Ispita este „ceea ce exercită o mare forță de atracție.” Fizicul (atracția manifestată prin hormonii secretați) vrea să pună mâna pe metafizic (gânduri). În acest punct nimic nu e pierdut, bătălia abia a început. De aici încolo încep alegerile

Când atracția interioară (vorbim de poftele păcătoase, evident) e declanșată de un factor exterior presiunea e atât de puternică încât îți vine să spui împreună cu sălbaticul hedonist Oscar Wilde: „Singura modalitate de a te elibera de ispită este să-i cedezi.”

Corpul vrea, iar mintea proiectează cele mai spectaculoase speranțe asupra a ceea ce trupul cere. Poate fi vorba de o bere, de o țigară, de o imagine pornografică, de un drog, de o bârfă, de multe altele, nu contează. Necunoscutul ne permite să proiectăm imagini idealiste și să sperăm că  aceste himere create de noi vor deveni realitate și toate așteptările noastre vor fi împlinite de anumite persoane, circumstanțe, substanțe, etc.

Există un moment de împlinire falsă. Acel moment de aparentă pace este clipa plăcerii. Atunci nu-ți preocupi mintea cu gânduri esențiale precum sensul vieții și scopul ei, ci dedici momentul în totalitate trupului. Gândurile trebuie ostracizate ca nu cumva să amestece plăcerea cu mustrările de conștiință. Vremea lor e după. Vrei să atingi acea picătură pură de plăcere, acel balon de săpun care se sparge la prima atingere.

Dar odată ce pofta a fost atinsă, urmează sentimentul de neîmplinire. Deși faci ceva cu scopul de a împlini un gol, devii și mai neîmplinit. Asta pentru că e vorba de păcat, iar păcatul nu aduce împlinire, ci doar o satisfacție ce stinge o vreme golul din trup, dar produce un gol și mai mare în suflet. „Pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului și păcatul odată făptuit, aduce moartea.”

Tot ce ai făcut până acum a fost să te minți singur. Ai umflat și făcut posibila plăcere mai mare decât este. Totul a fost o autoînșelare, o minciună gogonată pe care ți-ai vândut-o ție înșuți în lupta purtată cu gândurile care-ți spun să nu alegi păcatul Continuă lectura →