Pentru că mai mulți m-au întrebat despre numele nostru de familie am să vă spun povestea. Totul începe în urmă cu 6 generaţii: eu, tata, tatie Florea, străbunicul Petre, stră-străbunicul Ion şi stră-stră-străbunicul a cărui nume nu-l mai cunoaştem. De 6 generaţii purtăm numele Cruceru.

Stră-stră-străbunicul (Cruceru Alfa dacă vă este mai uşor să-l identificaţi :)) a fost dus de mic la turci ca şi ienicer, aceştia fiind numiţi şi copiii de suflet ai lui Allah, şi crescut pentru a deveni soldat.

Un ienicer este un soldat din corpul de elită al vechii infanterii turceşti, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creştine. Denumirea de ienicer este derivată din sintagma turcească “Yeni çeri”, care înseamnă “noul corp de armată”. Ienicerii erau aleşi la vârstele de 8-20 de ani, vârsta favorabilă fiind 14-18 ani întrucât nu trebuiau să-i crească prea mult pe propria cheltuială. Pentru un articol bun despre criteriile după care erau aleşi, citeşte AICI.

Nu știm cum s-a întâmplat, fie a evadat, fie a fost eliberat (probabil 1821, ultimul an în care am mai fost folosiți ienicerii), dar a reușit să se întoarcă în ţara natală, pe meleagurile părinţilor săi. Întorcându-se, a fost numit de localnici mahomedan şi privit cu suspiciune pentru că toţi ienicerii erau forţaţi să devină musulmani. Pentru a îndepărta aceste suspiciuni, a început să poarte la gât o cruce mare, dovadă a faptului că este creştin. De atunci, oamenii au început să-l strige Cruceru datorită crucii pe care o purta la gât în fiecare zi. Cruceru, prin urmare, înseamnă purtător de cruce.

S-a căsătorit cu o româncă şi s-a stabilit în zona actualului judeţ Olt. Unul din băieţii lui a fost Ion, acesta purtând, desigur, numele de Cruceru. Dânsul a avut 4 băieţi, unul dintre ei fiind străbunicul Petre. Acesta a avut la rândul lui 4 băieţi, printre care şi bunicul meu Florea şi unchiul Radu.

Bunicul meu, tataie cum îi spun eu, s-a pocăit împreună cu fraţii lui în 1948, iar la ceva timp s-a pocăit şi străbunicul Petre. Tataie şi cu unchiul Radu au fost foarte dedicaţi Domnului şi l-au slujit ca şi lucrători în ogorul Său. Tataie a slujit mai toată viaţa în partea de sud a ţării.

Văd numele nostru ca pe o cruce pe care trebuie să o purtăm. Ori de câte ori îmi văd numele pe vreun act îmi aduc aminte de moştenirea ce o port şi pe care trebuie să o cinstesc. Dumnezeu şi-a arătat slava prin crucea lui Hristos aşa că sunt sigur că o poate face şi printr-un Cruce-ru ce se pune la dispoziţia Lui.

Sunt pe deplin conştient că în sângele ce-l port curge o moştenire pe care nu o pot tăgădui. Deseori, focul lui mă îndeamnă să acţionez pripit. Aşa ne este rasa, ce să-i faci? Mamaie a fost o femeie tare activă şi iute de fel. La fel a fost şi mama bunicului meu.

Pe lângă acestea care vin la pachet, vreau să am cumpătarea în vorbire a străbunicului Petre.

Doresc să dau dovadă de curajul şi tăria de caracter ce i-au curs prin vene lui tataie în momentele în care a refuzat să slujească regimul deşi a fost ameninţat cu pistolul la tâmplă. Perseverenţa lui este un exemplu pe care nu-l voi uita niciodată.

Sunt conştient că am mare nevoie de puterea ce i-a curs prin vene unchiului Radu când şi-a recunoscut greşelile din trecut. Trebuie să fiu gata să accept cu vitejie când am greşit pentru a mă îndrepta. Pentru dânsul, puterea de a recunoaşte păcatul din trecut nu doar că a curs prin sângele ce-l purta în trup, ci a însemnat să-l lase să curgă şi în afară.

Îi sunt mulţumitor lui Dumnezeu pentru că m-am născut în această familie pentru că l-am putut cunoaşte pe El din fragedă pruncie. Am o moştenire a unei familii credincioase şi pot privi la exemplul lor pentru a mă inspira şi întări în viaţa de credinţă pentru a lua decizii corecte şi ferme.

Nu am bucurie mai mare decât să ştiu că prin viaţa mea voi aduce slava jertfei Fiului lui Dumnezeu ce a fost crucificat.

Articolul e de acum doi ani. Iată ce adăuga unchiul meu, Marius Cruceru.