Lună: martie 2014

Arta confruntării

Una dintre cele mai dificile sarcini este să-i spui cuiva că a greșit. Indiferent de cât de mare e greșeala, niciodată nu e ușor. Asta nu înseamnă că nu trebuie să o facem. Matei 18 ne spune asta foarte clar. Confruntarea corectă este o artă. Depinzi de atâtea variabile și e nevoie de o căruță de înțelepciune. Rezultatul dorit este pocăința celui confruntat fără ca relația să fie ruptă.

Iată ce am învățat din scurta mea experiență cu oamenii:

1. Ai grijă ce spui

Asigură-te că ești sigur de ce știi și că e în conformitate cu realitatea. Să nu te trezești că acuzele aduse sunt gratuite. Nu de puține ori era să fac asta dacă nu aș fi verificat și întrebat dacă lucrurile stau cum le știam eu

2. Ai grijă cum spui ce spui

Acesta e punctul critic. Am văzut atâția oameni care și-au omorât semenul ținând în mână cărămida adevărului. Nu contează ce spui atât timp cât nu-l spui cum trebuie. Este egal cu zero. De aceea Pavel ne îndeamnă să spunem adevărul, dar nu oricum, ci în dragoste (Efeseni 4:15). Dragostea trebuie să fie ingredientul care condimentează orice facem, orice discuție și chiar orice confruntare. Tot ce facem trebuie să fei făcut cu dragoste (1 Corinteni 16:14). După cum spunea Ravi Zacharias, nimeni, niciodată, nu are dreptul să fie lipsit de bunătate.  „When we love, we earn the right to speak the truth” spune un vers al celor de la Casting Crowns.

Degeaba spui adevărul dacă nu-l spui cum trebuie. Adevărul spus cu răutate e ca un un cântec cu versuri extraordinare și cu o melodie jalnică. Nimeni n-ascultă de două ori un astfel de cântec, nimeni nu-l bagă în seamă.

Două cuvinte în plus sau în minus pot să facă diferența între unitate și rupere. Am experimentat-o pe propria-mi piele. Să avem foooarte mare grijă la cum spunem adevărul

3. Ai grijă unde o spui

Locul confruntării trebuie ales cu mare atenție. De cele mai multe ori nu va trebui să fie în public. Dacă problema e o chestiune publică, da, e necesară confruntarea publică, dar de cele mai multe ori facem din problemele personale chestiuni publice. În pașii confruntării din Matei 18 confruntarea publică este ultimul pas. Primul pas presupune confruntarea privată. Noi trecem de multe ori la confruntarea semi-privată, având pretenția ca păstorul sau cineva din comitet să aibă ingrata sarcină de a îndeplini sarcina ce în mod normal cade pe umerii martorului. Păstorul n-a văzut ce ai văzut tu. Este responsabilitatea martorului de a se duce și de a-și confrunta fratele în dragoste, nu cu răutate și cu degetul arătător înfipt în ochiul „păcătosului.”

4. Ai grijă când o spui 

Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur în coșulețe de argint. Încearcă să vezi dacă persoana respectivă este într-o stare potrivită pentru a fi confruntată. Poate să mai aștepte problema? Lasă-i timp să se reculeagă. Dacă îl vei confrunta într-un moment nepotrivit vei fi cel mai probabil respins și poate vei da de o atitudine de auto-apărare. Alege momentul cu mare grijă. „Ca unul care își scoate haina pe o zi rece sau varsă oțeț pe sodă așa este cine cântă cântece unei inimi în nenorocire.” (Proverbe 25:20)

5. Ai grijă cui o spui

Cu unii oameni îți vei pierde pur și simplu vremea. Sunt din categoria porcilor care nu știu să prețuiască perlele. Desigur, nu tragi concluzia asta fără să fi confruntat acea persoană măcar odată. Nu trebuie să sărim repede și să tragem concluzia că, dacă o să-i confruntăm, vorbim cu pereții.

„Nu răspunde nebunului după nebunia lui.” Înțeleptul va primi mustrarea, nebunul o va respinge. În astfel de cazuri Scriptura ne scutește de bătăile de cap.

Să luăm aminte la noi înșine ca nu cumva să-i punem pe alții în această categorie fără a vedea că noi nu suntem gata să primim mustrarea din partea altora.

Confruntarea biblică necesită multă înțelepciune și atenție. Și foarte multă dragoste. De-asta e o artă, arta iubirii semenului prin rostirea adevărului.

Publicitate

Satan sau Satana?

Din câte am auzit, ambele variante sunt folosite în română. Cel puțin pentru noi, prima sună a masculin și a doua a feminin. De fapt, ambele sunt masculine în limbile de proveniență, dar coincidența de terminație pare să sune a feminin pentru noi românii cel puțin.

Satan este un cuvânt evreiesc și se scrie הַשָׂטָן (Satan). Înseamnă „vrăjmaș” sau „dușman”. Cuvântul a fost tradus în Septuaginta cu διάβολος (diabolos), cuvânt ce înseamnă „acuzator, bârfitor, calomniator, defăimător.” Totuși, în Noul Testament echivalentul folosit (Matei 4:10, 12:26 etc- apare de 33 de ori în NT) este Σατανᾶς (Satanas), vocativul masculin singular fiind Σατανᾶ (Satana). De aici și cele două variante: Satan și Satana.

Prin urmare, Satana nu trebuie considerat un feminin (româna e de vină aici, terminația „a” fiind una de feminin) pentru că acest cuvânt este masculin și în ebraică și în greacă. Pentru a înlătura această confuzie este mai bine să renunțăm la varianta grecească, Satana, și să folosim cuvântul original, Satan.

Cornilescu traduce Matei 16:23 „înapoia Mea, Satano”. Desigur, nu e nici o cădere din har, dar din moment ce cuvântul nu este un feminin e mai potrivită variantă aleasă de NTR: „Înapoia Mea, Satan”. Cornilescu a încercat să păstreze vocativul aflat în textul original, dar nu a păstrat și genul. Ar fi fost ceva să traducă „Satanule” :), dar nu e vorba de un substantiv comun.

Cred că Isus a avut în vedere sensul literal al cuvântului, adică acela de vrăjmaș. Prin planurile sale, Petru era vrăjmaș al planurilor lui Isus de aceea îl și numește vrăjmaș.

Este adevărat că odată cu împrumuturile din alte limbi se schimbă genurile, dar cred că acest obstacol trebuie înlăturat cel puțin în privința numelor. Dacă limba greacă a păstrat genul cred că și noi ar trebui.

La acest articol mai vechi Teofil Stanciu comenta:

Da, cam derutați îs și lingviștii. Dicționarul etimologic și DOOM 2 consideră că e vorba de un substantiv masculin. DEX-ul zice că ar fi feminin. Se poate însă să fie vorba și despre un fel de „specializare” a termenilor. Adică, dacă e vorba de nume proprii, e masculin, dacă e vorba de substantiv comun, atunci e feminin.
În orice caz, forma în sine a cuvântului nu e edificatoare. Avem și alte substantive comune care se termină, la forma articulată hotărât, în „a”: papa, popa, riga. După cum există și nume masculine precum: Nichita, Mircea, Luca etc.
Totuși, dacă vine vorba de formele flexionare ale cuvântului, declinarea urmează, în mod reflex, paradigma substantivelor feminine: o satană… Din nou trebuie observat însă că declinarea e posibilă numai dacă substantivul este comun.
La urma urmei, aș face o observație extralingvistică: poate că e bine să rămână și la masculin și la feminim pentru că ilustrează mai limpede perfidia celui care poartă numele. Ai putea adăuga un articol și pe ideea asta, chiar dacă, strict exegetic, această versatilitate nu se justifică. Limba e totuși vie și poate că nu degeaba a acumulat această anomalie.

Spune-mi ce crezi despre sex ca să-ți spun ce crezi despre avort

Astăzi au loc în toată țara marșurile pentru viață, o campanie pro-viață. M-am tot gândit cum de am ajuns în această stare și din ce cauză oamenii recurg la avort atât de ușor. Totul nu se rezumă doar la a face sau a nu face avort. Da, e un rău mai mic să-ți dai copilul spre adopție și decât să-l avortezi mai bine îl dai spre adopție, dar nu acesta este idealul. Idealul este ca un bărbat și o femeie să aibă copii în cadrul căsătoriei.

Dacă viața e sacră, înseamnă că și actul sexual este sacru întrucât acesta e mijlocul prin care viața poate fi concepută (lăsăm deoparte discuția despre mijloacele artificiale precum fecundarea in vitro deoarece acestea sunt excepția de la regulă). Sanctitatea vieții intrauterine merge mână în mână cu sanctitatea actului sexual. You can’t have the first without the other.

Viața e sacră, mulți cred asta. Din păcate o cred doar când vine vorba de propria lor viață. Orice viață are valoare, nu doar a noastră.

Numărul crescând de avorturi este o consecință a revoluției sexuale (nu mă refer neapărat la cea din anii 1960, putem vorbi de o revoluție sexuală, mai mult sau mai puțin, încă de la începutul secolului trecutut-căutați materiale despre revoluția sexuală de la începuturile comunismului rus). Ideea că oamenii pot avea relații sexuale fără angajamente este o aberație izvorâtă din adâncul depravării firii noastre păcătoase. Nu există relații intime fără angajamente la fel cum nu există șoferi care să nu-și asume un risc atunci când se urcă la volan. Și-ntr-un caz și-n altul ești responsabil de orice se va întâmpla.

Oamenii vor sex, dar nu vor copii. Această idee a fost descătușată de mijloacele contraceptive. Dar nu le poți separa pe cele două pentru că sexul este un act creator de viață, așa l-a lăsat Dumnezeu.  Cine e gata să-și înceapă viața sexuală trebuie să fie gata și să aibă copii. Luându-ți un angajament față de o persoană vei putea oferi un cămin sigur copiilor tăi.

Cunosc prea puțini oameni care să fie pro-viață, dar împotriva abstinenței sexuale până la căsătorie. Da, există și astfel de excepții, dar mie mi se pare că afirmațiile lor se bat cap în cap. Christopher Hitchens a fost o astfel de excepție. Spune-mi ce crezi despre sex și am să-ți spun ce crezi despre avort. Afirmația aceasta, deși nu e valabilă în toate cazurile, e adevărată în cele mai multe cazuri.

Sexul e sfânt și trebuie tratat ca atare. Trebuie pus deoaparte (asta înseamnă sfânt), separat și limitat la granițele căsătoriei. Cred în abstinența până la căsătorie, eu și soția mea am trăit-o. Nu vă pot descrie bucurie și împlinirea pe care am simțit-o.

Atât timp cât valoarea relațiilor sexuale va fi bagatelizată, societatea noastră nu va înțelege sanctitatea vieții. Scriptura ne învăță aceste două principii (sanctitatea sexului și a vieții) încă de pe primele pagini. Dumnezeu știe ce spune mai bine decât am crede noi, creația Sa.

The Crusader that carried his cross

A month ago grandpa went to be with the Lord. He was a simple man. He had only one passion: God. Whatever topic you would start to talk about he would end up sharing the gospel or talking about God. I admired his simple way of living and his focused passion. Once he entered the narrow gate he started carrying his cross and never put it down. It was as if God predestined our family name.

Our ancestor, in the 1800s, was taken by the turks while he was a child to fight in their army. When he escaped, he returned to his homelands. The people thought he was a moslem but he wasn’t. In order to prove it, he made Continuă lectura →

Cruciatul care și-a purtat crucea

Azi se împlinește o lună de când a murit bunicul meu și mi-am adus aminte de textul acesta pe care l-am scris imediat după moartea sa. Florea Cruceru (tataie) a fost un om simplu. A avut o singură pasiune: Dumnezeu. Orice subiect ai fi început să discuți cu el, ar fi început să vestească evanghelia sau să vorbească despre Dumnezeu. I-am admirat simplitatea trăirii sale și pasiunea lui. Odată ce a intrat pe calea strâmtă, a început să-și poarte crucea și nu i-a dat drumul. Parcă Dumnezeu a predestinat numele de familie pe care îl avem. Continuă lectura →

Sfaturi utile pentru scrierea unei lucrări de licență sau a unui eseu

Majoritatea studenților din anii terminali au finalizat și ultimul hop, licenţa. Printre ei mă număr și eu. În perioada în care am lucrat la licență mi-am notat câteva idei pe care le-am considerat utile și-am zis să le pun pe net. Cine știe cine gugălește subiectul și dă de ele? Unele sfaturi sunt utile şi în cazul eseurilor.

1. Nu  scrie licența doar pentru a primi o notă și-o diplomă

Scrierea unei lucrări de cercetare nu trebuie să fie o goană după un număr anume de cuvinte sau pagini. Lasă-te de meserie dacă o faci doar pentru că ți se cere. Vorba unui profesor, numai proștii învață pentru notă; deștepții învață pentru ei. Alege-ți un subiect de care te simți atras și pe care dorești să-l aprofundezi. Nu contează dacă e greu. Important este să-ți lămurești confuziile (evident, dacă ești leneș poți alege variante mult mai ușoare). Am aplicat această regulă toată facultatea când mi s-a dat ocazia să-mi aleg subiectul pentru eseuri. Eu am fost cel care am ieșit câștigat deși a fost nevoie de mai multă muncă.

Timpul te va presa, dar scopul tău nu este să predai licența la timp, ci să realizezi o lucrare de cercetare de care să fii mulțumit la final. În timp ce scriam lucrarea mi-am găsit câteva paragrafe care erau scrise doar pentru a mă ajuta să ating mai repede minimul de 20.000 de cuvinte. Le-am șters pentru că nu-și aveau rostul. Știu că e greu mai ales când timpul te presează, dar și tăiatul face parte din actul scrierii. Așadar, nu scrie „în dorul lelii” (se spune la noi la olteni), ci dă tot ce ai mai bun pentru ca la sfârșit să fii mulțumit de ce ai realizat.

2. Lucrează la bibliotecă, nu acasă

Presupunând că ți-ai ales subiectul, e preferabil să lucrezi într-o bibliotecă. Acasă (dormitorul studențesc, garsoniera, etc) vei fi cu siguranță „ispitit” de multe atracții extra-studențești. La bibliotecă, atmosfera „studioasă” poate fi de un real folos. Eu mi-am încurajat colegii să continue să scrie și am fost motivat de ei să fac mai mult decât mi-am propus.

3. Alege-ți cu atenție locul în bibliotecă

Încearcă să pe poziționezi în partea de bibliotecă în care ai majoritatea cărților sau, dacă nu e posibil, cât mai aproape de „zona zero.” În acest mod nu vei pierde prea mult timp plimbându-te prin bibliotecă. Regula nu va putea fi totdeauna aplicată pentru că uneori vei avea nevoie de cărți din multiple domenii. Eu am putut aplica acest sfat pentru că biblioteca universității Emanuel e împărțită în funcție de cărțile biblice așa că m-am așezat mai aproape de încăperea în care găseam comentarii pe Geneza. Când m-am mutat la Evrei m-am mutat.

Pentru o cât mai bună plasare va trebui să fii matinal. E cel mai probabil ca locul să fie deja ocupat dacă te duci mai târziu. Mie unul mi s-a întâmplat până când am realizat că trebuie să ajung cel târziu la ora 9 pentru a prinde locul dorit.

4. Scrie un cuprins sumar ca să ai o bază de pornire

Structura este esențială pentru demersul academic. Te ajută pe tine să știi ce vrei și este de un real folos pentru cititor. Pentru început, cuprinsul nu trebuie să fie întreg, poți începe doar cu 2-3 capitole. Ideile vin cu siguranță pe parcurs, dar este esențial să știi de unde să pornești și unde vrei să ajungi.

5. Dacă ai rămas în pană de idei la un capitol, treci la altul

Nu te opri mai ales dacă timpul te presează (iar acest lucru este valabil pentru 99.99% dintre studenți :)). Treci la următorul capitol sau la un altul dacă ai rămas în pană de idei.

6. Ține cont de schimbările de ordine a materialului

Fii atent să nu te raportezi inadecvat la un anumit subiect crezând că informația a fost deja prezentată când de fapt ea încă n-a ajuns sub ochii cititorului deoarece a fost mutată într-un alt capitol sau într-o altă parte a capitolului. De exemplu, când amintești numele unui autor pentru prima data este recomandat să îl prezinți în întregi, iar mai apoi amintești doar numele de familie. Dacă muți paragraful în care-i prezinți numele complet într-un capitol anterior nu este nicio problemă, dar dacă-l muți într-un capitol ulterior va trebui să modifici. De aceea este important să citești contextul apropiat imediat ce ai mutat un paragraf și să mai treci încă o dată prin toată lucrarea după ce ai terminat-o.

7. Notează-ți orice idee 

Nu te bizui prea mult pe memoria ta. E la fel de înșelătoare ca inima. Ți-a venit o idee? Noteaz-o! Ai găsit o idee vrednică de menționat în lucrare? Nu nota doar ideea, ci și sursa. Nu trebuie ca ideea să fie completă, doar o propoziție ajunge. Îți vei aduce aminte când o vei citi. Plasează propoziția respectivă în capitolul sau subcapitolul corespunzător și dezvolt-o când consideri tu că este mai bine. Chiar dacă nu vei folosi toate ideile în lucrare este imperativ să le notezi pe toate pentru că nu știi care va ajunge în text.

8. Folosește Zotero 

Despre Zotero și despre cum se folosește am scris AICI (chiar acum am adăugat câteva informații importante articolului despre Zotero). Această unealtă îți generează automat notele de subsol și bibliografie pentru ca munca ta să fie mai ușoară. Zotero îți poate face munca mult mai ușoară și plăcută și din acest motiv este imperativ să-l folosești.

9. Formează-ți un tipar de scriere

La universitatea Emanuel ni s-a pus la dispoziție un ghid de redactare și un template care respectă ghidul. Le puteți găsi online AICI. Aceste unelte sunt de un real folos pentru uniformizarea felului în care sunt redactate eseurile, lucrările de licență și dizertațiile. Ghidul specifică în mod clar cum trebuie scrise notele de subsol, mărimea, fontul și toate celelalte. Astfel, studentul nu trebuie să întrebe cum trebuie notate sursele, bibliografia sau altele, ci ghidul îi oferă acces la toate aceste informații.

Dacă ești student la o universitate care nu are un astfel de ghid, formează-ți un templatepersonal pe lângă puținele instrucțiuni pe care ți le dă profesorul. Dacă nu știi care trebuie să fie fontul titlurilor de gradul doi, iar pentru profesor nu contează, atunci decide tu cum vrei să-l scrii și aplică aceeași „formulă” pentru toate titlurile de gradul doi. Atenție, preferabil ca fiecare grad să fie diferit pentru a putea fi observat cât mai ușor.

Acestea sunt câteva idei pe care le-am aplicat și care mi-au prins foarte bine. Sper să vă fie de folos.  Succes!

Istoria cafelei. Cafengiilor, mulțumiți caprelor

V-ați întrebat vreodată cum a fost descoperită licoarea miraculoasă ce se face din boabele de cafea? Deși nu beau cafea, am o soție care e mare amatoare de cafea, iar eu încerc să i-o fac, pe cât posibil, în fiecare dimineață. Nu știu cum de vă place, mie-mi amărăște sufletul.

Legenda e cam așa:

Totul a început cu niște capre din Etiopia în secolul al IX-lea d. Hr. S-au înfruptat și din boabele de cafea. După ceva vreme Kaldi, ciobanul, a observat că erau pline de energie. A analizat problema și și-a dat seama care era cauza. Omul, cuminte, s-a dus Continuă lectura →

Tagma mincinosilor. Despre hiperbolele pastorului Iacob Coman

Despre predica răsunătoare a lui Iacov Coman și revelațiile pe care le spune. Sunt perfect de acord cu fratele nostru, Laurențiu Balcan, am gândit aceleași lucruri când am ascultat predica. Da, sunt și părți de adevăr în predică, dar nu se poate generaliza. Vorba lui Dumas tatăl, „orice generalizare este greșită. Chiar și aceasta.”

Suferința în planul lui Dumnezeu (3)

În noaptea aceea, o infecţie de toată frumuseţea se dezvoltase în zona rănii. Cauza? Doctorul îmi pusese piciorul în ghips, călcâiul fiind la 90 de grade, adică în poziţia normală de păşire, iar poziţia indicată era cu laba piciorului întinsă aşa cum vedeţi în imagine. Mai mult de atât, de-alungul întregii nopţi greutatea labei piciorului a presat călcâiul, aceasta fiind o poziţia contraindicată de orice alt doctor chirurg. Dânsul nu era de specialitate, dar nu era alt doctor care să fi intrat așa de repede în operație în ziua aceea.
Mă simţeam îngrozitor. Întreg corpul mă durea, nu puteam mâncă şi nu aveam idee ce se întâmplă cu mine: nimeni nu-mi spunea. Tot trupul se lupta şi încerca să nu piardă lupta pentru piciorul meu.

Ghipsul mi-a fost tăiat şi piciorul arăta ca la o dezhumare. Tatăl şi mama mea au hotărât că trebuie să merg la un spital din Bucureşti. Doctorul nu a vrut, dar după mai multe insistenţe ni s-a permis să plecăm.

Joi, în jurul orei 3 ne aflam din nou pe drum. Cu o zi în urmă, la aceeaşi oră, ne îndreptat spre spitalul din Slatina. Acum, lucrurile se înrăutăţiseră. Vindecarea nu era în mâinile noastre cu o zi în urmă şi nici în acea oră în care ne îndreptam spre Bucureşti. Eram în mâinile Lui şi numai El îmi putea oferi vindecarea. Ne-am rugat pe drum. În tăcere, kilometru după kilometru, marea de astfalt curgea netulburată în faţa noastră, însă viitorul meu nu părea la fel de stabil ca şi pământul de sub noi.

Am ajuns la Bucureşti. A doua zi am fost pus pe masa de operaţie la prima oră. Am fost anesteziat complet. După ce m-am trezit din operaţie m-am simţit grozav…de groaznic. Camera se învârtea cu mine din cauza anesteziei şi pe deasupra eram şi legat de o perfuzie. Din prima zi au băgat în mine antibiotice de parcă aş fi fost un sac fără fund. Înţeleg că aveam o rană deschisă, dar nu cred că ieşea tot ce băgau în mine pe acolo :) Timp de trei săptămâni cât am stat în spital am avut parte de aproximativ 100 de “ciuruieli.” Fie perfuzii sau injecţii intravenoase.

După o zi, tatăl meu a trebuit să plece acasă. Am rămas cu mama mea care a stat la capul meu zi şi noapte şi a avut grijă de mine ca o asistentă. De fapt, este asistentă de mai bine de 30 de ani. Nu, nu a fost o asistentă pentru mine. O asistentă nu ar fi pus atâta suflet. M-a îngrijit cu durere şi nu a uitat să mă încurajeze. În zilele acelea am avut timp să cresc în relaţia cu mama mea: ne-am putut ruga împreună, ne-am putut juca, am putut citi împreună, am putut vorbi. Ea era legată de patul meu ca doi siamezi. Nu m-a părăsit aproape nicio clipă. Pentru aceasta îi voi fi mereu recunoscător şi mulţumitor.

În tot acest timp, fraţii din biserica de acasă, din ţară şi din întreaga lume nu au încetat să mă aducă înaintea Domnului. Dacă astăzi pot merge pe ambele picioare şi pot juca baschet, volei sau fotbal, pot urca pe munte, este pentru că Domnul a ascultat rugăciunile atâtor oameni care nu au încetat să mă aducă înaintea Creatorului meu. Da, domnul doctorul a operat, dar Domnul doctorilor a călăuzit mintea şi mână lui în operaţie şi tot Domnul Domnilor a fost cel care a produs vindecarea sănătoasă în trupul meu. Ar fi putut apărea atâtea complicaţii. Fără doar şi poate, rugăciunea a fost factorul esenţial în vindecarea mea. Mai mult de atât, am putut vedea cum unirea fraţilor în rugăciune a creat o părtăşie de neuitat. După ani şi ani m-am întâlnit cu fraţi ce mi-au spus cum se rugau pentru mine cu foc. Tineri din Countryside care se întâlneau în fiecare seară pentru a se ruga pentru mine. Tuturor le sunt pe deplin recunoscător.

Totuşi lucrurile nu s-au terminat aici. A urmat o a treia şi o a patra operaţie. Era cea de-a treia intervenţie chirurgicală, dar au mai fost două operaţii: în primul rând au trebuit să ia grefă de pe “şezătoare”, iar cea de-a doua a fost lipirea acesteia de călcâiul avariat. N-a fost uşor. Acum eram avariat pe toată partea dreaptă a corpului. Uhhh, nu vă pot descrie ce dureroasă a fost noua rană creată. La o zi sau două îndepărtau câte un strat de tifon (cred că asta era) care, cu cât era mai aproape de piele, se dezlipea cu bucăţele de carne proaspătă.

Toate acestea au trecut şi îi mulţumesc Domnului (pe lângă faptul că m-a vindecat complet) că prin toate acestea m-a învăţat atâtea lecţii de viaţă. Suferinţa poate modela caracterul nostru mai mult ca orice altceva. Mi-a modelat caracterul lipsit de răbdare, m-a făcut să văd că sunt iubit de părinţi şi de surorile mele, m-a făcut să realizez prin numărul mare de vizite care l-am primit (pe lângă vizite şi tot felul de “bunătăţuri”) că oamenilor le pasă de mine.

Nu în cele din urmă, am văzut că Domnul e în control şi El e suveran în tot ceea ce face. În special când am stat singur o săptămână la recupere în Bucureşti. Numai eu cu Domnul. N-am crezut că m-aş fi putut descurca pe cont propriu la 13 ani, dar n-am fost singur am fost cu El. Mergea greu recuperarea? El mi-a dat un şut, am căzut pe călcâi şi l-am îndoit la 90 de grade. A durat? Da, nu mai îl mai îndoisem la maxim de 6 săptămâni, dar după aceea am putut să mă recuperez mai uşor.

El a fost în fiecare moment în control. Le mulţumesc tuturor ce au fost alături de mine sau s-au rugat, dar în special Dumnezeului meu care s-a îndurat de mine.

Suferința în planul lui Dumnezeu pentru viața mea (2)

picior beni

Totul se întâmplase atât de repede. Încă nu eram pe deplin conștient de realitate. Stăteam întins pe burtă pe bancheta din spate și mă gândeam la ce s-a întâmplat. M-am întors cu mintea la locul „crimei” și m-am poziționat în scaunul mobil al cameramanului. Am putut derula filmul și vedea cum am căzut, iar din căzătură calcaneul drept mi-a fost zdrobit de ciment pentru că am aterizat pe un singur picior și eram desculț. Erau 3 m. Imediat după ce am căzut, placa de azbociment m-a urmat, iar marginea ei a tăiat piele, carne, tendon, os. Am fost lovit în călcâiul lui Ahile și am fost doborât. Dumnezeu m-a străpuns și m-a îngenuncheat. Continuă lectura →