Acest frumos animal cu blană fină și obsedant de curată nu suportă ca aceasta să-i fie murdărită și pătată. Vânătorii, dornici să pună mâna pe prețioasa-i blană, știu acest lucru așa că pun mizerii în puțin mai încolo de intrarea în vizuina hermelinelor după care încep să le fugărească. În disperarea lor aleargă spre vizuini, locul de refugiu, dar dau peste gunoiul pus de vânător. Pot să se murdărească și blana lor frumoasă să fie mânjită sau pot alege să moară cu demnitate știind că mor curate. Hermelinele aleg să moară curate decât să încerce scape murdare, atât de mult țin la principiul lor.

Așa a ajuns hermelina să reprezinte puritatea în sălile de judecată și din acest motiv blana era purtată de judecători. Ulterior, judecătorii ermine-friendly au păstrat simbolul având cu ei o hermelină vie și-au renunțat la blană. Curtea Supremă din Tennessee descria esența acestui simbol în 1872 astfel:

We are told that the little creature called the ermine, is so acutely sensitive as to its own cleanliness, that it becomes paralyzed and powerless at the slightest touch of defilement upon its snow-white fur. (Sursa AICI)

Lecția pe care o învăț de la hermelină este că principiile nu se discută, ci se execută. Aplicația spirituală: nu putem negocia principiile Scripturii pentru că asta înseamnă să negociem cu păcatul. De aceea avem nevoie de tărie de caracter, de o încăpățânare sfântă, în lupta cu păcatul și ispitele sale care încearcă să ne facă să negociem nenegociabilul.

Așa să ne ajute Domnul.

De mici ne căutăm modele. Ne uităm la părinții noștri, la bunicii noștri, la rudele noastre și spunem că vrem să fim ca ei. Creștem, ajungem la vârsta adolescenței și ne îndrăgostim. Nu știm ce să facem, cum să acționăm, așa că ne căutăm din nou modele. Televizoarele, ziarele, filmele și romanele ne inundă imaginația și-așa nărăvașă.

Unul dintre modelele îndrăgostiților este Romeo. Imaginea bărbatului perfect. Înamorat, plin de pasiune, bun spadasin, extraordinar orator și… impulsiv. Tare nerăbdător. Instinctul îi ține loc de creier. Este atât de grăbit încât se hotărăște în câteva ore cu cine vrea să se căsătorească. Toată aventura shakespeariană ține doar patru zile. Mulți Multe ar spune că e romantic. Din păcate, „romantic” a ajuns în zilele de astăzi să fie sinonim pentru instinctiv. Un model atât de râvnit de multe fete. Romeo este însă un Samson fictiv. A văzut-o, i-a plăcut, a vrut-o. Punct.

Celălalt model este Isaac. Are în jur de 40 de ani, dar nu pare să se grăbească. Ar fi putut foarte bine să-și aleagă o canaanită pe care s-o fi cunoscut și plăcut înainte de a se căsători, dar el acceptă decizia tatălui său. Sigur că și-a pus multe întrebări cu privire la viitoarea soție (nu degeaba spune Scriptură că medita în taină – Geneza 24:63), dar a dat dovadă de încredere și răbdare. Isaac a avut încredere în Avraam care la rândul său s-a încrezut în Dumnezeu. Și-ntr-adevăr, Dumnezeu a dat binecuvântare. A avut parte de o relație ce ține o viață. De ce?

Pentru că adevărata dragoste așteaptă. Este îndelung răbdătoare. Face lucrurile ca la carte. Așteaptă până primește binecuvântarea părinților. Dragostea reală pune granițe instinctului și nu se înmoaie la vederea fluturașilor.

Pentru că mai mulți m-au întrebat despre numele nostru de familie am să vă spun povestea. Totul începe în urmă cu 6 generaţii: eu, tata, tatie Florea, străbunicul Petre, stră-străbunicul Ion şi stră-stră-străbunicul a cărui nume nu-l mai cunoaştem. De 6 generaţii purtăm numele Cruceru.

Stră-stră-străbunicul (Cruceru Alfa dacă vă este mai uşor să-l identificaţi :)) a fost dus de mic la turci ca şi ienicer, aceştia fiind numiţi şi copiii de suflet ai lui Allah, şi crescut pentru a deveni soldat.

Un ienicer este un soldat din corpul de elită al vechii infanterii turceşti, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creştine. Denumirea de ienicer este derivată din sintagma turcească “Yeni çeri”, care înseamnă “noul corp de armată”. Ienicerii erau aleşi la vârstele de 8-20 de ani, vârsta favorabilă fiind 14-18 ani întrucât nu trebuiau să-i crească prea mult pe propria cheltuială. Pentru un articol bun despre criteriile după care erau aleşi, citeşte AICI.

Nu știm cum s-a întâmplat, fie a evadat, fie a fost eliberat (probabil 1821, ultimul an în care am mai fost folosiți ienicerii), dar a reușit să se întoarcă în ţara natală, pe meleagurile părinţilor săi. Întorcându-se, a fost numit de localnici mahomedan şi privit cu suspiciune pentru că toţi ienicerii erau forţaţi să devină musulmani. Pentru a îndepărta aceste suspiciuni, a început să Continuă lectura →

E cel mai la îndemână argument pe care-l poate folosi un bărbat. E o ispită mare pentru bărbați să vedem în îndemnul apostolului Pavel din Efeseni 5 dreptul  nostru de a ne supune soțiile.  Dar cuvintele nu sunt adresate bărbatului, ci femeii. Apelul este către ea, nu către el.

Asta înseamnă că supunerea trebuie să vină dinspre femeie înspre bărbat și nu invers. Biblia nu dă dreptul bărbaților de a-și supune soțiile prin orice modalitate ar considera ei. Dreptul nostru, al bărbaților, este să le iubim. Așa le vom câștiga respectul, iubindu-le.

Bărbaților, supuneți-vă soțiile, dar prin dragoste, iubindu-le cum și-a iubit Hristos Biserica.

Prin dragostea jertfitoare până și cea mai răzvrătită soție va ajunge să accepte de bunăvoie să fie supusă.