Despre destinația eternă a bebelușilor care mor

Anual, peste 50 de milioane de copii sunt avortați, la alegere. Pe lângă aceștia, un număr mult mai mare mor ca rezultat al avorturilor spontane sau la naștere. Apoi sunt copii care mor la naștere sau în primii ani de viață. E normal să ne întrebăm care este destinația lor eternă, mai ales dacă am trecut prin astfel de experiențe ca părinți.

Moartea este o consecință a păcatului așa că ne-am putea întreba: sunt și copiii vinovați de păcat din moment ce mor? David spune că „sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5). Dacă acești copii mor, trebuie să fie păcătoși, iar dacă nu sunt păcătoși atunci mor pe nedrept.

Continuă lectura

Cei 3 Mesia așteptați în iudaismul primului secol

În iudaism, Mesia a fost mult așteptat, iar lunga așteptare a determinat speculații mai mult sau mai puțin bazate pe Scripturi. Trei funcții au dominat escatologia mesianică în iudaism și anume cele de rege, preot și profet. Fiecare dintre aceste slujbe a fost dată inițial prin ungere, iar ulterior primele două prin descendenți:

1. Samuel îl unge pe Saul ca împărat (1 Sam. 9:15-17, 9:27-10:1), dar ulterior îl unge în locul acestuia pe David (1 Sam. 16:1,11-13);

2. Aaron este uns de Moise ca mare preot (Ex. 29:7; Lev. 8:12). Ex. 28:41 afirmă că și fiii săi trebuie unși ca preoți; poporul îl unge pe Țadoc preot în 1 Cronici 29:22

3. În 1 Împ. 19:16, Ilie primește poruncă de la Domnul să-l ungă pe Elisei ca profet pentru a deveni succesorul său.

În toată istoria lui Israel, nicio persoană nu a deținut toate cele trei funcții. Motivul este că slujba de preot și cea de împărat erau condiționate succesoral. Prin urmare, era imposibil ca unul din fiii lui Aaron să poate fi în același timp și un fiu al lui David. Din acestă cauză escatologia mesianică intertestamentală nu concepe posibilitatea ca o singură persoană să îndeplinească toate cele trei funcții, motiv pentru care se vorbește despre două sau chiar trei persoane ce îndeplineau aceste funcții.

Cele mai de preț materiale ce pot oferi cititorului contemporan o perspectivă cât mai aproape de realitatea istorică a credințelor escatologice avute de evrei înainte de apariția creștinismului sunt textele găsite la Qumran începând probabil cu sfârșitul anului 1946 sau prima parte a lui 1947. Lawrence Schiffman afirmă că în acest teritoriu arid s-a format o comunitate despre care se presupune că era condusă de preoți țadochiți, aceștia părăsind Ierusalimul după ce macabeii și-au însușit funcțiile preoțești.  Câteva din documentele de la Qumran aduc în discuție așteptările mesianice și aduc lumină asupra acestora.

Continuă lectura

Necesitatea logică a Sfintei Treimi

Conceptul de Sfântă Treime pare să fie unul dintre cele mai ilogice din creștinism. Iar faptul că citiți un articol în care termenii „logică” și „Sfânta Treime” apar în aceeași propoziție nu se poate să nu vă facă să ridicați o sprânceană măcar 🙂 Iată, însă, de ce cred că existența Sfintei Treimi este o necesitate logică.

Plecăm de la premisa că există un Creator. Acest Creator este ființa maximal bună (maximally great being) conform definiției ontologice a lui Anselm. Această ființă supremă este atotputernică, omniscientă și perfectă din punct de vedere moral în orice lume posibilă. Reprezintă deci superlativul oricărei calități morale, este omnipotentă și omniscientă. O s-o numim Dumnezeu.

Omnisciența îi permite să conceapă orice. Atotputernicia îi permite să creeze ceea ce concepe. Tot ceea ce creează este însă în armonie cu natura Sa, să nu uităm asta. Când spun tot sau orice mă refer la concordanță dintre ce este și ce face Dumnezeu. Aduceți-vă aminte de paradoxul omnipotenței, argumentul cu piatra pe care n-o poate ridica Dumnezeu.

Read more

De ce cred în învierea lui Isus din Nazaret? 4 argumente

Cel mai important eveniment din istoria omenirii a fost sărbătorit de curând de creștinătate. De învierea istorică a lui Isus din Nazaret depinde toată credința creștină. Și totuși, vorbim de o persoană care a trăit acum 2000 de ani, cum putem ști că este adevărat? Avem Noul Testament care dedică 4 cărți (evangheliile) vieții Mântuitorului, aproape 50% din tot Noul Testament (47% mai exact). Iar fiecare dintre cei 4 autori se asigură că prezintă cât se poate de detaliat  pentru cititorii lor evenimentele morții și învierii. Doar doi prezintă nașterea lui Isus, dar toți se concentrează pe moarte și înviere. De ce? Pentru că nu există credință creștină fără Hristosul mort și înviat.

Moartea o putem înțelege, omul e născut să moară. Dar învierea? Ce dovezi avem pentru a crede în ea? Sunt conștient că ceea ce urmează să prezint nu sunt dovezi directe, ci indirecte, dar, dacă suntem obiectivi Continuă lectura