Îndemnurile lui Oswald Chambers pentru slujitorii Cuvântului

„Căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos” (Filipeni 3:12)

Nu alege niciodată să fii un lucrător pentru Dumnezeu; dar, odată ce Dumnezeu te-a chemat, vai de tine dacă încerci să „te abați la dreapta sau la stânga (Deuteronom 5:32). Noi nu suntem aici să lucrăm pentru Dumenzeu pentru că așa am ales noi, ci pentru că Dumnezeu ne-a apucat. Și odată ce El te apucă nu-ți mai vine niciodată gândul: „O, nu sunt potrivit pentru asta.” Ceea ce trebuie să predici este determinat de Dumnezeu, nu de dorința sau de înclinațiile tale naturale. Păstrează-ți sufletul într-o relație strânsă cu dumnezeu și amintește-ți că nu ești chemat doar să depui o mărturie, ci să predici Evanghelia. Fiecare creștin trebuie să mărturisească adevărul lui Dumnezeu, dar când este vorba despre chemarea de a predica, trebuie să simți strânsoarea agonizantă a mâinii lui Dumnezeu. Viața ta este în strânsoarea mâinii lui Dumnezeu exact pentru acel lucru. Câți dintre noi suntem ținuți în felul acesta?

Nu dilua niciodată Cuvântul lui Dumnezeu; predică-l așa cum este, cu toată asprimea lui. Trebuie să dovedești o credincioșie neclintită față de Cuvântul lui Dumnezeu, dar când ajungi la relațiile personale cu alți oameni, amintește-ți cine ești: nu o ființă specială creată în ceruri, ci un păcătos salvat prin har.

„Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte” (Filipeni 3:13-14)

Preluat din „Ce am mai bun pentru Cel Preaînalt”, 28 iunie.

Anunțuri

Învățăturile date de străbunicul meu bunicului și fraților săi

Lucrând la biografia bunicului meu m-am gândit să împărtășesc cu voi un scurt paragraf care prezintă cum își educa un părinte copiii acum aproape un secol:

Bătrânul Petre era cel care îi dojenea de multe ori, spunându-le părintește:

-Să nu vă-mbătați, să nu beți tutun [sic], să nu vă duceți la muierile altora, să nu furați, ca dacă vin jandarii [sic] la mine la poartă vă dăsnod de oase.” Acestea erau cuvintele lui cele mai aspre pe care le spunea când îl supărau copiii. Alteori, când era dus pe culmile disperării de odraslele sale îi „blestema” de bine și le zicea „Firea-ți ai lui Dumnezeu.”

 

O căsătorie de succes începe cu două înmormântări

Nimănui nu-i place să înceapă viața cu o înmormântare. Dar, într-un fel, așa începe căsnicia. Alegi să mori față de tine însuți ca să aduci la viață o nouă iubire. Ravi Zacharias (mai multe citate AICI).

Căsătoria este locul în care începem să învățăm cea mai mare dragoste (Ioan 15:13): aceea de a ne omorî pe noi de dragul partenerului de viață. E moarte dulce-amară. Amară pentru firea pământească, dulce pentru Duhul ce ne locuiește și chiar pentru duhurile noastre pentru că murim iubind cea mai scumpă persoană.

Versurile următorului cântec exprimă atât de bine acest adevăr:

Well ‘I do’ are the two most famous last words
The beginning of the end
But to lose your life for another I’ve heard is a good place to begin
Cause the only way to find your life is to lay your own life down
And I believe it’s an easy price for the life that we have found.

Cântecul este povestea compozitorului, iar versurile au fost scrise după o ceartă cu soția. Ascultând descrierea lui Andrew Peterson despre cântec de AICI mi-au rămas în minte următoarele cuvinte

Anything truly good in your life is gonna be hard. Marriage is one of the ways God gave us to learn something about his heart. Right now I see there is this kind of suffering that happens, this kind of daily lesson in losing yourself for another human being. It is not always fun but Christ said more than once that the way to find your life is to lose your life and marriage is a very vivid image of what that is. This song is about my 15th year married song. Hopefully when people here it, the young married couples or people thinking about getting married, they have this idea in they’re minds that marriage is gonna fix them somehow. Hopefully it will be a gentle reminder that marriage doesn’t fix you, marriage just means now they are two broken people trying to figure out life together. It is a beautiful holy thing but it is far from easy.

Melos-ul versurilor

Mi s-a întâmplat să ascult o melodie cu versuri extraordinare, dar fără a avea o melodie ce să fie „acordată” cu versurile. Vina este a compozitorului. De obicei când un cântec este „asamblat” de două persoane apare această eroare: scriitorul versurilor a vrut să transmită ceva pe când compozitorul melodiei a vrut să transmită ceva cu totul diferit. Un compozitor bun trebuie să adulmece melos-ul versurilor. Trebuie să miroase şi să guste o poezie ca un degustător de mare clasă. Primul pas este studieze atent cuvintele şi în cele din urmă să ia prima decizie spunând: “Miroase a minoră” sau “Miroase a majoră” sau “Strofa are gust de minoră, dar refrenul este ca un suc de portocale revigorant ce îl bei în timp ce deguşti minora, deci va fi cântat în relativa majoră “.

O melodie poate fi considerată bună când este aşezată pe versurile potrivite. Dacă ai versuri extraordinare dar o melodie care nu este acordată la aceeaşi frecvenţă cu versurile, le strici pe amândouă.

Acesta este şi cazul cântecului următor. Extraordinare versuri: ai rimă, tensiune, mesaj biblic. Versurile pur şi simplu te cercetează gândindu-te la jertfa lui Hristos, iar refrenul nu face altceva decât să te îndemne spre o atitudine mulţumitoare. Cântarea a fost scrisă puţin înainte de 1920 neştiindu-se exact data, dar a fost publicată în anul menţionat. La cerinţa lui Harry Dixon Loes, un vechi prieten, Avis Marguerite Burgeson Christiansen a scris poezia următoare după ce acesta a fost cercetat de o predică intitulată “Blessed Redeemer” (Binecuvântul Răscumpărător). I-a trimis partitura şi a rugat-o să îi pună melodiei versuri. Pe cât de inspirat a fost în alegerea persoanei care să scrie versurile, pe atât de puţin inspirat a fost să se încăpăţâneze să păstreze versurile pe melodia compusă. Vina unor compozitori este că îşi iubesc aşa mult melodiile încât uită de importanţa cuvintelor.          Iată versurile:

Up Calvary’s mountain one dreadful morn
Walked Christ my Savior, weary and worn
Facing for sinners, death on the cross
That He might save them from endless loss

Blessed Redeemer, precious Redeemer
Seems now I see Him on Calvary’s tree
Wounded and bleeding, for sinners pleading
Blind and unheeding, dying for me

“Father, forgive them,” my Savior prayed
Even while His lifeblood flowed fast away
Praying for sinners while in such woe
No one but Jesus ever loved so

Oh, how I love Him, Savior and Friend
How can my praises ever find end?
Through years unnumbered on Heaven’s shore
My songs shall praise Him forevermore.

Cântecul s-a bucurat de o mare popularitate, fiind foarte repede primit şi cântat în biserici. Nu înseamnă că inimile oamenilor n-au fost cercetate, dar cred că versurile sunt puse într-o valoare mai mare prin melodia celor de la Casting Crowns. Iată cum sună vechea melodie:

Am ascultat varianta de sus de multe ori de pe un CD cu muzică de cor pe care îl ascultă tata în maşină şi nu mi s-a părut cu nimic specială. Din pricina melodiei probabil că am neglijat şi versurile. Între timp am descoperit variantă interpretată de Casting Crowns. Ei au preluat versurile, dar i-au schimbat melodia. Cât de inspiraţi au fost să răscumpere această minunată poezie. Puteţi compara varianta anterioară cu aceasta:

Povestea din spatele cântecului „Doar tu mă cunoști” (Continental)

Compozitoarea cântecului este Natalie Grant și originalul se numește „The real me”. Pentru mine cântecul are o mare însemnătate. Este unul din acele cântece pe care-l asculți neîncetat în momentele de melancolie, adolescent licean fiind și când ai complexe de inferioritate sau când te simți ca un ratat înaintea lui Dumnezeu. E un cântec al intimității cu Dumnezeu.

Asta a însemnat cântecul pentru mine, dar povestea ce i-a dat viață are de-a face cu lupta compozitoarei Natalie Grant cu anorexia. Redau în continuare felul absolut oribil în care diavolul și-a bătut joc de ea, dar în același timp modul extraordinar prin care Dumnezeu și-a arătat harul ce schimbă vieți.

Să nu credeți că nu este o problemă contemporană, habar nu avem câți tineri (în special tinere) se luptă cu bulimia sau anorexia și nu vorbesc nimănui despre „hemoragia” sufletului. Vor să se vindece singuri, dar nu pot.

Iată o parte dintr-un interviu ce prezintă istoria din spatele cântecului Continuă lectura

O „disecție” a cedării în fața ispitei trupești

Ispita este „ceea ce exercită o mare forță de atracție.” Fizicul (atracția manifestată prin hormonii secretați) vrea să pună mâna pe metafizic (gânduri). În acest punct nimic nu e pierdut, bătălia abia a început. De aici încolo încep alegerile

Când atracția interioară (vorbim de poftele păcătoase, evident) e declanșată de un factor exterior presiunea e atât de puternică încât îți vine să spui împreună cu sălbaticul hedonist Oscar Wilde: „Singura modalitate de a te elibera de ispită este să-i cedezi.”

Corpul vrea, iar mintea proiectează cele mai spectaculoase speranțe asupra a ceea ce trupul cere. Poate fi vorba de o bere, de o țigară, de o imagine pornografică, de un drog, de o bârfă, de multe altele, nu contează. Necunoscutul ne permite să proiectăm imagini idealiste și să sperăm că  aceste himere create de noi vor deveni realitate și toate așteptările noastre vor fi împlinite de anumite persoane, circumstanțe, substanțe, etc.

Există un moment de împlinire falsă. Acel moment de aparentă pace este clipa plăcerii. Atunci nu-ți preocupi mintea cu gânduri esențiale precum sensul vieții și scopul ei, ci dedici momentul în totalitate trupului. Gândurile trebuie ostracizate ca nu cumva să amestece plăcerea cu mustrările de conștiință. Vremea lor e după. Vrei să atingi acea picătură pură de plăcere, acel balon de săpun care se sparge la prima atingere.

Dar odată ce pofta a fost atinsă, urmează sentimentul de neîmplinire. Deși faci ceva cu scopul de a împlini un gol, devii și mai neîmplinit. Asta pentru că e vorba de păcat, iar păcatul nu aduce împlinire, ci doar o satisfacție ce stinge o vreme golul din trup, dar produce un gol și mai mare în suflet. „Pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului și păcatul odată făptuit, aduce moartea.”

Tot ce ai făcut până acum a fost să te minți singur. Ai umflat și făcut posibila plăcere mai mare decât este. Totul a fost o autoînșelare, o minciună gogonată pe care ți-ai vândut-o ție înșuți în lupta purtată cu gândurile care-ți spun să nu alegi păcatul Continuă lectura