Foc Străin de John MacArthur. Recenzie

Iată recenzia mea, așa cum v-am promis.

În 2013, pastorul John MacArthur a lansat cartea Foc Străin în cadrul conferinței cu același nume. Atât cartea cât și conferința au stârnic multe reacții așa că am hotărât să o studiez ca să-mi pot face o idee personală. La sfârșitul anului 2014 aceasta a apărut deja tradusă la editura Multimedia, Arad, așa că am profitat de această ocazie ca să fac o recenzie a ediției în limba română.

Cartea este intitulată „Foc Străin: Pericolul Întristării Duhului Sfânt printr-o Închinare Falsă.” Ideea de foc străin este preluată din episodul vetero-testamentar în care fiii lui Aaron, Nadab și Abihu, aduc înaintea Domnului foc străin, iar aceasta provoacă sfințenia lui Dumnezeu să-I pedeapsească (Levitic 10:1-3). „Problema păcatului lor a fost că s-au apropiat de Dumnezeu într-o manieră…inadecvată, fără reverența care se cuvenea” (pag. 11). Asemănător lor, în zilele noastre există o lipsă crasă de ireverență față de Dumnezeu Duhul Sfânt. Autorul își propune să prezinte o analiză atentă a mișcării carismatice punând învățăturile acesteia față în față cu Scripturile. Pastorul american descrie pericolul acestei mișcări ce întrece barierele confesionale astfel:

„În ciuda erorii lor teologice grosolane, carismaticii pretind acceptare în rândul mișcării evanghelice tradiționale. Iar evanghelicii au cedat în mare parte acestor cereri, răspunzând cu brațele larg deschise și cu un zâmbet de bine-venit. Procedând în felul acesta, în mod involuntar, evanghelicii tradiționali au invitat în tabăra lor un dușman. Porțile au fost deschise zgomotos pentru un cal troian de subiectivism, empirism, compromis ecumenic și erezie (pag. 15-16).”

Scopul pentru care MacArthur scrie această carte este acela că socotește că „este timpul ca biserica evanghelică să ia poziție și să restaureze o focalizare adecvată asupra Persoanei și lucrării Duhului Sfânt” (pag. 18).

Cartea este împărțită în trei părți, prima numindu-se „confruntarea falsei treziri spirituale.” După un survol plin de exemple al practicilor frauduloase ale unor lideri carismatici, autorul se întoarce în timp pentru a prezenta, preț de un capitol, felul în care fenomene numite supranaturale au început să-și facă loc în biserici în secolul trecut.

John MacArthur, pe baza dovezilor istorice, prezintă învățătura primilor vorbitori în limbi din secolul al XX-lea, și anume că limbile vorbite, susțineau aceștia, erau înțelese de diferite popoare de pe pământ, fiind dialecte inteligibile. Chiar au trimis misionari în perioada următoare în Japonia, China și India. Nimeni nu a înțeles însă limbile în care pretindeau acești misionari că vorbeau. După aceste eșecuri a fost nevoie de o redefire a acestui „dar” din moment ce era evident că nu mai puteau susține că vorbeau dialecte înțelese de oameni. După prezentarea istoriei începutului fenomenului carismatic, MacArthur arată în continuare cum a ajuns gândirea pozitivă să își facă loc printre liderii acestei mișcări în creștere, dar și alte idei ce nu aveau și au de-a face cu creștinismul.

În următorul capitol autorul aduce în discuție Marea Trezire din vremea anilor 1731-1755. Jonothan Edwards a fost unul dintre liderii marcanți ai trezirii americane din secolul al XVIII-lea. Mulți s-au îndoit de faptul că această Mare Trezire este o lucrare a Duhului Sfânt. Aceasta l-a făcut pe Edwards să caute răspunsuri în Scriptură. Răspunsul l-a găsit în 1 Ioan 4. Pe baza acestui pasaj biblic a formulat un test compus din cinci puncte prin care și MacArthur propune să trecem orice presupusă trezire sau duh.

Cele cinci teste sunt următoarele:

  1. Îl înalță pe adevăratul Hristos?
  2. Se opune caracterului lumesc?
  3. Îi îndreaptă pe oameni spre Scriptură?
  4. Înalță adevărul?
  5. Propune dragoste față de Dumnezeu și față de semeni?

Fiecare întrebare este analizată cu scrupulozitate, fiind aduse în discuție baza scripturală, exemple negative și exemple pozitive. Aceste cinci principii se extind pe parcursul a două capitole. După mine, este partea cea mai hrănitoare din întreaga carte.

MacArthur încheie prima parte făcând următoarele afirmații:

„Eu cred că există oameni sinceri în cadrul mișcării carismatice care, în ciuda corupției ș ia confuziei sisteice, au ajuns să înțeleagă adevărurile esențiale ale Evangheliei Ei acceptă ispășirea substituționară, adevărata natură a lui Hristos, natura trinitară a lui Dumnezeu, pocăința biblică și autoritatea unciă a Bibliei. Ei recunosc faptul că mântuirea nu înseamnă sănătate și bunăstare și doresc în mod real să fie răscumpărați din păcat, din moartea spirituală și scăpați de iadul veșnic. Totuși, rămân confuzi în ce privește lucrarea Duhului Sfânt și natura înzestrărilor spirituale. Drept urmare, ei se joacă cu un foc străin. Prin expunerea continuă la învățătura falsă și la spiritualitatea contrafăcută a mișcării carismatice, s-au plasat pe ei înșiși (și pe toți cei cei ce se află sub îngrijirea lor spirituală) într-o primejdie eternă”(pag. 120).

În cea de-a doua parte, autorul dezvoltă câte un capitol despre apostolie, profeție, vorbire în limbi și vindecări. În capitolul despre apostolie prezintă rolul lui C. Peter Wagner în mișcarea carismatică și învățătura acestuia care susține că astăzi mai există apostoli. Wagner este liderul mișcării Noua Reformă Apostolică. Întorcându-se la Scriptură, pastorul american studiază textele ce fac referire la tema apostoliei. și aduce în discuție și mărturii patristice. Concluzia sa este că funcția și darul apostolatului au încetat odată cu moartea ultimului apostol. În acest capitol se poate întrezări argumentul în cascadă al lui Sam Waldron.[1]

În următorul capitol este prezentat fenomenul profeților în mișcarea carismatică. MacArthur consideră că pericolul cel mai mare o reprezintă învățătura că profeția poate fi și greșită, asta neînsemnând neapărat că profetul respectiv este unul fals. Wayne Grudem este unul dintre cei mai importanți teologi care susține această afirmație (pentru cei interesați să-și formeze o opinie vă recomand să citiți capitolul 53 din manualul său de Teologie Sistematică[2]). Argumentația aceasta susține că există două categorii de profeți: prima categorie este cea a profeților fără greșeală și cu autoritate și ”profeții congregaționali care rosteau o formă de profeție care era failibilă și fără autoritate. ” (pag. 166) Fără ca să scriu prea multe, nu pot spune decât că John MacArthur abordează cât se poate de riguros și teologic problema profeților failibili. Acesta e un alt capitol pentru care merită să cumpărați această carte.

În cel de-al doilea capitol din a doua parte pastorul american studiază problema vorbirii în limbi. M-aș fi așteptat la un capitol mult mai amplu pe această temă atât de controversată. Face totuși câteva afirmații pertinente exegetic și hermeneutic, nu evită anumite întrebări, ci se adresează în mod direct unora precum „care este scopul darului limbilor?”, „se cerea de la toți credincioșii să vorbească în limbi?” (pag. 195-197) cât și altora la fel de importante. Fie că veți fi de acord sau nu, citiți cu atenție și grijă acest capitol, și veți avea de câștigat.

În ultimul capitol al părții a doua autorul se adresează problemei vindecărilor și speranțelor false și pune față în față așa-zisele vindecări moderne cu cele întâlnite în Noul Testament. Pe baza acestei comparații și a textelor din Scriptură extrage următoarele principii:

  1. Vindecările din Noul Testament nu au depins de credința beneficiarului
  2. Vindecările din Noul Testament nu au fost făcute petnru bani sau pentru faimă
  3. Vindecările din Noul Testament au avut un succes deplin
  4. Vindecările din Noul Testament au fost de necontestat
  5. Vindecările din Noul Testament au fost imediate și spontane
  6. Vindecările din Noul Testament au autentificat un mesaj adevărat.

Subiectul celei de a treia părți este „redescoperirea adevăratei lucrări a Duhului Sfânt.” În primul capitol este prezentat rolul Duhului Sfânt în întreg procesul mântuirii. Învățătura cea mai dăunătoare a carismaticilor este aceea că cineva poate fi mântuit fără a fi primit Duhul Sfânt. „Este important să subliniem faptul că nu există niciun credincios care să nu aibă Duhul Sfânt…Fără lucrare Duhului, nimeni nu poate fi mai mult decât un biet păcătos, ca să reiterăm afirmația lui Pavel din Romani 8:9: dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (pag. 256).

Tema următoarelor capitol este „Duhul Sfânt și sfințirea” și „Duhul Sfânt și Scriptura”. Este imperativ a înțelege rolul celei de a treia persoane a Sfintei Treimi în procesul de sfințirea, dar și în procesul scrierii Cuvântului sfânt. Așa cum ne-a obișnuit până acum, autorul apelează la textul Scripturii pentru a oferi răspunsurile necesare, dar și la istorie pentru a determina ce a provocat înțelegerea modernă asupra sfințirii și a textului Sfintei Scripturi în cadrul mișcării carismatice.

În cele din urmă John MacArthur are un apel către prietenii lui continuaționiști. Deși nu îi numește în mod direct în textul principal, cele mai importante nume cărora se adresează sunt D. A. Carson, Wayne Grudem și John Piper, o face în notele de la final.

O astfel de carte este bine venită în contextul nostru românesc în care tot felul de învățături s-au strecurat în bisericile evanghelice. Teologia prosperității nu atât de departe de bisericile noastre pe cât am dori noi, păstorii, să credem. Evident că nu sunt de acord în toate cu cele scrise de pastorul John MacArthur, dar această carte poate reprezenta un punct de pornire pentru a găsi întrebările necesare și poate chiar și răspunsurile necesare. În carte veți găsi amintite mișcări carismatice mondiale care au început să fie auzite și în contextul nostru românesc. Nu există loc de indecizie pentru cei care sunt slujitori ai Cuvântului. Recomandarea mea este să citiți această carte cu atenție și, fie că sunteți de acord sau nu cu afirmațiile susținute exegetic, tot veți avea de câștigat măcar de pe urma analizei istorice.

 

 

[1] vezi Samuel E. Waldron, Va urma? Sunt Darurile Spirituale pentru Ziua de Azi? (Arad: Multimedia, 2011).

[2] vezi Wayne Grudem, Teologie Sistematică: Introducere în Doctrinele Biblice (Oradea: Făclia, 2004).

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Foc Străin de John MacArthur. Recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s