În Efeseni 5, cel mai fascinant text ce vorbește despre relația dintre bărbat și femeie în cadrul căsătoriei, apostolul Pavel le poruncește bărbaților să-și iubească nevestele. Principiul pe care îl învățăm din acest pasaj este că dragostea este nevoia fundamentală a femeii, iar respectul e nevoia fundamentală a bărbatului. Să-i lăsăm însă deoparte pe bărbați. Pavel nu ne spune doar ce să facem și cum să o facem, ci și cu ce scop trebuie să o facem. Continuă lectura
respect
Valoarea ta, fată dragă, nu e determintă de like-urile la pozele cu tine de pe facebook
Draga mea,
Dumnezeu a pus în tine nevoia de a fi iubită și de a fi apreciată de cei din jur, le-a pus ca să fie împlinite de cei apropiați, când ești mică de familie, iar când vei crește și te vei căsători, de către soțul tău.
Ai ajuns la vârsta adolescenței și tatălui tău nu pare să-i pese de tine așa mult încât să-și pună timp deoparte și să-ți arate că te iubește. La cuvinte nu prea se pricepe și niciodată n-a fost genul de persoană care să îi aprecieze pe ceilalți. Nu o face față de mama așa că de ce ar face-o apreciindu-și fiica?
În dorința ta după atenție, vrei să ieși în evidență. Vrei ca lumea să te observe. Și e normal, dar nu ai nevoie ca lumea să te observe, este de-ajuns ca o singură persoană să te observe. Dar nu cu orice preț. Nu pe un preț de nimic.
Pe lângă faptul că aceste două nevoi fundamentale nu-ți sunt împlinite, în ultima vreme gânduri ce-ți spun că ești urâtă, că ești grasă, că nimeni nu te iubește, că nimănui nu-i place de tine, încep să-ți contureze o imagine de sine schimonosită. Te uiți în oglindă și mintea proiectează asupra ochilor o imagine diferită de realitate. Și-n agonia ta, în fiecare zi încerci să lupți cu aceste complexe de inferioritate, dar nimic nu pare să le aline sau să le îndepărteze…
În afară de aprecierile frienzilor de pe Facebook. Acolo, chiar și băiatul de care-ți place ție va avea ocazia să-ți vadă noua frizură pe care, dacă n-ar fi s-o postezi, n-ar avea ocazia. Cum ar putea să rateze scumpete (scumpă chiar la propriu în unele cazuri) de frizură. Dar nu doar frizura e ceea ce vrei să scoți tu în evidență pentru că ești conștientă că o simplă schimbare a frizurii nu va atrage atenția pe cât ți-ai dori.
Când te trezești dimineața și vezi că ai 30 de notificări, iar 20 sunt despre poza cu tine ce tocmai ai pus-o seara trecută simți cum devii mai valoroasă. Te simți iubită și apreciată. Nu mai spun câte gânduri îți trec prin minte când el, unicul și alesul hormonilor tăi, dă like la poza ta. Senzația trăită te face să mergi și mai departe.
Aș vrea să-ți spun că poate că prietenele tale o fac cu sinceră apreciere (poate chiar ele trăiesc aceleași stări ca și tine), dar în băieți te asigur că nu aprecierea neinteresată se naște la vederea unor poze provocatoare, ci dorință păcătoasă. Să știi un lucru despre băieți: cu ce atragi un băiat într-o relație, cu aceea trebuie să și îl ții. Asemenea acțiuni îi vor goni pe cei mai serioși.
Dar draga mea, valoarea ta nu depinde de numărul de like-uri și nici de comentarii și aprecieri la ultima poză postată cu noul tău look. Valoarea ta nu fluctuează ca aurul sau cursul valutar de pe piață ce astăzi este mai scump, iar mâine mai ieftin. Valoarea ta, draga mea, e determinată de Creatorul tău. Ai fost creată după chipul Său și asta te face să fii inestimabil de valoroasă. Da, Dumnezeu nu te-a creat după chipul nu știu cărei femei a cărui look îți place ție. Continuă lectura
Adevărații eroi nu mor niciodată
Florea Cruceru: soț, tată, bunic, păstor, mentor, om al stăruinței în rugăciune, erou. A plecat dintre noi. N-a plecat cu spaimă sau încruntare, ci având inima plină de pace. Ne-a mărturisit că este gata de la începutul săptămânii. Nu credeam că o să se ducă săptămâna asta pentru că ne spunea că e gata să plece în veșnicie de ani de zile. „Am pașaportul pregătit, cu viză cu tot” ne mărturisea zâmbind glumeț.
Eroii mei n-au fost fotbaliști, basketbaliști, Superman sau alții. Tataie a fost eroul copilăriei mele. Poveștile lui fascinante din viața sa de credință și prezența lui plină de pace mă făceau să doresc a lui companie. Am crescut și am văzut că bunicul meu nu ar trebui să-mi fie erou din cauza poveștilor, ci din cauza credinței sale de nezguduit. Un erou al credinței.
Printre aceia de care lumea nu era vrednică și-n lista eroilor din Evrei 11 de astăzi încolo voi vedea și numele său. Știu că se află în cea mai plăcută companie posibilă, în prezența Creatorului, Tatălui, Domnului și Dumnezeului său care i-a călăuzit și i-a purtat de grijă întreaga viață.
Mi-l voi imagina și în acel mare „nor de martori” despre care ne spune autorul epistolei către Evrei. Cu siguranță că își așteaptă întreaga familie cât și orice alt frate în credință și ne încurajează să ne ducem până la capăt alergarea Continuă lectura