Cazul Bodnariu și pedeapsa fizică. S-o folosim sau nu? Dacă da, cum?

Subiectul cel mai fierbinte din mediul evanghelic a ajuns și în spațiul media din România și nu numai. În prim plan se discută intens despre faptul că familia Bodnariu și-a bătut copiii. Hotnews prezintă statistici îngrijorătoare despre pedepsele corporale aplicate de părinți copiilor în România. Cred că e un lucru constructiv că se ridică această problemă într-o țară în care copiii sunt abuzați fizic alarmant de mult. Ca parinte m-am frământat cu această întrebare de ceva vreme. E etic sau nu? E drept față de copil? E pedeapsa corporală în toate situațiile abuz?

Manualele de psihologie, începând cu secolul trecut, ostracizează pedeapsă fizică și o consideră mama tuturor răutăților comportamentale și de ordin psihologic. Dar dacă ar fi așa, înseamnă că toți copiii care n-au avut parte de pedepse fizice ar trebui să fie oameni mai echilibrați, să zicem cu mici sau nicio problemă ce ține de stima de sine, încredere sau probleme asemănătoare, nu? Dacă ar fi să credem ce ne spune psihologia modernă, înseamnă că pedeapsa supremă este să-ți lovești copilul. Țipatul, cuvintele răutăcioase, subestimarea, atitudinile și acțiunile de felul acestora situându-se sub efectul devastator al pedepsei corporale. Cuvintele nu vor putea să provoace niciodată atâta durere și distrugere cât provoacă loviturile. Sigur, nimeni nu neagă efectele acestora, dar întotdeauna, conform psihologiei moderne, efectele negative vor fi mai mici în comparație cu cele create de pedeapsa fizică.

O altă problemă pe care n-o spun statisticile și manualele de psihologie este cum sunt pedepsiți copiii care sfârșesc rău. Absolut orice formă de pedeapsă fizică devine abuz conform statisticilor. Dar una este să-ți snopești copilul în bătaie la mânie și alta este să o faci în scop educativ. În scop educativ îi lăsăm să sufere fizic și în alte situații. De exemplu, după ce i-ai spus de vreo 30 de ori să nu atingă soba, îți dai seama că singurul mod în care își va învăța lecția este lăsându-l să pună mână pe ea. Deși cauza durerii e căldura produsă de foc, ai fi putut foarte bine să previi durerea propriului copil. Ca părinte, în situația dată, ești responsabil de durerea copilului. Dar această durere are scop educativ și s-a întâmplat într-un mediu supravegheat și controlat.

Cu siguranță că există abuzuri ale pedepsei corporale în țara noastră și nu numai, dar asta nu înseamnă că absolut orice părinte care folosește pedeapsa corporală asupra copiilor își abuzează copiii. Diferența dintre abuz și pedeapsă e determinată de scop și felul în care este aplicată pedeapsa. Aici pot înțelege că organele statale doresc eliminarea abuzurilor amendând orice pedeapsă fizică provocată de vreun adult asupra copilului. Dar abuzul verbal, emoțional și toate celelalte forme de abuz pot scăpa mult mai ușor și au, fără doar și poate, efecte cel puțin la fel de devastatoare ca abuzul fizic.

Linia dintre etic și neetic în aplicarea pedepsei corporale este una fină. Am ajuns însă la concluzia că și disciplinarea corporală e o formă viabilă de educare a copilului. Cartea Proverbe abundă în versete care menționează pedeapsa corporală pentru îndreptarea copilului și îndepărtarea „nebuniei.” Știu, fundamentalist, bătut în cap, etc. Înainte de a mă cataloga, uitați în ce condiții văd aplicarea pedepsei fizice la copii: Continuă lectura