Canal

Beciul securității. Condamnarea

Episodul arestării este postat AICI.

Au ajuns la Sinești. În fața postului de jandarmi era o mașină Gaz-61. L-au băgat imediat în mașină și l-au dus la Potcoava la primărie. În spate stătea Niculae Coșereanu, cu arma. Ceilalți jandarmi rămăseseră la post. După ce s-a pus în mișcare mașina, tata a vrut să dea la o parte prelata ca să vadă pentru ultima dată locurile natale. Știa că era posibil să nu le mai vadă niciodată sau doar după mulți ani. Când l-a văzut, Niculae Coșeranu a strigat:

-Ce faci, mă?

-Niculae, vreau să mă uit și eu să mai văd și eu satul ăsta înainte de a pleca, știu că mă vor aresta.

-Ce să vezi, mă? Satul? Dumnezeii mă-tii de sectant. Ce, mă, crezi că eu nu știu cine ești tu? Dușman de clasă, asta ești. De când te urmăresc eu pe tine! Hai, trage prelata că îți sparg capul cu patul puștii. 

-Niculae, ce ai mă de mă înjuri? Vreau doar să mai văd și eu satul. 

Niculae Coșereanu l-a mai înjurat odată și i-a zis:

-Auzi, bă, hai încearcă să dai prelata la o parte și te împușc și o să spun că ai vrut să sari din mașină. Îl privea cu o ură pe care o ascunsese ani de zile. Acum o arăta pe față. Îl privea insistent și tot drumul s-a uitat cu ură. Din când în când îl înjura cu obidă.

Continuă lectura →
Publicitate

Trenul groazei

Când a venit noaptea, i-au urcat într-un camion militar pe cei 200 de bărbați și au plecat spre gara Pitești. Într-o margine, pe o linie separată, i-au coborât din camion și i-au urcat pe toți într-un vagon. De jur împrejur erau soldați cu arme automate care aveau ordin să tragă la orice încercare de evadare. În mod normal, într-un compartiment încăpeau 8 persoane. Erau zece compartimente și au băgat câte 20 de condamnați în fiecare. Vagonul a fost atașat la urma unui tren de călători care circula pe ruta Pitești-București. Dimineața a ajuns în Gara de Nord. Ferestrele vagonului fuseseră vopsite ca să nu se vadă nimic dinăuntru afară și invers. Pe exterior erau montate grilaje groase, din bare de fier, care nu puteau fi date jos decât cu aparatul de tăiat cu oxigen. Patru soldați, militari în termen, păzeau vagonul fiind puși câte doi la fiecare capăt.

Deținuții erau din toate categoriile. Tata obișnuia să descrie grupul zicând că erau „de la general la opincă”. Toți trăiau cu groază în suflet pentru că lăsaseră totul în urmă. Foarte mulți, asemenea tatălui meu, fuseseră luați noaptea de lângă cei dragi fără să știe dacă-i vor mai vedea vreodată. Continuă lectura →

Cina din lagărul morții

Trecuseră 4 luni de când Florea Cruceru ajunsese la Capul Midia, numit de cei peste 10.000 de condamnați lagărul morții. Așa cum și-a dorit de la început, și cum s-a și rugat de când fusese arestat, a găsit un număr însemnat de credincioși evanghelici care erau deja în lagăr, iar în perioada cât a stat acolo (1950-1951) s-au tot adăugat. Unii erau eliberați, alții veneau, iar o parte din ei mureau în lagăr de foame, bătăi, boală sau muncă epuizantă fără hrana necesară.  După ce l-a găsit pe Roșculț Costea (pe care l-a văzut rugându-se înainte de ceea ce comuniștii numeau prânz) acesta l-a introdus pastorului baptist Bîcu Ioan, pastor la Biserica Baptistă nr. 1 din Timișoara, lângă care a dormit mare parte din detenție (l-am cunoscut personal în 1970), fratelui Fronius Martin (un credincios baptist sas din Brașov), pastorului penticostal Pop Ionaș de la Cluj alături de care tata a dormit ultimele două luni după plecarea în libertate a fratelui Bîcu Ioan și alți credincioși de diferite denominațiuni evanghelice. În total, puțin peste 10 credincioși evanghelici. În afară de ei mai erau Continuă lectura →