Păcatul nemărturisit al teologilor

Zilnic port o luptă cruntă cu dragostea de sine. Iubirea de sine are multe forme, dar această formă e una dintre cele mai subtile cu care m-am confruntat. Deschid Scriptura în fiecare zi. Scopul meu poate fi diferit. Uneori o deschid pentru a lua învățătură și pentru a-mi privi hidoșenia păcatului în oglinda ei. Alteori o deschid pentru a primi încurajări când sunt fără speranță. Alteori o deschid ca să primesc sfaturi pentru situații la care nu am soluții. Alteori o deschid ca să le dau altora învățătură după ce eu însumi îmi învăț lecțiile.

Sunt situații când o deschid din pricina dorinței de a cunoaște, și am aceeași fervoare pe care o are un copil  ce se află într-o casă nouă. Din păcate, uneori ajung să fac din Cuvântul viu și lucrător al lui Dumnezeu un obiect al studiului meu tehnic, științific și metodic. Dar atitudinea asta nu ține câteva minute sau ore, ci dorește să acapareze fiecare moment  petrecut în citire. Această atitudine mă face să deschid Scriptura nu de dragul de a-i învăța pe alții ca sufletele lor să prospere, ci să-i fac să tacă din gură pe cei care mă contrazic și să văd în privirea lor că spun: „Ce deștept e băiatu’ ăsta.” Dorința de epatare e verișoară primară cu mândria. Noi n-am fost chemați să epatăm însă, ci să ne închinăm prin citire, studiere, predicare.

O fac dintr-un narcisism intelectual care transformă Scripturile într-un mijloc ce ajută la creionarea unui portret fals pe care să-l admire oamenii.

În astfel de momente privirea-mi transformă cuvintele vii ale lui Dumnezeu într-o carte academică ce nu poate fi decât studiată cu o rigurozitate teologică germană. Niciun cuvânt nu se mai adresează inimii, ci totul e analizat scrupulos prin lentilele rațiunii.

Dumnezeu devine subiectul studiului și nu Cel la care mă închin. Îl transform pe Dumnezeul întreit dintr-o persoană într-o statuie care trebuie analizată temeinic. Îl schematizez dogmatic. Îl cataloghez. Continuă lectura

Anunțuri

. și de la capăt

Am încercat să stau departe de blogging și n-am putut. E o ispită (bună zic eu) căruia nu-i pot rezista prea mult.  Așa cum o spun mulți, am ajuns și eu la concluzia că scrisul este cathartic.

De ce un blog nou? Pentru că celălalt a fost virusat, nu prea știu cum, și am pierdut toate imaginile. Multe articole nu-și au rostul în cazul acesta. Nu mi-am bătut capul să-l reorganizez și să-l aranjez. Va fi încă pe net până la o vreme.

Pe acest nou blog îmi doresc să gândesc mai bine,  să scriu mai bine și să vă fiu de folos.

Așadar, . și de la capăt.