Gloria maternității

 

Draga mea,

Trăim din nou acele zile când Dumnezeu ne-a binecuvântat cu încă un copil. Apreciez curajul cu care ai trecut prin naștere în ciuda suferinței grele și complicațiilor. Sunt incredibil de binecuvântat să am o așa soție care este o mamă extraordinară pentru băieții noștri. Știu în același timp că nu-ți este ușor. Știu că îți este mult mai greu decât îmi este mie. Pe umerii tăi cade toată presiunea sculatului noaptea pentru hrănirea bebelușului nostru. Văd cum oboseala se acumulează, cum plânsetul puternic de seară îți face timpanele să vibreze puternic. Văd cum tragi de tine să nu bagi în seamă durerile tale, văd cum îți ștergi lacrimile repede când băiețelul cel mare intră în cameră și ești gata să-ți faci timp și pentru el. Văd și nu pot să nu apreciez.

sursa: pinterest

Deși aceste nopți nedormite par momentan interminabile, vor trece. Zilele sunt lungi, dar anii sunt scurți. Știu că știi asta, doar îți aduc aminte. De unde știu? Pentru că ești dispusă să-l ții în brațe când majoritatea ți-ar spune să-l lași jos. Ești dispusă să-l alăptezi când alții ar zice mult mai repede dă-i lapte praf. Dar tu ești gata să-l alăptezi noaptea ori de câte ori este nevoie. N-am cum să nu apreciez asta.

Dacă în vreo clipă te descurajezi, privește înspre răsplată. Nu există nimic glorios în durerile nașterii, în scutecele murdare, în sângerările alăptării, în cele 3 rânduri de haine schimbate într-o zi pentru că sunt murdare de lapte regurgitat, în țipătul necontrolat, în plânsul colicilor și multe altele. Nimic la acest moment. Dar există ceva glorios în viața unui copil. Am dat naștere la ceva glorios. Noi, doi păcătoși, am dat naștere unui copil care este făcut după chipul și asemănarea noastră. Nu în asta stă gloria vieții lui, ci în faptul că poartă o fărâmă din chipul lui Dumnezeu. O fărâmă infinitisimă ce reflectă precum un ciob de oglindă chipul Creatorului tuturor. Iar acest ciob poate să se alăture chipului întreg prin Hristos prin mila lui Dumnezeu.

 

Când zilele îți par lungi, visează. Visează la viitor. La ziua când va rosti primele cuvinte, la ziua când va merge, la ziua când va învăța să comunice, la ziua când va învăța să citească sau să scrie. La ziua când va începe școala. La ziua când va termina școala. La ziua când, prin mila lui Dumnezeu, se va căsători și, împreună cu viitoarea lui soție, vor ține în mână ceva la fel de glorios.

Nu, nimic nu pare glorios în aceste zile, dar ni s-a încredințat cea mai glorioasă  responsabilitate. Aceea de a fi părinți. Aceea de a forma un caracter, de a sădi semințe cu speranța că într-o zi vor da roade în inima copiilor noștri.

Nu există nimic mai glorios decât viața. Dumnezeu este viață, a dat viață și vrea să dea viață veșnică. În asta stă gloria maternității.

Cu drag,

Al tău soț

Reclame

Cazul Bodnariu și pedeapsa fizică. S-o folosim sau nu? Dacă da, cum?

Subiectul cel mai fierbinte din mediul evanghelic a ajuns și în spațiul media din România și nu numai. În prim plan se discută intens despre faptul că familia Bodnariu și-a bătut copiii. Hotnews prezintă statistici îngrijorătoare despre pedepsele corporale aplicate de părinți copiilor în România. Cred că e un lucru constructiv că se ridică această problemă într-o țară în care copiii sunt abuzați fizic alarmant de mult. Ca parinte m-am frământat cu această întrebare de ceva vreme. E etic sau nu? E drept față de copil? E pedeapsa corporală în toate situațiile abuz?

Manualele de psihologie, începând cu secolul trecut, ostracizează pedeapsă fizică și o consideră mama tuturor răutăților comportamentale și de ordin psihologic. Dar dacă ar fi așa, înseamnă că toți copiii care n-au avut parte de pedepse fizice ar trebui să fie oameni mai echilibrați, să zicem cu mici sau nicio problemă ce ține de stima de sine, încredere sau probleme asemănătoare, nu? Dacă ar fi să credem ce ne spune psihologia modernă, înseamnă că pedeapsa supremă este să-ți lovești copilul. Țipatul, cuvintele răutăcioase, subestimarea, atitudinile și acțiunile de felul acestora situându-se sub efectul devastator al pedepsei corporale. Cuvintele nu vor putea să provoace niciodată atâta durere și distrugere cât provoacă loviturile. Sigur, nimeni nu neagă efectele acestora, dar întotdeauna, conform psihologiei moderne, efectele negative vor fi mai mici în comparație cu cele create de pedeapsa fizică.

O altă problemă pe care n-o spun statisticile și manualele de psihologie este cum sunt pedepsiți copiii care sfârșesc rău. Absolut orice formă de pedeapsă fizică devine abuz conform statisticilor. Dar una este să-ți snopești copilul în bătaie la mânie și alta este să o faci în scop educativ. În scop educativ îi lăsăm să sufere fizic și în alte situații. De exemplu, după ce i-ai spus de vreo 30 de ori să nu atingă soba, îți dai seama că singurul mod în care își va învăța lecția este lăsându-l să pună mână pe ea. Deși cauza durerii e căldura produsă de foc, ai fi putut foarte bine să previi durerea propriului copil. Ca părinte, în situația dată, ești responsabil de durerea copilului. Dar această durere are scop educativ și s-a întâmplat într-un mediu supravegheat și controlat.

Cu siguranță că există abuzuri ale pedepsei corporale în țara noastră și nu numai, dar asta nu înseamnă că absolut orice părinte care folosește pedeapsa corporală asupra copiilor își abuzează copiii. Diferența dintre abuz și pedeapsă e determinată de scop și felul în care este aplicată pedeapsa. Aici pot înțelege că organele statale doresc eliminarea abuzurilor amendând orice pedeapsă fizică provocată de vreun adult asupra copilului. Dar abuzul verbal, emoțional și toate celelalte forme de abuz pot scăpa mult mai ușor și au, fără doar și poate, efecte cel puțin la fel de devastatoare ca abuzul fizic.

Linia dintre etic și neetic în aplicarea pedepsei corporale este una fină. Am ajuns însă la concluzia că și disciplinarea corporală e o formă viabilă de educare a copilului. Cartea Proverbe abundă în versete care menționează pedeapsa corporală pentru îndreptarea copilului și îndepărtarea „nebuniei.” Știu, fundamentalist, bătut în cap, etc. Înainte de a mă cataloga, uitați în ce condiții văd aplicarea pedepsei fizice la copii: Continuă lectura

Cucerind femeia de dincolo de zid

 Cucerirea este una din părțile fascinante ale relației dintre bărbat și femeie. Inima unei femei este păzită de cele mai puternice ziduri interioare. N-ar fi drept să-i imputăm ca fiind rău acest sistem defensiv. O face pentru a se proteja de acel narcisist ce ar da mai mult pe trupul ei decât pentru sufletul ei.

Zidurile de care se înconjoară femeia se asemănă izbitor cu acele basme în care ea este eternul ostatic ascuns în vreun turn fără scară, iar soluția pentru a ajunge la ea este… tot ea.

Femeia iubește să fie cucerită, iar bărbatul iubește să cucerească. Nimic rău până aici. El se simte provocat de refuzurile ei, iar ea se simte irezistibilă și în siguranță.

E sentimentul ce le face pe unele femei să se simtă eterne. Atât de eterne încât nu vor să renunțe la el și din acest motiv aleg să rămână în poziția de veșnicele „necuceribile.” Continuă lectura