Trădare sau moarte

Vizitele la Slatina la sediul Securității au fost obligatorii imediat după ce s-a întors de la canal. De la început a fost informat cu privire la ce așteptau de la el:

-să nu părăsească localitatea de reședință timp de 5 ani

-să declare sincer și fără să ascundă nimic din tot ce se întâmpla în sat, în biserică și în afara ei

-să nu vorbească  împotriva partidului sau a conducerii comuniste

-să nu povestească sub nicio formă ce s-a întâmplat la canal

-în fiecare a doua vineri din lună trebuia să fie la sediul securității din Slatina, la ora 8 

-să înceteze cu activitățile subversive împotriva statului

-să nu mai facă „propagandă religioasă”

-să nu organizeze și nici să nu participe la întâlnirile din afara bisericii

-să devină informatorul lor prin angajament semnat. 

Omul care se ocupa de cazul tatălui meu era un ofițer de Securitate de origine evreiască pe nume Mudava. Era un tânăr ofițer din noua generație, educat și școlit de comuniști. Credea cu tărie în doctrina comunistă, era membru de partid și lucra pentru cel mai important organ de control al statului: Securitatea. Era parte a noilor cadre comuniste care urmau să inspire frică și groază prin abuzurile pe care urmau să le facă în interesul și pentru guvernul comunist. Roșu la față ca și cum ar fi fost tot timpul beat și de statură medie, avea părul roșcat, iar ochii erau mici și negri. Era cam de aceeași vârstă cu tata, poate un pic mai tânăr cu câțiva ani. Cu excepția câtorva fire din bărbie, era imberb. Ochii lui ca de veveriță sfredeleau interlocutorul și nu aveau deloc astâmpăr. Am avut ocazia mai târziu să îl cunosc personal și imaginea lui mi-a rămas întipărită în minte multe decenii. De la bun început, Mudava i-a spus tatălui meu:

-Trebuie să știi ce șansă ți se oferă. Partidul ți-a dat șansa să te întorci la familie, dar va trebui să fii omul nostru. Puteai să nu mai vii, dar așa a hotărât partidul, să te lase să trăiești. Știi câți au murit acolo și mulți mor chiar acum la canal, dar pe tine te-am lăsat în viață. Ar trebui să fii mulțumitor. Va trebui să semnezi un angajament cu noi prin care te angajezi ca să ne dai informații despre tot ce se întâmplă în jurul tău în sat sau în biserică. Dacă vrei să ți se ridice domiciliul forțat, singura ta șansă este să devii informatorul nostru și îți vom ridica interdicția.  Pe lângă asta, vei putea să îți găsești serviciu. Este vremea în care noi ne organizăm din ce în ce mai bine și vei putea să îți câștigi pâinea lucrând pentru noi. N-ai copii, dar poate vei avea și va trebui să le porți de grijă și noi știm să răsplătim pe cei care sunt cu noi. Ai posibilitatea să fii cu noi sau să fii împotriva noastră. Uite, îți dau timp să te gândești până data viitoare. Ne vedem peste o lună, dar atunci trebuie să îmi dai un răspuns. Vreau să fiu sincer cu tine: viața ta de zi cu zi sau chiar viața ta depind de răspunsul tău. Acum du-te acasă și gândește-te la ce ți-am spus. A fost chiar prietenos. La despărțire l-a condus până la ușă și i-a strâns mâna.

Tata a plecat de acolo și imediat, în duhul lui, Dumnezeu l-a înștiințat că acest ofițer de Securitate urma să fie unul dintre cei mai răi torționari pe care avea să-i întâlnească. Pentru tata, Mudava urma să fie peste Timofte, Borcea, Flocea și milițienii și brigadierii din lagărul morții. Ba chiar peste Stamatoiu și bătaia soră cu moartea pe care i-a dat-o. A plecat acasă îngândurat și  preocupat de ceea ce-i spusese. Gândul posibilei trădări era mai chinuitor decât suferința. Nu-i era frică că va fi torturat, bătut, închis sau omorât. Îi era frică că va ceda în urma torturii, va semna și va deveni informator. Pentru el, să devină informator însemna să își trădeze frații. Să își trădeze frații însemna că îl trădează pe Hristos Însuși. Cu niciun chip nu dorea să devină Iuda.

Acest gând l-a frământat așa de tare că uneori visa că devenise informator și se trezea plângând și strigând în somn. Mama a realizat că a început un nou capitol în viața soțului ei și implicit a ei. A tot insistat ca tata să-i povestească ce se întâmplase la Slatina, dar el a procedat cum avea să procedeze toată viața lui: a protejat-o spunându-i doar generalități și nimic din amenințările și propunerile lui Mudava.

Situația era din ce în ce  mai încordată și mai dificilă pentru tata și automat pentru mama. Când a venit de la canal nu aveau niciun venit. Era vară și pământurile rămăseseră nelucrate în primăvară pentru că nu avusese cine să le muncească. N-au avut de niciunele în gospodărie și nici nu găsea de lucru cu ziua la diferite munci în sat pentru că oamenii se temeau de preotul Friptu care le interzisese să aibă vreo legătură cu el în special. În situația asta, Dumnezeu a folosit familia tatălui meu și pe mama mamei mele care, pe ascuns de soțul ei, ajuta cum putea și cu ce putea. Trecuseră 3 ani de atunci, dar situația financiară era tot dificilă.

Cele 30 de zile au trecut și tata a trebuit să meargă din nou la Slatina la sediul Securității unde fusese arestat. De fiecare dată când intra în acea clădire, își aducea aminte de prima zi a arestării. De fiecare dată când mergea la vizita lunară, vedea oameni arestați. Unii dintre ei erau plini de sânge. Securitatea nici măcar nu se ferea ca să ascundă că oamenii erau torturați. O făcea cu ostentație ca să-i înfrice pe cei care erau chemați la sediul lor fie să îi cerceteze, fie să dea informații. Era un mod de a menține teroarea asupra tuturor celor care călcau în sediul acestei instituții care avea să fie cea mai urâtă de români în vremea aceea, dar și după ce România a devenit o țară liberă de comunism. Toate acestea puneau o presiune și mai mare pe tata. A intrat în biroul ofițerului Mudava. În spatele biroului trona un tablou al dictatorului comunist din acea perioadă, Gheorghe Gheorghiu–Dej. Acest tablou era în fiecare clasă din școli, spitale și toate instituțiile din România. Când se schimba dictatorul se înlocuia tabloul cu cel al noului dictator. Mudava a fost foarte amabil cu tata. L-a întâmpinat în picioare, îmbrăcat în haina specifică a ofițerilor de Securitate, și l-a salutat întinzând-i mâna, apoi i-a zis:

-Dorești o cafea sau un pahar cu apă?

-Nu, mulțumesc, a zis tata.  

-Atunci să trecem direct la subiect. Data trecută ți-am făcut propunerea de a colabora cu noi, de a deveni informatorul nostru. Ți-am explicat ce ai de câștigat și ce ai de pierdut. Te-ai gândit la ce ți-am spus? Care e răspunsul?

-Da, m-am gândit, a zis tata și a tăcut.

-Și ce ai hotărât?

-Nu pot să devin informatorul dumneavoastră.

Fără să clipească, securistul s-a uitat la tata străpungător:

-Ești decis? Ăsta este răspunsul tău? Uite, eu am răbdare cu tine și îți mai dau o lună de zile până ne vedem din nou. Gândește-te bine. Fii atent la mine, ascultă-mă cu mare atenție. Dacă data viitoare vii cu același răspuns, ai dat de dracu, să știi! După întâlnirea asta schimb foaia. Eu pot să fiu băiat bun atât timp cât colaborezi cu mine, dar nu îți doresc să mă cunoști altcumva. Să știi că oameni ca tine au trecut mulți prin biroul ăsta și au făcut ce am vrut noi. Cei care n-au făcut, puțini, nu mai sunt pe aici, ci pe la Gherla, la Jilava sau într-unul din lagărele de la canal, lagărele morții cum le ziceți voi. Așa că ești liber să pleci acasă, dar să știi că data viitoare trebuie să semnezi angajamentul că altfel schimb foaia. Înainte de a pleca, hai cu mine afară să îți arăt un loc pe care îl cunoști.

Au ieșit împreună. Mudava s-a oprit în fața unui subofițer care l-a salutat în poziția de drepți și i-a zis:

-Deschide beciul că avem un fost locatar și posibil un viitor locatar. Subofițerul a descuiat beciul și a deschis ușa. Mudava i-a zis zâmbind:

-Cunoști locul acesta. Hai, intră. Tata s-a oprit în fața ușii, l-a privit în față și a întrebat:

-Mă arestați? 

-Intră, mă! Ce, îți este frică? Vrei să îl pun pe tovarășu’ să te bage forțat? și l-a împins de la spate.

Tata a coborât câteva din treptele pe care calcase în urmă cu doi ani și s-a oprit. Ușa era deschisă, iar beciul era plin cu oameni care stăteau pe cimentul rece. Își puseseră mâna la ochi din cauza luminii încercând să vadă cine coboară. Toate amintirile l-au năpădit deodată. Arestarea, sosirea la Slatina cu mașina Securității, întâlnirea cu procurorul Luca Mihăilescu, oamenii de acolo care plângeau, unii dintre ei murind la canal. Tot ce trăise în acel beci înainte de a pleca la Pitești. Mirosul era același: sudoare amestecată cu mucegai. Frica se simțea în aer. La fel și mirosul de șobolani și urină. Mirosul cadavrelor vii! Răsuflarea grea a celor ce fuseseră torturați și zăceau pe betonul rece. Toate amintirile acestea înviaseră într-o secundă. În spatele lui, subofițerul stătea cu arma îndreptată spre el. Mudava a strigat la tata:

-Coboară toate treptele, de ce te-ai oprit? Hai, curaj! Tata a coborât toate treptele până a ajuns jos și atunci ofițerul de Securitate a strigat:

-Vezi, acum pot să îi ordon tovarășului să închidă ușa și ești din nou unde ai mai fost. Te arestez chiar acum dacă vreau. Chiar acum! Așa de ușor e pentru mine. Dosarul îl fac eu după ce închid ușa, știu ce să scriu ca să nu mai vii acasă. Sau pot să te las să ieși. Ce crezi că o să fac? 

-Nu știu.

-Bineînțeles că nu știi! Dar știi un lucru, dacă data viitoare nu faci ce ți-am cerut, asta va fi locuința ta. Poți să ieși. 

A ieșit afară în timp ce oamenii de acolo nu înțelegeau ce se întâmplă și probabil se gândeau ce norocos este tata că nu a fost arestat. Mudava l-a privit cu ochii lui mici și i-a zis:

-Gândește-te bine ce vei face. Dacă nu, aici vei sfârși. Să ai o zi frumoasă! 

Plecând de acolo, tata a fost dărâmat psihic. Metoda securistului își atinsese scopul. Era parte din tacticile torționarului de a-i provoca îngrijorări victimei ca, în timp, acestea să-l înmoaie și să-l erodeze înainte de a recurge la mijloacele fizice, dacă mai era nevoie. Dintr-odată, toate cele îndurate la canal l-au copleșit. Încercase să uite suferința îndurată, dar acum revenise și nu-i mai dădea pace. Ajuns acasă, bineînțeles că nu i-a spus nimic mamei mele și a continuat să își vadă de treburile zilnice. Cel mai mult îl măcina că nu avea cu cine să împărtășească toată frământarea. N-a vorbit cu nimeni: nici din familie, nici din biserică. Se ferea să pună poveri pe umerii altora.

A început să aibă din ce în ce mai des coșmaruri. Visa că era arestat, torturat, că ceda și semna să fie informator. De asemenea era îngrijorat cu privire la mama. Ultima dată când fusese arestat, a fost mai ușor pentru că știa sigur dacă urma să fie arestat. De data aceasta securistul făcuse afirmația clară: dacă nu colaborează, va fi arestat. Știa și unde urma să meargă și știa foarte bine regimul de acolo. Trei ani de la eliberare nu putuseră șterge experiențele intense trăite.

Ziua era o povară, iar noaptea un lung șir de îngrijorări și coșmaruri. A început să nu mai poată dormi noaptea aproape deloc. Era din ce în ce mai slab pentru că nu mai avea poftă de mâncare. Pe lângă toate acestea, Stamatoiu îi făcea viața un Iad în fiecare luni dimineața la postul de miliție din sat. A început să se simtă din ce în ce mai rău. Mintea îi căuta soluții. La un moment dat a început să se gândească dacă poate semna cu ei în anumite condiții, fără să facă rău la nimeni și să facă cumva să scape de momentul acesta. Pe parcurs, poate se mai schimbă situația. Mulți au acceptat acest argument și au semnat. Problema era că cererile Securității nu se opreau, erau din ce în ce mai mari. Iar o conștiință constant pătată va duce la frământarea și moartea ei cel puțin în anumite aspecte morale. Era conștient că orice compromis mic va crește treptat.

Povara acestei dileme prin care au trecut foarte mulți în comunism era imensă. Nu a fost zi în care să nu se consume pentru răspunsul pe care trebuia să-l dea. A început să vomite ce mânca. Lipsit de energie, obosea foarte repede. Mama și-a dat seama că ceva nu este în regulă cu el și a tot încercat să afle ce este, dar a fost în zadar. A bănuit că era vorba despre ce se întâmpla la Miliție și la Securitate și i-a zis:

-Floro, ăștia o să te omoare sau o să te trimită la canal din nou. Și dacă nu te trimit, au băgat spaima în tine de o să mori de nesomn și înfometare. De ce nu te oprești și tu să nu mai vorbești cu oamenii în sat despre pocăință? În acel moment, tata parcă s-a trezit dintr-un somn greu și a realizat ce se petrece de fapt. Îl lăsase pe cel rău să îl înfrice. Se temea pentru viața lui și era gata să cadă. S-a întors spre mama și i-a zis:

-Mulțumesc, mi-ai deschis ochii. Aici este vorba despre cel rău. Știi, în Biblie a fost un om care a suferit mult mai mult decât mine. Îl chema Iov. Dumnezeu îl dăduse pe mâna Diavolului. Soția lui i-a zis într-o zi, ca să-i curme suferința, să blesteme pe Dumnezeu și să moară, dar el i-a zis: „Primim binele și să nu primim și răul de la Dumnezeu? Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Lui binecuvântat.” Eu nu renunț la Dumnezeu. Orice s-ar întâmpla. Am acum un moment de slăbiciune, dar știu că Dumnezeu mă va întări. Tu nu trebuie să te temi de nimic pentru că nu mi se va întâmpla nimic fără voia lui Dumnezeu. Fii liniștită, o să fiu bine.

Din acel moment, tata și-a regăsit ușor, ușor liniștea. A plecat la Balaci pe jos, peste 30 de km, să vorbească cu păstorul lui, fratele Arvat. A stat 3 zile, incluzând călătoria. I-a spus tot ce avea pe suflet. Fratele Arvat l-a încurajat, a vorbit cu el și i-a promis că se va ruga și va posti cu el:

-Măi, Floro, ai o cruce grea de dus, dar să știi că Dumnezeu nu te lasă să o duci singur. Dacă te gândești omenește, ai de ce să te temi. Dar dacă ne uităm în Scriptură și citim că Dumnezeu nu se schimbă, atunci El poate să te scape, ca pe Daniel, de leii din groapă. Eu nu pot decât să mă rog și să postesc cu tine. O să treci și pe aici cu ajutorul Lui, doar că acum leul rage tare și caută să te înfrice. Ce trebuie să faci este să te împotrivești tare în credință și va fugi de la tine.

Ziua în care trebuia să meargă la Slatina a sosit. A luat trenul din gară și la ora 8 a fost la sediul securității din Slatina. Același ofițer de Securitate l-a întâmpinat și l-a dus undeva la parterul clădirii, pe un coridor lung și întunecat, unde, pe stânga și pe dreapta, erau multe camere. A deschis ușa la una din ele, i-a făcut semn să intre și, fără niciun fel de inflexiune în glas, i-a vorbit fără să salute:

-Asta e ziua deciziei. Ce ai hotărât? Spune ca să știu cum te tratez de acum încolo. Dacă colaborezi, mergem la mine în birou, te servesc cu o cafea și un pahar de apă, semnezi o hârtie și pleci acasă. Dacă nu, rămâi aici.  

-M-am tot gândit și, înainte de a vă da răspunsul, vreau să știți că vă mulțumesc pentru că v-ați purtat frumos cu mine. Dar nu pot să fiu informatorul dumneavoastră, îmi este imposibil. Este total împotriva a ceea ce eu cred.

-Ce crezi tu, mă? Ia spune, să știu și eu.

-Păi cred că este un Dumnezeu care ne iubește și care l-a dat pe Fiul Lui să moară pentru noi pentru că suntem păcătoși, care a înviat și s-a înălțat la Cer și care a zidit Biserica Lui și orice aș face împotriva Bisericii este împotriva lui Dumnezeu. Într-o zi voi sta în fața Lui și voi da socoteală de tot ce am făcut pe acest pământ. 

-Asta crezi?

-Da.

-Ei bine, credința ta este zadarnică. Nu există niciun Dumnezeu pentru că omul a evoluat de-a lungul milioanelor de ani din maimuță. Așa că credința ta este zadarnică. Nu este niciun Dumnezeu și nici nu a fost vreun Fiu al Lui aici pe pământ. Crezi în zadar și lupți pentru o minciună. Dar e treaba ta, de azi încolo noi doi discutăm altcumva. Gata, s-a terminat cu politețurile. De azi tu ești dușmanul meu, iar eu sunt călăul tău. De mâna mea o să pieri sau o să te dai pe brazdă și o să colaborezi cu mine cum au făcut și alții. Să știi că au mai trecut pe aici prin camera asta viteji ca tine și toți au plecat, în final, capul și au făcut ce am spus eu. Sau au plecat capul definitiv la pușcărie. Habar n-ai de ce sunt în stare. Fii atent: aici ai o hârtie și  tot ce îți trebuie să scrii. Intră în cameră și scrie cum te cheamă, când te-ai născut, unde locuiești, al cui fiu ești, cum o cheamă pe mă-ta, pe tac-tu, frați surori, soție. Scrie ce ai făcut în război, de la încorporare până la lăsarea la vatră. Azi asta o să faci. Pe mine să nu mă minți că noi știm ce ai făcut și pe unde ai fost. Scrie. Ai două ore și după aia eu mă întorc. La WC nu poți să mergi, așa că dacă faci pe tine aici, ai încurcat-o, te pun să ștergi cu limba. 

Ofițerul a plecat imediat și a încuiat ușa după el. Înainte de a închide ușa tata a auzit zgomote și vaiete ale unor oameni care erau în suferință. Erau cei care fie erau arestați și erau torturați ca să declare și ce nu făcuseră, fie poate unii ca el eliberați și chemați din nou după eliberarea din pușcăriile comuniste. Camera nu avea geamuri sau altceva, nici măcar la ușă și a observat că la intrare ușa era de fier. Camera avea aproximativ un metru jumătate lățime pe doi metri lungime. Masa era pusă în partea din spate a camerei și în spatele ei lângă perete era un scaun vechi care abia se mai ținea. Un bec chior lumina încăperea neaerisită, plină de mucegai. Din camerele alăturate se auzeau înjurături ale torționarilor și țipetele celor torturați. Totul era făcut ca să înfrice și să zdrobească orice opoziție. Psihologic, totul era aranjat pentru a obține rezultatul dorit. Ceea ce nu spusese ofițerul de Securitate era realitatea că mulți rezistaseră torturii, amenințărilor și bătăilor repetate și nu cedaseră. Mulți fuseseră trimiși în pușcării unde muriseră.     

Tata s-a rugat cu capul plecat pe masă înainte de a scrie. A scris tot ce își amintea încercând să nu omită nimic. Era destul de greu să își aducă aminte toate detaliile, dar a încercat să spună cât mai multe din viața de militar, apoi pe front în Ucraina, Ungaria, Cehoslovacia și apoi din nou Ungaria. Vremea a trecut și ofițerul a venit și l-a întrebat:

-Ai terminat? 

-Nu.

-O sa ai ocazia să continui, dar pentru acum ai terminat. Ai aici un alt set de hârtii și de data asta am o nouă temă pentru tine. Scrie cu cine te-ai întâlnit de când ai venit din pușcărie, ce ai vorbit, unde, când și cine vine la voi la întâlnirile voastre dușmănoase la biserică și despre ce vorbiți. Tot. Auzi, vezi că eu deja știu ce ai făcut, să nu mă minți că ai dat de belea. Ești înconjurat de oamenii noștri, habar n-ai tu cine sunt informatorii noștri. Avem oameni peste tot în sat, în biserică și în familia ta. Așa că să nu te joci cu mine. Hai, la treabă, ne vedem peste două ore.

-Vă rog să mă lăsați să merg la WC.

-Fugi, bă, d-acilea că nu ai nevoie la WC, ți se pare. Dar ai grijă să nu cumva, de emoții, să te piși pe tine că te pun să ștergi pe jos cu limba. A plecat și a încuiat ușa după el. 

Tata s-a rugat a doua oară, a cerut ajutorul și protecția lui Dumnezeu pe mai departe și s-a apucat de scris. Era din ce în ce mai greu pentru că începuse să obosească. Ușile se închideau și se deschideau cu zgomot în jurul lui. Oamenii țipau și plângeau în timp ce securiștii înjurau și țipau. A terminat de scris mai repede. Restul timpului, cât a așteptat, a fost un chin. Avea nevoie la WC din ce în ce mai rău. Nu avea niciun rost să strige sau să bată în ușă pentru că știa că ar fi înrăutățit situația. După ce a trecut timpul, Mudava a revenit. A luat colile scrise de tata și i-a zis:

-Ai văzut ce e aici? Aici, după cum ai observat, sunt destui care sunt tratați „cum trebuie.” I-ai auzit. O sa îți vină și ție rândul, să știi, dacă nu te dai pe brazdă. Nimeni nu știe că ești aici. Și dacă știu, n-au ce face. Noi decidem aici cine trăiește și cine moare. Dumnezeu n-are niciun loc aici, să nu te mai amăgești. Eu decid dacă mori sau trăiești. Eu decid dacă te las să pleci sau nu. Eu decid dacă faci pe tine sau dacă te las la WC. Aici noi suntem stăpâni. Acum m-am gândit să îți dau drumul. Până data viitoare când ne vedem iar. Încă poți să te gândești să semnezi angajamentul de colaborare. Hai, pleacă de aici înainte de a mă răzgândi.  

Tata a plecat și s-a întors peste o lună din nou. Aceeași cameră, același tratament de intimidare, aceleași declarații despre ce a făcut în război, despre ce a făcut în luna care a trecut. Oamenii veneau cu cătușe la mâini și picioare. Alții coborau din camioane și intrau, în cele două beciuri, cu priviri triste și fețe plânse. După ce a dat mai multe rânduri de declarații fără să le ofere ce doreau, Mudava a devenit din ce în ce mai agresiv. A început să îl înjure și să îl lovească cu palma și cu pumnul, dar fără să lase urme. De obicei îl lovea în corp. Compara ultima declarația cu cea dinaintea ei și apoi începea să înjure și să îl lovească cu palma și cu pumnul peste față sau cap. Uneori folosea bastonul, dar nu cu toată forța. Cu bastonul îl lovea de obicei pe spinare sau la picioare.

-Uită-te și tu, bă jigodie, declarațiile tale nu se potrivesc. Uite, vezi, le pun pe toate și nu se potrivesc. Spui una într-o declarație și alta la următoarea declarație.

Odată cu trecerea timpului, Mudava a devenit tot mai violent și bătăile erau din ce în ce mai greu de suportat. Securistul era metodic, rece, fără inimă și privea totul ca pe un proiect la care lucra. De câteva ori l-a lovit cu cizmele în fluierul picioarelor, ceea ce l-a făcut să șchiopăteze săptămâni în șir. Cu vremea, nu a mai putut ascunde de mama toate aceste lovituri și asta a făcut-o să-i zică din nou să renunțe la credință. Îl îngrijea cum putea, dar, de fiecare dată când pleca la Slatina, nu știa dacă se va mai întoarce. De obicei vânătăile și rănile se vindecau până la următoarea întâlnire dacă nu cumva erau împrospătate de Stamatoiu la postul de miliție din sat. De fiecare dată, după ce îl bătea bine, Mudava se juca cu mintea victimei și căuta să pună toată vina pe seama ei:

-Toate astea ți se întâmplă datorită ție. Ți-am spus să devii informatorul nostru și totul va fi bine. Din cauza ta iei bătaie pentru că ești încăpățânat. Amenințările și înjurăturile completau de fiecare dată loviturile. De mai multe ori a avut capul spart și sângele îi curgea șiroaie. Înainte de a pleca, de obicei îl ducea la toaletă ca să se spele și să se curețe. 

În iulie 1954, tata s-a prezentat din nou la sediul securității din Slatina. Trecuseră trei ani de când tot încercau să-l facă informator. Gândindu-se că va fi închis, deși era vară, a ales o haină mai nouă și mai groasă ca să atenueze din răceala betonului, dar și a bătăilor care puteau veni în orice moment. Era o dimineață frumoasă, soarele strălucea și orașul era plin de viață. Oamenii, neștiutori de ce se întâmplă înăuntru, își vedeau de drumul lor trecând pe lângă Securitate. Mudava l-a așteptat la intrare, de data aceasta cu încă un coleg, și l-a dus într-o cameră de la etajul în care nu mai fusese niciodată. Camera avea două uși. În mână avea un baston de cauciuc, era îmbrăcat cu hainele trupelor de Securitate și la brâu avea pistolul în toc. Peste cămașă avea o curea în diagonală care era prinsă în față și în spate centura ce susținea tocul pistolului.  L-au băgat înăuntru, l-au așezat la o masă în spatele căreia se afla a doua ușă și i-a zis:

-Stai jos și ține mâinile pe masă. Depărtate. De ce nu ești sincer cu mine, banditule? Ți-am zis că noi știm totul despre tine. De ce nu ai fost sincer cu mine? Uite, îți dau o ultimă șansă. Fii atent, n-am mai făcut asta cu nimeni. Stai jos și scrie ce ai făcut în timpul războiului, datele importante. Ai o jumătate de oră. A zis aceasta și a plecat afară lăsând un ostaș să îl păzească. 

Tata a scris din nou aceeași declarație ca de atâtea ori. Se deprinsese și scria, în mare, aceleași lucruri atât că de data asta pe scurt. În toată dimineața aceea, cei doi securiști s-au schimbat între ei cam la o oră ca să aibă forțe proaspete. Celălalt securist a venit după o jumătate de oră și a luat declarația pe care a citit-o pe loc. În timp ce citea, stătea în picioare, cu ele depărtate, și lovea încet cu bastonul din mâna dreaptă în palma mâinii stângi și, din când în când, se mișca la stânga și la dreapta.

-Am scris tot ce mi-am amintit, domnule. 

-Ești un mincinos ordinar, nemernicule. Ce, mă, ne crezi proști? De atâtea luni comparăm declarațiile pe care le dai și în fiecare lună ne minți. Declarațiile tale nu seamănă una cu alta. Sunt total diferite. De fapt lucrurile nu erau așa, erau mici diferențe probabil în ele și el le exagera. A început să țipe și să înjure și imediat l-a lovit cu bastonul, cât a putut de tare, peste mâna stângă ce era pe masă. Lovitura a produs imediat o umflătură. Instinctiv, tata și-a tras mâna și a băgat-o sub masă.

-Ți-am zis să ții mâinile pe masă, nu să le pui sub masă. În momentul în care a pus mâinile pe masă, l-a lovit peste mâna stângă din nou, dând cu putere între palmă și cot. O  dâră de sânge a țâșnit, dar asta nu l-a făcut pe securist să se oprească. 

 A trecut dincolo de masă și a început să-l lovească, în mod repetat, peste spate, cu bastonul, cât putea de tare în timp ce îl înjura. Tata s-a prăbușit jos pe podea. La un moment dat, s-a oprit și i-a strigat aplecându-se amenințător peste el cu bastonul ridicat deasupra capului:

-Ți-am spus, mă, că te omor? Îți aduci aminte? Ți-am zis că de aici nu pleci decât la pușcărie sau în mormânt? Spune, mă, ți-am zis sau nu? Vorbește, mă, dumnezeii mă-tii de criminal de război. Legionarule! 

-Da, domnule, mi-ați spus, a răspuns tata încet, printre gemetele de durere.

-Și ce ți-am mai zis, mă? Spune, mă … și un potop din cele mai abjecte înjurături s-a auzit.

-Nu mai știu ce mi-ați zis.

-Ce, mă? Nu mai știi? Și iar l-a luat la bătaie cu bastonul în spatele mesei. Loviturile cădeau cu nemiluita pe spinare, pe picioare și pe tot spatele, pentru că tata se întorsese cu fața în jos ca s-o protejeze. Când s-a oprit, i-a zis:

-Ți-ai adus aminte? Ce ți-am cerut, mă?

-Să fiu informator.

-Aha, ți-ai adus aminte. Bă, ți-am spus că eu te omor cu mâna mea dacă nu colaborezi cu noi. Azi a venit ziua. Azi îți pun în față viața și moartea. Alege! Viața dacă colaborezi cu noi, moartea dacă nu ne dai informații. Azi nu mai pleci de aici viu dacă refuzi. Ce zici?

Tata s-a uitat la el în sus, de acolo de unde era  prăbușit pe podea, și lacrimile au început să-i curgă șiroaie. I-a răspuns ușor, dar clar:

-Nu pot, domnule. Nu pot, v-am spus. Ce îmi cereți dumneavoastră este să îmi vând frații de credință, să îmi vând prietenii ca să trăiesc eu bine. Nu pot, domnule, nu pot.  

Securistul s-a uitat la el cu ură și i-a zis:

-Mai vedem noi, abia a început ziua. Eu plec acuma o juma’ de oră și tu scrie din nou ce ai făcut în Ucraina. Mă interesează partea aia în care l-ai doborât la Odesa pe cel mai bun pilot sovietic. Bă, nenorocitule, ai doborât un pilot care a ucis cu avionul lui mii de hitleriști. Și mai ales să îmi declari cum ai fost propus să primești crucea de fier. Ești criminal de război. După ce a sărit cu parașuta, l-ai împușcat cu mâna ta pe malul mării, așa să declari. Scrie cum a fost, nu mai minți. Dacă nu scrii ce ți-am spus te omor. Vezi că am pistolul la curea. Te împușc, să știi. Dacă vrei să scapi, aici este angajamentul. E deja scris, bătut la mașină, semnează-l și vei trăi. Și i-a pus angajamentul de informator în față și a plecat. 

A plecat închizând ușa după el și instruindu-l pe soldatul de pază să nu îi permită să iasă din cameră. Tata știa că aceea era ziua în care se decidea soarta lui. Simțise ura lui transmisă prin fiecare lovitură de baston. S-a prăbușit cu capul pe birou și a început să plângă încet. Repeta întruna:

-Te rog, Doamne, nu mă lăsa! Te rog nu mă lăsa să te vând ca Iuda! Te rog, nu mă lăsa! Doamne, nu mă lăsa să semnez. Te rog, ajută-mă! Doamne, ajută-mă! 

O simplă semnătură l-ar fi scăpat de tortură. A luat hârtia cu angajamentul de informator și s-a uitat la ea scurt. A mototolit imediat în mâini ispita și s-a apucat să scrie. Repeta cuvintele rugăciunii chiar și când scria declarația. Declarația a fost scurtă și a scris aceleași lucruri ca până atunci. A așteptat până a venit din nou securistul. A luat declarația, a citit-o și apoi a început să urle:

-Ce faci, mă, ai semnat ca să colaborezi cu noi?

-Nu și nici nu semnez, domnule. Faceți ce vreți cu mine, dar eu nu semnez.

-Nu semnezi? Mai vedem noi dacă nu semnezi. Eu zic că azi o să semnezi. Dacă nu semnezi, atunci aici îți împrăștii creierii. Abia atunci a văzut pe masă hârtia mototolită și făcută cocoloș. În acel moment a înnebunit de furie. A scos din nou bastonul și a început să îl lovească peste tot pe unde nimerea. Loviturile erau crâncene, date cu ură și însoțite de înjurături. În timp ce îl lovea striga:

-Ce declarație e asta, mă? Nu ți-am spus ca să scrii că l-ai împușcat cu mâna ta pe pilotul sovietic ce se salvase cu parașuta? Nu ți-am spus să semnezi, mă, că ești criminal de război? 

Deja sângele curgea din abundență din mai toate părțile corpului. Tata a bâiguit printre lacrimi și suspine:

-Nu l-am împușcat eu, domnule. Eu nu am împușcat pe nimeni. Eu am servit la tun ca altimetrist. Ca mine au fost mii de militari.

-Au fost, dar n-au împușcat cu mâna lor un erou sovietic ca tine, tu ești criminal de război. Scrie că tu l-ai împușcat. 

-Nu scriu pentru că nu am împușcat pe nimeni. Mi-am făcut datoria față de țară. Unde mi s-a spus să mă duc m-am dus. Am fost și în Ungaria și în Cehoslovacia, nu doar in URSS. Unde a fost armata română am fost și eu. Știa că dacă semna că îl omorâse pe eroul sovietic își semna condamnarea la moarte. Asta și urmăreau. Doar căutau un motiv să-i „planteze” un glonț în creier. Loviturile au început să cadă din nou grămadă peste umeri și pe spate. Tata încerca să își ferească capul cât de mult putea. După ce s-a oprit, torționarul i-a zis:

-Scrie ce ai făcut înainte de război, cu ce te-ai ocupat. Tot ce ai făcut. Scrie ce faci acum la tine în sat. Hai, repede, că nu am timp de pierdut cu tine. Și să știi că dacă nu devii informatorul nostru, o să scrii cu mâna ta că ai fost legionar. Azi te pisez mărunt cu bătaia. Nu mai ești om chiar dacă ar fi să pleci de aici.  După aceasta a ieșit din cameră și a venit un alt ofițer care l-a înlocuit pe Mudava și l-a luat la întrebări.

-Ce ai făcut în război? Cum e cu aviatorul rus? Scrie. Îl înjura și îl lovea cu palma peste față. Scrie cum a fost când ai făcut parte din legiune, spune cu cine ai mai fost.

-Nu am fost, domnule, în legiune. Nu am făcut parte dintre legionari. Aceeași tactică, aceeași vânătoare de minciuni scrise ca să-l omoare „cu motiv”.

-Ba ai fost, scrie. Noul ofițer de Securitate a stat cu tata o oră și în acest timp l-a pus să dea mai multe declarații, urlând la el:

-Scrie! Scrie ce ai făcut în război, scrie ce faci acum în sat. Scrie că ești împotriva poporului și partidului. Scrie că ești dușman de clasă. Scrie. Îl înjura și, pentru că tata nu scria ce-i cerea, a început să-l bată și el. Îl lovea cu palmele și cu pumnii și din când în când îl lovea cu cizmele peste picioare. Striga și urla în timp ce îl lovea și îl înjura cu cele mai urâte înjurături. 

Cei doi ofițeri de Securitate au tot făcut schimb între ei de mai multe ori. Fiecare dintre ei venea cu forțe proaspete și poftă să-l tortureze ca să-l facă să semneze: fie să devină informator, fie să îl facă să semneze că a fost legionar și astfel să aibă motiv să îl condamne sau să îl omoare. Era ca un fel de întrecere între ei care era mai sadic. După-amiază a revenit Mudava ca să îl înlocuiască pe ofițerul care era mai mic în grad ca el. A luat toate declarațiile date de tata și le-a pus pe o masă alături zicându-i:

-Te-ai hotărât să devii informatorul nostru în biserică?

-Nu, domnule, nu pot. Un potop de înjurături și lovituri de pumni s-au abătut asupra lui din nou până a căzut la podea și a rămas acolo leșinat. L-a chemat pe celălalt ofițer. Cei doi torționari l-au dus la baie și l-au stropit cu un furtun cu apă. După ce și-a revenit, l-au târât înapoi în sala de tortură. Tata începuse să nu mai fie coerent și nici capabil să stea pe scaun. L-au pus la masă și securistul i-a pus în mâna dreaptă un pix și un document nou prin care se angaja să devină informator și i-a zis:

– Semnează în dumnezeii mă-tii odată și scapi! Dacă nu semnezi, te trimit la pușcărie 25 de ani. Deși lipsit de coerență după atâtea bătăi, nu își uitase răspunsul:

-Nu semnez, domnule, nu pot să semnez. Nu pot să îi vând pe frații mei de credință. Trimiteți-mă, dar nu semnez.

Mudava a început să urle în timp ce îl lovea cu pumnul în cap:

-Semnează! și a rostit o serie de înjurături care nu pot fi reproduse. Semnează, bă, prostule. Semnează că altfel te omor! Tata s-a prăbușit peste masă din cauza loviturilor de pumn și a bătăilor repetate și a bâiguit abia auzit:

-Nu… pot… nu… pot… să îmi vând frații, și a închis ochii.

Au aruncat cu apă pe el din nou ca să nu leșine și l-au forțat să ridice capul de pe masă. Era cu ochii tumefiați de bătai, plin de sânge peste tot. Celălalt securist, văzând că nimic nu funcționa, a scos pistolul. Era undeva între ora 12:00 și 13:00 după estimările tatei. Trecuseră aproape cinici ore de tortură fizică și psihologică. L-a pus pe masă și l-a amenințat:

-Atunci o să mori aici dacă nu semnezi.

-Împușcă-mă! Trupul e al tău, dar sufletul este al Domnului!

Securistul a luat pistolul și a ieșit. Probabil că nu avea curaj să tragă. Imediat a intrat Mudava. De parcă fusese doar o pauză de regie, acesta a scos pistolul și i l-a pus direct pe frunte.

-Semnează! Dacă nu, te împușc!

-Sunt gata, i-a răspuns. Ajunsese în punctul în care ar fi preferat să moară decât să continue bătăile. Auzind răspunsul, a urlat din toți rărunchii:

-Semnează, lepădătura dracului, semnează odată în dumnezeii mă-tii. SEMNEAZĂ! Urla cât putea de tare și striga privindu-l pe tata în ochii înroșiți de sânge. Slab în voce, dar puternic în caracter, a venit răspunsul:

-Nu semnez, domnule, nu vreau să fiu o Iudă pentru frații mei. Dintr-odată a prins putere, și-a ridicat capul singur, s-a sprijinit de masă cu ambele mâini și  a rostit cu glas tare:

-Doamne, ai milă de mine. Doamne, nu mă lăsa! Doamne, primește sufletul meu. Doamne fie-ți de milă și scurtează chinul! Doamne, nu mai pot. Nu mai pot, Doamne! Plângea în hohote necontrolate și se ruga de parcă nu ar fi fost nimeni în camera de tortură.

Securistul a tras piedica de la pistol și a urlat:

-Aici eu sunt Dumnezeu!

 Deși îl dureau groaznic de la lovituri, închisese ochii plini de cheaguri în timp ce plângea și se ruga. Aștepta din clipă în clipă să se trezească în Cer în fața Mântuitorului lui drag. Dintr-odată a simțit o mână pe umărul lui drept și pistolul rece retrăgându-se de pe frunte. A deschis ochii și a văzut că Mudava pusese pistolul în toc și se dăduse înapoi lângă zid în poziția de drepți. A întors capul să vadă ce s-a întâmplat. În spatele lui era un ofițer superior. Îl privea cu ochii în lacrimi. Era comandantul Securității din Olt. Ascultase tot din biroul alăturat și intrase pe ușa din spate fix în momentul în care Mudava voia să-i zboare creierii. Tata s-a prăbușit pe scaun și, după câteva secunde, a dat să se ridice dar n-a putut. Ofițerul l-a apăsat ușor pe umăr, dându-i de înțeles că nu trebuie să se ridice și, ținându-i mâna pe umărul lui, a venit în lateral și i-a zis:

-De ce, domnu’ Cruceru? De ce nu vrei să semnezi? N-ai servici, o duci greu, trebuie să mergi la postul de miliție săptămânal, să vii la noi lunar, n-ai voie să părăsești localitatea de reședință. De ce? Dacă devii omul nostru vei avea de toate. Semnează și îți va fi bine ție și familiei tale. Nimeni nu va ști, noi știm să păstrăm secretul. Poți să spui ce vrei de noi, de comuniști. Nu ne interesează dacă ne vorbești de rău, tot ce vrem e să ne dai informații din biserică.

Tata a continuat să plângă în hohote și i-a zis printre suspine:

-Nu pot, domnule, nu pot să-i vând pe frații mei. Nu pot să fiu o Iudă. Comandantul l-a privit în ochi și tata a văzut din nou că avea ochii în lacrimi:

-Domnule Cruceru, cât timp sunt eu aici nu mai trebuie să vii să dai declarații lunar. De asemenea, o să trimit hârtie la postul de poliție să nu mai mergi în fiecare luni și o să ți se ridice și domiciliul forțat. Inima comandatului Securității din Olt fusese înmuiată de determinarea lui. Probabil că îi era greu să înțeleagă cum poate un om să accepte atâtea greutăți și suferințe pentru o cauză „imaginară”, dar loialitatea față de frații săi n-avea cum să nu te miște.

L-a ajutat să se ridice, l-a sprijinit de braț și l-a condus afară din clădire prin spate. Acolo i-a strâns mâna și i-a zis:

-Du-te acasă. Ți-ai câștigat libertatea. 

Cu mare greutate a reușit să facă câțiva pași după ce comandantul a intrat înapoi. S-a prăbușit lângă un gard pe trotuar. S-a uitat în jur și nu a reușit să își dea seama unde era. Nu după mult timp a căzut în leșin și s-a trezit după o perioadă de timp. Oamenii treceau pe lângă el. Suspectau că ieșise de la Securitate așa că îl ocoleau. Erau speriați. Nu voiau să aibă nimic de-a face cu el ca să nu fie urmăriți apoi. S-a târât până în parcul din orașul de jos. I-a luat cam o oră să ajungă acolo deși un om sănătos poate parcurge distanța în maxim 10 minute. Acolo s-a prăbușit pe o bancă și a adormit. S-a făcut noapte și el zăcea într-o stare de somn vecin cu leșinul. Deasupra lui era un castan în care un guguștiuc cânta. Acel cântat l-a trezit. Nu a realizat imediat unde este sau ce s-a întâmplat cu el. Toate îl dureau, dar cel mai tare îl durea capul și sufletul. Acel porumbel sălbatic era chiar deasupra lui pe o creangă care era la doar doi metri și îi cânta. Dintr-odată a simțit cum o povară imensă se ridică de pe creier mai întâi, apoi de pe umeri și din suflet. Acel porumbel sălbatic a continuat să cânte în noapte o bună bucată de timp. Ne spunea că a fost cel mai frumos și neobișnuit cântec de pasăre auzit vreodată. O pace cum nu mai avusese niciodată a coborât peste el și o stare de fericire cum nu mai simțise și nici n-a mai simțit niciodată după. O liniște care trecea dincolo de suferința fizică și psihică a coborât peste el odată cu cântecul acelui guguștiuc.

Porumbeii sălbatici nu cântă noaptea, dar când Dumnezeu vrea să-și slujească copiii se folosește de corbi, de guguștiuci noaptea sau chiar de comandanți de Securitate. Peste ani avea să îmi spună că Dumnezeu trimisese în miez de noapte Duhul Sfânt folosind acel porumbel sălbatic ca să îl mângâie și să îl întărească. Sufletul a început să se înalțe spre Dumnezeu, mintea a început să lumineze. Și-a adus aminte tot. Și-a adus aminte că fusese torturat ca să semneze să devină informator. Și-a adus aminte de bătăi, de înjurăturile celor doi securiști și de  izbăvirea miraculoasă a lui Dumnezeu venită chiar prin șeful Securității. În momentul în care și-a adus aminte tot s-a prăbușit pe genunchi, lângă banca pe care dormise, și, cu strigăte de mulțumire înlăcrimate, l-a lăudat pe Dumnezeu că nu a îngăduit să devină vânzătorul fraților lui.

A ieșit din sediul Securității cu trupul făcut franjuri, dar cu o conștiință întreagă. Era murdar de sânge din cap până în picioare. Singura care îi era curată era conștiința. Fusese conștient de la bun început că era vorba de mai mult decât o semnătură. Știa că securiștii vor cere tot mai multe de la el după ce va semna așa că a înțeles că bătăile sau moartea sunt un preț care merită plătit pentru o conștiință nepătată. O conștiință vinovată i-ar fi cumpărat zile liniștite, dar nopți nedormite. I-ar fi mers bine material, dar sufletul i-ar fi secat. Acum nu putea închide bine ochii datorită cheagurilor de sânge datorate loviturilor, dar dacă ar fi semnat, degeaba i-ar fi putut închide, odihna nu ar fi venit nicicum. Decât moartea lui Iuda mai bine agonia morții lui Hristos. Când Diavolul i-a oferit doar două opțiuni, trădarea sau moartea, Dumnezeul atotputernic a croit cărări neimaginate prin ultima persoană de la care s-ar fi așteptat.

A ajuns acasă a doua zi, cu mare greutate, ajutat de unii din sat. A zăcut mai bine de o lună la pat, scuipând sânge mult timp după. Era într-o stare fizică atât de rea că mama a crezut că îl va pierde. Aceasta nu avea să fie ultima dată când se întâlnea cu securistul Mudava, dar la acel moment nu știa asta.

9 gânduri despre &8222;Trădare sau moarte&8221;

  1. A republicat asta pe Marius Cruceru și a comentat:
    “Mudava a început să urle în timp ce îl lovea cu pumnul în cap:
    -Semnează! și a rostit o serie de înjurături care nu pot fi reproduse. Semnează, bă, prostule. Semnează că altfel te omor! Tata s-a prăbușit peste masă din cauza loviturilor de pumn și a bătăilor repetate și a bâiguit abia auzit:
    -Nu… pot… nu… pot… să îmi vând frații, și a închis ochii.
    Au aruncat cu apă pe el din nou ca să nu leșine și l-au forțat să ridice capul de pe masă. Era cu ochii tumefiați de bătai, plin de sânge peste tot. Celălalt securist, văzând că nimic nu funcționa, a scos pistolul. Era undeva între ora 12:00 și 13:00 după estimările tatei. Trecuseră aproape cinici ore de tortură fizică și psihologică. L-a pus pe masă și l-a amenințat:
    -Atunci o să mori aici dacă nu semnezi.
    -Împușcă-mă! Trupul e al tău, dar sufletul este al Domnului!”

    Apreciază

  2. Lucian Teodorescu zice:

    Multumesc pentru seria aceasta. Imi reamintesc de ea la fiecare asa-zis necaz si ma face sa ma simt mic si rusinat, gandindu-ma ce au suferit altii pentru Domnul Isus. Si ma motiveaza sa ma alipesc si mai mult de Tatal Ceresc si de Cuvant, ca daca vreodata voi ajunge in situatii similare sa fiu la fel de credincios.

    O singura rugaminte am, daca se poate: nu toate postarile din aceasta serie au un tag comun (unele nu au deloc, de exemplu cele cu arestarea si condamnarea). As fi vrut sa distribui catre alti frati o lista cu toate articolele despre Florea Cruceru si ar fi bine daca ati putea revizui tag-urile ca sa le putem gasi grupate.

    Multumesc.

    Apreciază

  3. Liviu Stefanache zice:

    Interesant. O fi vreo legatura Mudava,din articol – Mudava, “vraciul “lui Ceausescu(pt că așa se autointitula) ? E posibil, pentru că , “vraciul ” a spus că: La Scornicești, clanul Ceausescu -Barbulescu mi-a deschis trei cabinete medicale, unde tratam oamenii…” !?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s