Cum împăcăm diferențele dintre relatările despre înviere?

Dacă ați citit cu atenție cele patru relatări despre înviere în aceste zile, cu siguranță ați putut observa în fiecare evanghelie detalii unice și chiar, aparent, care se bat cap în cap. În Matei și Marcu apare un singur înger, în Luca și Ioan sunt doi. În Ioan pare că doar Maria Magdalena se duce singură la mormânt, dar în celelalte evanghelii mai multe femei sunt amintite.

Toate acestea par contradicții dacă nu se ține cont de faptul că fiecare autor are o intenție diferită. În Matei, Isus Hristos ne e prezentat ca Rege, în Marcu ne este prezentat ca rob, în Luca ne e prezentat ca Fiu al Omului, iar în Ioan ca Fiul lui Dumnezeu. Detaliile din episodul învierii au o punte de legătură cu întreaga evanghelie, contextul imediat.

De exemplu, Ioan e singurul care ne amintește că Petru „a văzut fâșiile de pânză pe jos”  și „ștergarul care fusese pus pe capul lui Isus” (Ioan 20:6-7). Cu siguranță că un beculeț de vreo 200W s-a aprins în mintea lui Ioan când a văzut fâșiile (despre Petru ni se spune în Luca 24:12 că a plecat mirat, nu știa ce să creadă). Nu cu multe săptămâni în urmă fuseseră martori la o scenă asemănătoare: învierea lui Lazăr. Aceleași elemente sunt amintite în Ioan 11:44 când Lazăr iese din mormânt: „mortul a ieșit cu mâinile și picioarele legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată cu un ștergar” și Domnul le poruncește să-l „elibereze.” Fâșiile și ștergarul ar fi trebuit să le amintească tuturor ucenicilor de învierea prietenului Mântuitorului. Fără doar și poate a existat această legătură în mintea lui Ioan pentru că acesta amintește acest detaliu când relatează ambele învieri și în plus el este singurul care prezintă învierea lui Lazăr dintre cei patru evangheliști. Dovada puterii acestui argument e că Ioan ne spune că el a crezut după ce a văzut fâșiile și ștergarul.

Așadar, niște detalii atât de banale precum niște fâșii și un ștergar sunt un indiciu atât de clar și de puternic al învierii Domnului pe care nu le puteau înțelege decât cei care au citit întreaga evanghelie a apostolului Ioan. De aceea introducerea unui astfel de detaliu în Matei, Marcu sau Luca nu ar avea aceeași putere (Luca e singurul care amintește fâșiile, nu și ștergarul, dar e o posibilă adăugare ulterioară, versetul 12 fiind absent din manuscrisele apusene).

Bun, am înțeles de ce autorii prezintă detalii diferite, dar de ce relatările lor par să se bată cap în cap?

Evangheliile nu sunt singurele care prezintă același episod într-un mod ce pare că se bate cap în cap. Dacă ați citit cartea Fapte, ați putut observa că evanghelistul Luca prezintă de trei ori convertirea apostolului Pavel (cap. 9, 22 și 26). De fiecare dată detaliile sunt diferite, iar între prima și a doua relatare apar contradicții. În capitolul 9:7 ni se spune că au auzit o voce, dar nu au văzut pe nimeni, iar în capitolul 22:9 exact opusul: au văzut lumina, dar n-au auzit pe nimeni. Soluția e una simplă ce are în vedere și traducerea atentă a termenilor. Puteți citi pe Wiki despre contradicție și soluție pentru că nu acesta e subiectul meu acum (iertați-mi lipsa de acribie -vă recomand Wikipedia-, dar nu scriu un eseu și în plus materialul acesta e scris bine :)) sau AICI dacă vreți o sursă mai „adecvată.”

Bănuiala mea este că în literatura antică un autor nu repeta același episod în același mod în care o făcea alt autor. Ar fi fost redundant și banal. Există o repetiție a esențialului desigur (moartea, învierea, femei la mormânt, îngerii, „cursa” apostolilor, etc), dar acesta e prezentat din perspectiva fiecăruia în diferite forme.

Chiar și astăzi încercăm să evităm repetițiile în multiple moduri. Diversitatea face materialul mai plăcut de citit. Cum ar fi fost să citim patru relatări identice? Ar fi însemnat că ar fi copiat dintr-o singură sursă și nu am fi avut patru mărturii, ci doar una.

Această idee ar putea demonstra că evangheliștii (nu putem ști însă care a fost ordinea cronologică, lăsăm această discuție interminabilă pe seama altora) au știut de scrierile celorlalți. Poate tocmai de aceea Ioan este atât de diferit de evangheliile sinoptice pentru că a fost ultimul care a scris. După ce a citit primele trei evanghelii s-a gândit ce poate fi adăugat la ce au relatat colegii săi de lucrare și ce ar fi de folos credincioșilor să mai știe. E doar un gând cu care încă mă frământ și va trebui să caut mai multe dovezi în literatura greacă și poate și-n alte surse antice. Am găsit în Iliada un astfel de episod pe care trebuie să-l studiez mai atent.

Deci, cum rezolvăm contradicțiile? Pentru asta va trebui să luăm fiecare caz în parte. Eu nu vă ofer decât o „mostră”. Să luăm exemplul îngerilor. Matei și Marcu spun că este unul singur, iar acesta le vorbește femeilor. Nu era nevoie de doi ca să vorbească, cel mai probabil unul singur „did all the talking” și tocmai de-asta nu este nevoie să fie aduși în discuție doi îngeri. Aceasta ar fi o simplă soluție, dar pot fi găsite și altele.

Pentru a vedea o listă completă a contradicțiilor și a armonizărilor citiți sursa ACEASTA, iar pentru a vedea textele puse față în față verificați site-ul de AICI.

Punând cap la cap detaliile din cele patru evanghelii cam așa au decurs evenimentele:

Please note that some events are taking place simultaneously and it is difficult to decide which event to list first. There also seems to be at least 3 groups of women going to the tomb (probabil că locul de întâlnire era mormântul, e posibil ca femeile să fi dormit în diferite părți ale orașului) on Sunday morning [this is counting Mary Magdala as „one group”]. The order in which these women see Jesus is not easy to determine but this is my best guess: Mary Magdala goes to the tomb before dawn but is later joined by Mary of Clopas and Salome. Seeing the stone rolled away Mary Magdala immediately runs to find the Apostles. Mary Magdala only finds Peter and John. She tells them Jesus’ body was missing. While she is gone the other Mary and Salome go into the sepulchre and see the angel as recorded by Matthew and Mark; they run away in fear. These women returned to the city. In the meantime Joanna and her company arrive at the sepulchre and are addressed by two angels. They leave to take the Angels’ message to the Apostles where they are joined by Mary of Clopas and Salome. Peter and John begin the journey to the tomb followed by Mary Magdalene who was making her second journey to the gravesite.. It was during her second visit, after Peter and John’s departure, that Mary of Magdala sees the angels and speaks with Jesus. Receiving Mary’s news that she has seen and spoken with Jesus, Peter goes a second time to the tomb, but he only sees the linen clothes lying in the tomb [perhaps this is when Peter meets Jesus as recorded by Paul in 1 Corinthians]. Jesus appears to the disciples on the road to Emmaus, to the 10 in the Upper Room, a week later to the 11 and then Apostles meet Jesus in the Galilee.

Sursa: http://www.agapebiblestudy.com/charts/Harmony-Resurrection.htm

Voi ce soluții propuneți?

Dragostea, la fel de fragilă ca o amintire

Dacă mi-aș pierde amintirile ar fi una singură pe care aș dori s-o păstrez: pe a soției. În ea s-ar găsi cele mai adânci secrete ale mele și m-ar cunoaște așa de bine încât m-ar putea „recrea” fie și pentru câteva momente până când mi-aș uita identitatea din nou. Dar și de  i-aș uita chipul și privirea pătrunzătoare, de aș uita cine este ea și de aș uita că i-am jurat credincioșie până la moarte, tot ea ar fi cea de care m-aș îndrăgosti în fiecare zi și m-ar face să doresc s-o cer în căsătorie încă o dată, și-nc-odată, zi după zi. Aș trăi numai cu fluturi în stomac în euforia primelor zile de relație.

Ea ar fi cea care mi-ar aduce aminte de Dumnezeul meu, de Dumnezeul nostru, de experiențele petrecute împreună la umbra aripilor sale, de zilele bune și de zilele rele când am strigat cu lacrimi după ajutorul Său.

Dacă mi-aș pierde amintirile am siguranța că ea ar sta alături de mine și ar iubi chiar și umbra celui ce a trăit în carcasa pe care oamenii o numeau Cruceru Dragoș Beniamin. Și eu aș face același lucru pentru ea.

Știu că n-ar face-o din obligație, ci motivată de focul ce-i sprintenă jucăuș în inimă când mă vede după câteva ore petrecute departe de mine.

Ar face-o pentru că se iubește ( Efeseni 5:29 se aplică și soțiilor) și șție că moartea ei începe cu moartea mea.

Da, dragostea în trup e o simplă amintire în care creierul ne poate juca feste, dar va veni o zi când vom fi luați din aceste vase imperfecte și vom fi îmbrăcați în trupuri glorioase și nu ne va mai frică de faptul că iubirea e o simplă amintire pentru că va rămâne cu siguranță fiind cea mai mare dintre toate (1 Corinteni 13).

Understanding an introverted pastor’s wife

Here is a great article written by an introverted pastor’s wife. No, not all wives are extroverted, praise God. Click THIS link to read it. You really must read it even if you are not a pastor or a pastor’s wife. It puts you in the place of that person.

Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu subconștientul

Mântuitorul ne cheamă să-l iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea și cu tot cugetul. E o adevărată provocare. Un astfel de devotament presupune o adâncire totală în cele sfinte. Imaginea care îmi vine în minte este cea a unei cârpe puse în apă. Fiecare fir este înecat în apă. Nu există milimetru care să nu fie acoperit de apă.

La o astfel de potopire a minții suntem chemați. Gândul să ne fie ațintit asupra lucrurilor de sus în permanență. Să-l căutăm pe Dumnezeu cu întreaga ființă. Să medităm la frumusețea ființei Sale așa cum o făcea psalmistul, zi și noapte. Iar când Dumnezeu este prezent ziua în mod continuu în gândurile noastre, gândul ni se va îndrepta spre El și noaptea. Chiar și în somn. Când conștientul e îmbibat cu, de și în Dumnezeu și subconștientul va fi la fel.

Unul dintre profesorii mei ne povestea cum în somn îi veneau idei cu privire la un anumit text. Bunicul meu obișnuia să predice și să cânte în somn. Nu, colecta nu o strângea 🙂 Și nu o persoană a avut ocazia să doarmă cu el în aceeași încăpere și să fie mărturie a unei predici de noapte. De-asta nu era o companie „odihnitoare” în timpul nopții.

Când gândul nostru e îndreptat spre Dumnezeu în mod permanent, Acesta va prelua chiar și controlul subconștientului nostru. Îl vom iubi nu doar în mod conștient, ci și în mod inconștient.

Arta confruntării

Una dintre cele mai dificile sarcini este să-i spui cuiva că a greșit. Indiferent de cât de mare e greșeala, niciodată nu e ușor. Asta nu înseamnă că nu trebuie să o facem. Matei 18 ne spune asta foarte clar. Confruntarea corectă este o artă. Depinzi de atâtea variabile și e nevoie de o căruță de înțelepciune. Rezultatul dorit este pocăința celui confruntat fără ca relația să fie ruptă.

Iată ce am învățat din scurta mea experiență cu oamenii:

1. Ai grijă ce spui

Asigură-te că ești sigur de ce știi și că e în conformitate cu realitatea. Să nu te trezești că acuzele aduse sunt gratuite. Nu de puține ori era să fac asta dacă nu aș fi verificat și întrebat dacă lucrurile stau cum le știam eu

2. Ai grijă cum spui ce spui

Acesta e punctul critic. Am văzut atâția oameni care și-au omorât semenul ținând în mână cărămida adevărului. Nu contează ce spui atât timp cât nu-l spui cum trebuie. Este egal cu zero. De aceea Pavel ne îndeamnă să spunem adevărul, dar nu oricum, ci în dragoste (Efeseni 4:15). Dragostea trebuie să fie ingredientul care condimentează orice facem, orice discuție și chiar orice confruntare. Tot ce facem trebuie să fei făcut cu dragoste (1 Corinteni 16:14). După cum spunea Ravi Zacharias, nimeni, niciodată, nu are dreptul să fie lipsit de bunătate.  „When we love, we earn the right to speak the truth” spune un vers al celor de la Casting Crowns.

Degeaba spui adevărul dacă nu-l spui cum trebuie. Adevărul spus cu răutate e ca un un cântec cu versuri extraordinare și cu o melodie jalnică. Nimeni n-ascultă de două ori un astfel de cântec, nimeni nu-l bagă în seamă.

Două cuvinte în plus sau în minus pot să facă diferența între unitate și rupere. Am experimentat-o pe propria-mi piele. Să avem foooarte mare grijă la cum spunem adevărul

3. Ai grijă unde o spui

Locul confruntării trebuie ales cu mare atenție. De cele mai multe ori nu va trebui să fie în public. Dacă problema e o chestiune publică, da, e necesară confruntarea publică, dar de cele mai multe ori facem din problemele personale chestiuni publice. În pașii confruntării din Matei 18 confruntarea publică este ultimul pas. Primul pas presupune confruntarea privată. Noi trecem de multe ori la confruntarea semi-privată, având pretenția ca păstorul sau cineva din comitet să aibă ingrata sarcină de a îndeplini sarcina ce în mod normal cade pe umerii martorului. Păstorul n-a văzut ce ai văzut tu. Este responsabilitatea martorului de a se duce și de a-și confrunta fratele în dragoste, nu cu răutate și cu degetul arătător înfipt în ochiul „păcătosului.”

4. Ai grijă când o spui 

Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur în coșulețe de argint. Încearcă să vezi dacă persoana respectivă este într-o stare potrivită pentru a fi confruntată. Poate să mai aștepte problema? Lasă-i timp să se reculeagă. Dacă îl vei confrunta într-un moment nepotrivit vei fi cel mai probabil respins și poate vei da de o atitudine de auto-apărare. Alege momentul cu mare grijă. „Ca unul care își scoate haina pe o zi rece sau varsă oțeț pe sodă așa este cine cântă cântece unei inimi în nenorocire.” (Proverbe 25:20)

5. Ai grijă cui o spui

Cu unii oameni îți vei pierde pur și simplu vremea. Sunt din categoria porcilor care nu știu să prețuiască perlele. Desigur, nu tragi concluzia asta fără să fi confruntat acea persoană măcar odată. Nu trebuie să sărim repede și să tragem concluzia că, dacă o să-i confruntăm, vorbim cu pereții.

„Nu răspunde nebunului după nebunia lui.” Înțeleptul va primi mustrarea, nebunul o va respinge. În astfel de cazuri Scriptura ne scutește de bătăile de cap.

Să luăm aminte la noi înșine ca nu cumva să-i punem pe alții în această categorie fără a vedea că noi nu suntem gata să primim mustrarea din partea altora.

Confruntarea biblică necesită multă înțelepciune și atenție. Și foarte multă dragoste. De-asta e o artă, arta iubirii semenului prin rostirea adevărului.

Satan sau Satana?

Din câte am auzit, ambele variante sunt folosite în română. Cel puțin pentru noi, prima sună a masculin și a doua a feminin. De fapt, ambele sunt masculine în limbile de proveniență, dar coincidența de terminație pare să sune a feminin pentru noi românii cel puțin.

Satan este un cuvânt evreiesc și se scrie הַשָׂטָן (Satan). Înseamnă „vrăjmaș” sau „dușman”. Cuvântul a fost tradus în Septuaginta cu διάβολος (diabolos), cuvânt ce înseamnă „acuzator, bârfitor, calomniator, defăimător.” Totuși, în Noul Testament echivalentul folosit (Matei 4:10, 12:26 etc- apare de 33 de ori în NT) este Σατανᾶς (Satanas), vocativul masculin singular fiind Σατανᾶ (Satana). De aici și cele două variante: Satan și Satana.

Prin urmare, Satana nu trebuie considerat un feminin (româna e de vină aici, terminația „a” fiind una de feminin) pentru că acest cuvânt este masculin și în ebraică și în greacă. Pentru a înlătura această confuzie este mai bine să renunțăm la varianta grecească, Satana, și să folosim cuvântul original, Satan.

Cornilescu traduce Matei 16:23 „înapoia Mea, Satano”. Desigur, nu e nici o cădere din har, dar din moment ce cuvântul nu este un feminin e mai potrivită variantă aleasă de NTR: „Înapoia Mea, Satan”. Cornilescu a încercat să păstreze vocativul aflat în textul original, dar nu a păstrat și genul. Ar fi fost ceva să traducă „Satanule” :), dar nu e vorba de un substantiv comun.

Cred că Isus a avut în vedere sensul literal al cuvântului, adică acela de vrăjmaș. Prin planurile sale, Petru era vrăjmaș al planurilor lui Isus de aceea îl și numește vrăjmaș.

Este adevărat că odată cu împrumuturile din alte limbi se schimbă genurile, dar cred că acest obstacol trebuie înlăturat cel puțin în privința numelor. Dacă limba greacă a păstrat genul cred că și noi ar trebui.

La acest articol mai vechi Teofil Stanciu comenta:

Da, cam derutați îs și lingviștii. Dicționarul etimologic și DOOM 2 consideră că e vorba de un substantiv masculin. DEX-ul zice că ar fi feminin. Se poate însă să fie vorba și despre un fel de „specializare” a termenilor. Adică, dacă e vorba de nume proprii, e masculin, dacă e vorba de substantiv comun, atunci e feminin.
În orice caz, forma în sine a cuvântului nu e edificatoare. Avem și alte substantive comune care se termină, la forma articulată hotărât, în „a”: papa, popa, riga. După cum există și nume masculine precum: Nichita, Mircea, Luca etc.
Totuși, dacă vine vorba de formele flexionare ale cuvântului, declinarea urmează, în mod reflex, paradigma substantivelor feminine: o satană… Din nou trebuie observat însă că declinarea e posibilă numai dacă substantivul este comun.
La urma urmei, aș face o observație extralingvistică: poate că e bine să rămână și la masculin și la feminim pentru că ilustrează mai limpede perfidia celui care poartă numele. Ai putea adăuga un articol și pe ideea asta, chiar dacă, strict exegetic, această versatilitate nu se justifică. Limba e totuși vie și poate că nu degeaba a acumulat această anomalie.

Spune-mi ce crezi despre sex ca să-ți spun ce crezi despre avort

Astăzi au loc în toată țara marșurile pentru viață, o campanie pro-viață. M-am tot gândit cum de am ajuns în această stare și din ce cauză oamenii recurg la avort atât de ușor. Totul nu se rezumă doar la a face sau a nu face avort. Da, e un rău mai mic să-ți dai copilul spre adopție și decât să-l avortezi mai bine îl dai spre adopție, dar nu acesta este idealul. Idealul este ca un bărbat și o femeie să aibă copii în cadrul căsătoriei.

Dacă viața e sacră, înseamnă că și actul sexual este sacru întrucât acesta e mijlocul prin care viața poate fi concepută (lăsăm deoparte discuția despre mijloacele artificiale precum fecundarea in vitro deoarece acestea sunt excepția de la regulă). Sanctitatea vieții intrauterine merge mână în mână cu sanctitatea actului sexual. You can’t have the first without the other.

Viața e sacră, mulți cred asta. Din păcate o cred doar când vine vorba de propria lor viață. Orice viață are valoare, nu doar a noastră.

Numărul crescând de avorturi este o consecință a revoluției sexuale (nu mă refer neapărat la cea din anii 1960, putem vorbi de o revoluție sexuală, mai mult sau mai puțin, încă de la începutul secolului trecutut-căutați materiale despre revoluția sexuală de la începuturile comunismului rus). Ideea că oamenii pot avea relații sexuale fără angajamente este o aberație izvorâtă din adâncul depravării firii noastre păcătoase. Nu există relații intime fără angajamente la fel cum nu există șoferi care să nu-și asume un risc atunci când se urcă la volan. Și-ntr-un caz și-n altul ești responsabil de orice se va întâmpla.

Oamenii vor sex, dar nu vor copii. Această idee a fost descătușată de mijloacele contraceptive. Dar nu le poți separa pe cele două pentru că sexul este un act creator de viață, așa l-a lăsat Dumnezeu.  Cine e gata să-și înceapă viața sexuală trebuie să fie gata și să aibă copii. Luându-ți un angajament față de o persoană vei putea oferi un cămin sigur copiilor tăi.

Cunosc prea puțini oameni care să fie pro-viață, dar împotriva abstinenței sexuale până la căsătorie. Da, există și astfel de excepții, dar mie mi se pare că afirmațiile lor se bat cap în cap. Christopher Hitchens a fost o astfel de excepție. Spune-mi ce crezi despre sex și am să-ți spun ce crezi despre avort. Afirmația aceasta, deși nu e valabilă în toate cazurile, e adevărată în cele mai multe cazuri.

Sexul e sfânt și trebuie tratat ca atare. Trebuie pus deoaparte (asta înseamnă sfânt), separat și limitat la granițele căsătoriei. Cred în abstinența până la căsătorie, eu și soția mea am trăit-o. Nu vă pot descrie bucurie și împlinirea pe care am simțit-o.

Atât timp cât valoarea relațiilor sexuale va fi bagatelizată, societatea noastră nu va înțelege sanctitatea vieții. Scriptura ne învăță aceste două principii (sanctitatea sexului și a vieții) încă de pe primele pagini. Dumnezeu știe ce spune mai bine decât am crede noi, creația Sa.

The Crusader that carried his cross

A month ago grandpa went to be with the Lord. He was a simple man. He had only one passion: God. Whatever topic you would start to talk about he would end up sharing the gospel or talking about God. I admired his simple way of living and his focused passion. Once he entered the narrow gate he started carrying his cross and never put it down. It was as if God predestined our family name.

Our ancestor, in the 1800s, was taken by the turks while he was a child to fight in their army. When he escaped, he returned to his homelands. The people thought he was a moslem but he wasn’t. In order to prove it, he made Continuă lectura →

Cruciatul care și-a purtat crucea

Azi se împlinește o lună de când a murit bunicul meu și mi-am adus aminte de textul acesta pe care l-am scris imediat după moartea sa. Florea Cruceru (tataie) a fost un om simplu. A avut o singură pasiune: Dumnezeu. Orice subiect ai fi început să discuți cu el, ar fi început să vestească evanghelia sau să vorbească despre Dumnezeu. I-am admirat simplitatea trăirii sale și pasiunea lui. Odată ce a intrat pe calea strâmtă, a început să-și poarte crucea și nu i-a dat drumul. Parcă Dumnezeu a predestinat numele de familie pe care îl avem. Continuă lectura →

Sfaturi utile pentru scrierea unei lucrări de licență sau a unui eseu

Majoritatea studenților din anii terminali au finalizat și ultimul hop, licenţa. Printre ei mă număr și eu. În perioada în care am lucrat la licență mi-am notat câteva idei pe care le-am considerat utile și-am zis să le pun pe net. Cine știe cine gugălește subiectul și dă de ele? Unele sfaturi sunt utile şi în cazul eseurilor.

1. Nu  scrie licența doar pentru a primi o notă și-o diplomă

Scrierea unei lucrări de cercetare nu trebuie să fie o goană după un număr anume de cuvinte sau pagini. Lasă-te de meserie dacă o faci doar pentru că ți se cere. Vorba unui profesor, numai proștii învață pentru notă; deștepții învață pentru ei. Alege-ți un subiect de care te simți atras și pe care dorești să-l aprofundezi. Nu contează dacă e greu. Important este să-ți lămurești confuziile (evident, dacă ești leneș poți alege variante mult mai ușoare). Am aplicat această regulă toată facultatea când mi s-a dat ocazia să-mi aleg subiectul pentru eseuri. Eu am fost cel care am ieșit câștigat deși a fost nevoie de mai multă muncă.

Timpul te va presa, dar scopul tău nu este să predai licența la timp, ci să realizezi o lucrare de cercetare de care să fii mulțumit la final. În timp ce scriam lucrarea mi-am găsit câteva paragrafe care erau scrise doar pentru a mă ajuta să ating mai repede minimul de 20.000 de cuvinte. Le-am șters pentru că nu-și aveau rostul. Știu că e greu mai ales când timpul te presează, dar și tăiatul face parte din actul scrierii. Așadar, nu scrie „în dorul lelii” (se spune la noi la olteni), ci dă tot ce ai mai bun pentru ca la sfârșit să fii mulțumit de ce ai realizat.

2. Lucrează la bibliotecă, nu acasă

Presupunând că ți-ai ales subiectul, e preferabil să lucrezi într-o bibliotecă. Acasă (dormitorul studențesc, garsoniera, etc) vei fi cu siguranță „ispitit” de multe atracții extra-studențești. La bibliotecă, atmosfera „studioasă” poate fi de un real folos. Eu mi-am încurajat colegii să continue să scrie și am fost motivat de ei să fac mai mult decât mi-am propus.

3. Alege-ți cu atenție locul în bibliotecă

Încearcă să pe poziționezi în partea de bibliotecă în care ai majoritatea cărților sau, dacă nu e posibil, cât mai aproape de „zona zero.” În acest mod nu vei pierde prea mult timp plimbându-te prin bibliotecă. Regula nu va putea fi totdeauna aplicată pentru că uneori vei avea nevoie de cărți din multiple domenii. Eu am putut aplica acest sfat pentru că biblioteca universității Emanuel e împărțită în funcție de cărțile biblice așa că m-am așezat mai aproape de încăperea în care găseam comentarii pe Geneza. Când m-am mutat la Evrei m-am mutat.

Pentru o cât mai bună plasare va trebui să fii matinal. E cel mai probabil ca locul să fie deja ocupat dacă te duci mai târziu. Mie unul mi s-a întâmplat până când am realizat că trebuie să ajung cel târziu la ora 9 pentru a prinde locul dorit.

4. Scrie un cuprins sumar ca să ai o bază de pornire

Structura este esențială pentru demersul academic. Te ajută pe tine să știi ce vrei și este de un real folos pentru cititor. Pentru început, cuprinsul nu trebuie să fie întreg, poți începe doar cu 2-3 capitole. Ideile vin cu siguranță pe parcurs, dar este esențial să știi de unde să pornești și unde vrei să ajungi.

5. Dacă ai rămas în pană de idei la un capitol, treci la altul

Nu te opri mai ales dacă timpul te presează (iar acest lucru este valabil pentru 99.99% dintre studenți :)). Treci la următorul capitol sau la un altul dacă ai rămas în pană de idei.

6. Ține cont de schimbările de ordine a materialului

Fii atent să nu te raportezi inadecvat la un anumit subiect crezând că informația a fost deja prezentată când de fapt ea încă n-a ajuns sub ochii cititorului deoarece a fost mutată într-un alt capitol sau într-o altă parte a capitolului. De exemplu, când amintești numele unui autor pentru prima data este recomandat să îl prezinți în întregi, iar mai apoi amintești doar numele de familie. Dacă muți paragraful în care-i prezinți numele complet într-un capitol anterior nu este nicio problemă, dar dacă-l muți într-un capitol ulterior va trebui să modifici. De aceea este important să citești contextul apropiat imediat ce ai mutat un paragraf și să mai treci încă o dată prin toată lucrarea după ce ai terminat-o.

7. Notează-ți orice idee 

Nu te bizui prea mult pe memoria ta. E la fel de înșelătoare ca inima. Ți-a venit o idee? Noteaz-o! Ai găsit o idee vrednică de menționat în lucrare? Nu nota doar ideea, ci și sursa. Nu trebuie ca ideea să fie completă, doar o propoziție ajunge. Îți vei aduce aminte când o vei citi. Plasează propoziția respectivă în capitolul sau subcapitolul corespunzător și dezvolt-o când consideri tu că este mai bine. Chiar dacă nu vei folosi toate ideile în lucrare este imperativ să le notezi pe toate pentru că nu știi care va ajunge în text.

8. Folosește Zotero 

Despre Zotero și despre cum se folosește am scris AICI (chiar acum am adăugat câteva informații importante articolului despre Zotero). Această unealtă îți generează automat notele de subsol și bibliografie pentru ca munca ta să fie mai ușoară. Zotero îți poate face munca mult mai ușoară și plăcută și din acest motiv este imperativ să-l folosești.

9. Formează-ți un tipar de scriere

La universitatea Emanuel ni s-a pus la dispoziție un ghid de redactare și un template care respectă ghidul. Le puteți găsi online AICI. Aceste unelte sunt de un real folos pentru uniformizarea felului în care sunt redactate eseurile, lucrările de licență și dizertațiile. Ghidul specifică în mod clar cum trebuie scrise notele de subsol, mărimea, fontul și toate celelalte. Astfel, studentul nu trebuie să întrebe cum trebuie notate sursele, bibliografia sau altele, ci ghidul îi oferă acces la toate aceste informații.

Dacă ești student la o universitate care nu are un astfel de ghid, formează-ți un templatepersonal pe lângă puținele instrucțiuni pe care ți le dă profesorul. Dacă nu știi care trebuie să fie fontul titlurilor de gradul doi, iar pentru profesor nu contează, atunci decide tu cum vrei să-l scrii și aplică aceeași „formulă” pentru toate titlurile de gradul doi. Atenție, preferabil ca fiecare grad să fie diferit pentru a putea fi observat cât mai ușor.

Acestea sunt câteva idei pe care le-am aplicat și care mi-au prins foarte bine. Sper să vă fie de folos.  Succes!