În Efeseni 5, cel mai fascinant text ce vorbește despre relația dintre bărbat și femeie în cadrul căsătoriei, apostolul Pavel le poruncește bărbaților să-și iubească nevestele. Principiul pe care îl învățăm din acest pasaj este că dragostea este nevoia fundamentală a femeii, iar respectul e nevoia fundamentală a bărbatului. Să-i lăsăm însă deoparte pe bărbați. Pavel nu ne spune doar ce să facem și cum să o facem, ci și cu ce scop trebuie să o facem. Continuă lectura
Nimănui nu-i place să înceapă viața cu o înmormântare. Dar, într-un fel, așa începe căsnicia. Alegi să mori față de tine însuți ca să aduci la viață o nouă iubire. Ravi Zacharias (mai multe citate AICI).
Căsătoria este locul în care începem să învățăm cea mai mare dragoste (Ioan 15:13): aceea de a ne omorî pe noi de dragul partenerului de viață. E moarte dulce-amară. Amară pentru firea pământească, dulce pentru Duhul ce ne locuiește și chiar pentru duhurile noastre pentru că murim iubind cea mai scumpă persoană.
Versurile următorului cântec exprimă atât de bine acest adevăr:
Well ‘I do’ are the two most famous last words
The beginning of the end
But to lose your life for another I’ve heard is a good place to begin
Cause the only way to find your life is to lay your own life down
And I believe it’s an easy price for the life that we have found.
Cântecul este povestea compozitorului, iar versurile au fost scrise după o ceartă cu soția. Ascultând descrierea lui Andrew Peterson despre cântec de AICI mi-au rămas în minte următoarele cuvinte
Anything truly good in your life is gonna be hard. Marriage is one of the ways God gave us to learn something about his heart. Right now I see there is this kind of suffering that happens, this kind of daily lesson in losing yourself for another human being. It is not always fun but Christ said more than once that the way to find your life is to lose your life and marriage is a very vivid image of what that is. This song is about my 15th year married song. Hopefully when people here it, the young married couples or people thinking about getting married, they have this idea in they’re minds that marriage is gonna fix them somehow. Hopefully it will be a gentle reminder that marriage doesn’t fix you, marriage just means now they are two broken people trying to figure out life together. It is a beautiful holy thing but it is far from easy.
Am văzut destui crai și crăiese îndrăgostite de flirt. Ei nu au niciun plan să înceapă o relație, dar le dau speranțe și semnale la cât mai multe persoane de sex opus. Senzația de moment pe care o trăiesc îi face să dorească să facă eternă clipa de a fi adulați de o mulțime de fete (sau băieți, după caz) simultan.
Problema este că flirtul dăunează grav propriei persoane cât și celor din jur. Să luăm următorul caz Continuă lectura
Dacă mi-aș pierde amintirile ar fi una singură pe care aș dori s-o păstrez: pe a soției. În ea s-ar găsi cele mai adânci secrete ale mele și m-ar cunoaște așa de bine încât m-ar putea „recrea” fie și pentru câteva momente până când mi-aș uita identitatea din nou. Dar și de i-aș uita chipul și privirea pătrunzătoare, de aș uita cine este ea și de aș uita că i-am jurat credincioșie până la moarte, tot ea ar fi cea de care m-aș îndrăgosti în fiecare zi și m-ar face să doresc s-o cer în căsătorie încă o dată, și-nc-odată, zi după zi. Aș trăi numai cu fluturi în stomac în euforia primelor zile de relație.
Ea ar fi cea care mi-ar aduce aminte de Dumnezeul meu, de Dumnezeul nostru, de experiențele petrecute împreună la umbra aripilor sale, de zilele bune și de zilele rele când am strigat cu lacrimi după ajutorul Său.
Dacă mi-aș pierde amintirile am siguranța că ea ar sta alături de mine și ar iubi chiar și umbra celui ce a trăit în carcasa pe care oamenii o numeau Cruceru Dragoș Beniamin. Și eu aș face același lucru pentru ea.
Știu că n-ar face-o din obligație, ci motivată de focul ce-i sprintenă jucăuș în inimă când mă vede după câteva ore petrecute departe de mine.
Ar face-o pentru că se iubește ( Efeseni 5:29 se aplică și soțiilor) și șție că moartea ei începe cu moartea mea.
Da, dragostea în trup e o simplă amintire în care creierul ne poate juca feste, dar va veni o zi când vom fi luați din aceste vase imperfecte și vom fi îmbrăcați în trupuri glorioase și nu ne va mai frică de faptul că iubirea e o simplă amintire pentru că va rămâne cu siguranță fiind cea mai mare dintre toate (1 Corinteni 13).
Una dintre cele mai dificile sarcini este să-i spui cuiva că a greșit. Indiferent de cât de mare e greșeala, niciodată nu e ușor. Asta nu înseamnă că nu trebuie să o facem. Matei 18 ne spune asta foarte clar. Confruntarea corectă este o artă. Depinzi de atâtea variabile și e nevoie de o căruță de înțelepciune. Rezultatul dorit este pocăința celui confruntat fără ca relația să fie ruptă.
Iată ce am învățat din scurta mea experiență cu oamenii:
1. Ai grijă ce spui
Asigură-te că ești sigur de ce știi și că e în conformitate cu realitatea. Să nu te trezești că acuzele aduse sunt gratuite. Nu de puține ori era să fac asta dacă nu aș fi verificat și întrebat dacă lucrurile stau cum le știam eu
2. Ai grijă cum spui ce spui
Acesta e punctul critic. Am văzut atâția oameni care și-au omorât semenul ținând în mână cărămida adevărului. Nu contează ce spui atât timp cât nu-l spui cum trebuie. Este egal cu zero. De aceea Pavel ne îndeamnă să spunem adevărul, dar nu oricum, ci în dragoste (Efeseni 4:15). Dragostea trebuie să fie ingredientul care condimentează orice facem, orice discuție și chiar orice confruntare. Tot ce facem trebuie să fei făcut cu dragoste (1 Corinteni 16:14). După cum spunea Ravi Zacharias, nimeni, niciodată, nu are dreptul să fie lipsit de bunătate. „When we love, we earn the right to speak the truth” spune un vers al celor de la Casting Crowns.
Degeaba spui adevărul dacă nu-l spui cum trebuie. Adevărul spus cu răutate e ca un un cântec cu versuri extraordinare și cu o melodie jalnică. Nimeni n-ascultă de două ori un astfel de cântec, nimeni nu-l bagă în seamă.
Două cuvinte în plus sau în minus pot să facă diferența între unitate și rupere. Am experimentat-o pe propria-mi piele. Să avem foooarte mare grijă la cum spunem adevărul
3. Ai grijă unde o spui
Locul confruntării trebuie ales cu mare atenție. De cele mai multe ori nu va trebui să fie în public. Dacă problema e o chestiune publică, da, e necesară confruntarea publică, dar de cele mai multe ori facem din problemele personale chestiuni publice. În pașii confruntării din Matei 18 confruntarea publică este ultimul pas. Primul pas presupune confruntarea privată. Noi trecem de multe ori la confruntarea semi-privată, având pretenția ca păstorul sau cineva din comitet să aibă ingrata sarcină de a îndeplini sarcina ce în mod normal cade pe umerii martorului. Păstorul n-a văzut ce ai văzut tu. Este responsabilitatea martorului de a se duce și de a-și confrunta fratele în dragoste, nu cu răutate și cu degetul arătător înfipt în ochiul „păcătosului.”
4. Ai grijă când o spui
Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur în coșulețe de argint. Încearcă să vezi dacă persoana respectivă este într-o stare potrivită pentru a fi confruntată. Poate să mai aștepte problema? Lasă-i timp să se reculeagă. Dacă îl vei confrunta într-un moment nepotrivit vei fi cel mai probabil respins și poate vei da de o atitudine de auto-apărare. Alege momentul cu mare grijă. „Ca unul care își scoate haina pe o zi rece sau varsă oțeț pe sodă așa este cine cântă cântece unei inimi în nenorocire.” (Proverbe 25:20)
5. Ai grijă cui o spui
Cu unii oameni îți vei pierde pur și simplu vremea. Sunt din categoria porcilor care nu știu să prețuiască perlele. Desigur, nu tragi concluzia asta fără să fi confruntat acea persoană măcar odată. Nu trebuie să sărim repede și să tragem concluzia că, dacă o să-i confruntăm, vorbim cu pereții.
„Nu răspunde nebunului după nebunia lui.” Înțeleptul va primi mustrarea, nebunul o va respinge. În astfel de cazuri Scriptura ne scutește de bătăile de cap.
Să luăm aminte la noi înșine ca nu cumva să-i punem pe alții în această categorie fără a vedea că noi nu suntem gata să primim mustrarea din partea altora.
Confruntarea biblică necesită multă înțelepciune și atenție. Și foarte multă dragoste. De-asta e o artă, arta iubirii semenului prin rostirea adevărului.
Aveam 13 sau 14 ani când sora mea mai mare mi-a spus: „Să-i spui viitoarei tale prietene că o iubești când ești sigur că vrei să te căsătorești cu ea.” Mi-a fost greu să înțeleg de ce, dar am zis că știe ea mai bine, doar e fată. M-am ținut de această regulă, dar n-am putut să nu mă gândesc de ce să nu-i spun aceste două cuvinte. Toată lumea le folosea. Pe chat înlocuiseră salutul de final al amorezaților. „Pa pa” sau „la revedere” fuseseră înlocuite de banalul (în acel context) „te iubesc”.
Lumea dictează acest ritm: ești într-o relație, indiferent că e vorba de o săptămână sau de 20 de ani, folosești aceste două cuvinte. Dar cât de lipsite de valoare devin astfel. Am putea extinde acel verset din 1 Ioan și la acest subiect și să spunem „nu iubiți (cum iubește) lumea.” Nu iubiți (ca) lumea.
Am înțeles abia după ani buni cât de mult înseamnă pentru o femeie să-i spui că o iubești. Iubirea înseamnă dedicare, statornicie, garantarea prezenței în cele mai frumoase și cele mai urâte clipe. Iubirea este acel drog ce îi dă putere unei femei disperate să se ridice și să facă următorul pas după ce și-a pierdut copiii și a rămas doar cu prima dragoste alături, soțul.
Toate aceste lucruri îi trec prin minte unei femei când un bărbat îi spune că o iubește, lucruri de altfel specifice legământului căsătoriei.
I-am spus soției mele că o iubesc la aproape 2 ani de la începtul relației noastre. I-am spus conștient fiind că aceste cuvinte sunt un echivalent timpuriu al cererii în căsătoriei. Nu m-am înșelat. După rostirea acestor cuvinte, râurile înspumegate ale emoțiilor ei față de mine au îndepărtat stăvilarele puse din dragoste pentru mine.
Nu sunt singurul ce spune aceste lucruri, și alții îmi confirmă spusele.
Ceea ce conferă atâta putere acestor două cuvinte este așteptarea și raritatea lor. Nu degeaba spunea Cicero „omnia preclara rara sunt” adică „toate minunile sunt rare”.
„Te iubesc” trebuie să fie una dintre acele minuni rare pentru a rămâne o minune și în căsătorie.
Bărbați, folosiți aceste cuvinte rar, mai ales înainte de căsătorie, cunoscându-le puterea. Eu vă recomand să i le spuneți prietenei când sunteți siguri că vreți să vă căsătoriți cu ea. Astfel veți proteja inima ei visătoare și sensibilă. Veți putea acționa ca adevărați gentlemani.
Nu uitați, sunt două cuvinte care au o însemnătate și greutate mult mai mare pentru femei decât pentru noi, bărbații.
Nu le pervertiți aruncându-le la orice colț de stradă în stil americănesc. Responsabilitatea cade pe umerii voștri pentru că inițiativa trebuie să vă aparțină vouă.
Puteți citi introducerea (obligatoriu) AICI.
1. Ești mai protejat de ispita sexuală în perioada în care lupta e cea mai acerbă
Să nu creadă careva că din momentul căsătoriei va fi liber de orice ispită sexuală. Căderea în ispita sexuală e o problemă a inimii mai întâi de toate, dar aceasta poate fi biruită mai ușor în căsătorie. (1 Corinteni 7:2-6)
Cele mai mari ispite vin în jurul vârstei de 20 de ani. Căsătoria de tânăr îți oferă un refugiu de ispitele sexuale, dar, ca să mă asigur că ați înțeles mesajul meu, nu înseamnă că nu veți mai fi ispitiți niciodată. Instinctul sexual rămâne același. E o binecuvântare și totodată un blestem într-o oarecare măsură. Un rabin spunea că, dacă atracția sexuală nu ar fi atât de puternică la bărbați, aceștia nu s-ar mai căsători, nu și-ar mai face o casă și n-ar mai avea copii. Sexualitatea, ca să știți fetelor, e un factor motivator pentru bărbați. Așa ne-a creat Dumnezeu, iar ceea ce a creat Dumnezeu a fost împins înspre limitele păcatului de firea pământească pervertită.
Dacă vreți ca lupta cu păcatul să fie mai ușoară (n-am spus eliminată) și să vă păstrați curați scurtați perioada de așteptare. Mai ales dacă sunteți într-o relație sigură. N-are rost. Vă spune asta unul care a fost prieten cu soția sa 6 ani înainte de a se căsători. Nu recomand la nimeni o relație așa de lungă înainte de căsătorie. Despre asta altădată.
2. Te responsabilizează mai devreme
Odată cu căsătoria se termină copilăria. Ești pus față în față cu alegeri dificile, prioritățile vor fi altele. Nu va trebui să ai grijă doar de tine (oricum până atunci aveau părinții -mama în principal :)- grijă de tine). Căsătoria timpurie poate fi un șoc, dar responsabilizarea e ceva bun. Oricum trebuie să fim pe picioarele noastre la un moment dat. Cu cât mai devreme cu atât mai bine.
3. Te maturizează
Responsabilitatea ne maturizează. Spun din nou, cu cât mai devreme cu atât mai bine. Și-așa n-avem mult de trăit pe pământul acesta. Să ne numărăm bine zilele. Caracterul se formează foarte mult în a treia decadă de viață. Căsătoria timpurie va ajuta la formarea unui caracter mai bun și mai sfânt pentru că acum vei avea ajutorul potrivit alături de tine.
4. Îți oferă o altă prestanță în fața oamenilor
Am văzut că oamenii m-au privit diferit după ce m-am căsătorit la 21. Da, mai sunt unii care-ți spun că ești doar un copil și la 25, dar te asigur că ești privit cu alți ochii. Vei fi văzut mai matur, mai responsabil, mai hotărât. Oamenii vor vedea în tine o persoană decisă și care știe ce vrea de la viață,
5. Îți oferă o motivație pentru care să lupți
Până la căsătorie motivația e nunta. După, motivația e soția și (posibil) copiii. Avem nevoie de motivație ca să facem ceva cu viața aceasta, să o facem să însemne ceva și acel ceva să aibă sens în ochii lui Dumnezeu și ochii noștri. Un profesor ne spunea că soția și copiii au fost cei care l-au motivat să scrie atât. Când ne pierdem motivația, familia poate fi un bun motivator.
6. Te învăță să te gândești mai mult la alții
Când m-am căsătorit eram o persoană foarte egoistă. După am învățat ce înseamnă empatia și altruismul. Încă învăț. It was an eye opening thing for me.
7. Îți oferă ocazia să te concentrezi mai bine la ce faci
Chiar am citit un articol care spunea că bărbații căsătoriți sunt mai eficienți. Așa a fost și situația cu mine în ce privește facultatea. V-am spus asta și în partea 1. Puteți să le spuneți părinților voștri asta ca să le dărâmați argumentul că nu vei mai învăța dacă te căsătorești.
Ești mai liniștit. Știi unde te întorci seara, că aveți cuibul vostru. Asta dă siguranță și duce la eficiență în muncă.
Căsătoria timpurie nu e pentru toți. Ai nevoie de un anumit nivel de maturitate spirituală, de stabilitate și de tăria de a accepta provocările care vor fi, în general, mult mai multe. Dar în toate acestea și multe altele stă frumusețea căsătoriei de tânăr. Eu sunt 100% pentru căsătoria de tânăr. Spun și eu ca Voodie Baucham: mi-aș fi dorit să mă fi născut căsătorit :).
Voi ce beneficii ați observat?
Majoritatea beneficiilor sunt aplicabile la căsătorie în general. Cu cât mai devreme însă, cu atât mai bine, că doar viața e scurtă.
Cucerirea este una din părțile fascinante ale relației dintre bărbat și femeie. Inima unei femei este păzită de cele mai puternice ziduri interioare. N-ar fi drept să-i imputăm ca fiind rău acest sistem defensiv. O face pentru a se proteja de acel narcisist ce ar da mai mult pe trupul ei decât pentru sufletul ei.
Zidurile de care se înconjoară femeia se asemănă izbitor cu acele basme în care ea este eternul ostatic ascuns în vreun turn fără scară, iar soluția pentru a ajunge la ea este… tot ea.
Femeia iubește să fie cucerită, iar bărbatul iubește să cucerească. Nimic rău până aici. El se simte provocat de refuzurile ei, iar ea se simte irezistibilă și în siguranță.
E sentimentul ce le face pe unele femei să se simtă eterne. Atât de eterne încât nu vor să renunțe la el și din acest motiv aleg să rămână în poziția de veșnicele „necuceribile.” Continuă lectura
Florea Cruceru: soț, tată, bunic, păstor, mentor, om al stăruinței în rugăciune, erou. A plecat dintre noi. N-a plecat cu spaimă sau încruntare, ci având inima plină de pace. Ne-a mărturisit că este gata de la începutul săptămânii. Nu credeam că o să se ducă săptămâna asta pentru că ne spunea că e gata să plece în veșnicie de ani de zile. „Am pașaportul pregătit, cu viză cu tot” ne mărturisea zâmbind glumeț.
Eroii mei n-au fost fotbaliști, basketbaliști, Superman sau alții. Tataie a fost eroul copilăriei mele. Poveștile lui fascinante din viața sa de credință și prezența lui plină de pace mă făceau să doresc a lui companie. Am crescut și am văzut că bunicul meu nu ar trebui să-mi fie erou din cauza poveștilor, ci din cauza credinței sale de nezguduit. Un erou al credinței.
Printre aceia de care lumea nu era vrednică și-n lista eroilor din Evrei 11 de astăzi încolo voi vedea și numele său. Știu că se află în cea mai plăcută companie posibilă, în prezența Creatorului, Tatălui, Domnului și Dumnezeului său care i-a călăuzit și i-a purtat de grijă întreaga viață.
Mi-l voi imagina și în acel mare „nor de martori” despre care ne spune autorul epistolei către Evrei. Cu siguranță că își așteaptă întreaga familie cât și orice alt frate în credință și ne încurajează să ne ducem până la capăt alergarea Continuă lectura
La început era Cuvântul. 