Recenzie la cartea lui Beniamin Fărăgău „Divorț și recăsătorire”

Unul dintre subiectele pe care l–am studiat intens anul trecut a fost divorțul. Am încercat să cumpăr toate cărțile scrise pe această temă în mediul evanghelic. Beniamin Fărăgău a scris cartea „Divorțul și recăsătorirea: deși Dumnezeu urăște despărțirea în căsătorie, El nu întoarce spatele problemei”  ca parte a seriei „Sinteze Tematice.” Titlul amintit este cel de–al doilea din această serie. Dat fiind că e vorba de un nume respectat în mediul  evanghelic, am zis să scriu o (tentativă de) recenzie ce va analiza mai mult partea teologică și procesul hermeneutic.

Este singurul titlu citit din această serie, dar nu există o legătură între cărțile seriei  întrucât e vorba de o abordare tematică după cum și autorul mărturisește în prefață. Să trecem la treabă.

Încă de la început Beniamin Fărăgău articulează adevărurile fundamentale de la care pornește.  Acesta afirmă că Dumnezeu dorește ca relația de căsătorie să fie o relație pe viață, până la moartea unuia dintre cei doi, adevăr acceptat de toți evanghelicii conservatori fără doar și poate. Autorul așează căsătoria pământească în tabloul de ansamblu care trebuie să înceapă cu logodna cerească și să se termine cu nunta cerească. Căsătoria pământească este un detaliu din acest întreg și reprezintă „căsătoria celui credincios cu Hristos.” (pag. 13) Dumnezeu urăște divorțul este cea de–a treia piatră a temeliei pe care zidește. Cea de–a patra afirmație fundamentală este că „Dumnezeu reglementează totuși problema divorțului.” (pag. 14) Pornind de la acest punct începe să ajungă la textul biblic menționând șapte pasaje „ce au fost așezate într–o ordine care să permită urmărirea demersului logic a temei pe care o studiem” (pag. 15)

Deși lasă de înțeles că pasajele vor fi studiate în ordinea prezentată, aceasta diferă. Fără a face prea multe clarificări primului pasaj, Marcu 10:1–12, autorul trece la Matei 19:1–12 deoarece în acesta „problema se nuanțează ceva mai mult.” (pag. 20)

Studiul paragrafului matean îl începe prezentând atitudinea contemporanilor Domnului Isus față de  căsătorie și divorț. Beniamin Fărăgău prezintă cu acuratețe contextul problemei divorțului în școlile fariseice și încadrează în mod corect divergențele dintre școala lui Shammai și școala lui Hillel în începutul dialogului purtat de Mântuitorul cu fariseii. Mergând pe șirul argumentației lui Hristos, aduce în discuție conceptul de familie întâlnit în Geneza 2.

Autorul atenționează cititorul să nu creadă că Domnul „amendează nu numai interpretarea fariseilor, ci înseși afirmațiile lui Moise din Deuteronom 24:1–4, sugerând astfel că spusele lui Moise sunt în disonanță cu insuflarea divină din dezbaterea pe care El o poartă acum.” (pag. 28) Cuvintele Domnului Isus confirmă autoritatea divină a textului din Deuteronom, iar aceasta este susținută de lămuririle aduse. Afirmația „Cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește” (19:9), consideră pastorul baptist, nu poate fi interpretată în înțelesul strict al cuvântului (anume că toate persoanele divorțate nu mai au dreptul să se recăsătorească) deoarece această interpretare ar contrazice Deuteronom 24. În plus, „rămâne un lucru de mirat faptul că fariseii nu au ripostat imediat ca să–I arate Domnului Isus greșeala în interpretarea Legii.” (pag. 30) Fără a mă atinge de primul argument, cred că cel de–al doilea e contrar textului matean deoarece fariseii au „ripostat imediat” aducând în discuție legislația mozaică, iar reacția lor indică faptul că au înțeles că învățătura lui Isus contrazice învățătura legii.

Beniamin Fărăgău își continuă argumentația asupra lui Matei 19 în lumina lui Deuteronom 24, după cum însuși argumentează, susținând că nu înseamnă în mod neapărat că mariajul cu un partener divorțat este trăire în preacurvie pe baza faptului că textul mozaic arată că „doar acela preacurvește care ia de nevastă iarăși pe aceea pe care el însuși a lăsat–o și care, a fost lăsată și de cel de–al doilea bărbat.” (pag. 31) În concluzie autorul echivalează lucrul rușinos din Deuteronom 24 cu „în afară de preacurvie” din Matei 5:32 și Matei 19:9.

Aici întâlnim o greșeală hermeneutică. Dacă interpretăm învățătura Domnului Isus „în lumina” (cuvintele autorului, pag. 31) lui Deuteronom 24, putem concluziona că oricine divorțează, indiferent de motiv, se poate recăsători atât timp cât nu se reîntoarce la primul soț după un al doilea divorț. Revelația veche trebuie interpretată în lumina celei noi aduse de Mântuitorul și nu invers. Motivul pentru care pastorul baptist ajunge la această greșeală hermeneutică este pentru că  a ajuns la concluzia că „textele din Matei  5 și 19 nu pot să contrazică acest text (Deuteronom 24).” (pag. 32)  Dar dacă așa ar trebui înțelese cele două versete, atunci Legea mozaică ar reglementa două soluții în caz de curvie: fie lapidarea, fie divorțul. O astfel de soluție se bate cap în cap. Nu poți să le aplici pe amândouă, fie prima rămâne în picioare, fie a doua. Din moment ce lapidarea pentru curvie, a șaptea poruncă, este fără îndoială soluția clară, înseamnă că cea de–a doua soluție are o defecțiune în angrenajul hermeneutic.

Autorul militează pentru împăcare chiar și în cazul în care e vorba de curvie, iertarea fiind soluția preferabilă deoarece și noi trebuie să iertăm la fel cum și Tatăl nostru ne–a iertat.

Următorul pasaj abordat este Matei 5, făcând bine venita muncă de a plasa versetele despre divorț în contextul discuției despre adulter din 5:27–30. Descrierea pregnantă a diferitelor legi fariseice privitoare la divorț și recăsătorire îl va ajuta pe cititor să înțeleagă mai bine gravitatea problemei divorțului în contextul iudaic.

În analizarea paragrafului din 1 Corinteni 7:12–16 autorul prezintă ce se întâmplă cu relația de căsătorie la convertirea unuia dintre parteneri și ce se întâmplă dacă partenerul necredincios divorțează. Interpretarea autorului este că soțul credincios părăsit are dreptul să se recăsătorească. Argumentul pe care se bazează este că textul spune că soțul credincios părăsit este liber (7:15). Autorul recurge la o altă echivalare de termeni, și anume între dedoulwtai (7:15) și dedetai (7:39) spunând că termenul dedetai (legată) din 7:39 are aceeași conotație.” (Pag. 50) Beniamin Fărăgău amintește avertismentul lui Gordon Fee care susține că Pavel nu și–a propus să vorbească în acest context despre recăsătorire, dar neagă o astfel de precauție, considerând că întreg context este destul de clar.

Ultimul pasaj studiat este Romani 7:1–6. După o serie de observații preliminare și pe text, discută despre relația noastră cu păcatul și relația cu Hristos. Spre final aplică această ilustrație a relației cu Hristos la viața de căsnicie. Beniamin Fărăgău concluzionează acest pasaj susținând că moartea noastră față de păcat este suficientă să dezlege legăturile de căsătorie în față Legii lui Dumnezeu. Această interpretare este repetată:

„Iată deci concluzia: există doar două situații în care legătura căsătoriei este dezlegată în fața Legii lui Dumnezeu: prima este pricina de curvie, despre care vorbește Domnul Isus în Evanghelii. A doua este convertirea însăși, care, implicând moartea noastră împreună cu Hritos, dezleagă și ea această relație.” (pag. 66)

Ideea că o căsătorie este dezlegată de convertire sună foarte nebiblic. La început am crezut că este vreo eroare în formulare. Dar autorul își încheie cartea  și capitolul recapitulativ astfel:

„Convertirea, reprezentând „o moarte”, dezleagă relația de căsătorie. Totuși, partenerul credincios este chemat să rămână în continuare în relație, în baza „mandatului preoției” (1 Petru 3:1–6) câtă vreme partenerul necredincios dorește același lucru.” (pag. 102) Această concluzie are nevoie de o neapărată reanalizare. O căsătorie mixtă, dacă ar fi dezlegată după cum susține autorul în cazul convertirii unuia dintre cei doi, nu și–ar mai avea rostul. Conform formulării făcute, asta ar însemnă că cel credincios poate și el păși afară din căsătorie în orice moment dorește din moment ce este „dezlegat.” Dar 1 Corinteni 7 și Matei 5 și 19 interzic acest lucru. Greșeala constă în faptul că se folosește de o ilustrație a apostolului ce are ca scop reprezentarea relației noastre cu legea și cu Hristos și nu să se adreseze problemei căsătoriilor mixte. Limbajul apostolului este împrumutat din realitatea căsătoriei și aplicat unei realități spirituale.

Penultimul capitol se intitulează „consilierea pastorală în astfel de situații” și prezintă o învățătură aplicată a lui Matei 18 în situații de divorț. Este un capitol practic, cu o exegeză și hermeneutică pe cât se poate de clară.Ultimul capitol prezintă o recapitulare a principalelor învățături, inclusiv a pașilor de disciplinare din Matei 18.

Poziția pastorului Beniamin Fărăgău este numită de teologi perspectiva erasmiană, fiind cea mai răspândită interpretare din mediul evanghelic vestic. Totuși, s–au putut observa anumite crăpături în angrenajul hermeneutic pe care l–a construit în cele 103 pagini a acestei cărți ce are rolul de a sintetiza problema divorțului din perspectiva biblică.

Sinceritatea academică este de apreciat în contextul nostru evanghelic în care, din păcate, destui autori nu se sinchisesc să mai depună și acest efort. Autorul folosește note bibliografice, iar la sfârșit ne oferă, așa cum este și normal, bibliografia.

Estetic cartea arată foarte bine, iar fontul ales și aranjarea în pagină face cartea lizibilă. Acesta este bine legată, este printată la editura „Fundația Istoria Binecuvântării”, are hardcover și este stilat editată.

Faptul că pe parcursul cărții cele mai importante afirmații sunt scrise cu litere de tipar ajută cititorul să observe cele mai importante idei. Reprezentările grafice presărate de–alungul cărții, poate o dovadă a formatului de inginer a scriitorului, ajută cititorul să înțeleagă mai bine intenția autorului.

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Recenzie la cartea lui Beniamin Fărăgău „Divorț și recăsătorire”&8221;

  1. p.conea zice:

    Vad ca ai niste observatii pertinente, dar asa cum ai subliniat, hermeneutica aplicata la textele amintite de tine, imi da de gandit cu privire la aceasta carte (cu toate ca nu am citit-o), si apoi problema din 1 Corinteni 7 si Rom.7:2, am studiat-o personal comparand cei doi termeni: Dedetai nomw (legat din punct de vedere juridic) si dedoulwtai (1Cor.7:15) – a subjuga, a inrobi ; nu pot fi echivalenti. A se vedea si termenul din 1 Cor.7:27 , dedesai (dew – a lega, a fi legat , unit) si delousai (luw) – a dezlega. De fapt, din ceea ce ai subliniat tu, concluzia imi este neclara in ce priveste punctul de vedere al autorului. Eu il stiam un exeget bun si cu o hermeneutica aleasa !??

    Apreciază

    • FRATELUI BENI FARAGAU II RECOMAND SA SE POCAIASCA MAI BINE SI SA NUMAI DEA INVATATURI CUM VREA EL SI SA NUMAI DUCA POPORUL IN RATACIRE ,LA ASTFEL CARE ISI DAU CU PARERILE LOR NICI NU AS MAI RECOMANDA CARTILE . ACUM 40 SAU 50 DE ANI CE ERA NEGBRU ERA NEGRU CE ERA ALB RAMINEA ALB ACUM TOATE SINT ALBE , NU STIU SA SCIMBAT DUMNEZEU SAU SA SCHIMBAT OAMENII CARE ISI DAU INVATATURA LOR DOAMNE AI MILA DE EI.

      Apreciază

      • Vorbiți in necunoștință de cauză. Recenzie nu înseamnă recomandare. Nici măcar n-ați citit ce-am scris. Eu nu înțeleg Scriptura in același mod ca Beniamin faragau.

        Apreciază

  2. samuel zice:

    Da, o fi un exeget bun si avand o hermeneutica buna autorul cartii la care faci referire, insa de data asta a cam sarit calu’ in interpretarea acestor texte biblice foarte sensibile si abuzate de multi. Cred ca imi pot da seama cu usurinta de unde i se trage fratelui Beniamin preocuparea de a face un compromis in doctrina despre divort si recasatorie: sa faca pe placul fratilor care nu pot si nu vor sa stea in invatatura sanatoasa a Scripturii, din pacate, si a mai si scris o carte pe tema asta ca sa infecteze literatura crestina.

    Apreciază

  3. Beni, am citit cu placere recenzia scrisa de tine si trebuie sa spun ca a facut suficient cat sa ma starneasca sa citesc si eu cartea in cauza, fiind un subiect foarte dezbatut in vest. Continua sa scrii, Vlad

    Apreciază

    • Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere. E subiectul pe care l-am studiat și întors pe toate părțile. Intenționez să scriu o carte, dar nu mă grăbesc, vreau să o scriu „ca la carte.” Poate o să avem ocazia vreodată să ne întâlnim, eventual dacă ești în trecere prin Slatina, Olt, anunță-mă 🙂

      Apreciază

  4. viorelchis zice:

    Cat despre;”„Divorț și recăsătorire”,persoanele umane filozofeaza foarte mult in toate religiile si doresc sa-si dea invataturi dupa placul lor .Unii mai conservatori sint impotriva acestor divorturi si recasatorii ,dar fiindca influientele sint puternice alaturi de alte interese totusi le accepta si aproba astfel ;
    http://filipsinvestigation.blogspot.com/2010/08/tohatan-si-casatoriile-pentru-green.html
    Dar conform Scripturii astfel de lucruri din partea Tatalui Ceresc nu sint aprobate si nici de catre Domnul Isus Hristos.Imperfeciunea umana mereu doreste sa-si atinga scopul imperfect mai repede decat cel perfect .Fiindca traim inca in puterea intunericului si a firii !Si atunci este greu de a gandi si trai in mod Duhovnicesc.
    inca din Genesa se explica ;”..24. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.”
    Dar nu lasa o porunca de despartire ,ci oamenii datorita imoralitatii apeleaza la ea pentru a-si atinge scopul egoist .Aceste despartiri atit intre persoanele religioase ,cat si in societate unde religia este ocolita ,mereu aduc probleme ,dezastru si ranesc persoane .Asadar puterea morala de crestin trebuie sa ne indrepte spre ceva demn de apreciat si sa evitam in viata de zi cu zi astfel de lucruri fiindca Domnul Isus spune;”…32. Dar Eu va spun ca oricine isi va lasa nevasta, afara numai de pricina de curvie, ii da prilej sa preacurveasca; si cine va lua de nevasta pe cea lasata de barbat preacurveste.”
    Cine doreste sa accepte invatatura Domnului Isus intelege mesajul si valoarea lui ,dar cine nu accepta aceste invataturi are o problema si ap.Ioan scrie ;”..9. Oricine o ia inainte, si nu ramane in invatatura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine ramane in invatatura aceasta are pe Tatal si pe Fiul.”
    Asadar sa meditam bine asupra celor scrise si sa incercam sa intelegem care invataturi sint de omare valoare si importanta!!!

    Apreciază

  5. Reblogged this on Persona and commented:
    O incercare de recenzie a unei abordari tematice de catre Beni Faragau a problemei spinoase a divortului si recasatoririi.
    Sper ca autorul recenziei i-a semnalat lui Beni acest text critic, caci el n-a prea umblat niciodata pe bloguri. Iar acum, cu problema pe care o are cu ochii, cu atit mai putin.
    Semnalez aici ca ar fi vremea unor analize serioase (de exemplu prin lucrari de masterat) a teologiei si hermeneuticii cu care opereaza Beni Faragau. Exista deja destul material de analiza, si, daca nu trece prea multa vreme, Beni va avea sansa sa raspunda unor asemenea evaluari.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Cristian zice:

    Recenzia ta are un gust amar: de fiere nu de grapefruit. (Cam zece idei negative; sapte idei pozitive, din care șase sunt doar despre aspectul exterior al cărții, iar trei sunt neutre – un dezechilibru evident.) Oricine poate observa ca ai răsfoit cartea doar pentru a găsi acele cârlige pe care să-ți atârni preconcepțiile.

    Tot discursul tau ataca autorul semnalând: eventuale greseli neargumentate, presupuse probleme semnalate doar prin ghilimele, fragmente smulse din context:
    „Ideea că o căsătorie este dezlegată de convertire sună foarte nebiblic. La început am crezut că este vreo eroare în formulare. Dar autorul își încheie cartea  și capitolul recapitulativ astfel: „Convertirea, reprezentând „o moarte”, dezleagă relația de căsătorie… ” – Suna „nebiblic” pentru ca recenzorul a facut-o sa sune nebiblic. Propoziția anterioară ar fi clarificat cadrul dezlegării de care vorbeste autorul: „Convertirea unuia dintre parteneri, urmată de cererea de divorţ a partenerului necredincios (1 Corinteni 7:12-16). Convertirea, reprezentând „o moarte”, dezleagă relația de căsătorie…”
    (Apropo, fraza cu dublu negativ „Autorul atenționează cititorul să nu creadă că Domnul „amendează nu numai interpretarea fariseilor …” e o catastrofă.) Si in acest caz cadrul ar fi adus si explicația de care cititorul are nevoie.
    Afirmații nejustificate:
    a. („fariseii au „ripostat imediat” aducând în discuție legislația mozaică” – unde au ripostat? La inceput prin „Este îngăduit … pentru orice pricină…” ? Aceasta e interpretarea lui Hillel nu „legislația mozaică”.);
    b. („Dacă interpretăm învățătura Domnului Isus „în lumina” lui Deuteronom 24, putem concluziona că oricine divorțează, indiferent de motiv, se poate recăsători” – e o concluzie falsă: autorul nu spune „oricine… indiferent de motiv… „, nici legea mozaică nu spune asa ceva.

    Ma opresc aici pentru ca nu vreau sa-mi mai pierd vremea. Mi se confirma inca o data părerea ca „blogaritul” e o mare pierdere de vreme.

    Eu, personal, îi plâng pe cei din bisericile voastre, dar numai cu un ochi, pentru că ei sunt responsabili, înaintea lui Dumnezeu, să-și citească Scripturile, nu să se mulțumească cu hrana gata mestecată de la „mama-pastor”.

    Către ceilalți comentatori: Just ar fi să citim noi înșine cu atenție o carte înainte de a lua în serios părerile altcuiva despre ea.

    Tot este ceva bun in recenzia asta: m-a făcut să citesc cartea fratelui Fărăgău mult mai atent.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s