Obiecții față de homeschooling: socializarea (2)

Obiecție: Fără școală, copiii nu au cum să socializeze și vor deveni niște adulți ciudați din punct de vedere social

Răspuns: Școala publică oferă posibilitatea de socializare cu alți copii fără doar și poate. Nu înseamnă însă că este singurul mod prin care pot socializa copiii. De asemenea, simpla socializare nu este automat ceva bun, contează și calitatea relațiilor și contribuția pe care o aduce fiecare copil la acele relații.

Ne aruncăm copiii în școli ca într-o roată a norocului. Continuă lectura

Anunțuri

Ce m-a făcut să mă „convertesc” la homeschooling

De la bun început vreau să vă spun că am crezut că băiatul nostru va merge la o școală normală  așa cum am mers și eu, mama lui și mai toți copiii pe care îi cunoaștem. Eram destul de împotrivitor ideii. După o discuție cu soția în care practic am refuzat am refuzat să ascult orice argument, am început să caut argumentele pro și contra. După lungi cercetări, întrebări, dialoguri și solilocvii, iată argumentele ce m-au convins:

1.Nimeni nu va investi mai multă dragoste în copil decât o fac părinții

Oricât de bun ar fi un profesor, la urma urmei este vorba de profesia lui, nu de copilul lui. Cel mai bun profesor va încerca, se va strădui, dar în cele din urmă va renunța dacă vede că un copil nu poate. În plus,  un profesor nu-l cunoaște pe copil atât de bine precum îl cunosc părinții.  Copiii învață cel mai bine cu părinții pentru că procesul de învățare este și un proces influențat de sentimente, nu doar de rațiune. Am mai scris despre acest subiect AICI, puteți citi mai pe larg despre rolul profesionistului și al părintelui în procesul de învățare.

2.Ineficiența sistemului educațional din România  

Mă gândesc doar la timpul irosit de copil la școală. În primii ani, un copil stă 4 ore și trebuie să mai lucreze acasă cel puțin 2 ore. Cam 6 ore pe zi, aproximativ 30 pe săptămână. Asta se cere de la un copil de 7 ani. Continuă lectura