Mântuitorul ne cheamă să-l iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea și cu tot cugetul. E o adevărată provocare. Un astfel de devotament presupune o adâncire totală în cele sfinte. Imaginea care îmi vine în minte este cea a unei cârpe puse în apă. Fiecare fir este înecat în apă. Nu există milimetru care să nu fie acoperit de apă.

La o astfel de potopire a minții suntem chemați. Gândul să ne fie ațintit asupra lucrurilor de sus în permanență. Să-l căutăm pe Dumnezeu cu întreaga ființă. Să medităm la frumusețea ființei Sale așa cum o făcea psalmistul, zi și noapte. Iar când Dumnezeu este prezent ziua în mod continuu în gândurile noastre, gândul ni se va îndrepta spre El și noaptea. Chiar și în somn. Când conștientul e îmbibat cu, de și în Dumnezeu și subconștientul va fi la fel.

Unul dintre profesorii mei ne povestea cum în somn îi veneau idei cu privire la un anumit text. Bunicul meu obișnuia să predice și să cânte în somn. Nu, colecta nu o strângea 🙂 Și nu o persoană a avut ocazia să doarmă cu el în aceeași încăpere și să fie mărturie a unei predici de noapte. De-asta nu era o companie „odihnitoare” în timpul nopții.

Când gândul nostru e îndreptat spre Dumnezeu în mod permanent, Acesta va prelua chiar și controlul subconștientului nostru. Îl vom iubi nu doar în mod conștient, ci și în mod inconștient.