Să condamnăm istoria fără să o ștergem!

Bună sau rea, istoria este istorie. Nu o putem schimba. Zilele acestea, unii ar dori să o șteargă. Să șteargă tot ce e rău și să rămână doar ce e bun. Problema este că foarte puține persoane din istorie sunt imaculate. Spre exemplu, Winston Churchill a fost un susținător al epurării pe criterii rasiale și a măsurilor eugenice (dacă nu știați, puteți găsi suficiente materiale online despre măsurile susținute sau impuse în India și Kenya). Însă nu pentru asta i s-au ridicat statui, ci pentru curajul de a lua frâiele unei țări aflate în haos și în război, fiind gata să fie unul din liderii mondiali care a dus la înfrângerea nazismului.

Ce facem atunci? Statuile sunt simboluri care sunt ridicate fie în semn de mulțumire, fie pentru a motiva generațiile următoare să urmeze exemplul celui cinstit (sunt, cu siguranță, mai multe motive; eu le-am menționat pe cele pe care le consider cele mai importante). Nu cred că e vreunul care înțelege că e încurajat să fie rasist precum Churchill. Nu pentru asta e lăudat, apreciat și predat în școli. Este, cu siguranță, o problemă că nu se vorbește despre complexitatea vieții și opiniilor sale. Este perceput ca un salvator imaculat deși a fost departe de o astfel de persoană. Însă aspectele rele ale caracterului său nu pot fi o scuză pentru a-l arunca la gunoiul istoriei și să-l uităm. Până la urmă, libertatea lumii vestice de astăzi, în multe din aspectele ei pozitive, se datorează într-o măsură semnificativă lui Churchill. Nu mi se pare normal să-l ștergem din istorie.

Sursa
Continuă lectura

Beciul securității. Condamnarea

Episodul arestării este postat AICI.

Au ajuns la Sinești. În fața postului de jandarmi era o mașină Gaz-61. L-au băgat imediat în mașină și l-au dus la Potcoava la primărie. În spate stătea Niculae Coșereanu, cu arma. Ceilalți jandarmi rămăseseră la post. După ce s-a pus în mișcare mașina, tata a vrut să dea la o parte prelata ca să vadă pentru ultima dată locurile natale. Știa că era posibil să nu le mai vadă niciodată sau doar după mulți ani. Când l-a văzut, Niculae Coșeranu a strigat:

-Ce faci, mă?

-Niculae, vreau să mă uit și eu să mai văd și eu satul ăsta înainte de a pleca, știu că mă vor aresta.

-Ce să vezi, mă? Satul? Dumnezeii mă-tii de sectant. Ce, mă, crezi că eu nu știu cine ești tu? Dușman de clasă, asta ești. De când te urmăresc eu pe tine! Hai, trage prelata că îți sparg capul cu patul puștii. 

-Niculae, ce ai mă de mă înjuri? Vreau doar să mai văd și eu satul. 

Niculae Coșereanu l-a mai înjurat odată și i-a zis:

-Auzi, bă, hai încearcă să dai prelata la o parte și te împușc și o să spun că ai vrut să sari din mașină. Îl privea cu o ură pe care o ascunsese ani de zile. Acum o arăta pe față. Îl privea insistent și tot drumul s-a uitat cu ură. Din când în când îl înjura cu obidă.

Continuă lectura

Arestarea. 70 de ani

Acest text este parte a unei cărți despre viața bunicului meu, Florea Cruceru. Chiar astăzi se împlinesc 70 de ani de la arestarea lui.

Imediat după ce a avut loc discuția cu cei cinci popi, s-au petrecut unele schimbări care tatălui meu nu i s-au părut deloc suspecte. Pentru el făceau parte din cotidianul zilelor acelea. Își vedea de treabă la câmp, prin curte, lucra cu hărnicie și cânta foarte mult. Cântările de la Oastea Domnului îi erau tare dragi și fie le fluiera, fie le cânta. Iarba creștea frumos, fusese o primăvară frumoasă cu ploi la timp și aștepta vara ca să o cosească pentru cele două capre. Vara era aproape. Dar a observant că de foarte multe ori jandarmii veneau și stăteau de vorbă cu vecinii, iar unii dintre ei au avut curajul să-i spună că, de fapt, îi întrebau despre feciorii lui Cruceru, dar mai ales întrebau despre tata. Erau foarte interesați să afle ce avea de zis despre noul partid care era la putere, despre Stalin sau despre Dej. Din când în când veneau și când aveau loc slujbe, joi seara sau duminica. Treceau pe uliță și se opreau să vorbească cu oamenii. Unul dintre ei, Nicolae Coșereanu, prieten cu tata, oprea să discute cu el banalități și, din când în când, mai scăpa câte o înjurătură la adresa comuniștilor. Tata nu era deloc interesat de politică și, dacă fusese vreo fărâmă de interes, dispăruse odată cu întâlnirea cu Isus. Așa avea să fie toată viața lui, lipsit de interes față de politică și preocupat total de Împărăție. La începutul lunii mai, tata a început să fie chemat la postul de jandarmi și să dea declarații despre perioada la Oastea Domnului și despre întâlnirile lor. Postul de Jandarmi era la Sinești, în fosta Primărie.[1]

Continuă lectura