Lecții despre mântuire de la o perdea

Scriptura ne spune că „perdeaua dinlăuntrul templului s-a rupt în două de sus până jos” (Matei 27:51). Cu siguranță că acest detaliu nu este la întâmplare, ci are o însemnătate mare din moment ce Dumnezeu intervine în mod direct în templu.

Perdeaua avea aproximativ 10 cm grosime, în jur de 20 de metri înălțime și 10 lățime, conform lui Josephus și unui paragraf din Mishnah. Aceasta era situată între sfânta și sfânta sfintelor (Evrei 9:3), locul în care nu avea dreptul să intre decât marele preot odată pe an, doar după ce păcatele lui au fost ispășite prin jertfă. Sfânta sfintelor reprezenta lumea lui Dumnezeu în care omul nu are acces. Omul muritor nu are dreptul să stea în prezența deplină a lui Dumnezeu. Ruperea de către un om a acestei perdele ce cântărea între patru și șase tone era imposibilă.

Perdeaua, care separa cele două părți ale templului, ne spune Josephus, era

o draperie babiloniană brodată cu albastru, cu pânză fină, stacojiu și mov… Acest amestec de culori nu era fără o interpretare mistică, ci reprezenta o imagine a Universului; prin stacojiu era simbolizat focul, prin inul fin Pământul, prin albastru aerul, și prin mov marea… Această draperie avea de asemenea brodat pe ea tot ce este mistic în Ceruri, exceptând cele (12) semne ce reprezintă făpturile vii. (Războaiele Iudaice, 5.5.4.)

Catapeteasma era deci un simbol al Universului, al lumii materiale. Pe această perdea era reprezentat cerul, elementul cel mai îndepărtat de lumea muritorilor, în spatele căruia se află Dumnezeu conform concepției antice. Când un evreu ar fi citit în Matei că perdeaua care separa sfânta de sfânta sfintelor ar fi înțeles că Cerurile au fost rupte și că omului i se permite să vadă lumea lui Dumnezeu, să aibă acces în prezența divină într-un mod inimaginabil. Continuă lectura

Anunțuri