Iertarea fără de care eu nu aș fi existat

Pe 13 octombrie 2020 se împlinesc 100 de ani de la nașterea bunicului meu. Unul din episoadele care i-a fost foarte greu tatălui meu să-l scrie se găsește mai jos. Prezintă iertarea fără de care el, și deci și eu (Beni), nu am fi existat. Dar iertarea și iubirea bunicului meu a schimbat istoria familiei noastre pentru toate generațiile viitoare.

Vestea l-a lovit ca un fulger. Cum a putut să-i facă așa ceva? Ceea ce îl motivase să treacă prin toate casnele lagărului era tocmai gândul la soția lui. O iubea nespus și, dintre toți, ea îi lipsise cel mai mult de când fusese arestat. Chiar dacă refuzase să se pocăiască, tata nu renunțase să se roage pentru ea.

Fratele lui Gică i-a spus ce s-a întâmplat. Când tata s-a pocăit, socrul lui a fost foarte supărat. A considerat că e o rușine că unul dintre cei trei gineri ai lui s-a pocăit. Pentru bunicul meu din partea mamei, Radu Bălăuroiu, asta a fost umilința supremă. Acesta era un om mândru, arogant, plin de sine, violent și un bețiv care își strunea familia cu vorbă aspră și cu palma. Vecinii lui îl știau de om rău cu care nu era bine să te prinzi la ceartă. Avea în jur de 120 kg la peste 2 metri înălțime. Toți din neamul lui erau oameni înalți și puternici, fiind ceva obișnuit să aibă peste 2 metri înălțime. Lumea le zicea în sat „ai lui Năltan.” Și unii din unchii și rudele mamei erau oameni înalți. Era meseriaș în sat și făcea case, fiind dulgher și zidar. Din momentul în care tata s-a pocăit, tataie Radu a refuzat să-i pomenească numele. Când o făcea, apela la cele mai oribile înjurături. Când ginerele i-a fost arestat, imediat a venit la fata lui și i-a zis:

-Treci acasă că nu mai ai ce căuta aici, tu nu mai ai bărbat. Prostu’ ăsta nu se mai întoarce acasă, o să-i putrezească oasele cine știe pe unde prin pușcărie. Ești tânără, e bine că nu ai copii, îți găsesc eu pe cineva să te ia.

Mama a refuzat și l-a înfruntat spunându-i:

-Eu nu vin acasă!Casa mea e aici, bărbatul meu nu știu unde este, dar trag nădejde că se va întoarce. Nu mă mai împinge ca să-l las că eu nu mă despart de el. 

Tataie Radu a fost foarte amărât că „nebuna de fii-sa” nu l-a ascultat și s-a dus acasă și s-a plâns la mamaie Voica. Mamaie era o femeie înaltă, mlădioasă și sensibilă, cu o privire mereu tristă. Își iubea copiii și trăia cu un bărbat care venea beat aproape seară de seară. Era răbdătoare, cu o voce blândă care o contrasta pe a bărbatului ei. Imediat ce a auzit ce vrea bunicul i-a zis doar atâta:

-Radule, nu te băga în casa fetei. Las-o că și așa e amărâtă, nu o împinge la păcat.

-Ce păcat, fă, ce păcat? Păcat e că s-a căsătorit cu ăla. Trebuia să se facă călugăr, nu să se căsătorească. S-a găsit el din tot satu’ cu frații lui să se călugărească. E un prost! Să nu îi mai iei apărarea în fața mea că te omor în bătaie!  

Mamaie îl cunoștea bine și a tăcut, dar, a doua zi, s-a dus imediat la fata ei acasă și a vorbit cu ea:

-Florico, maică, să nu te iei după tac-tu. Tu știi cum e el. Stai aici, să nu vii acasă. Asta e casa ta și tu trebuie să îți aștepți bărbatul că poate dă Dumnezeu și se îndură de el și o veni de pe acolo de unde este. Florică, Florea e pâinea lui Dumnezeu, nu ai ce să-i bagi de vină. Ce dacă s-a pocăit? El nu bea, nu fumează, nu se duce la femeile altora, te iubește, e respectuos și muncitor, să nu te lași de el, auziși? 

-Mamă, stai liniștită că nu am de gând să mă despart de Floro. O să îl aștept și poate că o să vină acasă întreg.

După aceea, de fiecare dată când avea ocazia, o îndemna să își aștepte bărbatul și să se păzească de păcat. Îi era milă de ea că trebuia să treacă prin toate astea. Simțea și oarece vinovăție și era supărată pe soțul ei că o oprise de la școală. Era singurul copil care nu știa să scrie sau să citească. Tataie a oprit-o și a trimis-o de mică să pască oile familiei și să muncească la câmp. Mama muncea ca un bărbat, era asemenea unui tractor care ara pământul. Când a venit rândul celor două fete și al băiatului, mamaie a făcut tot ce i-a stat în putință și i-a trimis la școală unde au terminat patru clase. Pe de altă parte, de fiecare dată când se întâlnea cu mama, tataie Radu îi spunea:

-Ăla nu mai vine acasă, să știi. La canal mor pe rupte, precum câinii nemâncați. Auzi tu, fato, caută-ți un bărbat și uită-l pe prostu’ ăla. Tu nu vezi că sunt puțini bărbați în sat după război? Caută cât mai ești tânără.

Acestea erau de obicei discuțiile pe care le avea tataie cu mama de câte ori o vedea, ceea ce a făcut ca mama să-l evite și mai mult. Cu toate acestea, cuvintele începeau să sape tot mai adânc în mintea ei. După ce a trecut anul 1950, mama s-a încurcat cu un vecin de vârsta ei chiar în acea iarnă. Bineînțeles că s-a aflat în sat și mama a plecat la tatăl ei care, când a aflat că de fapt trăise cu Petrică fără să se mute la el, a devenit și mai violent:

-M-ai făcut de râs în sat, dar mai bine așa decât cu pustnicul ăla. 

Aceasta este povestea tristă pe care tata a aflat-o în dimineața în care a ajuns acasă de la fratele lui Gică. Familia tatălui meu nu i-au spus nimic în perioada în care era la canal și au ascuns situația până când s-a întors acasă. Mamaie și tataie n-au zis nimic în tot timpul cât unchiul meu i-a spus ce s-a întâmplat. După ce i-a spus toate cele relatate mai sus, Gică a adăugat:

-Asta e situația, n-are nici un rost să te mai gândești la ea. Tu pune-te pe picioare și îți găsești o femeie pocăită cu care să îți refaci viața. Las-o în pace, nici să nu te gândești la împăcare că ne-a făcut de râs pe toți. 

Tataie, care nu scosese o vorbă până atunci, s-a întors spre unchiul Gică și i-a zis:

-Gică, nu vorbi cu păcat. Nu e treaba ta ce face Florea. Auzi tu, Florică tată, văd că ești necăjit rău, dar un lucru să știi, băiatul tatii: tu o să faci ce vrei tu și nu e treaba lui Gică sau a cuiva din familie ce faci tu. Gică, tu să taci, auzi? a zis bătrânul furios. Unchiul Gică a dat să zică ceva și atunci tataie Petre i-a zis cu obidă în glas:

-Fir-ai a lu’ Dumnezeu să fii de poamă, ce te amesteci tu în familia lu’ Florea? Dacă nu taci, dă-i drumu’ acasă! Fir-ai a lu’ Dumnezeu să fii de poamă acră! Văzând că tataie era furios, a tăcut. Tata a ascultat toată povestea așezat sub copacul sub care șezuse în ultima seară împreună cu cei trei frați ai lui și cu tataie înainte de arestare. Mamaie s-a apropiat de el și, luându-l de mână, i-a zis:

-Florică, maică, hai cu mama să îți dau să mănânci că oi fi nemâncat băiatul meu necăjit. Hai să prinzi ceva la inimă, băiatul meu. Tata s-a uitat cu drag la ea și apoi s-a aplecat spre femeia adusă de spate și care parcă se cocoșase sub povara pe care o căra fiul ei și a pupat-o pe amândoi obrajii și apoi i-a zis:

-Mămică, lasă-mă să mă duc să mă schimb. Hainele astea sunt alea cu care am fost arestat și abia ieri le-am spălat după ce mi le-au dat la Canal. Stai liniștită că vin imediat ce mă schimb și mă curățesc un pic pentru că vreau să fiu gata pentru biserică după ce mănânc. Dar înainte de asta hai să ne rugăm. 

Acolo sub dudul care fusese martor la multe de-a lungul anilor, tata a îngenuncheat și odată cu el tataie, mamaie, unchiul Gică și tanti Leana și  s-a rugat cu lacrimi vărsându-și bucuria și tristețea înaintea lui Dumnezeu. În timp ce se rugau, a venit și fratele lui Radu cu soția lui Voica. Vorba se dusese în sat că a venit de la canal băiatul lui Petre Cruceru și așa a ajuns și la el. După rugăciune, cei doi frați și cumnata s-au îmbrățișat. Tata a aplecat apoi la casa lui ca să se schimbe. Curtea era plină de bălării, iarba era netăiată, iar în locul unde aveau grădina de zarzavat crescuseră buruieni. Se vedea că locul era părăsit și nu fusese o mână de gospodar care să se ocupe de curte. Era o bună imagine a căsătoriei lor din acea clipă. Era mult de lucru.

În casă, lucrurile tatălui meu erau în lada de zestre a mamei mele  în care țineau „țoalele.” Mama lăsase toate hainele tatălui meu la locul lor, curate și călcate. Când a intrat în casă, l-au năpădit tot felul de amintiri plăcute din puținii ani de căsnicie petrecuți împreună. Noaptea nunții din acel februarie cu zăpadă, clipele de bucurie și liniște petrecute cu mama seara sau în nopțile de iarnă lungi, mesele de sub măr. S-a dus și a luat apă din „linie” (așa numeau fântâna de unde luau apă). S-a spălat bine, și-a pus hainele curate și singura pereche de pantofi pe care o avea, iar apoi s-a dus să mănânce.

Mamaie scosese niște carne de porc de la oală și o încălzea pe vatră în tuci, avea brânză de la capre și pe toate le așezase deja pe masa mică și rotundă cu picioare scurte, acoperite cu un ștergar nou.  Urma să fiarbă niște lapte în tuciul în care făcuse mămăligă. Nora ei Voica o ajutase și acum îl așteptau pe tata să vină. Gică și Leana plecaseră acasă să aranjeze animalele și să se pregătească pentru biserică. Tata a stat la masă cu tataie și mamaie, cu unchiul Radu și tanti Voica, iar în timp ce mâncau a venit și sora lui Zanfira care l-a luat în brațe și l-a pupat apoi a început să îl plângă uitându-se ce slab era. Tata s-a uitat cu mare drag la mamaie și apoi i-a zis:

-Ai știut că îmi doream să mănânc mămăligă caldă cu brânză, cu carne de la oală, n-ai uitat. Dacă ai mai fi fiert și niște lapte în urma mămăligii…

Mamaie s-a uitat la el și i-a zis:

-Maică, laptele e în tuciul de mămăligă și Voica are grijă de el să nu dea pe foc. N-am uitat că mereu mă puneai să fierb laptele după ce răsturnam mămăliga. De mai bine de un an de zile nu mai mâncase o masă cu adevărat gustoasă și hrănitoare.

Era o atmosferă caldă și plină de dragoste. Mamaie și tataie se mirau ce să facă ca să fie bine pentru băiatul lor care venise de la canal. Îi duseseră dorul și grija când fusese în război și dăduseră acatiste pentru el la biserică, iar mai apoi nu știau dacă se va întoarce sau nu din lagăr. Deja se adunaseră la biserica ce se ținea în casa de la stradă a fratelui mai mare când au ajuns și ei acolo. Unchiul Gică ținea rugăciunea. El era omul care, dacă întârzia cineva și nu vene la ora 9, încuia ușa și nu-i mai lăsa să intre la slujbă. Dar în duminica asta nu mai încuiase ușa știind că tata urma să vină mai târziu cu ceilalți. A intrat în camera unde se adunau. Erau peste 20 de persoane din care jumătate erau Crucerii. Unii auziseră deja că a venit acasă și îl așteptau, ceilalți aflaseră la biserică. Oamenii aceștia se rugaseră și postiseră pentru el, iar acum vedeau răspunsul la rugăciuni chiar în fața lor. Nu se înfricoșaseră când a fost arestat și, prin toate încercările, merseseră mai departe. Tata se rugase pentru biserica aceasta și iată că ei erau răspunsul rugăciunilor lui. Erau chiar acolo în fața lui. Rugăciunea s-a întrerupt când a intrat tata cu mamaie și tataie care, deși nu se pocăise, venise și el de dragul băiatului său. Fiecare a încercat să vorbească cu el și să îl îmbrățișeze. Era o atmosferă plină de emoție și dragoste. Unul de-al lor se întorsese acasă. Erau plini de bucurie și deosebit de mulțumitori lui Dumnezeu pentru acest miracol pe care îl trăiau. Cântările au răsunat cu putere în dimineața aceea. Gică conducea cântările în timp ce Radu cânta la acordeon. După ce au cântat și s-au rugat, unchiul Radu l-a invitat pe tata să se adreseze celor de acolo. Tata se uita cu mare bucurie la frații lui mai mici care acum erau deja implicați în slujirea bisericii. Fiecare din ei avea daruri deosebite cu care slujeau Domnului. Peste câțiva ani, Radu și tata urmau să plece la seminar la București. Tata a fost rugat să vorbească și să le spună ce s-a întâmplat cu el în perioada cât fusese în închisoare:

-Azi n-am să vorbesc despre cum a fost unde am fost, nu este important, nici ce am petrecut acolo, nici ce am văzut sau trăit, important este că Dumnezeu a fost cu mine de la plecare până la sosirea acasă. L-am simțit, l-am auzit, l-am văzut pe Dumnezeu manifestându-se în feluri și moduri diferite în tot acest timp. Eu nu am fost la Canal pentru Dumnezeu , El a fost la Canal pentru mine.

„Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.” Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru”. 

Nu vă speriați de cei care pot să nimicească trupul acesta dragi frați, temeți-vă de cel care poate să distrugă și trupul și sufletul. Nu vă uitați înapoi, cel ce se uită înapoi nu este vrednic de Cel care ne-a chemat la o Mântuire așa de mare și nemeritată. Am trecut prin cuptorul cu foc și El a fost cu mine, am văzut Psalmul 91 împlinindu-se sub ochii mei. El a fost umbra de pe mâna mea  cea dreaptă, El a fost Turnul meu de scăpare, Cetățuia mea și Dumnezeul meu în care mi se încrede inima ca să nu fiu dat de rușine în ziua necazului. 

Toți de acolo, într-un fel sau altul, avuseseră de suferit sau urmau să sufere și cuvintele spuse de omul din fața lor, care purta semnele foametei, muncii până la exterminare și ale bătăilor pe trupul lui pentru credința lor comună în Hristos Domnul, îi motivau să fie gata să sufere și ei. Le vorbea cu atâta convingere și cu un zâmbet discret pe fața slabă încât n-aveau cum să nu le fie întărită credința. Au petrecut mult timp după terminarea bisericii împreună, nimeni nu voia să mai plece acasă. Într-un târziu, tata care era foarte obosit din cauza drumului, dar și a evenimentelor petrecute în nici 24 de ore, a plecat cu ai lui la mamaie și tataie la masă. S-au adunat cu toții, inclusiv fratele mai mare Marin cu soția lui Dura au venit de au prânzit împreună. Toți erau bucuroși, dar în același timp se gândeau ce se va întâmpla cu mama. Una dintre femei a fost cea care nu a mai răbdat și l-a întrebat:

-Eee, ce ai de gând cu Florica după tot ce-a făcut? Ne-a făcut de râs în sat. Tataie Petre a sărit ca ars:

-Nu e treaba ta, femeie, ce face el! Nu trebuie să ai tu grija lui și a familiei lui. Tu vezi-ți de ale tale și să nu vă mai aud pe niciunul din voi că vorbiți despre asta că vă dau afară din curte! Nu îți este rușine să vorbești așa peste toți bărbații de aici? Fir-ai a lu’ Dumnezeu să fii cu limba ta cu tot. 

Bătrânul se ridicase în picioare și se uita supărat la nora lui cum se uitase în aceeași dimineață la Gică, băiatul lui cel mic. Și-a răsucit mustățile amenințător și a luat loc, vizibil supărat. Situația a devenit stânjenitoare și, după puțin timp, tata s-a sculat și s-a scuzat spunând că se duce să se odihnească. Era foarte obosit, dar în același timp se confrunta cu ceva ce nu se așteptase. Trebuia să ia o decizie cu privire la mama. Era clar că trebuia să anunțe familia cu privire la decizia lui. După-amiază, înainte de biserică, l-a anunțat pe fratele lui Radu că nu va mai vorbi nimic, să nu îl pună să vorbească că nu poate. I-a zis fratelui său că vrea să vorbească cu el după slujbă. Tata și unchiul Radu au dezvoltat o prietenie aparte după ce tata s-a întors de la canal. Fratele lui îl respecta și-l iubea pe tata și tata a ajuns să îl iubească pe cel mai mic dintre frații lui cel mai mult. A contat foarte mult că amândoi au fost pastori și asta i-a apropiat mult. După slujbă, tata l-a rugat pe Radu să meargă cu el în curte și acolo l-a întrebat:

-Radule, spune-mi ce știi despre Florica și spune-mi care e părere ta? Nu vreau să vorbesc cu Gică, el e foarte pornit. Nici cu tăticul sau mămica nu vreau să mai vorbesc.  Unchiul meu l-a privit lung și apoi i-a zis:

-Nene Floro, eu nu știu cum s-a încurcat cu Petrică, dar toată lumea în sat a știut că ei doi au trăit împreună. Gică a făcut mare tămbălău când a descoperit și a alungat-o din casă, dar tu știi că așa e el, mai iute. Eu nu am vorbit cu Florica, dar ea a recunoscut față de Gică că așa a fost. Părerea mea este că a trăit cu Petrică și în tot satul s-a vorbit despre asta. Ce faci tu e treaba ta de aici încolo și nu trebuie să te iei după nimeni. Ai hotărât ceva?

-Da, am hotărât, am să mă duc să bag divorțul. Să fac rost de bani, să îmi găsesc de lucru și o să divorțez, a zis tata foarte supărat. Sunt necăjit, Radule, mi se rupe inima în două, dar nu pot trece cu vederea peste ce a făcut. Știu că a fost greu și pentru ea, știu că socrul meu a presat-o să se despartă și el a avut un mare rol în ce s-a întâmplat, dar e prea mult. Am fost la un pas de moarte de atâtea ori și nu m-a durut ca acum. Nici războiul, nici bătăile, nici foamea, nici munca grea de la canal nu m-au durat ca trădarea asta. Sunt îndreptățit să divorțez, inclusiv Dumnezeu îmi dă acest drept. Hotărâse deci să divorțeze de mama imediat cum avea banii să bage divorțul.

Păstorul lor, fratele Arvat, a aflat că tata venise de la canal și sâmbăta următoare a făcut drumul pe jos de la Balaci (Teleorman) la Valea Merilor (Olt) în special ca să îl vadă pe tata. Era îngrijorat cu privire la el mai ales că știa că soția îl înșelase. Aflase și el despre aceasta și a venit să stea de vorbă cu tata chiar despre aceasta. După ce s-au bucurat împreună și după ce tata a răspuns la întrebările păstorului legate de cum a fost la canal și despre relația cu Dumnezeu, fratele l-a întrebat:

-Spune-mi, ce hotărâre ai luat cu privire la soția ta? Cred că de acum știi ce s-a întâmplat cât ai fost arestat. 

-Da, știu. Am aflat. Mă despart. Tata vorbea cu fraze scurte și nu se simțea deloc bine să vorbească despre această problemă.  

-Te-ai gândit să o ierți și să te duci să o iei acasă?

-Nu! De ce să o iau acasă?

-Pentru că e soția ta…

-Care m-a înșelat cât timp eu am fost arestat. Care trăia cu un alt bărbat cât eu mă rugam pentru ea și mă îmbărbătam la canal cu gândul că vom fi din nou împreună. Din momentul în care m-a înșelat nu mai e soția mea decât în acte. S-a făcut un singur trup cu un alt bărbat. Pentru mine nu mai este soția mea decât în acte. Până la divorț. Inclusiv Dumnezeu spune că pot să o las din pricină de curvie. Și ea asta a făcut, a curvit. 

– Este adevărat că spune că poți să îi dai o carte de despărțire, dar Dumnezeu nu vrea ca tu să te desparți de ea. Dumnezeu urăște despărțirea în căsătorie și din pricina împietririi inimii oamenilor a îngăduit Moise să se dea o carte de despărțire, dar de la început nu a fost așa. Dumnezeu dorește ca tu să o ierți și să o iei înapoi.  

–Nu pot.

-De ce nu poți să o ierți?

-Mata nu înțelegi ce am suferit eu la canal și cu câtă bucurie așteptam să mă întorc acasă la ea și, când am venit, am aflat că a trăit în curvie. M-a secat la inimă de durere. Mai bine mai făceam câțiva ani de pușcărie decât să se întâmple ce s-a întâmplat. Eu era să mor de atâtea ori și în timpul ăsta ea se destrăbăla. Nu pot să o primesc înapoi.

-Dar Dumnezeu te-a iertat pe tine? Câte păcate ți-a iertat Dumnezeu? Când eram noi vrăjmași, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul lui să moară pentru noi, adică și pentru tine. 

-Așa este, Dumnezeu m-a iertat, dar eu nu pot să o iert. Dacă mă duc și o iau acasă, viața noastră va fi un iad. Îmi este scârbă de ea. Cum mai pot eu să ies cu ea în sat știind că oamenii știu ce a făcut?

-Adică îți este rușine?

-Da, normal că îmi este rușine.

-Îți este rușine cu soția ta? 

-Nu înțelegi că nu mai este soția mea? Nu mai are cum să fie!

-Nu înțeleg pentru că nu găsesc nicăieri scris că poți să te numești copil al lui Dumnezeu și să nu ierți pe cineva care a păcătuit în primul rând împotriva lui Dumnezeu și abia apoi împotriva ta. Tu ce crezi, dacă se pocăiește Dumnezeu o iartă?

-Sigur că o iartă dacă se pocăiește, doar nu este păcat care să nu fie iertat dacă omul este sincer și se pocăiește.

-Soția ta era pocăită când ai fost arestat?

-Nu.

-Dar dacă se pocăiește și vine la tine și își cere iertare sincer și se hotărăște să meargă pe calea pocăinței cu tine și se botează, o iei înapoi? O ierți?

-Nu.  

-Cu ce ești tu mă mai bun ca alții din satul ăsta care au fost ca și tine trădați de soțiile lor și la fel ca tine n-au putut ierta? 

-Cu nimic. 

-Și atunci ce îți dă dreptul să te numești copil al lui Dumnezeu, pocăit, lumina lumii, dacă faci faptele celor din lume?

-Frate Arvat, nu înțelegi că Dumnezeu îmi dă voie să mă despart? Dă-mi Biblia și îți citesc. Zicând așa, a întins mâna ca să ia Biblia. Fratele Arvat s-a uitat la el și i-a zis:

-Nu trebuie să îmi citești că știu și eu să citesc. Dar slova ucide pe când dragostea zidește. Dragostea adevărată iartă totul, crede totul, acoperă totul. Tu te îndreptățești cu Scriptura, dar tot Scriptura spune să ierți pe aproapele tău când greșește. De câte ori să ierți când cineva a păcătuit împotriva ta?

-De 70 de ori câte 7.

-Auzi mă, căposule, soția ta nu s-a culcat cu ăla de 70 de ori câte șapte. Tu nu trebuie să o ierți decât odată. Da, nu știu prin ce ai trecut tu și cu siguranță nu este ușor, dar, pentru că ai fost acolo la canal, acum te îndreptățești singur. Ce să mai vorbim, ar trebui să îți spunem „sfinția ta” de acum, că, de?, tu nu păcătuiești ca soția ta și vezi, Doamne, te-a trădat când tu erai închis la canal. L-a trădat, mă, Petru pe Isus când era arestat și bătut?

-Da, l-a trădat.

-Și i-a reproșat Isus lui Petru că atunci când era judecat și bătut s-a lepădat de el? Când a vorbit cu el mai târziu i-a reproșat? 

-Nu. Dar eu nu sunt Isus!

-Da, știu că nu ești Isus, dar vrei să fii ca El și să fii cu El. Și dacă vrei să fii cu El trebuie să fii ca El. Și ești ca El când ierți ca El, iubești ca El, acționezi ca El. De aceea trebuie să o ierți pe soția ta, pentru că și tu ai fost iertat de Dumnezeu când nu meritai să fii iertat. Din punct de vedere al oamenilor, soția ta nu merită să fie iertată, dar din punct de vedere al lui Dumnezeu  trebuie să o ierți. Asta e calea fie că îți place sau nu. 

Păstorul a continuat discuția pentru mult timp, a folosit toate argumentele biblice, logice sau de suflet. A  fost chiar dur cu tata, dar acesta a rămas ferm pe poziție. 

-Uite care e treaba, frate Arvat, nu îți mai răci gura degeaba că eu nu o iert. 

Fratele a realizat că tata nu putea trece peste ceea ce se întâmplase și atunci i-a zis:

-Hai să ne rugăm. Îngenunchează și roagă-te Tatăl nostru. 

-Tatăl nostru? Păi ce, eu sunt copil? Asta e rugăciune pentru copii. Vorbea astfel în contextul ortodox în care credincioșii nu se roagă cu propriile cuvinte, ci rugăciuni învățate.

-Dacă Domnul I-a învățat pe ucenici rugăciunea Domnească înseamnă că nu e pentru copii. Așa că hai să îngenunchem și tu roagă-te Tatăl nostru și apoi ne vedem fiecare de ale noastre. 

Tata a îngenuncheat lângă păstor și a început să se roage:

-Tatăl nostru care ești în Ceruri, sfințească-se numele Tău. Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pe Pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi. Și… s-a oprit. Fratele Arvat, care nu închidea ochii la rugăciune, se uita la el. Tata a încercat de câteva ori să continue, dar n-a putut. Atunci fratele i-a zis:

-Hai, ce faci? Nu te rogi? Roagă-te mai departe. Nu mai știi?

-Ba știu.

-Păi dacă știi de ce nu te rogi mai departe?

-Nu pot să spun „precum și noi iertăm greșiților noștri” pentru că nu o pot ierta pe Florica.

-Și atunci ce o să faci? O să scoți rugăciunea din Biblie? Crezi că dacă spui altă rugăciune Dumnezeu te iartă dacă nu ierți?

– Nu.

-Atunci ce o să faci?

-Frate Arvat eu….eu… o…. iert pe soția mea, și s-a prăbușit cu fața la pământ, plângând. Fratele Arvat și-a pus mâna peste el și a început să se roage, lăudându-l pe Dumnezeu care câștigase această bătălie în locul tatălui meu și implorând puterea lui Dumnezeu spre o iertare și împăcare deplină. Amândoi au plâns împreună acolo și s-au ridicat de pe genunchi. Din acel moment, tata a fost cu totul și cu totul alt om. A devenit un om de o blândețe și compasiune care îl făcea de râs pe Moise. În lucrarea de slujire pastorală, a trecut cu alte familii prin ce a trecut el și experiența iertării depline pe care o dăduse mamei mele i-a fost de mare ajutor. Fratele Arvat imediat ce s-au ridicat de pe genunchi i-a zis:

-Floro, hai du-te și i-ați nevasta acasă. Acum nu mai amâna. Trebuie să îți duci iertarea până la capăt. 

Tata s-a uitat la el și i-a zis:

-Lasă-mă să mă spăl pe față și mă duc. Mergi cu mine?

-Păi când ai luat-o de la mă-sa am fost cu tine? i-a răspuns fratele care era mereu pus pe șotii. 

-Hai, spală-te și du-te, nu mai sta.

Tata s-a spălat și a plecat cu pas domol spre casa mamei mele. În acest timp fratele Arvat s-a plecat pe genunchi și a început să se roage pentru ei.

Ajuns acasă la mama, tata a strigat la poartă. Se înserase deja. Fratele mamei a ieșit și a venit la poartă. Când l-a văzut pe tata, i-a zis cu respect (l-a respectat toată viața):

-Bună seara neică. Îmi pare bine să te văd. Auzisem că ai venit. Ce bine că ți-au dat drumul.

-Bună seara Gelă. Am venit să stau de vorbă cu Florica. E acasă?

-Da, e acasă, face mâncare pe vatră. Hai că te apăr eu de câine și a intrat înaintea lui și l-a dus la mama care făcea mâncare pe vatră.

Ajuns în spatele ei i-a făcut semn lui unchiul Gelă să plece și el i-a zis:

-Bună seara Florico.

Mama s-a speriat mai întâi  pentru că nu îl auzise venind și apoi s-a albit la față când l-a văzut. Auzise că venise dar nu îl văzuse în cele șapte zile. Arăta rău de tot. Acum trebuia să stea față în față cu bărbatul pe care îl trădase și cu păcatele ei. I-a răspuns după un timp de tăcere:

-Bună seara Floro.

Tata s-a uitat la ea și la lumina focului care ardea, a văzut cât de speriată era și cum parcă încerca să se facă tot mai mică ca să nu o mai vadă. Își plecase capul și își împreuna mâinile nefiresc, încercând să se tragă în cel mai întunecat cotlon al bucătăriei ca să se ascundă în întuneric.

-Am venit ca să îți spun că știu ce ai făcut și de asemenea să îți spun că te iert și vreau să mergi cu mine la casa noastră.

Mama s-a prăbușit pe scaunul pe care o găsise când a venit și a început să plângă necontrolat. Bâiguia întruna:

-Îmi pare rău, îmi pare rău! Te rog să mă ierți, te rog din suflet să mă ierți! 

-Te-am iertat, dar nu pentru că am eu putere să iert, ci pentru că Dumnezeu mi-a dat putere să te iert. Ce ai făcut tu este curvie în ochii lui Dumnezeu și în fața mea, dar tu ești soția mea și trebuie să mergi cu mine acasă. Am venit să te iau acasă. 

-Nu pot să merg. Nu pot să mă uit la tine. Nu pot să mă mai uit în ochii tăi, nu pot să mă uit la ai tăi, nu pot, nu pot! zicea întruna, plângând în hohot. Mamaie Voica a aflat de la băiatul ei că a venit tata și a ieșit afară. A ascultat discuția dintre părinții mei și, la un moment dat, a venit încet spre ei. Tataie era la cârciumă unde golea pahar după pahar. Mamaie s-a apropiat de tata și i-a zis:

-Bună seara maică Floro, bine ai venit băiatul meu. Am ascultat și eu la vorba voastră și dacă, mă lași, vreau să spun și eu ceva. Parcă își cerea scuze că vrea să vorbească.

-Bună seara mămică, bine te-am găsit și, după ce a zis asta, s-a dus și  sărutat-o pe obraz.

-Maică, Floro, fata asta a mea a căzut în păcat. I-am spus că rău a făcut. A pus-o necuratu’ să facă păcatu’ ăla mare. Dar te-am auzit că vrei să o iei acasă. Mamă, Floro, zic și eu, să nu te superi. Asta e cruce grea pentru un bărbat să fie dezonorat de femeia lui. Mamă, Floro, dacă mai târziu o urăști și o bați sau, Doamne-ferește, din greșeală să o schimonosești, mai bine să nu meargă cu tine.

-Mămică, pe mine Dumnezeu m-a ajutat să o iert pe Florica și nu o să mă port rău cu ea pentru ce a făcut.

Mamaie Voica s-a uitat la el și i-a zis:   

-Maică, Floro, om ca tine nu mai este în tot satu’ ăsta, apoi s-a întors spre mama și, schimbând tonul, i-a zis:

-Ascultă-mă bine, fată fără minte. Dacă a venit omu’ ăsta care era ca un munte înainte de canal și acum uite-te la el cum e de slab, dacă a venit să te ia acasă după ce ai făcut păcatu’ ăsta mare, tu să-i pupi tălpile că nu mai găsești altu’ ca el. Du-te cu bărbatu’ tău acasă și fii femeie de casă. Nici să nu-i treci prin față și nici să nu cumva să-i întorci vorba vreodată că nu meriți să te mai ia înapoi. Să nu îți mai ridici ochii spre un alt bărbat. Du-te și mergi pe drumu’ pe care merge Florea. Dacă el s-a pocăit, pocăiește-te și tu și nu mergi pe alt drum.  Ai auzit? 

Mama s-a uitat speriată și a dat din cap că a auzit, dar a zis:

-Nu pot să merg Floro, nu pot să merg. Ți-am zis de ce.

Tata s-a întors spre mamaie și i-a zis:

-Mulțumesc pentru vorbele bune. Te rog lasă-mă un pic de vorbă cu ea. Mamaie a plecat imediat. Tata s-a dus și s-a așezat pe vatră, lângă mama, și au stat de vorbă mai bine de o oră, timp în care mama și-a recunoscut iar vina, iar tata a tot asigurat-o că a iertat-o. Într-un târziu, mama s-a dus și a luat hainele de schimb din casă și au plecat împreună. Mamaie i-a condus până la poartă și a tot dojenit-o pe fata ei. Tataie venise beat criță și se culcase pe sală, afară. După ce au urcat panta abruptă de aproximativ 10-15 metri ce dădea în strada principală, tata a luat-o de mână. S-a uitat la el, a plecat capul în pământ și așa au mers acasă. Fratele Arvat nu se culcase, îi aștepta. Imediat cum l-a văzut pe fratele Arvat, mama s-a întors spre tata parcă voind să spună „dacă știam că e aici nu mai veneam.” Fratele Arvat s-a dus spre ea zâmbind și i-a spus cu voie bună:

-Bine ai venit la casa ta Floricico, și i-a întins mâna în semn de binevenit. 

S-au culcat după ce tata și fratele Arvat s-au rugat. A doua zi dis-de-dimineață, mama s-a sculat devreme, cum a făcut toată viața ei, și a pregătit micul dejun. Adusese cu ea de la părinții ei câte ceva de-ale gurii seara pentru că știa că tata nu avea nimic de mâncare. După ce au mâncat, tata și fratele Arvat au plecat la biserică, mama rămânând acasă datorită rușinii. După slujbă, fratele păstor a oprit pe cei din biserică și le-a zis:

-La Domnul Isus au dus o femeie pe care au prins-o în curvie ca să o osândească, să o omoare cu pietre. După ce i-a ascultat, Isus le-a zis „Cine n-are păcat să arunce primul cu piatra”. Vreau să știți că Florea și Florica sunt din nou împreună și Florea a iertat-o pe Florica pentru ce a făcut. Nu e treaba voastră să dați cu pietre decât dacă nu aveți păcat. Arătați-i dragoste ca să fie câștigată pentru pocăință. Cei din familie mai ales, fiți atenți la ce vorbiți și cum vorbiți cu ea. Nu uitați că nu este pocăită, dar voi sunteți. Să nu uitați asta. 

Anii au trecut dar eu nu am știut nimic din toată această istorie dureroasă pentru familia noastră. Aveam 10 ani când într-o zi într-un mod abrupt, pe neașteptate, mătușa mea Dura, soția fratelui mai mare al tatălui meu,  mi-a zis direct în față:

-Auzi maică, Viorele, tu știi că  taică-tu a fost la pușcărie la Canal?

-Da, țață Dură, știu.

-Da știi că mă-ta, atunci când a fost el la pușcărie, a trăit cu Petrică a lu` Medințu? 

-Nu te cred.

-Ia s-o ’ntrebi să vezi ce zice! Hai întreab-o.

N-am uitat privirea ei satisfăcută și bucuria cu care mi-a spus. Am simțit cum lumea mea s-a prăbușit. M-am dus acasă și m-am suit în fânar și am plâns mult timp. Într-un târziu, m-am dat jos și din clipa aia am început să o urăsc pe mama. Nu am mai putut să mă uit la ea și îmi era silă de ea. Nimic nu mai era bine în lumea mea. Mama nu mai era mama mea dragă în poala căreia îmi plecam capul și ea se juca cu părul meu. Era o femeie murdară, străină pentru mine. Cu timpul am început să o urăsc pe ea dar în același timp și pe mătușa mea Dura care mi-a distrus copilăria. După o perioadă de aproape un an, tata a văzut că ura mea față de mama ieșea la iveală din ce în ce mai des și m-a luat de o parte și m-a întrebat ce se întâmplă. Îmi aduc aminte că am început să plâng și i-am zis într-un final:

-Mi-a spus țața Dura că mama, cât ai fost tu la canal, a trăit cu Petrică a lu’ Medințu. Mi-a zis să o întreb când i-am zis că nu o cred, ceea ce înseamnă că e adevărat.

Tata s-a uitat cu o privire atât de plină de dragoste și compasiune pe care am reținut-o toată viața și mi-a zis:

-Of, măi copile, of! Am tot sperat că nu vei afla și în niciun caz așa cum ai aflat tu. În primul rând, Dura a greșit rău și a făcut-o pentru că așa e ea. Îi place să umble cu vorbe de colo colo și o face mai ales ca să lovească și să facă oamenii să sufere. Este adevăr în ce a spus, dar și multă minciună și răutate. Unui copil nu-i spui așa ceva despre mama lui. Da, mama ta s-a încurcat cu Petrică pentru o perioadă scurtă de timp când eu am fost la canal. Eu am iertat-o și ea s-a pocăit. De aceea trebuie și tu să o ierți pentru că altfel o să te distrugi și pe tine, și pe ea.

-Eu nu o iert tată. Nu pot să o iert. Când mă uit la ea îmi este silă. Am avut zile în care nu am putut să mănânc pentru că îmi venea să vomit când mă gândeam că mâncarea e făcută de ea. O urăsc, să știi.

Tata m-a luat în brațe și mi-a zis:

-Te rog să mă asculți cu mare atenție, dragul meu. Când s-a întâmplat asta, mama ta nu era pocăită, ea nu îl cunoștea pe Dumnezeu. Când eu am fost la canal, tatăl ei a presat-o să mă părăsească, să caute un alt bărbat și să plece cu el de la mine. Și eu m-am întrebat de ce a trebuit să trec pe aici și de ce să fiu înșelat de soția pe care am iubit-o așa de mult. Și iată ce am descoperit. Trebuia să se întâmple așa pentru că eu am iubit-o prea mult pe mama ta. Nu ca pe Dumnezeu, dar după El. Dumnezeu mi-a arătat că greșisem. Cât am fost fără Dumnezeu, am trăit cu multe fete și le-am făcut să păcătuiască. Îmi este rușine și azi și îmi pare rău. Am plătit pentru ceea ce am făcut înainte de a mă pocăi. Orice ar fi făcut ea, rămâne mama ta. Dumnezeu ți-a dat viață folosindu-se de ea și de mine. Tu nu puteai să exiști decât dacă noi doi eram căsătoriți. Ești sânge din sângele ei și os din osul ei. Atât de mult te-a iubit și te iubește. Îmi aduc aminte că am fost uimit când am auzit asta, mi-era greu să înțeleg că eu nu aș fi existat dacă tata nu ar fi iertat-o. Discuția a continuat:

-Tu nu trebuie să îi spui că știi despre păcatul ei pentru că o va durea la fel de mult ca pe tine.

-Foarte bine, să sufere și ea cum sufăr eu.

-Ascultă-mă, dragul meu fiu. Ascultă-mă și nu lăsa ca mânia să te orbească. A fost bine ce a făcut Dura cu tine? A fost bine că a vorbit cu atâta lipsă de înțelepciune? Asta vrei să faci? Las-o că a suferit destul. Și-a plătit vina și poartă rușinea asta cu ea toată viața. A fost o perioadă de rătăcire și Dumnezeu nu ține seamă de vremurile de neștiință. Dumnezeu ne iartă nouă tot, și ție, și mie, și noi trebuie să iertăm celor ce greșesc. Ea nu ți-a greșit ție, a păcătuit față de Dumnezeu. Greșeala este în modul în care ai aflat. Liniștește-te și luptă-te împotriva urii. Știu că o urăști și pe Dura, dar nu trebuie. Așa e ea, lipsită de înțelepciune uneori. O să vorbesc eu cu ea. 

Tata s-a ocupat de atunci de mine și de starea mea și m-a ajutat mult ca să depășesc acel moment foarte dificil din copilăria mea. A vorbit cu mătușa care a continuat să susțină că a fost bine că am aflat că acesta e adevărul și că trebuia să știu cine a fost mama. Pentru mine a fost foarte greu să trec peste ce a făcut mama și relația mea cu ea a fost una distantă și rece, cu destule situații contondente. Distanța dintre noi s-a lărgit mai ales în anii tinereții, iar apropierea de tata a fost din ce în ce mai puternică. Nu am putut să trec cu adevărat peste acel moment decât foarte târziu în viață. Țața Dura a fost una din rudele pe care nu aveam deloc dorința să o văd. Ani de zile am urât-o, până când Dumnezeu m-a eliberat și am trecut peste acel episod. Am pus totul pe seama răutății și a lipsei de înțelepciune.

Peste ani de zile aveam să aflu de la tata că, în perioada cât a fost singură în casă, jandarmul Coșereanu a venit de multe ori peste mama noaptea și a încercat să intre peste ea în casă ca să o violeze. Nu scuză ce a făcut, dar și ea a avut un preț de plătit. Mama a fost o soție deosebită și o mamă iubitoare. Își iubea familia cu toată puterea ei. O femeie simplă care a plătit greu un păcat din viața ei, dar care a avut un soț care a iubit-o cu adevărat și pe care l-a iubit toată viața ei după acel moment de rătăcire. Deși l-am iubit pe tata mai mult ca pe mama, în momentul în care mama a murit, la nici 10 luni după moartea soțului, am suferit mai mult decât am suferit după moartea tatei. Trădarea are un preț și mama l-a plătit. Iertarea are un preț și tata l-a plătit.

Războiul l-a învățat adâncimile suferinței. Canalul i-a înfrânt teama, iar trădarea mamei i-a nimicit orgoliul. Bătălia cea mai mare s-a dat pentru demnitate, un lucru esențial mai ales pentru bărbați. Acest episod l-a făcut pe tata să poată ierta orice și pe oricine. După ce ți-ai iertat soția care te-a înșelat, celelalte păcate ți se vor părea mai ușor de iertat. După ce ți-ai învins orgoliul în cel mai dur mod posibil, ceilalți nu vor mai avea ce să calce în picioare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s