Pavel

Creștinul, rugăciunea și protestele

Pentru mulți creștini, protestele din aceste zile sunt o mare dilemă morală. Unii sunt convinși că e greșit să protestezi. E nesupunere față de autorități. Scriptura ne cheamă la supunere. Deci înseamnă că dacă protestăm păcătuim. Haideți totuși să privim dincolo de acest argument simplist.

Avem destule exemple de oameni în Scriptură care n-au acceptat status quo-ul politic, adică nu s-au resemnat acceptând situația așa cum era. Duhul Domnului se coboară peste Otniel ca să-i elibereze din mâna mesopotamienilor și Dumnezeu îl folosește în mod minunat. Ehud ia inițiativa să elibereze poporul de sub piciorul lui Eglon, împăratul moabit pentru a instaura 80 de ani de libertate. Putem continua cu alte exemple din cartea Judecători precum, Ehud, Debora, Ghedeon și alții.

Avraam ia 318 de ostași și merge să lupte pentru a-l elibera pe nepotul lui.

David luptă cu Goliat.

Estera n-a stat cu mâinile în sân. S-a rugat, dar a și acționat. N-a tăcut până când poporului nu i s-a făcut dreptate. Mardoheu a protestat în fața curții palatului și s-a rugat în sac și cenușă. Continuă lectura →

Publicitate

Când pe păstor nu-l mai doare pentru turmă

Slujba de păstorire implică multe responsabilități și abilități. E copleșitor de multe ori. De la păstor se așteaptă să învețe, să îndrume, să sfătuiască, să îndrepte, să iubească. Dar ce faci când unul din turmă refuză toate acestea? Te poți spăla pe mâine și poți spune: „Am făcut ce ținea de mine, e treaba lui ce va face cu viața lui de acum încolo.” Sau…

Când mă uit la viața apostolului Pavel văd o adevărată suferință agonizantă pentru cei care s-au îndepărtat de calea Domnului și refuză îndreptarea. Galatenilor care respingeau învățătura sănătoasă și se întorceau la vechiul legământ le scrie: „Copilașii mei pentru care iarăși simpt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi!” (Galateni 4:19) Nașterea este cea mai puternică expresie a suferinței. Și inima de păstor a lui Pavel folosește această ilustrație pentru a spune că astfel simte pentru copiii lui care vor să-l renege. Inima i se frânge ca și când copiii de trup l-au uitat, atât de mult îi iubește.

În 2 Corinteni scrie astfel unei biserici care-i dă mari dureri de cap: „Cine este slab și să nu fiu și eu slab? Cine cade în păcat și eu să nu ard?” Dacă n-ar fi murit decapitat, cu siguranță apostolul Pavel ar fi murit de inimă. E boala păstorilor. Continuă lectura →