Dumnezeu e medic, nu măcelar

De ce? Din ce cauză? De ce?

Când avem parte de suferință alergăm la aceste întrebări. Orice om o face. Iov a făcut-o și la fel ca el, mulți alții. Problema prietenilor săi era că ștampilau suferința ca fiind rea și cauzată de răul din viața lui Iov. Despre „bunătatea” suferinței  am scris AICI.

Nu despre bunătatea suferinței vreau să vă vorbesc, ci despre bunătatea lui Dumnezeu. Un lucru îl învăț din experiența lui Iov cu Dumnezeu în suferință și după aceasta: Dumnezeu nu este un măcelar nesimțit ce taie în carne fără a-i păsa. Dumnezeu acționează ca un doctor: deschida rana cu foarte mare atenție, scoate afară ce trebuie să scoată și închide la loc.

John MacArthur spune că în vreme de prosperitate și liniște, Dumnezeu strigă și noi nu-l auzim. În vreme de furtună, El ne șoptește și auzim și cel mai fin foșnet. De ce? Pentru că învățăm să-l ascultăm.

Chiar și în cele mai grele vremuri, să nu uităm: Dumnezeu e medic, nu măcelar.

El face rana și tot El o leagă. Acest gând să ne mângâie în încercări.

Reclame

Când o tumoare „recidivistă” te lovește subit

Fiindcă mâine este ziua soției mele și tocmai ce-am primit niște vești minunate, mi-am adus aminte de aceste rânduri. E un text din februarie 2011, dar această experiență va rămâne pururea în amintirea mea și a ei.

Ultimele săptămâni au fost intense pentru mine și Alina. Domnul a îngăduit ca draga mea soție să aibă parte de niște dureri abdominale cumplite a căror cauză nu știam care este.  În mintea ei rezona durerea trecutului și frica s-a înfiripat în inima ei plăpândă.

Totul începe cu 15 ani în urmă: la vârsta de 7 ani a avut o tumoare la ovarul stâng și durerea era asemănătoare. La acea vârstă a trebuit să i se extirpe tumoarea cu tot cu ovar. De data aceasta, durerea era la celălalt. Puneți-vă acum în pielea unei astfel de femei ce iubește copii nespus de mult… uitați-l pe soț, empatizați cu ea doar.

Durerea a persistat și am făcut programare la doctor, dar nu s-a putut mai repede de 4 zile. În acest timp îngrijorarea și frica s-au adunat. Ce este? Care este cauza? Oare este tumoare? Oare a recidivat? Pe lângă toate acestea, durerea era cea care amplifica pesimismul și frica ei.

Fiecare noapte era un chin pentru că durerea creștea Continuă lectura

Suferința în planul lui Dumnezeu pentru viața mea (2)

picior beni

Totul se întâmplase atât de repede. Încă nu eram pe deplin conștient de realitate. Stăteam întins pe burtă pe bancheta din spate și mă gândeam la ce s-a întâmplat. M-am întors cu mintea la locul „crimei” și m-am poziționat în scaunul mobil al cameramanului. Am putut derula filmul și vedea cum am căzut, iar din căzătură calcaneul drept mi-a fost zdrobit de ciment pentru că am aterizat pe un singur picior și eram desculț. Erau 3 m. Imediat după ce am căzut, placa de azbociment m-a urmat, iar marginea ei a tăiat piele, carne, tendon, os. Am fost lovit în călcâiul lui Ahile și am fost doborât. Dumnezeu m-a străpuns și m-a îngenuncheat. Continuă lectura

Suferința în planul lui Dumnezeu pentru viața mea (1)

3 iulie 2002. Ce dimineaţă însorită. Sar din pat şi imediat încep să-mi fac planuri pentru restul zilei. Plictiseală. Aştept să plece părinţii de acasă ca să pot merge la sala de calculatoare de pe strada noastră. Zis şi făcut. Ah, era să uit bancnota de 100.000 de lei. Am luat-o “împrumut” de la tata. Devenise un obicei de câteva săptămâni. Mă duc la sala de calculatoare. Nimeni acolo. Era abia 9 dimineaţa. Mă plimb puţin şi apoi se deschide. Până la 12 nu m-am mişcat din faţa ecranului: jocuri, jocuri, jocuri. Vine ora 12 şi părinţii mă caută. Beni nu-i acasă. Nici la bunica. Nici pe afară. Încă nu ştiau de obiceiul meu de a-mi petrece ore bune “la calculatoare”, însă un prieten le-a spus unde mă aflam. Vin după mine şi mă duc spre maşină trişti şi supăraţi în timp ce mă certau.
-Mergem la ţară, îmi spune tata autoritar. Ah, mai aveam jumătate de oră plătită. Pe lângă asta eram gata să câştig, îmi spun tăcut în gând.

Ceea ce a pornit ca o zi normală s-a dovedit a fi cea mai grea, dar şi una dintre cele mai importante zile din viaţa mea.

Am ajuns la casa bunicilor şi mi-am reintrat în rolul de copil ascultător. Datoria mea era să culeg vişine. Aveam mulţi vişini pe la ţară pe atunci. Vreo 5. Mult de lucru. Mi-am dat sandalele jos şi m-am îndreptat spre cea mai uşoară pradă. Am luat o scară şi m-am urcat pe acoperişul coteţului, fiind gata să-mi împlinesc datoria cu drag. Am început să “ciugol” vişine. Hmmm! Nu am apucat însă să mă bucur prea mult pentru că mama m-a strigat şi s-a apropiat de coteţ cu o găleată în mână. Grăbit să o iau, m-am îndreptat spre marginea acoperişului înalt cam de 2-3 metri. Până să strige mama într-o fracţiune de secundă m-am trezit îngenucheat la pământ, alături de mine zăcând placa de azbociment. De fapt, nu ştiu cine zăcea, eu sau ea. Continuă lectura