Ce m-a făcut să mă „convertesc” la homeschooling

De la bun început vreau să vă spun că am crezut că băiatul nostru va merge la o școală normală  așa cum am mers și eu, mama lui și mai toți copiii pe care îi cunoaștem. Eram destul de împotrivitor ideii. După o discuție cu soția în care practic am refuzat am refuzat să ascult orice argument, am început să caut argumentele pro și contra. După lungi cercetări, întrebări, dialoguri și solilocvii, iată argumentele ce m-au convins:

1.Nimeni nu va investi mai multă dragoste în copil decât o fac părinții

Oricât de bun ar fi un profesor, la urma urmei este vorba de profesia lui, nu de copilul lui. Cel mai bun profesor va încerca, se va strădui, dar în cele din urmă va renunța dacă vede că un copil nu poate. În plus,  un profesor nu-l cunoaște pe copil atât de bine precum îl cunosc părinții.  Copiii învață cel mai bine cu părinții pentru că procesul de învățare este și un proces influențat de sentimente, nu doar de rațiune. Am mai scris despre acest subiect AICI, puteți citi mai pe larg despre rolul profesionistului și al părintelui în procesul de învățare.

2.Ineficiența sistemului educațional din România  

Mă gândesc doar la timpul irosit de copil la școală. În primii ani, un copil stă 4 ore și trebuie să mai lucreze acasă cel puțin 2 ore. Cam 6 ore pe zi, aproximativ 30 pe săptămână. Asta se cere de la un copil de 7 ani. Continuă lectura

Anunțuri

Erasmus, Luther și căsătoria

Reforma nu e domeniul meu de specialitate. Sunt destui specialiști pe acest subiect încât am zis să li-l las lor, de-asta nu m-a preocupat foarte mult. Perspectiva asupra căsătoriei și divorțului, subiecte asupra cărora am un mare interes, a fost însă influențată foarte mult de reformatori, și mai ales de Luther. Ah, și să nu-l uit pe Erasmus, acel „semi-protestant sub acoperire” 🙂 Din moment ce anul acesta sărbătorim 500 de ani de la începerea reformei am zis să vedem cum au văzut cei mai importanți reformatori căsătoria și divorțul.

Erasmus (1466-1536), cunoscutul umanist și teolog catolic, a reintepretat textele despre divorț și a sugerat că Mt. 5:32 ar trebui interpretat în ton cu predica de pe munte, adică într-un mod mai puțin legalist, iar Mt. 19 și Marcu 10 sunt texte adresate ucenicilor care sunt membri dedicați ai împărăției și nu oamenilor de rând.  Rom. 7:2-3 și 1 Cor. 7:39 nu sunt texte care să aibă de a face cu divorțul așa că nu pot fi invocate. Concluzia sa este că Pavel permite divorțul și recăsătorirea după ce un credincios a fost părăsit de necredincios, iar excepția Domnului permite recăsătorirea după divorțul ce are ca motiv adulterul.[1]

Luther[2] a fost primul reformator important care a permis divorțul și recăsătorirea pentru adulter și părăsirea căminului conjugal de către un necredincios, la fel ca Erasmus. Acesta adaugă la aceste două motive prezentate în comentariul asupra cărții Matei și alte motive pe care le prezintă în predica „Starea familiei” (1519) și anume situațiile în care „soțul sau soția nu sunt echipați pentru căsătorie din cauza deficiențelor naturale sau de trup de orice fel” și refuzul de a oferi partenerului drepturile conjugale.[3] Prin primul motiv are în vedere incestul (specifică situația în care soții au aceeași mamă), dar repudiază în aceeași predică părăsirea partenerului în cazul invalidității. Cel din urmă motiv îl argumentează arătând importanța pe care Pavel o acordă relațiilor sexuale în cadrul căsătoriei în prima parte din 1 Cor. 7 și susține că neîndeplinirea datoriei conjugale este contrară căsătoriei și duce la dizolvarea acesteia. Laxitatea lui Luther față de divorț și recăsătorire se vede clar în următorul citat:

Oh, cât de vastă este ignoranța despre Dumnezeu în inima omului încât nu poate distinge între o poruncă a lui Dumnezeu și tradiția oamenilor. A avea una, două, trei sau patru soții în succesiune este o căsătorie [legitimă] și nu este contrar lui Dumnezeu; oare ce poate preveni imoralitatea și adulterul, care sunt împotriva poruncii lui Dumnezeu?[4]

În „Captivitatea babiloniană a Bisericii” (1520) încurajează acceptarea ideii unui tată surogat, iar în cazul în care soțul impotent nu e de acord și refuză să divorțeze, o încurajează pe soția acestuia să meargă într-o regiune necunoscută unde poate contracta o altă căsătorie. Continuă lectura

Când Cezarul nu mai este Cezar

Un cunoscut text în care supunerea față de autorități este pusă la îndoială de către farisei este Matei 22:15-22, provocare la care Hristos le spune fariseilor și irodienilor ce așteptau un răspuns de tipul ori-ori că supunerea față de autorități nu e contrară supunerii față de Dumnezeu, ci noi trebuie să dăm  ce se cuvine atât lui Dumnezeu cât și Cezarului. Vorbele concise ale Mântuitorului pot părea ambigue din cauza metonimiei pe care o folosește. Știm cine este Dumnezeu și ce se cuvine să-i dăm lui Dumnezeu pentru că în contextul imediat (22:34-40) autorul scrie despre cea mai mare poruncă ce ne spune că trebuie să-i dăm lui Dumnezeu întreaga noastră ființă, nimic mai puțin de atât. Mulți înțeleg din acest episod mai mult decât poate fi înțeles. Domnul se leagă strict de problema tributului, de ipocrizia lor (de aceea îi și numește ipocriți în 22:18 și imediat le cere o monedă romană pentru a le dovedi asta) și nu trebuie uitat că întreg episodul e un atac din care Domnul scapă pentru că are o formulare la fel de explicită ca pildele. Filosoful și eseistul Henry David Thoreau, cetățean american ce s-a împotrivit vehement prin scrierile sale status quo-ului sclavagist, are un excelent comentariu despre acest episod:

„Arătați-mi banii tributului” le spune;- și unul scoate un ban…;- dacă folosiți banii care au imaginea Cezarului pe ei, bani pe care el i-a pus în uz și le-a dat valoare…, dacă sunteți oameni ai Statului și vă bucurați de avantajele guvernării lui Cezar, atunci plătiți-i înapoi ceva din ce e al lui când o cere.

Continuă lectura

Scrisoare deschisă slujitorilor evanghelici și protestanți din România

Dragi frați păstori,

Dragi slujitori ai turmei lui Hristos din diferite confesiuni,

Am stat mult în cumpănă dacă să scriu sau nu aceste rânduri. De la bun început vreau să spun că această scrisoare nu este adresată păstorilor care deja sunt foarte implicați în mișcarea civilă și civilizată care are loc în România acestor zile. Acesta nu este doar apelul meu, ci este apelul mai multor enoriași care așteaptă mai mult de la noi în calitate de conducători spirituali ai turmei lui Hristos indiferent de confesiunea din care facem parte.

Așa cum bine știți, freamătul social din aceste zile a început când guvernul a luat niște măsuri care periclitează grav lupta anticorupție. Nu cred că vreunul dintre noi nu știe de asta și n-a înălțat rugăciuni de mijlocire pentru poporul nostru. Cred însă că fiecare dintre noi poate să facă mai mult, și spun asta începând cu mine. De aceea am prins și curajul să scriu, deși acest curaj poate părea nelalocul lui. Continuă lectura

Chemare la post, rugăciune și protest pentru România

rugaciune-ilie

Cel mai eficient om al rugăciunii din Scriptură este Ilie. Iacov îl prezintă ca pe un exemplu de profet ce a perseverat în rugăciune. Postul și rugăciunile lui s-au legat în cea mai mare parte de soarta poporului său. Ilie a fost un om al postului și rugăciunii, dar și un om care a luptat protestând până la depresie și descurajare. Și în neputința și necredința lui, Dumnezeu l-a făcut biruitor. Împăratul Ahab și împărăteasa Izabela, unii dintre cei mai corupți lideri din punct de vedere moral, social și politic, au fost înlăturați de la putere și dinastia lor s-a stins. Scopul rugăciunilor noastre nu este schimbarea unui regim, ci schimbarea inimilor poporului începând cu inimile noastre. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit!
Exemplul lui Ilie ar trebui să fie o motivație pentru noi în primul rând la post și rugăciune și apoi la implicare socială. Din acest motiv chem toți protestanții la post și protest. Cred că week-end-ul acesta, mâine și poimâine, vor fi zile de foc pentru țara noastră. Să le facem zile de foc spiritual. Haideți să facem acest apel la #postsiprotest. Chiar dacă unii vor afla pe când unii deja postesc sămbătă, totuși vor putea posti duminică. Cred că acest apel se poate extinde și la săptămâna viitoare dacă protestele pașnice de stradă vor continua.
Fiecare dintre noi să postim și să ne rugăm cât putem, dar să o facem. Unii poate pot o singură zi, alții o parte din zi, alții mai multe zile: să o facem pentru noi și poporul nostru. Iar seara, dacă mergeți la protest, cunoscându-vă fiecare slăbiciunile trupești, mâncați dacă este nevoie.

Creștinul, rugăciunea și protestele

Pentru mulți creștini, protestele din aceste zile sunt o mare dilemă morală. Unii sunt convinși că e greșit să protestezi. E nesupunere față de autorități. Scriptura ne cheamă la supunere. Deci înseamnă că dacă protestăm păcătuim. Haideți totuși să privim dincolo de acest argument simplist.

Avem destule exemple de oameni în Scriptură care n-au acceptat status quo-ul politic, adică nu s-au resemnat acceptând situația așa cum era. Duhul Domnului se coboară peste Otniel ca să-i elibereze din mâna mesopotamienilor și Dumnezeu îl folosește în mod minunat. Ehud ia inițiativa să elibereze poporul de sub piciorul lui Eglon, împăratul moabit pentru a instaura 80 de ani de libertate. Putem continua cu alte exemple din cartea Judecători precum, Ehud, Debora, Ghedeon și alții.

Avraam ia 318 de ostași și merge să lupte pentru a-l elibera pe nepotul lui.

David luptă cu Goliat.

Estera n-a stat cu mâinile în sân. S-a rugat, dar a și acționat. N-a tăcut până când poporului nu i s-a făcut dreptate. Mardoheu a protestat în fața curții palatului și s-a rugat în sac și cenușă. Continuă lectura