Noi, cei care trăim în era postraționalistă avem impresia că în vremea noastră au fost atinse culmile rațiunii. Uităm că noi suntem nota de subsol a raționalismului filosofic grec. În această paranteză oamenii au continuat să gândească. Ne vine să credem sau nu, dar gândeau chiar și în Evul Mediu.

Ereziile născute în secolele II-V d. Hr. sunt o dovadă a faptului că omul a încercat să-l înțeleagă pe Dumnezeu prin rațiunea sa. Astfel au apărut erezii precum arianismul, apolinarianismul, sabelianismul, nestoriasmul și multe altele mai puțin importante (gândiți-vă doar că în 375 d. Hr. deja aveam scris un tratat de heterodoxie, Panarionul lui Epifanie din Salamina).

Dacă Dumnezeu ar fi fost „creația” minții omului, cu siguranță cei ce l-au „creat” pe Dumnezeu cu scopul măreț de a avea adepți și faimă nu ar fi „creat” un Dumnezeu Triunic. Cifrele indică un marketing gândit slab de tot. Ar fi câștigat mult mai mulți adepți dacă s-ar fi axat pe unicitatea lui Dumnezeu. Evreii ar fi fost mult mai ușor de câștigat de partea creștinismului.

Mai mult de atât, ar fi fost mai ușor de înțeles și adepții raționaliști l-ar fi putut înțelege și accepta cu ușurință pentru că n-ar mai fi fost atât de greu de înțeles cu mintea. Dar dacă omul nu poate înțelege Sfânta Treime, oare i-ar fi trecut prin gând omului o structură atât de complexă și într-o oarecare măsură anti-rațională?

Tocmai asta ne arată că Dumnezeul Triunic nu e năzuința minții umane, ci frumusețea și complexitatea Sfintei Treimi întrece capacitatea rațiunii umane de înțelegere. Nu, Dumnezeul Triunic nu e creația minții, ci mintea e creația Dumnezeului Triunic.