După 10 ani de la căsătorie

Nu-mi vine să cred că deja s-au scurs 10 ani de când ne-am căsătorit! Au trecut repede. 10 ani petrecuți alături de cea mai specială persoană din lumea aceasta pentru mine. 10 ani în care Domnul ne-a binecuvântat mai mult decât am fi crezut prin cei doi băieți pe care ni i-a dat, Ellis și Emmet. Au fost și suficiente momente dificile, dar, prin harul Lui, acestea ne-au apropiat și nu ne-au îndepărtat. Ne-au învățat să ne susținem mai mult unul pe celelălalt, să iertăm mai mult, să zâmbim mai mult, să negociem mai bine unul cu celălalt și să renunțăm mai mult. Prin toate acestea am învățat să depindem mai mult de Dumnezeul căsniciei noastre.

Când m-am căsătorit, n-am știut cu cine mă căsătoresc cu adevărat. Nici Alina. Nimeni nu poate ști când se căsătorește. Deși ne cunoșteam destul de bine înainte de căsătorie, având o relație de prietenie de 6 ani (apropo, nu recomand asta la nimeni), au fost suficiente lucruri pe care nu le-aș fi anticipat. Am știut că mă căsătoresc cu o femeie care va fi o mamă bună, văzusem deja cât de mult iubește copiii, dar n-am crezut că va fi o mamă atât de dedicată și iubitoare. Am știut că mă căsătoresc cu o femeie inteligentă, dar nu am crezut că și atât de pricepută în atât de multe lucruri, mai ales în a citi oamenii și cu o inteligență emoțională peste medie. Aș putea continua lista mult și bine.

Au fost foarte multe pe care nu le știam când ne-am căsătorit. Privind în urmă, până acum am fost căsătorit cu trei femei în 10 ani, de fiecare dată aceeași 🙂 Etapele vieții ne schimbă. Una suntem înainte de căsătorie, alta după, alta când vin copiii. Parcă fiecare copil, întrucât e diferit și vine în momente diferite ale vieții, ne schimbă în mod unic. Sunt de acord cu Lewis Smedes care spune:

Continuă lectura

Pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig

La scurt timp după ce a venit de la canal, tata a fost chemat la postul de miliție din comună. S-a dus acolo cu inima liniștită, dar mama a trecut din nou prin amintirea arestării lui. În momentul în care a ajuns acolo, l-a întâmpinat șeful de post care l-a privit cu asprime și i-a zis pe un ton foarte arțăgos:

Continuă lectura

Să condamnăm istoria fără să o ștergem!

Bună sau rea, istoria este istorie. Nu o putem schimba. Zilele acestea, unii ar dori să o șteargă. Să șteargă tot ce e rău și să rămână doar ce e bun. Problema este că foarte puține persoane din istorie sunt imaculate. Spre exemplu, Winston Churchill a fost un susținător al epurării pe criterii rasiale și a măsurilor eugenice (dacă nu știați, puteți găsi suficiente materiale online despre măsurile susținute sau impuse în India și Kenya). Însă nu pentru asta i s-au ridicat statui, ci pentru curajul de a lua frâiele unei țări aflate în haos și în război, fiind gata să fie unul din liderii mondiali care a dus la înfrângerea nazismului.

Ce facem atunci? Statuile sunt simboluri care sunt ridicate fie în semn de mulțumire, fie pentru a motiva generațiile următoare să urmeze exemplul celui cinstit (sunt, cu siguranță, mai multe motive; eu le-am menționat pe cele pe care le consider cele mai importante). Nu cred că e vreunul care înțelege că e încurajat să fie rasist precum Churchill. Nu pentru asta e lăudat, apreciat și predat în școli. Este, cu siguranță, o problemă că nu se vorbește despre complexitatea vieții și opiniilor sale. Este perceput ca un salvator imaculat deși a fost departe de o astfel de persoană. Însă aspectele rele ale caracterului său nu pot fi o scuză pentru a-l arunca la gunoiul istoriei și să-l uităm. Până la urmă, libertatea lumii vestice de astăzi, în multe din aspectele ei pozitive, se datorează într-o măsură semnificativă lui Churchill. Nu mi se pare normal să-l ștergem din istorie.

Sursa
Continuă lectura

Beciul securității. Condamnarea

Episodul arestării este postat AICI.

Au ajuns la Sinești. În fața postului de jandarmi era o mașină Gaz-61. L-au băgat imediat în mașină și l-au dus la Potcoava la primărie. În spate stătea Niculae Coșereanu, cu arma. Ceilalți jandarmi rămăseseră la post. După ce s-a pus în mișcare mașina, tata a vrut să dea la o parte prelata ca să vadă pentru ultima dată locurile natale. Știa că era posibil să nu le mai vadă niciodată sau doar după mulți ani. Când l-a văzut, Niculae Coșeranu a strigat:

-Ce faci, mă?

-Niculae, vreau să mă uit și eu să mai văd și eu satul ăsta înainte de a pleca, știu că mă vor aresta.

-Ce să vezi, mă? Satul? Dumnezeii mă-tii de sectant. Ce, mă, crezi că eu nu știu cine ești tu? Dușman de clasă, asta ești. De când te urmăresc eu pe tine! Hai, trage prelata că îți sparg capul cu patul puștii. 

-Niculae, ce ai mă de mă înjuri? Vreau doar să mai văd și eu satul. 

Niculae Coșereanu l-a mai înjurat odată și i-a zis:

-Auzi, bă, hai încearcă să dai prelata la o parte și te împușc și o să spun că ai vrut să sari din mașină. Îl privea cu o ură pe care o ascunsese ani de zile. Acum o arăta pe față. Îl privea insistent și tot drumul s-a uitat cu ură. Din când în când îl înjura cu obidă.

Continuă lectura

Arestarea. 70 de ani

Acest text este parte a unei cărți despre viața bunicului meu, Florea Cruceru. Chiar astăzi se împlinesc 70 de ani de la arestarea lui.

Imediat după ce a avut loc discuția cu cei cinci popi, s-au petrecut unele schimbări care tatălui meu nu i s-au părut deloc suspecte. Pentru el făceau parte din cotidianul zilelor acelea. Își vedea de treabă la câmp, prin curte, lucra cu hărnicie și cânta foarte mult. Cântările de la Oastea Domnului îi erau tare dragi și fie le fluiera, fie le cânta. Iarba creștea frumos, fusese o primăvară frumoasă cu ploi la timp și aștepta vara ca să o cosească pentru cele două capre. Vara era aproape. Dar a observant că de foarte multe ori jandarmii veneau și stăteau de vorbă cu vecinii, iar unii dintre ei au avut curajul să-i spună că, de fapt, îi întrebau despre feciorii lui Cruceru, dar mai ales întrebau despre tata. Erau foarte interesați să afle ce avea de zis despre noul partid care era la putere, despre Stalin sau despre Dej. Din când în când veneau și când aveau loc slujbe, joi seara sau duminica. Treceau pe uliță și se opreau să vorbească cu oamenii. Unul dintre ei, Nicolae Coșereanu, prieten cu tata, oprea să discute cu el banalități și, din când în când, mai scăpa câte o înjurătură la adresa comuniștilor. Tata nu era deloc interesat de politică și, dacă fusese vreo fărâmă de interes, dispăruse odată cu întâlnirea cu Isus. Așa avea să fie toată viața lui, lipsit de interes față de politică și preocupat total de Împărăție. La începutul lunii mai, tata a început să fie chemat la postul de jandarmi și să dea declarații despre perioada la Oastea Domnului și despre întâlnirile lor. Postul de Jandarmi era la Sinești, în fosta Primărie.[1]

Continuă lectura

Despre destinația eternă a bebelușilor care mor

Anual, peste 50 de milioane de copii sunt avortați, la alegere. Pe lângă aceștia, un număr mult mai mare mor ca rezultat al avorturilor spontane sau la naștere. Apoi sunt copii care mor la naștere sau în primii ani de viață. E normal să ne întrebăm care este destinația lor eternă, mai ales dacă am trecut prin astfel de experiențe ca părinți.

Moartea este o consecință a păcatului așa că ne-am putea întreba: sunt și copiii vinovați de păcat din moment ce mor? David spune că „sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5). Dacă acești copii mor, trebuie să fie păcătoși, iar dacă nu sunt păcătoși atunci mor pe nedrept.

Continuă lectura

Cei 3 Mesia așteptați în iudaismul primului secol

În iudaism, Mesia a fost mult așteptat, iar lunga așteptare a determinat speculații mai mult sau mai puțin bazate pe Scripturi. Trei funcții au dominat escatologia mesianică în iudaism și anume cele de rege, preot și profet. Fiecare dintre aceste slujbe a fost dată inițial prin ungere, iar ulterior primele două prin descendenți:

1. Samuel îl unge pe Saul ca împărat (1 Sam. 9:15-17, 9:27-10:1), dar ulterior îl unge în locul acestuia pe David (1 Sam. 16:1,11-13);

2. Aaron este uns de Moise ca mare preot (Ex. 29:7; Lev. 8:12). Ex. 28:41 afirmă că și fiii săi trebuie unși ca preoți; poporul îl unge pe Țadoc preot în 1 Cronici 29:22

3. În 1 Împ. 19:16, Ilie primește poruncă de la Domnul să-l ungă pe Elisei ca profet pentru a deveni succesorul său.

În toată istoria lui Israel, nicio persoană nu a deținut toate cele trei funcții. Motivul este că slujba de preot și cea de împărat erau condiționate succesoral. Prin urmare, era imposibil ca unul din fiii lui Aaron să poate fi în același timp și un fiu al lui David. Din acestă cauză escatologia mesianică intertestamentală nu concepe posibilitatea ca o singură persoană să îndeplinească toate cele trei funcții, motiv pentru care se vorbește despre două sau chiar trei persoane ce îndeplineau aceste funcții.

Cele mai de preț materiale ce pot oferi cititorului contemporan o perspectivă cât mai aproape de realitatea istorică a credințelor escatologice avute de evrei înainte de apariția creștinismului sunt textele găsite la Qumran începând probabil cu sfârșitul anului 1946 sau prima parte a lui 1947. Lawrence Schiffman afirmă că în acest teritoriu arid s-a format o comunitate despre care se presupune că era condusă de preoți țadochiți, aceștia părăsind Ierusalimul după ce macabeii și-au însușit funcțiile preoțești.  Câteva din documentele de la Qumran aduc în discuție așteptările mesianice și aduc lumină asupra acestora.

Continuă lectura

Necesitatea logică a Sfintei Treimi

Conceptul de Sfântă Treime pare să fie unul dintre cele mai ilogice din creștinism. Iar faptul că citiți un articol în care termenii „logică” și „Sfânta Treime” apar în aceeași propoziție nu se poate să nu vă facă să ridicați o sprânceană măcar 🙂 Iată, însă, de ce cred că existența Sfintei Treimi este o necesitate logică.

Plecăm de la premisa că există un Creator. Acest Creator este ființa maximal bună (maximally great being) conform definiției ontologice a lui Anselm. Această ființă supremă este atotputernică, omniscientă și perfectă din punct de vedere moral în orice lume posibilă. Reprezintă deci superlativul oricărei calități morale, este omnipotentă și omniscientă. O s-o numim Dumnezeu.

Omnisciența îi permite să conceapă orice. Atotputernicia îi permite să creeze ceea ce concepe. Tot ceea ce creează este însă în armonie cu natura Sa, să nu uităm asta. Când spun tot sau orice mă refer la concordanță dintre ce este și ce face Dumnezeu. Aduceți-vă aminte de paradoxul omnipotenței, argumentul cu piatra pe care n-o poate ridica Dumnezeu.

Read more

De ce cred în învierea lui Isus din Nazaret? 4 argumente

Cel mai important eveniment din istoria omenirii a fost sărbătorit de curând de creștinătate. De învierea istorică a lui Isus din Nazaret depinde toată credința creștină. Și totuși, vorbim de o persoană care a trăit acum 2000 de ani, cum putem ști că este adevărat? Avem Noul Testament care dedică 4 cărți (evangheliile) vieții Mântuitorului, aproape 50% din tot Noul Testament (47% mai exact). Iar fiecare dintre cei 4 autori se asigură că prezintă cât se poate de detaliat  pentru cititorii lor evenimentele morții și învierii. Doar doi prezintă nașterea lui Isus, dar toți se concentrează pe moarte și înviere. De ce? Pentru că nu există credință creștină fără Hristosul mort și înviat.

Moartea o putem înțelege, omul e născut să moară. Dar învierea? Ce dovezi avem pentru a crede în ea? Sunt conștient că ceea ce urmează să prezint nu sunt dovezi directe, ci indirecte, dar, dacă suntem obiectivi Continuă lectura

Paradoxul persecuției comuniste

Paradoxul persecuției comuniste este că torționarii au vrut să-i ducă pe creștini în închisori pentru a le mânji conștiința, dar mulți au ieșit de acolo cu una mai curată decât era când au intrat. Au vrut să îi facă să cedeze pradă instinctului, dar nu au făcut decât să le întărească voința de a lupta și mai mult cu firea. Au vrut să le fure caracterul, dar de fapt i-au făcut să crească în acesta. Au vrut să le fure intelectul, dar au reușit să răspândească cultura punând în celulele întunecate cele mai sclipitoare minți. Au vrut să le sfareme onoarea precum spargi o vază, dar din cioburile cu care le-au vărsat sângele s-a născut un castel care eclipsează onoarea vazei dintâi. Au vrut să le taie glasul, dar nu au reușit decât să dea aripi și picioare vocilor lor neobosite de a spune adevărul despre comunism întregii lumi. Au vrut să-i facă niște trădători, dar au reușit să-i transforme în exemple demne de urmat de noi toți. Pentru fiecare lucru pe care comunismul îl ura  cineva a fost gata să moară: pentru adevăr, pentru caracter, pentru onestitate, pentru cultură, pentru iubire de semeni. Nu, comunismul nu a omorât adevărul, doar l-a îngropat pentru o vreme. Comunismul nu a omorât creștinismul, doar l-a îngropat o scurtă vreme ca acesta să învie la o nouă viață aducând de la întuneric la lumină, de la moarte la viață, de la minciună la adevăr și mai mulți oameni.

Noi, urmașii celor persecutați, avem datoria să rostim adevărul Continuă lectura