Florea Cruceru

Iertarea fără de care eu nu aș fi existat

Pe 13 octombrie 2020 se împlinesc 100 de ani de la nașterea bunicului meu. Unul din episoadele care i-a fost foarte greu tatălui meu să-l scrie se găsește mai jos. Prezintă iertarea fără de care el, și deci și eu (Beni), nu am fi existat. Dar iertarea și iubirea bunicului meu a schimbat istoria familiei noastre pentru toate generațiile viitoare.

Vestea l-a lovit ca un fulger. Cum a putut să-i facă așa ceva? Ceea ce îl motivase să treacă prin toate casnele lagărului era tocmai gândul la soția lui. O iubea nespus și, dintre toți, ea îi lipsise cel mai mult de când fusese arestat. Chiar dacă refuzase să se pocăiască, tata nu renunțase să se roage pentru ea.

Continuă lectura →
Publicitate

Mulțumitor lui Dumnezeu pentru toate lucrurile

Sunt multe amintiri legate de tata și mama pe care le prețuiesc și care îmi sunt atât de dragi sufletului meu. Sunt amintiri care mi-au marcat viața și mi-au clădit caracterul. Mai ales când în mintea mea s-a născut ideea unei cărți, am căutat să le rediscut cu tata și cu mama ca să le fixez. Niciodată nu am vorbit cu tata despre intenția de a scrie o carte despre viața lui cu Dumnezeu știind că este reticent și că nu voia să se vorbească despre el. Una din cele mai vii și impresionante amintiri este cea legată de felul lui de a fi, mulțumitor și mulțumit cu tot cu tot ceea ce i se întâmpla, cu tot ceea ce avea și mai ales cu ce nu avea. Tata este cel mai mulțumitor om pe care l-am întâlnit, iar mama era la celălalt pol! Dar tata era mulțumitor lui Dumnezeu pentru mama, care era de obicei greu de mulțumit.

Eram probabil în vârstă de 6 ani când starea de sănătate a mamei s-a înrăutățit atât de rău că nu mai putea nici măcar să înghită apă. De mâncat nu se mai putea pune problema. Mama slăbise așa de rău că era nevoie ca să o interneze periodic la spital și să o hrănească artificial. Trebuia operată, dar mama avusese o experiență traumatizantă la ultima operație care o făcuse să dorească mai bine să moară decât să se opereze iar. Dintr-un motiv oarecare, anestezia nu și-a făcut efectul și operația a fost pe viu, iar mama obișnuia să spună:

-M-au tăiat ca pe un porcul de Crăciun și am urlat ca din gură de șarpe. Mai bine mor decât să mai îndur ce am îndurat. Nu vreau să mergm Floro, nu mă duci decât moartă la București.  

Continuă lectura →

Trădare sau moarte

Vizitele la Slatina la sediul Securității au fost obligatorii imediat după ce s-a întors de la canal. De la început a fost informat cu privire la ce așteptau de la el:

-să nu părăsească localitatea de reședință timp de 5 ani

-să declare sincer și fără să ascundă nimic din tot ce se întâmpla în sat, în biserică și în afara ei

-să nu vorbească  împotriva partidului sau a conducerii comuniste

-să nu povestească sub nicio formă ce s-a întâmplat la canal

-în fiecare a doua vineri din lună trebuia să fie la sediul securității din Slatina, la ora 8 

-să înceteze cu activitățile subversive împotriva statului

-să nu mai facă „propagandă religioasă”

-să nu organizeze și nici să nu participe la întâlnirile din afara bisericii

-să devină informatorul lor prin angajament semnat. 

Omul care se ocupa de cazul tatălui meu era un ofițer de Securitate de origine evreiască pe nume Mudava. Era un tânăr ofițer din noua generație, educat și școlit de comuniști. Credea cu tărie în doctrina comunistă, era membru de partid și lucra pentru cel mai important organ de control al statului: Securitatea. Era parte a noilor cadre comuniste care urmau să inspire frică și groază prin abuzurile pe care urmau să le facă în interesul și pentru guvernul comunist. Roșu la față ca și cum ar fi fost tot timpul beat și de statură medie, avea părul roșcat, iar ochii erau mici și negri. Era cam de aceeași vârstă cu tata, poate un pic mai tânăr cu câțiva ani. Cu excepția câtorva fire din bărbie, era imberb. Ochii lui ca de veveriță sfredeleau interlocutorul și nu aveau deloc astâmpăr. Am avut ocazia mai târziu să îl cunosc personal și imaginea lui mi-a rămas întipărită în minte multe decenii. De la bun început, Mudava i-a spus tatălui meu:

-Trebuie să știi ce șansă ți se oferă. Partidul ți-a dat șansa să te întorci la familie, dar va trebui să fii omul nostru. Puteai să nu mai vii, dar așa a hotărât partidul, să te lase să trăiești. Știi câți au murit acolo și mulți mor chiar acum la canal, dar pe tine te-am lăsat în viață. Ar trebui să fii mulțumitor. Va trebui să semnezi un angajament cu noi prin care te angajezi ca să ne dai informații despre tot ce se întâmplă în jurul tău în sat sau în biserică. Dacă vrei să ți se ridice domiciliul forțat, singura ta șansă este să devii informatorul nostru și îți vom ridica interdicția.  Pe lângă asta, vei putea să îți găsești serviciu. Este vremea în care noi ne organizăm din ce în ce mai bine și vei putea să îți câștigi pâinea lucrând pentru noi. N-ai copii, dar poate vei avea și va trebui să le porți de grijă și noi știm să răsplătim pe cei care sunt cu noi. Ai posibilitatea să fii cu noi sau să fii împotriva noastră. Uite, îți dau timp să te gândești până data viitoare. Ne vedem peste o lună, dar atunci trebuie să îmi dai un răspuns. Vreau să fiu sincer cu tine: viața ta de zi cu zi sau chiar viața ta depind de răspunsul tău. Acum du-te acasă și gândește-te la ce ți-am spus. A fost chiar prietenos. La despărțire l-a condus până la ușă și i-a strâns mâna.

Continuă lectura →

Pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig

La scurt timp după ce a venit de la canal, tata a fost chemat la postul de miliție din comună. S-a dus acolo cu inima liniștită, dar mama a trecut din nou prin amintirea arestării lui. În momentul în care a ajuns acolo, l-a întâmpinat șeful de post care l-a privit cu asprime și i-a zis pe un ton foarte arțăgos:

Continuă lectura →

Beciul securității. Condamnarea

Episodul arestării este postat AICI.

Au ajuns la Sinești. În fața postului de jandarmi era o mașină Gaz-61. L-au băgat imediat în mașină și l-au dus la Potcoava la primărie. În spate stătea Niculae Coșereanu, cu arma. Ceilalți jandarmi rămăseseră la post. După ce s-a pus în mișcare mașina, tata a vrut să dea la o parte prelata ca să vadă pentru ultima dată locurile natale. Știa că era posibil să nu le mai vadă niciodată sau doar după mulți ani. Când l-a văzut, Niculae Coșeranu a strigat:

-Ce faci, mă?

-Niculae, vreau să mă uit și eu să mai văd și eu satul ăsta înainte de a pleca, știu că mă vor aresta.

-Ce să vezi, mă? Satul? Dumnezeii mă-tii de sectant. Ce, mă, crezi că eu nu știu cine ești tu? Dușman de clasă, asta ești. De când te urmăresc eu pe tine! Hai, trage prelata că îți sparg capul cu patul puștii. 

-Niculae, ce ai mă de mă înjuri? Vreau doar să mai văd și eu satul. 

Niculae Coșereanu l-a mai înjurat odată și i-a zis:

-Auzi, bă, hai încearcă să dai prelata la o parte și te împușc și o să spun că ai vrut să sari din mașină. Îl privea cu o ură pe care o ascunsese ani de zile. Acum o arăta pe față. Îl privea insistent și tot drumul s-a uitat cu ură. Din când în când îl înjura cu obidă.

Continuă lectura →

Trenul groazei

Când a venit noaptea, i-au urcat într-un camion militar pe cei 200 de bărbați și au plecat spre gara Pitești. Într-o margine, pe o linie separată, i-au coborât din camion și i-au urcat pe toți într-un vagon. De jur împrejur erau soldați cu arme automate care aveau ordin să tragă la orice încercare de evadare. În mod normal, într-un compartiment încăpeau 8 persoane. Erau zece compartimente și au băgat câte 20 de condamnați în fiecare. Vagonul a fost atașat la urma unui tren de călători care circula pe ruta Pitești-București. Dimineața a ajuns în Gara de Nord. Ferestrele vagonului fuseseră vopsite ca să nu se vadă nimic dinăuntru afară și invers. Pe exterior erau montate grilaje groase, din bare de fier, care nu puteau fi date jos decât cu aparatul de tăiat cu oxigen. Patru soldați, militari în termen, păzeau vagonul fiind puși câte doi la fiecare capăt.

Deținuții erau din toate categoriile. Tata obișnuia să descrie grupul zicând că erau „de la general la opincă”. Toți trăiau cu groază în suflet pentru că lăsaseră totul în urmă. Foarte mulți, asemenea tatălui meu, fuseseră luați noaptea de lângă cei dragi fără să știe dacă-i vor mai vedea vreodată. Continuă lectura →

Domnul este lumina și mântuirea mea. Dilema lumânării de la căpătâiul străbunicului

Toți din familia bătrânului Petre Cruceru, bunicul meu, se întorseseră la Domnul, fiind primii credincioși baptiști din Comuna Potcoava (sat Valea Merilor). Unchii mei, Radu și Gică, soțiile lor Voica și Leana, sora tatălui meu, Zamfira și mama lor, Tudora Cruceru, s-au botezat toți odată în anul 1950, la râul Plapcea, în timp ce tata era la canal, deținut pentru credință. Botezător a fost păstorul Arvat Ioan de la Balaci care a venit pe jos peste 30 de km pentru acest botez. Preotul Friptu Elisei a refuzat să le dea adeverință de părăsire a bisericii ortodoxe, dar s-au botezat oricum deși legea nu prevedea asta. Tata nu a putut să se boteze decât după ce a venit de la canal în 1951, fiind botezat de pastorul Gheorghe Pop de la București, tot fără adeverință de la preot. Singurul dintre frații Cruceru care nu s-a botezat a fost fratele mai mare, Marin, din cauza soției care l-a amenințat că îl părăsește. Deși nu a făcut legământul, unchiul Marin a fost un fel de credincios independent, nebotezat și neafiliat toată viața lui.  Bătrânul Petre nu a fost de acord cu copiii și soția lui, dar a acceptat văzând schimbarea produsă în ei. Cea mai bună și fericită schimbare a fost a soției care era o femeie aprigă la gură și foarte colerică. Tudora lui, care îl cicălea zi de zi, s-a schimbat și a devenit mai blândă decât credea el vreodată că poate fi.

Tataie Petre era foarte bisericos și foarte cinstit, de o moralitate recunoscută de toți cei din sat. Mergea duminică de duminică la biserica ortodoxă din sat Continuă lectura →

Cina din lagărul morții

Trecuseră 4 luni de când Florea Cruceru ajunsese la Capul Midia, numit de cei peste 10.000 de condamnați lagărul morții. Așa cum și-a dorit de la început, și cum s-a și rugat de când fusese arestat, a găsit un număr însemnat de credincioși evanghelici care erau deja în lagăr, iar în perioada cât a stat acolo (1950-1951) s-au tot adăugat. Unii erau eliberați, alții veneau, iar o parte din ei mureau în lagăr de foame, bătăi, boală sau muncă epuizantă fără hrana necesară.  După ce l-a găsit pe Roșculț Costea (pe care l-a văzut rugându-se înainte de ceea ce comuniștii numeau prânz) acesta l-a introdus pastorului baptist Bîcu Ioan, pastor la Biserica Baptistă nr. 1 din Timișoara, lângă care a dormit mare parte din detenție (l-am cunoscut personal în 1970), fratelui Fronius Martin (un credincios baptist sas din Brașov), pastorului penticostal Pop Ionaș de la Cluj alături de care tata a dormit ultimele două luni după plecarea în libertate a fratelui Bîcu Ioan și alți credincioși de diferite denominațiuni evanghelice. În total, puțin peste 10 credincioși evanghelici. În afară de ei mai erau Continuă lectura →

Note informative despre Florea Cruceru

Zilele astea m-am mai uitat pe dosarul bunicului meu. Deși mi se pare o pierdere totală de timp, resurse și energie ce au făcut comuniștii pentru a monitoriza cât mai mulți cetățeni, măcar ne-am ales și noi cu informații despre cei dragi și chiar dacă nu exista facebook, notele informative ne-au ajutat în această privință.
Numele care i-a fost dat bunicului meu a fost „Predicatorul.” Iată câteva note informative din dosaul său:

„În cea ce privește pe numitul Cruceru Florea nu se abate de la legili statului cu nimic, nu vorbește nimic în afară de credință și nu se antrenează în discuți(i) mari cu oameni(i).” Continuă lectura →

Învățăturile date de străbunicul meu bunicului și fraților săi

Lucrând la biografia bunicului meu m-am gândit să împărtășesc cu voi un scurt paragraf care prezintă cum își educa un părinte copiii acum aproape un secol:

Bătrânul Petre era cel care îi dojenea de multe ori, spunându-le părintește:

-Să nu vă-mbătați, să nu beți tutun [sic], să nu vă duceți la muierile altora, să nu furați, ca dacă vin jandarii [sic] la mine la poartă vă dăsnod de oase.” Acestea erau cuvintele lui cele mai aspre pe care le spunea când îl supărau copiii. Alteori, când era dus pe culmile disperării de odraslele sale îi „blestema” de bine și le zicea „Firea-ți ai lui Dumnezeu.”