Când mințim devenim hoții adevărului

Minciuna e furt. Necalificat. Când mințim devenim răpitorii adevărului. Îl sechestrăm, îl mutilăm, îl legăm și-l ținem departe de cei care și-ar schimba părerea despre noi dacă l-ar cunoaște.

Minciuna reflectă dragostea pe care o persoană și-o poartă. Cu cât o persoană este gata să mintă mai mult, cu atât este mai egoistă. Motivul pentru care mințim este să nu fim văzuți într-o lumină negativă de către cei ce vor afla adevărul, așa că alegem calea cea mai ușoară: minciuna.

Sechestrăm adevărul și îl facem să devină adevărul nostru și numai al nostru. Proprietatea noastră. Arătăm în schimb când prețuim mai mult opinia publică decât relația cu Dumnezeu arătăm pe cine iubim cu adevărat: persoana și imaginea noastră. Chiar minciunile noastre ne descoperă acest adevăr.

Paradoxul este că libertatea noastră depinde de libertatea adevărului. Când răpim adevărul și-l ținem ostatic ne facem pe noi înșine ostatici. Devenim ostaticii minciunii și suntem încătușați împreună cu adevărul. Libertatea nu poate fi cunoscută decât în momentul în care adevărul este cunoscut. Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera… Continuă lectura

În fiecare credincios se află un eretic

E imposibil ca cineva să înțeleagă corect toate doctrinele biblice. Oricât de „curați” și ortodocși ne-am crede, niciunul nu va putea să înțeleagă perfect fiecare învățătură în parte. Desigur, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să căutăm să înțelegem intenția autorilor și a Autorului Scripturii, nu înseamnă că nu trebuie să ne luptăm cu procesul exegetic și hermeneutic ca să vedem care sunt argumentele și în ce direcție ne îndreaptă acestea.

Fac această afirmație curajoasă pentru a anula orice atitudine de superioritate a vreunuia dintre noi care ar fi ispitit să creadă că cineva  ar putea fi în posesia doctrinei ortodoxe absolute Continuă lectura

Arta confruntării

Una dintre cele mai dificile sarcini este să-i spui cuiva că a greșit. Indiferent de cât de mare e greșeala, niciodată nu e ușor. Asta nu înseamnă că nu trebuie să o facem. Matei 18 ne spune asta foarte clar. Confruntarea corectă este o artă. Depinzi de atâtea variabile și e nevoie de o căruță de înțelepciune. Rezultatul dorit este pocăința celui confruntat fără ca relația să fie ruptă.

Iată ce am învățat din scurta mea experiență cu oamenii:

1. Ai grijă ce spui

Asigură-te că ești sigur de ce știi și că e în conformitate cu realitatea. Să nu te trezești că acuzele aduse sunt gratuite. Nu de puține ori era să fac asta dacă nu aș fi verificat și întrebat dacă lucrurile stau cum le știam eu

2. Ai grijă cum spui ce spui

Acesta e punctul critic. Am văzut atâția oameni care și-au omorât semenul ținând în mână cărămida adevărului. Nu contează ce spui atât timp cât nu-l spui cum trebuie. Este egal cu zero. De aceea Pavel ne îndeamnă să spunem adevărul, dar nu oricum, ci în dragoste (Efeseni 4:15). Dragostea trebuie să fie ingredientul care condimentează orice facem, orice discuție și chiar orice confruntare. Tot ce facem trebuie să fei făcut cu dragoste (1 Corinteni 16:14). După cum spunea Ravi Zacharias, nimeni, niciodată, nu are dreptul să fie lipsit de bunătate.  „When we love, we earn the right to speak the truth” spune un vers al celor de la Casting Crowns.

Degeaba spui adevărul dacă nu-l spui cum trebuie. Adevărul spus cu răutate e ca un un cântec cu versuri extraordinare și cu o melodie jalnică. Nimeni n-ascultă de două ori un astfel de cântec, nimeni nu-l bagă în seamă.

Două cuvinte în plus sau în minus pot să facă diferența între unitate și rupere. Am experimentat-o pe propria-mi piele. Să avem foooarte mare grijă la cum spunem adevărul

3. Ai grijă unde o spui

Locul confruntării trebuie ales cu mare atenție. De cele mai multe ori nu va trebui să fie în public. Dacă problema e o chestiune publică, da, e necesară confruntarea publică, dar de cele mai multe ori facem din problemele personale chestiuni publice. În pașii confruntării din Matei 18 confruntarea publică este ultimul pas. Primul pas presupune confruntarea privată. Noi trecem de multe ori la confruntarea semi-privată, având pretenția ca păstorul sau cineva din comitet să aibă ingrata sarcină de a îndeplini sarcina ce în mod normal cade pe umerii martorului. Păstorul n-a văzut ce ai văzut tu. Este responsabilitatea martorului de a se duce și de a-și confrunta fratele în dragoste, nu cu răutate și cu degetul arătător înfipt în ochiul „păcătosului.”

4. Ai grijă când o spui 

Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur în coșulețe de argint. Încearcă să vezi dacă persoana respectivă este într-o stare potrivită pentru a fi confruntată. Poate să mai aștepte problema? Lasă-i timp să se reculeagă. Dacă îl vei confrunta într-un moment nepotrivit vei fi cel mai probabil respins și poate vei da de o atitudine de auto-apărare. Alege momentul cu mare grijă. „Ca unul care își scoate haina pe o zi rece sau varsă oțeț pe sodă așa este cine cântă cântece unei inimi în nenorocire.” (Proverbe 25:20)

5. Ai grijă cui o spui

Cu unii oameni îți vei pierde pur și simplu vremea. Sunt din categoria porcilor care nu știu să prețuiască perlele. Desigur, nu tragi concluzia asta fără să fi confruntat acea persoană măcar odată. Nu trebuie să sărim repede și să tragem concluzia că, dacă o să-i confruntăm, vorbim cu pereții.

„Nu răspunde nebunului după nebunia lui.” Înțeleptul va primi mustrarea, nebunul o va respinge. În astfel de cazuri Scriptura ne scutește de bătăile de cap.

Să luăm aminte la noi înșine ca nu cumva să-i punem pe alții în această categorie fără a vedea că noi nu suntem gata să primim mustrarea din partea altora.

Confruntarea biblică necesită multă înțelepciune și atenție. Și foarte multă dragoste. De-asta e o artă, arta iubirii semenului prin rostirea adevărului.