Sunt multe amintiri legate de tata și mama pe care le prețuiesc și care îmi sunt atât de dragi sufletului meu. Sunt amintiri care mi-au marcat viața și mi-au clădit caracterul. Mai ales când în mintea mea s-a născut ideea unei cărți, am căutat să le rediscut cu tata și cu mama ca să le fixez. Niciodată nu am vorbit cu tata despre intenția de a scrie o carte despre viața lui cu Dumnezeu știind că este reticent și că nu voia să se vorbească despre el. Una din cele mai vii și impresionante amintiri este cea legată de felul lui de a fi, mulțumitor și mulțumit cu tot cu tot ceea ce i se întâmpla, cu tot ceea ce avea și mai ales cu ce nu avea. Tata este cel mai mulțumitor om pe care l-am întâlnit, iar mama era la celălalt pol! Dar tata era mulțumitor lui Dumnezeu pentru mama, care era de obicei greu de mulțumit.

Eram probabil în vârstă de 6 ani când starea de sănătate a mamei s-a înrăutățit atât de rău că nu mai putea nici măcar să înghită apă. De mâncat nu se mai putea pune problema. Mama slăbise așa de rău că era nevoie ca să o interneze periodic la spital și să o hrănească artificial. Trebuia operată, dar mama avusese o experiență traumatizantă la ultima operație care o făcuse să dorească mai bine să moară decât să se opereze iar. Dintr-un motiv oarecare, anestezia nu și-a făcut efectul și operația a fost pe viu, iar mama obișnuia să spună:

-M-au tăiat ca pe un porcul de Crăciun și am urlat ca din gură de șarpe. Mai bine mor decât să mai îndur ce am îndurat. Nu vreau să mergm Floro, nu mă duci decât moartă la București.  

Continuă lectura →