Satan sau Satana?

Din câte am auzit, ambele variante sunt folosite în română. Cel puțin pentru noi, prima sună a masculin și a doua a feminin. De fapt, ambele sunt masculine în limbile de proveniență, dar coincidența de terminație pare să sune a feminin pentru noi românii cel puțin.

Satan este un cuvânt evreiesc și se scrie הַשָׂטָן (Satan). Înseamnă „vrăjmaș” sau „dușman”. Cuvântul a fost tradus în Septuaginta cu διάβολος (diabolos), cuvânt ce înseamnă „acuzator, bârfitor, calomniator, defăimător.” Totuși, în Noul Testament echivalentul folosit (Matei 4:10, 12:26 etc- apare de 33 de ori în NT) este Σατανᾶς (Satanas), vocativul masculin singular fiind Σατανᾶ (Satana). De aici și cele două variante: Satan și Satana.

Prin urmare, Satana nu trebuie considerat un feminin (româna e de vină aici, terminația „a” fiind una de feminin) pentru că acest cuvânt este masculin și în ebraică și în greacă. Pentru a înlătura această confuzie este mai bine să renunțăm la varianta grecească, Satana, și să folosim cuvântul original, Satan.

Cornilescu traduce Matei 16:23 „înapoia Mea, Satano”. Desigur, nu e nici o cădere din har, dar din moment ce cuvântul nu este un feminin e mai potrivită variantă aleasă de NTR: „Înapoia Mea, Satan”. Cornilescu a încercat să păstreze vocativul aflat în textul original, dar nu a păstrat și genul. Ar fi fost ceva să traducă „Satanule” :), dar nu e vorba de un substantiv comun.

Cred că Isus a avut în vedere sensul literal al cuvântului, adică acela de vrăjmaș. Prin planurile sale, Petru era vrăjmaș al planurilor lui Isus de aceea îl și numește vrăjmaș.

Este adevărat că odată cu împrumuturile din alte limbi se schimbă genurile, dar cred că acest obstacol trebuie înlăturat cel puțin în privința numelor. Dacă limba greacă a păstrat genul cred că și noi ar trebui.

La acest articol mai vechi Teofil Stanciu comenta:

Da, cam derutați îs și lingviștii. Dicționarul etimologic și DOOM 2 consideră că e vorba de un substantiv masculin. DEX-ul zice că ar fi feminin. Se poate însă să fie vorba și despre un fel de „specializare” a termenilor. Adică, dacă e vorba de nume proprii, e masculin, dacă e vorba de substantiv comun, atunci e feminin.
În orice caz, forma în sine a cuvântului nu e edificatoare. Avem și alte substantive comune care se termină, la forma articulată hotărât, în „a”: papa, popa, riga. După cum există și nume masculine precum: Nichita, Mircea, Luca etc.
Totuși, dacă vine vorba de formele flexionare ale cuvântului, declinarea urmează, în mod reflex, paradigma substantivelor feminine: o satană… Din nou trebuie observat însă că declinarea e posibilă numai dacă substantivul este comun.
La urma urmei, aș face o observație extralingvistică: poate că e bine să rămână și la masculin și la feminim pentru că ilustrează mai limpede perfidia celui care poartă numele. Ai putea adăuga un articol și pe ideea asta, chiar dacă, strict exegetic, această versatilitate nu se justifică. Limba e totuși vie și poate că nu degeaba a acumulat această anomalie.

Eroii lui Dumnezeu

Noi, oamenii, avem eroi, dar oare Dumnezeu are eroi? M-a frământat această întrebare după ce am scris ACEST articol. Eroii sunt persoane pentru care avem un profund respect și o admirație extraordinară. Vorbim despre faptele și caracterul lor. Ne simțim privilegiați dacă putem să facem o poză cu ei sau să dăm mâna cu ei. Ne lăudăm cu ei la alții.

-Tata știe să lupte că e în armată.

-Băă, tu nu l-ai văzut pe taică-miu. Când se ridică el și-ți trage una o să zici „da’ bun e gemul ăsta de molari.”

Când eram mici ne lăudam cu eroii noștri de înghețau apele. Tații noștri erau cei mai tari. Tata face, tata drege, tata știe.

Vă vine să credeți sau nu, dar a fost un om cu care Dumnezeu s-a lăudat. I-a lăudat caracterul și trăirea. Iată cum îl descrie Dumnezeu: „Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” (Iov 1:8)

Wow. Dumnezeu se laudă cu Iov la Satan. Și încă ce cuvinte folosește.

Iov e eroul lui Dumnezeu. Dar nu-l „cocoloșește”, ci îi dă permisiunea diavolului să-l testeze. Iov nu-și neagă tăria de caracter, ci rămâne neclintit în neprihănirea sa. Iar Dumnezeu se laudă din nou cu eroul său: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu mă îndemni să-l pierd fără pricină.” (Iov 2:3)

Neprihăniții sunt eroii lui Dumnezeu. Se laudă cu ei, pe unii chiar îi consideră a fi standardul neprihănirii pentru ceilalți oameni. Iov, Daniel și Noe sunt în această categorie selectă (Ezechiel 14:14).

Oare ce are de spus Dumnezeu despre noi în fața lui Satan?

Oare s-o lăuda cu mine, cu tine, cu noi?