căsătoria și sclavia, dar nu prescrie idealurile comportamentului în căsătorie… În majoritatea societăților ce este impus în lege nu este totuna cu ce cred membri integri ai acelei societăți că este dezirabil din punct de vedere social sau cu atât mai puțin ce cred că este ideal. Există o legătură între idealurile morale și lege, dar legea tinde să fie un compromis pragmatic între idealurile legiuitorului și ce poate fi impus în practică. Legea impune un standard minim de comportare… Legea, în general, stabilește care este podeaua comportamentului social, nu prescrie un tavan etic.[4]
Wenham continuă și aplică argumentul său la căsătorie:
Deși legea nu cerea monogamia soților evrei, poate pentru că era greu de impus, este clar că scriitorii biblici nu se așteptau ca oamenii să trăiască doar după lege. Ei sperau la un comportament mai bun. Monogamia pe viață a fost intenția Creatorului, iar cei care nu urmează acest tipar vor avea dificultăți.[5]
Pe lângă aceste observații excelente ale lui Wenham mai trebuie spus că (în general, dar afirmația nu trebuie luată în sens absolut) Legea avea rolul de a limita consecințele comportamentului propriu asupra vieții unei alte persoane și deseori acesta este criteriul pentru minimul etic oferit de lege. De exemplu, furtul este interzis pentru că încalcă dreptul la proprietate al altei persoane. Curvia era privită asemănător furtului, o relație ilicită cu soția unui alt bărbat însemnând încălcarea drepturilor acestuia. Sperjurul afecta libertatea, dreptul la proprietate sau putea duce chiar la moartea unei persoane. Prin urmare, scopul Legii per se era bun, dar nu reprezenta idealul moral. Legea avea rolul de a scoate în evidență răul și de a-l limita, dar nu reflectă nicidecum idealul divin în orice situație. Și Piper are o poziție asemănătoare lui Wenham:
…Există legi în Vechiul Testament care nu sunt expresii ale voii lui Dumnezeu pentru orice vreme, ci expresii a cum trebuie administrat cel mai bine păcatul într-un anume popor la un moment anume. Divorțul nu este niciodată poruncit și niciodată instituit în Vechiul Testament. Dar a fost permis și reglementat – la fel cum poligamia a fost permisă și reglementată și la fel cum anumite tipuri de slavie au fost permise și reglementate. Isus spune aici că această permisie nu reflectă idealul lui Dumnezeu pentru poporul lui; permisia reflectă împietrirea inimii umane.[6]
Nu e de mirare că Pavel spune că Legea poate fi rezumată la iubirea aproapelui (Rom. 13:9, Gal. 5:14). Protejarea dreptului aproapelui este scopul principal al Legii mozaice.
[1] Craig L. Blomberg, Matthew (Nashville: Broadman Press, 1992), 291.
[2] Jacques Dupont, Mariage et divorce dans l’Évangile: Matthieu 19, 3-12 et parallèles (Bruges: Desclee de Brouwer, 1959), 18-19.
[3] John Murray, Divorce (Philadelphia: The Presbyterian and Reformed Publishing, 1961), 3-16; David John Atkinson, To Have and to Hold: the Marriage Covenant and the Discipline of Divorce (Grand Rapids: William B. Eerdmans, 1981), 100-106.
[4] Gordon J. Wenham, Story as Torah: Reading the Old Testament Ethically (Edinburgh: T&T Clark, 2000), 80.
[5] Wenham, Story as Torah, 86.
[6] John Piper și Noël Piper, This Momentary Marriage: A Parable of Permanence (Wheaton: Crossway Books, 2012), 160.
La început era Cuvântul. 
Salut,daca ma casatoresc cu o femeie care este divortata(sotul a plecat de la credinta si a intemeiat o noua familie,nu au apucat sa aibe copii, motivul divortului a fost nu doar adulterul ci si faptul ca cealalta a ramas insarcinata si fiind minora a trebuit sa se casatoreasca cu ea)comit vreun pacat?
ApreciazăApreciază
După studiul foarte atent al Scripturile am ajuns la concluzia că orice recăsătorire în caz de divorț este imorală. V-aș sfătui să vă căutați o altă soție, nu pentru că ar fi ceva greșit cu persoana respectivă, poate fi părăsită pe nedrept și să fie nevinovată. Relațiile de legământ țin până când una dintre părți moare. Evident că e imposibil să argumentez aici această poziție. Dumnezeu să vă lumineze și să priviți dincolo de sentimentele de îndrăgostire care pot orbi de multe ori.
ApreciazăApreciază
Scripturile nu au nicidecum poziția aceasta față de recăsătorie, Beni, și nici față de divorț. „Pricina de curvie” n-o poți ignora și e afirmată de însuși Domnul Isus, negru pe alb (în unele traduceri chiar roșu pe alb 🙂 … Știu, știu, o să ma trimiți la unii comentatori care au despicat firul numit „porneia” în 40, și n-a mai rămas decât „incest” … mă rog, fiecare găsește ce-i place … dar e absurd și fără fundament biblic.
ApreciazăApreciază
Evident că fără argumente nu se pot trage concluzii privitoare la vreo poziție, dar spun doar atât: nu consider adecvată ipoteza incestului care își are originile în ceva articole de-ale catolicului Fitzmyer (cel puțin el este unul dintre primii „vinovați” pentru promovarea acestei ipoteze). Eu nu neg nicăieri excepția: divorțul e permis în caz de porneia. Nicăieri nu e permisă însă recăsătorirea, asta e o altă problemă. Permiterea divorțului în anumite circumstanțe nu implică automat permiterea recăsătoririi. Pentru cunoscători, ader la poziția patristică. Din moment ce mi-am scris dizertația pe subiectul acesta și lucrez la o carte pe această temă, credeți-mă că n-am ajuns la concluzii care n-au fundament biblic și logic. Din contră.
ApreciazăApreciază
Salut Beni, Multumesc pentru raspunsul tau. Sunt doua texte pe care as vrea sa le împărtășesc cu tine dintr-o carte pecare o citesc: …
„15Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. 16Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? (1 Cor. 7:15-16, s.n.).
Dacă, din punctul de vedere al Legii lui Dumnezeu, la converti- rea unuia dintre parteneri, legătura căsătoriei se rupe implicit, din pricină că, de acum, cei doi nu mai aparțin aceleiaşi împărății, atunci dezlegarea partenerului credincios în cazul în care cel necredincios hotărăşte să se despartă poate însemna două lucruri: în primul rând, cel credincios nu mai este legat de porunca pe care Pavel tocmai i-a dat-o – „să nu se despartă” (vezi v. 12-13) – deci el nu trebuie să mai ţină morţiş să păstreze relaţia. În al doilea rând însă, a rmaţia lui Pavel – „în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi” (v. 15) – ar putea viza libertatea partenerului credincios de a se re- căsători. Expresia în 7:15 este ouv dedou,lwtai. Termenul ar putea o extensie metaforică a termenului doulo,w,, din care derivă, şi ar putea însemna: a legat de o obligaţie, de o relaţie, a legat, a sub o obligaţie. Desigur, legătura căsătoriei impune o astfel de obli- gaţie. „Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el” (Rom. 7:2, s.n.). Expresia ouv dedou,lwtai desemnează o stare la care se ajunge atunci când legătura căsătoriei este dizolvată sau anulată (cwri,zw). Termenul de,detai (legată) din 7:39 are aceeaşi conotaţie: „O femeie măritată este legată [de,detai] de Lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă [evleuqe,ra] să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul!” (7:39). Ne ind legată (ouv dedou,lwtai), este liberă (evleuqe,ra).”
„Pe plan spiritual, omul păcătos este legat de Satan printr-o relaţie de căsătorie, pe care nu o poate dezlega decât moartea. Cum Satan nu moare, singura soluţie este să mor eu, dar fără să mor zic. Or, tocmai lucrul acesta se întâmplă la convertirea noastră. Convertirea este posibilă doar prin moartea noastră împreună cu Hristos faţă de Lege, sau faţă de pretenţiile şi acuzaţiile ei. Iar această moarte ind reală, în trup, rupe legătura de căsătorie cu Păcatul. Oare lucrul acesta are vreo in uenţă şi asupra legăturii căsătoriei pământeşti pe care a cons nţit-o Legea lui Dumnezeu?
Ce s-a întâmplat cu trupul lui Hristos? A fost răstignit. Moartea a fost dovedită de suliţa ostaşului roman. Apoi trupul Lui fost aşezat într-un mormânt, peste care a fost prăvălită piatra! Isus Hristos a murit zic. Această moarte mi se atribuie mie, atunci când îmi pun credinţa în Hristos. Este ca şi cum eu însumi aş fost pe cruce şi ca şi cum suliţa ostaşului roman s-ar în pt în coasta mea. Este ca şi cum eu însumi aş fost luat de pe cruce şi aşezat în mormânt, drept dovadă a morţii mele zice.
Dacă o astfel de moarte mi se atribuie mie când îmi pun credinţa în Domnul Isus Hristos, atunci, convertirea este, într-adevăr o naştere din nou. „Cele vechi s-au dus” – a rmă Pavel. „Iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5:17). Oare o astfel de moarte este su cientă să dezlege legăturile de căsătorie în faţa Legii lui Dumnezeu?
Am putea a rma că doar în baza unei astfel de înţelegeri a realită- ţii convertirii a putut a rma Pavel ceea ce a a rmat în 1 Corinteni 7:15: „Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace”. Iartă deci concluzia:
Există doar două situații în care legătura căsătoriei este dezlegată în faţa Legii lui Dumnezeu: prima este pricina de curvie, despre care vorbeşte Domnul Isus în Evanghelii. A doua este convertirea însăşi,
care, implicând moartea noastră împreună cu Hristos, dezleagă şi ea această relaţie.
Este însă important de observat faptul că în ambele cazuri Scriptura ne cere nu să rupem relaţia, ci să o continuăm, atâta vreme cât parte- nerul necredincios doreşte şi acceptă lucrul acesta.”
Ei, ce zici de asta? Ti-am mai dat o tema de gândire ptr. dizertația ta. Si poate si o carte la Bibliografie 🙂
ApreciazăApreciază
Argumentele astea nu sunt noi pentru mine. Cred că teologia nu se face prin câteva comentarii, ci analizând problema cap-coadă într-o carte. Sunt câteva întrebări care rămân și pe care le scriu aici totuși: unde spune Pavel că soțul credincios are dreptul să se recăsătorească? Divorțul nu este egal cu permiterea recăsătoririi, același lucru fiind valabil și în Mt. 5 și 19.Termenul δουλόω și δέω sunt termeni diferiți care sunt folosiți interschimbabil de susținătorii poziției erasmiene. Cade însă în categoria erorii de radical. Și dacă ar fi așa și să zicem că i-am putea folosi interschimbabil, cea mai mare problemă, strict legat de 1 Cor. 7 este v. 11 care permite doar două opțiuni: împăcarea sau celibatul, nicăieri nu vorbește despre recăsătorire. De ce?
ApreciazăApreciază
Nah, imi pare rau. Am facut copy-paste si a iesit rau. Pur si simplu n-am timp sa rescriu pasajele. Scuze! Oricum cred ca intelegi tu esența.
ApreciazăApreciază