Obiecție: Fără școală, copiii nu au cum să socializeze și vor deveni niște adulți ciudați din punct de vedere social

Răspuns: Școala publică oferă posibilitatea de socializare cu alți copii fără doar și poate. Nu înseamnă însă că este singurul mod prin care pot socializa copiii. De asemenea, simpla socializare nu este automat ceva bun, contează și calitatea relațiilor și contribuția pe care o aduce fiecare copil la acele relații.

Ne aruncăm copiii în școli ca într-o roată a norocului. Încercăm să sortăm și să ghidăm elementul sorții alegând o școală cu o reputație bună și un învățător cu abilități pedagogice. Totuși, colegii de clasă nu pot fi aleși de părinți. Uneori, circumstanțele au fost bune. Alteori, anturajele au fost distrugătoare. Fiecare copil vine cu un pachet social în funcție de cum este crescut. Ce-am observat tot mai mult este că foarte mulți copii sunt crescuți azi cu o atitudine trumpiană de tipul „eu trebuie să fiu primul indiferent de domeniu.” Școala a ajuns să fie locul în care cei mai tari fac glume pe seama celor mai slabi, cei deștepți râd de cei mai puțin deștepți, cei cu bani își etalează telefoanele de ultimă generație în fața celor cu telefoane vechi de 2 ani, cei mai musculoși îi bat pe cei mai osoși. Și astfel copiii reflectă în miniatură imaginea părinților. Sigur, copiii socializează, dar cum e întrebarea? Nimeni, nici măcar profesorii sau învățătorii, nu pot controla relațiile. Vor veni acasă și nimeni nu va ști tragediile pe care le trăiesc unii dintre acești copii.

Veți spune că asta e viața, trebuie să se învețe cu greutățile pentru că nu există situație ideală. Vă dau dreptate, însă ce se pierde din vedere este perioada prin care îi expunem pe copii să treacă prin astfel de situații dificile: exact în perioada din viață când sunt cei mai vulnerabili și influențabili, când atașamentul lor este câștigat prin simpla petrecere a timpului cu ceilalți copii din clasă. Când la baza identității lor stau doar câteva cărămizi, noi îi aruncăm să lupte cu adâncimile egoismului și în timpul acesta ne așteptăm să devină niște adulți responsabili și altruiști. Spor la visat! Cine n-a observat cât de egoiști pot fi copiii n-a petrecut prea mult timp în preajma lor sau nu știe să-i citească. Iar egoismul copiilor de astăzi s-a îmbrăcat rapid cu haina narcisismului în era digitală.

Nu vorbesc din auzite. A fost experiența mea din clasele a V-a și a VI-a. Fiind învățat să nu fiu rău cu alții,că așa face un bun creștin, am ajuns să fiu ridiculizat de către colegii băieți (doar 3 la număr în acea clasă), apelative precum prost, tâmpit, idiot, cretin, reprezentând cuvinte auzite aproape zilnic la școală. Dar socializam, asta conta, nu? Numai mila lui Dumnezeu și dragostea oarbă a mamei mi-au scos din minte aceste cuvinte care începuseră să-mi definească identitatea și au avut un efect nociv asupra mea și dezvoltării mele. Ai mei nu știau nimic din toate acestea. În urma unui accident la picior, neștiind dacă voi mai putea merge sau nu, m-am mutat la o școală apropiată unde am fost privit altfel. Dacă asta a fost experiența mea acum 16 ani, oare cum stau lucurile astăzi? Din nou, vă spun că știu pentru că lucrez cu preadolescenți și tineri de 12-20 de ani. Nu cred că majoritatea experiențelor din școli sunt negative, dar cred că, datorită vulnerabilității copiilor, este nevoie ca, dacă se poate, copiii să crească și să învețe într-un mediu, pe cât posibil (dar nu în mod obsesiv), controlat.

Răspunsul la problema socializării copiilor educați acasă este diferit de la familie la familie. Pentru mine, ca pastor, nu mă îngrijorează deloc această problemă. 4 seri pe săptămână le petrec cu întreaga familie în comunitate împreună cu tineri, adulți, bătrâni și copii. Ellis abia așteaptă să mergem la biserică. Petrece cel puțin 16 ore pe săptămână în comunitate. Îi place foarte mult să petreacă timp printre adulți și printre copiii mai mari decât el. AWANA îl fascinează. Acolo interacționează cu mulți copii și are parte de mișcare prin jocuri, de cântece interactive și lecții. Evident, socializarea lui în comunitate nu se limitează doar la atât, dar reprezintă o mare parte din doza săptămânală de care are parte. Nu-mi fac griji pentru că exact așa am crescut și eu și știu cât de importantă a fost pentru mine comunitatea eclesială. Situația fiecărei familii e diferită și din acest motiv răspunsul este diferit. Există însă socializare și dincolo de școală, trebuie doar căutate acele mijloace. Trebuie doar curaj și perseverență pentru a găsi mijloace nu doar de socializare, ci de socializare sănătoasă.

Pe acest subiect găsiți AICI un articol sincer scris de o mămică de HS. Aștept părerile voastre, oricare ar fi ele, dar m-ar interesa în special părerile celor ce fac HS.