Lecții despre mântuire de la o perdea

Scriptura ne spune că „perdeaua dinlăuntrul templului s-a rupt în două de sus până jos” (Matei 27:51). Cu siguranță că acest detaliu nu este la întâmplare, ci are o însemnătate mare din moment ce Dumnezeu intervine în mod direct în templu.

Perdeaua avea aproximativ 10 cm grosime, în jur de 20 de metri înălțime și 10 lățime, conform lui Josephus și unui paragraf din Mishnah. Aceasta era situată între sfânta și sfânta sfintelor (Evrei 9:3), locul în care nu avea dreptul să intre decât marele preot odată pe an, doar după ce păcatele lui au fost ispășite prin jertfă. Sfânta sfintelor reprezenta lumea lui Dumnezeu în care omul nu are acces. Omul muritor nu are dreptul să stea în prezența deplină a lui Dumnezeu. Ruperea de către un om a acestei perdele ce cântărea între patru și șase tone era imposibilă.

Perdeaua, care separa cele două părți ale templului, ne spune Josephus, era

o draperie babiloniană brodată cu albastru, cu pânză fină, stacojiu și mov… Acest amestec de culori nu era fără o interpretare mistică, ci reprezenta o imagine a Universului; prin stacojiu era simbolizat focul, prin inul fin Pământul, prin albastru aerul, și prin mov marea… Această draperie avea de asemenea brodat pe ea tot ce este mistic în Ceruri, exceptând cele (12) semne ce reprezintă făpturile vii. (Războaiele Iudaice, 5.5.4.)

Catapeteasma era deci un simbol al Universului, al lumii materiale. Pe această perdea era reprezentat cerul, elementul cel mai îndepărtat de lumea muritorilor, în spatele căruia se află Dumnezeu conform concepției antice. Când un evreu ar fi citit în Matei că perdeaua care separa sfânta de sfânta sfintelor ar fi înțeles că Cerurile au fost rupte și că omului i se permite să vadă lumea lui Dumnezeu, să aibă acces în prezența divină într-un mod inimaginabil. Continuă lectura

Reclame

Cum împăcăm diferențele dintre relatările despre înviere?

Dacă ați citit cu atenție cele patru relatări despre înviere în aceste zile, cu siguranță ați putut observa în fiecare evanghelie detalii unice și chiar, aparent, care se bat cap în cap. În Matei și Marcu apare un singur înger, în Luca și Ioan sunt doi. În Ioan pare că doar Maria Magdalena se duce singură la mormânt, dar în celelalte evanghelii mai multe femei sunt amintite.

Toate acestea par contradicții dacă nu se ține cont de faptul că fiecare autor are o intenție diferită. În Matei, Isus Hristos ne e prezentat ca Rege, în Marcu ne este prezentat ca rob, în Luca ne e prezentat ca Fiu al Omului, iar în Ioan ca Fiul lui Dumnezeu. Detaliile din episodul învierii au o punte de legătură cu întreaga evanghelie, contextul imediat.

De exemplu, Ioan e singurul care ne amintește că Petru „a văzut fâșiile de pânză pe jos”  și „ștergarul care fusese pus pe capul lui Isus” (Ioan 20:6-7). Cu siguranță că un beculeț de vreo 200W s-a aprins în mintea lui Ioan când a văzut fâșiile (despre Petru ni se spune în Luca 24:12 că a plecat mirat, nu știa ce să creadă). Nu cu multe săptămâni în urmă fuseseră martori la o scenă asemănătoare: învierea lui Lazăr. Aceleași elemente sunt amintite în Ioan 11:44 când Lazăr iese din mormânt: „mortul a ieșit cu mâinile și picioarele legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată cu un ștergar” și Domnul le poruncește să-l „elibereze.” Fâșiile și ștergarul ar fi trebuit să le amintească tuturor ucenicilor de învierea prietenului Mântuitorului. Fără doar și poate a existat această legătură în mintea lui Ioan pentru că acesta amintește acest detaliu când relatează ambele învieri și în plus el este singurul care prezintă învierea lui Lazăr dintre cei patru evangheliști. Dovada puterii acestui argument e că Ioan ne spune că el a crezut după ce a văzut fâșiile și ștergarul.

Așadar, niște detalii atât de banale precum niște fâșii și un ștergar sunt un indiciu atât de clar și de puternic al învierii Domnului pe care nu le puteau înțelege decât cei care au citit întreaga evanghelie a apostolului Ioan. De aceea introducerea unui astfel de detaliu în Matei, Marcu sau Luca nu ar avea aceeași putere (Luca e singurul care amintește fâșiile, nu și ștergarul, dar e o posibilă adăugare ulterioară, versetul 12 fiind absent din manuscrisele apusene).

Bun, am înțeles de ce autorii prezintă detalii diferite, dar de ce relatările lor par să se bată cap în cap?

Evangheliile nu sunt singurele care prezintă același episod într-un mod ce pare că se bate cap în cap. Dacă ați citit cartea Fapte, ați putut observa că evanghelistul Luca prezintă de trei ori convertirea apostolului Pavel (cap. 9, 22 și 26). De fiecare dată detaliile sunt diferite, iar între prima și a doua relatare apar contradicții. În capitolul 9:7 ni se spune că au auzit o voce, dar nu au văzut pe nimeni, iar în capitolul 22:9 exact opusul: au văzut lumina, dar n-au auzit pe nimeni. Soluția e una simplă ce are în vedere și traducerea atentă a termenilor. Puteți citi pe Wiki despre contradicție și soluție pentru că nu acesta e subiectul meu acum (iertați-mi lipsa de acribie -vă recomand Wikipedia-, dar nu scriu un eseu și în plus materialul acesta e scris bine :)) sau AICI dacă vreți o sursă mai „adecvată.”

Bănuiala mea este că în literatura antică un autor nu repeta același episod în același mod în care o făcea alt autor. Ar fi fost redundant și banal. Există o repetiție a esențialului desigur (moartea, învierea, femei la mormânt, îngerii, „cursa” apostolilor, etc), dar acesta e prezentat din perspectiva fiecăruia în diferite forme.

Chiar și astăzi încercăm să evităm repetițiile în multiple moduri. Diversitatea face materialul mai plăcut de citit. Cum ar fi fost să citim patru relatări identice? Ar fi însemnat că ar fi copiat dintr-o singură sursă și nu am fi avut patru mărturii, ci doar una.

Această idee ar putea demonstra că evangheliștii (nu putem ști însă care a fost ordinea cronologică, lăsăm această discuție interminabilă pe seama altora) au știut de scrierile celorlalți. Poate tocmai de aceea Ioan este atât de diferit de evangheliile sinoptice pentru că a fost ultimul care a scris. După ce a citit primele trei evanghelii s-a gândit ce poate fi adăugat la ce au relatat colegii săi de lucrare și ce ar fi de folos credincioșilor să mai știe. E doar un gând cu care încă mă frământ și va trebui să caut mai multe dovezi în literatura greacă și poate și-n alte surse antice. Am găsit în Iliada un astfel de episod pe care trebuie să-l studiez mai atent.

Deci, cum rezolvăm contradicțiile? Pentru asta va trebui să luăm fiecare caz în parte. Eu nu vă ofer decât o „mostră”. Să luăm exemplul îngerilor. Matei și Marcu spun că este unul singur, iar acesta le vorbește femeilor. Nu era nevoie de doi ca să vorbească, cel mai probabil unul singur „did all the talking” și tocmai de-asta nu este nevoie să fie aduși în discuție doi îngeri. Aceasta ar fi o simplă soluție, dar pot fi găsite și altele.

Pentru a vedea o listă completă a contradicțiilor și a armonizărilor citiți sursa ACEASTA, iar pentru a vedea textele puse față în față verificați site-ul de AICI.

Punând cap la cap detaliile din cele patru evanghelii cam așa au decurs evenimentele:

Please note that some events are taking place simultaneously and it is difficult to decide which event to list first. There also seems to be at least 3 groups of women going to the tomb (probabil că locul de întâlnire era mormântul, e posibil ca femeile să fi dormit în diferite părți ale orașului) on Sunday morning [this is counting Mary Magdala as „one group”]. The order in which these women see Jesus is not easy to determine but this is my best guess: Mary Magdala goes to the tomb before dawn but is later joined by Mary of Clopas and Salome. Seeing the stone rolled away Mary Magdala immediately runs to find the Apostles. Mary Magdala only finds Peter and John. She tells them Jesus’ body was missing. While she is gone the other Mary and Salome go into the sepulchre and see the angel as recorded by Matthew and Mark; they run away in fear. These women returned to the city. In the meantime Joanna and her company arrive at the sepulchre and are addressed by two angels. They leave to take the Angels’ message to the Apostles where they are joined by Mary of Clopas and Salome. Peter and John begin the journey to the tomb followed by Mary Magdalene who was making her second journey to the gravesite.. It was during her second visit, after Peter and John’s departure, that Mary of Magdala sees the angels and speaks with Jesus. Receiving Mary’s news that she has seen and spoken with Jesus, Peter goes a second time to the tomb, but he only sees the linen clothes lying in the tomb [perhaps this is when Peter meets Jesus as recorded by Paul in 1 Corinthians]. Jesus appears to the disciples on the road to Emmaus, to the 10 in the Upper Room, a week later to the 11 and then Apostles meet Jesus in the Galilee.

Sursa: http://www.agapebiblestudy.com/charts/Harmony-Resurrection.htm

Voi ce soluții propuneți?

Suferința în planul lui Dumnezeu (3)

În noaptea aceea, o infecţie de toată frumuseţea se dezvoltase în zona rănii. Cauza? Doctorul îmi pusese piciorul în ghips, călcâiul fiind la 90 de grade, adică în poziţia normală de păşire, iar poziţia indicată era cu laba piciorului întinsă aşa cum vedeţi în imagine. Mai mult de atât, de-alungul întregii nopţi greutatea labei piciorului a presat călcâiul, aceasta fiind o poziţia contraindicată de orice alt doctor chirurg. Dânsul nu era de specialitate, dar nu era alt doctor care să fi intrat așa de repede în operație în ziua aceea.
Mă simţeam îngrozitor. Întreg corpul mă durea, nu puteam mâncă şi nu aveam idee ce se întâmplă cu mine: nimeni nu-mi spunea. Tot trupul se lupta şi încerca să nu piardă lupta pentru piciorul meu.

Ghipsul mi-a fost tăiat şi piciorul arăta ca la o dezhumare. Tatăl şi mama mea au hotărât că trebuie să merg la un spital din Bucureşti. Doctorul nu a vrut, dar după mai multe insistenţe ni s-a permis să plecăm.

Joi, în jurul orei 3 ne aflam din nou pe drum. Cu o zi în urmă, la aceeaşi oră, ne îndreptat spre spitalul din Slatina. Acum, lucrurile se înrăutăţiseră. Vindecarea nu era în mâinile noastre cu o zi în urmă şi nici în acea oră în care ne îndreptam spre Bucureşti. Eram în mâinile Lui şi numai El îmi putea oferi vindecarea. Ne-am rugat pe drum. În tăcere, kilometru după kilometru, marea de astfalt curgea netulburată în faţa noastră, însă viitorul meu nu părea la fel de stabil ca şi pământul de sub noi.

Am ajuns la Bucureşti. A doua zi am fost pus pe masa de operaţie la prima oră. Am fost anesteziat complet. După ce m-am trezit din operaţie m-am simţit grozav…de groaznic. Camera se învârtea cu mine din cauza anesteziei şi pe deasupra eram şi legat de o perfuzie. Din prima zi au băgat în mine antibiotice de parcă aş fi fost un sac fără fund. Înţeleg că aveam o rană deschisă, dar nu cred că ieşea tot ce băgau în mine pe acolo :) Timp de trei săptămâni cât am stat în spital am avut parte de aproximativ 100 de “ciuruieli.” Fie perfuzii sau injecţii intravenoase.

După o zi, tatăl meu a trebuit să plece acasă. Am rămas cu mama mea care a stat la capul meu zi şi noapte şi a avut grijă de mine ca o asistentă. De fapt, este asistentă de mai bine de 30 de ani. Nu, nu a fost o asistentă pentru mine. O asistentă nu ar fi pus atâta suflet. M-a îngrijit cu durere şi nu a uitat să mă încurajeze. În zilele acelea am avut timp să cresc în relaţia cu mama mea: ne-am putut ruga împreună, ne-am putut juca, am putut citi împreună, am putut vorbi. Ea era legată de patul meu ca doi siamezi. Nu m-a părăsit aproape nicio clipă. Pentru aceasta îi voi fi mereu recunoscător şi mulţumitor.

În tot acest timp, fraţii din biserica de acasă, din ţară şi din întreaga lume nu au încetat să mă aducă înaintea Domnului. Dacă astăzi pot merge pe ambele picioare şi pot juca baschet, volei sau fotbal, pot urca pe munte, este pentru că Domnul a ascultat rugăciunile atâtor oameni care nu au încetat să mă aducă înaintea Creatorului meu. Da, domnul doctorul a operat, dar Domnul doctorilor a călăuzit mintea şi mână lui în operaţie şi tot Domnul Domnilor a fost cel care a produs vindecarea sănătoasă în trupul meu. Ar fi putut apărea atâtea complicaţii. Fără doar şi poate, rugăciunea a fost factorul esenţial în vindecarea mea. Mai mult de atât, am putut vedea cum unirea fraţilor în rugăciune a creat o părtăşie de neuitat. După ani şi ani m-am întâlnit cu fraţi ce mi-au spus cum se rugau pentru mine cu foc. Tineri din Countryside care se întâlneau în fiecare seară pentru a se ruga pentru mine. Tuturor le sunt pe deplin recunoscător.

Totuşi lucrurile nu s-au terminat aici. A urmat o a treia şi o a patra operaţie. Era cea de-a treia intervenţie chirurgicală, dar au mai fost două operaţii: în primul rând au trebuit să ia grefă de pe “şezătoare”, iar cea de-a doua a fost lipirea acesteia de călcâiul avariat. N-a fost uşor. Acum eram avariat pe toată partea dreaptă a corpului. Uhhh, nu vă pot descrie ce dureroasă a fost noua rană creată. La o zi sau două îndepărtau câte un strat de tifon (cred că asta era) care, cu cât era mai aproape de piele, se dezlipea cu bucăţele de carne proaspătă.

Toate acestea au trecut şi îi mulţumesc Domnului (pe lângă faptul că m-a vindecat complet) că prin toate acestea m-a învăţat atâtea lecţii de viaţă. Suferinţa poate modela caracterul nostru mai mult ca orice altceva. Mi-a modelat caracterul lipsit de răbdare, m-a făcut să văd că sunt iubit de părinţi şi de surorile mele, m-a făcut să realizez prin numărul mare de vizite care l-am primit (pe lângă vizite şi tot felul de “bunătăţuri”) că oamenilor le pasă de mine.

Nu în cele din urmă, am văzut că Domnul e în control şi El e suveran în tot ceea ce face. În special când am stat singur o săptămână la recupere în Bucureşti. Numai eu cu Domnul. N-am crezut că m-aş fi putut descurca pe cont propriu la 13 ani, dar n-am fost singur am fost cu El. Mergea greu recuperarea? El mi-a dat un şut, am căzut pe călcâi şi l-am îndoit la 90 de grade. A durat? Da, nu mai îl mai îndoisem la maxim de 6 săptămâni, dar după aceea am putut să mă recuperez mai uşor.

El a fost în fiecare moment în control. Le mulţumesc tuturor ce au fost alături de mine sau s-au rugat, dar în special Dumnezeului meu care s-a îndurat de mine.