Mulți, când aud de revoluție sexuală, se gândesc la cea din anii 1960. Însă, de-a lungul mileniilor, au fost multe revoluții sexuale. Poligamia, practicată prima oară de Lameh (Geneza 4), a fost o revoluție sexuală. Divorțul (nu știm când s-a împământenit) a fost o revoluție sexuală. Liberalizarea sexului din timpul revoluției bolșevice a fost o revoluție sexuală. La fel și cea din vest în anii ’60. Toate aceste revoluții au coborât standardul moral.
Ei bine, a fost și o revoluție sexuală pozitivă: cea creștină. Iată care au fost câteva din principiile acestei revoluții creștine:
- Responsabilitatea conjugală este reciprocă între soț și soție
În antichitate, femeia era obligată să-i fie total credincioasă soțului. Bărbatul, în schimb, putea întreține relații sexuale cu orice femeie care nu era căsătorită. Cu excepția evreilor, relațiile homosexuale erau larg acceptate la păgâni. Nu exista reciprocitate în căsătorie. Ei bine, Hristos a revoluționat relația dintre soț și soție când a spus că un bărbat care se uită la o femei ca să o poftească în inima lui păcătuiește (Matei 5:27-30). Așa ceva era de neconceput în lumea antică, inclusiv la evrei.
Pavel întărește cuvintele Mântuitorului când spune că soția e stăpână pe trupul soțului și invers (1 Corinteni 7:3-5). Principiul reciprocității totale este proclamat și mai clar. De la Hristos încolo, soților li s-a cerut credincioșie totală față de soțiile lor, inclusiv cea mentală. Un lucru revoluționar. Bărbatului i s-a cerut să-și iubească soția și să se sacrifice pentru ea, nu doar invers (Efeseni 5). Idealul creștin în căsătorie a emancipat femeia. - Divorțul legal nu te scapă și de responsabilitatea morală
Hristos afirmă că, un soț care divorțează de soția sa, păcătuiește recăsătorindu-se (Matei 5:31-32; 19:9; Marcu 10:11-12; Luca 16:18). În concepția iudaică și romană, formula spusă la divorț era „ești liberă să te căsătorești cu cine vrei.” Or Mântuitorul vine și spune că, în ciuda divorțului legal, rămâne o responsabilitate morală prin prisma legământului. - Relațiile homosexuale sunt păcat
Aceasta era și perspectiva evreiască, dar nu și la greci și la romani. În câteva secole, acceptarea deschisă a homosexualității și a pederastiei avea să fie răsturnată de învățătura creștină. - Celibatul nu e văzut ca un blestem
În iudaism, a nu te căsători până la 20 de ani era echivalentul blestemului. Bărbații romani și greci se căsătoreau în jur de 30 de ani, trăind însă în imoralitate și destrăbălare sexuală. Era datoria oricărui bun evreu să se căsătorească și să aibă copii, mai ales băieți. Ei bine, Hristos, prin propria viață celibatară, declară că viața poate avea scop și sens fără a fi căsătorit. Afirmă că orice persoană necăsătorită își poate trăi viața, cu sens, pentru împărăția lui Dumnezeu (19:12)
Toate aceste schimbări de paradigmă au fost dinspre imoralitate înspre moralitate. O trecere de jos în sus. O ridicare a standardului moral. O revoluție sexuală pozitivă. Creștinismul a revoluționat gândirea despre căsătorie, sex, sexualitate și celibat. A schimbat și transformat norme socio-culturale indiferent de popoare. A făcut asta pentru că a sacralizat căsătoria, sexul și identitatea sexuală. Sexul nu a mai fost perceput ca un act al plăcerii pure, ci și al părtășiei. Acesta a fost prezentat ca fiind sacrosant.
Indiferent dacă oamenii au atracții heterosexuale, homosexuale sau sunt celibatari, toți au primit aceeași chemare: „Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt.” Sfințenia lui Hristos, prin urmare, va defini identitatea sexuală, limitele sexualității, ale căsătoriei și celibatului pentru creștin, nu cultura.
La început era Cuvântul. 