Ce înseamnă pentru mine mama

Când identitatea mea era în formare, de prin clasa a IV-a până într-a VI-a, am avut parte de niște colegi băieți care mă priveau de sus și considerau că sunt copilul perfect de care pot face bâză. Colegii nici nu ți-i alegi și nici nu-i poți schimba când vrei. Nu vreau să dau vina pe ei, era ceea ce îi făcea să se simtă bine și doar urmau tiparele grupurilor de bărbați. De multe ori, în grupurile de băieți/bărbați trebuie să existe cel puțin unul pe seama căruia să se facă majoritatea glumelor. Indiferent de naționalitate, vârstă, mai mult sau mai puțin, am văzut această tendință a noastră, a bărbaților. Eu am fost acela, sau cel puțin așa m-am simțit eu. Cuvinte precum prost, idiot, tâmpit, erau la ordinea zilei în pauze.

Nu eram conștient de dezvoltarea identității mele, dar acele cuvinte au pavat, mai mult sau mai puțin, drumul spre formarea identității de sine. Aceste voci mă făceau să cred că nu pot mai mult, că nu știu mai mult, că așa voi fi toată viața. Dar dacă pe o parte a drumului auzeam în ecou toate aceste invective, pe cealaltă parte a drumului, când ajungeam acasă, cineva credea în mine. Cine îmi spunea că pot mai mult, că pot învăța mai bine, că trebuie să am mai mult curaj pentru că sunt mai deștept decât cred, mai frumos decât mi se pare, etc. Acea persoană a fost mama. N-a studiat niciodată psihologia și nu știa despre vocile din timpul dimineții pe care le auzeam la școală, dar în mod natural a știut de ce aveam nevoie. Pentru că și ea la rândul ei a avut nevoie de o astfel de voce în propria-i copilărie. N-a făcut-o în mod exagerat, fiind supraprotectivă până la punctul în care mi-ar fi creat o imagine exagerată despre propria-mi identitate (există și acest pericol). A făcut-o în doza potrivită.

Datorită ei, astăzi sunt cine sunt. Rolul ei în acei ani (și nu numai) a fost esențial pentru dezvoltarea mea. Fără ea, probabil că mi-aș fi biruit mult mai greu frica de a vorbi în public. Fără susținerea ei, nu aș mai fi fost la fel de curios să cunosc pentru că m-aș fi privit cu ochi mult mai critici.

Mama, pentru mine, înseamnă încurajare.

Îi rămân dator în special pentru acei ani în care ea a crezut în mine când nici eu nu prea mai credeam în mine. Cu bune și cu rele, a stat lângă mine,  m-a încurajat, fără să știe, să nu mă conformez imaginii pe care alții de vârsta mea voiau să mi-o creeze, și eu tot inconștient. Asta e ce-mi aduc aminte în fiecare an când e ziua mamei.

Tuturor mamelor ce stau lângă copiii lor și îi încurajează, îi ridică, îi disciplinează neobosite când simt că este nevoie sau nu, vă felicit și vă încurajez să continuați să faceți asta. Nimeni nu-și poate încuraja copilul precum o face mama. Totul e natural și firesc pentru că totul vine din inimă. Rezultatele se vor vedea doar peste ani de zile.

Chiar dacă nimeni nu vă apreciază sau nu vă încurajează, nu vă dați bătute. Nimeni nu vă poate lua locul. Sunteți unice pentru copiii voștri și nicio altă persoană nu poate fi mama copiilor voștri.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s