În multe aspecte ale vieții pendulăm între „profesioniștii știu cel mai bine” și „profesioniștii habar n-au.” Evident, acestea sunt extremele, dar deseori i-am văzut pe alții (și  pe mine) adoptând una dintre aceste extreme. Există un domeniu important în care prima extremă cred că afectează mulți copii: educația formală.

Ne educăm și învățăm copiii acasă, iar odată ce intră în sistemul școlar, implicarea noastră, a părinților, scade dramatic. Din acel moment începem să avem așteptări mari de la învățători/profesori, doar nu stau acolo degeaba atâtea ore. La școală trebuie să învețe să citească, să scrie, să adune, să învețe istorie, geografie, etc. Rolul părintelui devine minimal în educarea informațională. La țară în special, știu asta din mărturii multiple ale învățătorilor și profesorilor din mediul rural, mulți părinți nu fac nimic cu copiii acasă, educarea este pusă aproape exclusiv pe umerii învățătorului/profesorilor. Veți spune că se datorează lipsei de educație a părinților. Așa am crezut și eu până am văzut o astfel de atitudine și la părinți educați, cu bani, care plusează trimițându-și copiii la școli private (în România) și având așteptarea ca școala să elimine, pe cât posibil, rolul părintelui din învățare. Problema este că orice copil, în aproape toate cazurile (și în special în clasele primare) învață mult mai eficient cu persoanele de care se simte atașat emoțional și în preajma cărora se simte confortabil. Procesul de învățare la copii este mult mai emoțional decât ne place să credem. De-asta pentru mulți copii clasele primare sunt un șoc emoțional. Educatorul/învățătorul devine dintr-o dată o parte importantă din viața lui, fiind rupt de timpul pe care-l petrecea până atunci cu părinții.

Ce să mai spunem de faptul că ai un profesor la 15-30 de copii (sau câți sunt în clasă), iar acesta e nevoit să folosească o singură metodă pentru toți. Jocul și creativitatea sunt calea cea mai bună pentru o asimilare ușoară (vezi articolul de AICI). Dar noi ne așteptăm ca un copil  să învețe după o singură metodă cu un străin (sau mai mulți) într-un grup de 15-30 de copii stând între 4 și 7 ore pe scaun. Mișcarea suficientă, un mediu emoțional propice și creativitatea personalizată sunt elemente esențiale pentru a învăța eficient. Și toate trei elementele tind să lipsească cu desăvârșire din școlile noastre.

Cred că aceste trei elemente sunt motivele pentru care homeschooling-ul este mai eficient pentru mulți dintre copiii care sunt educați astfel. Sunt perfect de acord că pentru unii copii (și părinți) sistemul școlar public poate fi o variantă mai bună. E foarte important însă ca părinții să nu aștepte totul de la „profesioniștii plătiți.” Chiar dacă nu aveți timp, făceți-vă timp. Timpul nu e o scuză când vine vorba de propriii copii. E o problemă de priorități. Copiii pot învăța mai repede cu părinții pentru că sunt atașați emoțional de ei. Părinții pot motiva copilul mai repede și mai bine decât orice profesionist. Pentru ei suntem mai importanți decât cei mai buni „profesioniști.” Ei au nevoie în primul rând de noi, nu de „profesioniști.” Citiți acest articol din Time Magazine pentru a vă convinge. Căutați pe net și veți găsi multe alte surse care susțin această idee. E o idee cât se poate de simplă, logică și… evident, nu e nevoie să ne-o dovedească niciun studiu.

Multor profesori nu le va păsa la fel de mult ca părinților dacă elevul lor învață sau nu. Pentru mulți profesori este locul lor de muncă de la care abia așteaptă să plece. Într-o oarecare măsură e o atitudine naturală. Oricât suflet ai pune, nu pui la fel de mult precum ai pune când e vorba de propriul copil. Nu spun că nu sunt profesori care nu pun suflet, am multe cazuri pozitive în minte, dar chiar și dacă o fac, nu ai cum să fii foarte eficient când trebuie să înveți un număr mare de copii. Ești obligat să folosești o metodă pentru toți.
Ce e de făcut? Părintele să suplimenteze fiind și „profesor” acasă. Dacă mă întrebați pe mine, e o pierdere de timp pentru copil să învețe și la școală și acasă. E o dovadă a lipsurilor sistemului. E decizia fiecăruia cum vrea să procedeze și, evident, depinde de disponibilitatea fiecăruia, de finanțe și timp, dar în situațiile în care părinții sunt în stare (din mai multe puncte de vedere) homeschooling-ul este o variantă de luat în calcul.

Până de curând am fost un sceptic al homeschooling-ului crezând că îmi voi trimite copilul în sistemul școlar public. Vom vedea pe parcurs, dar pentru primii ani am hotărât să facem homeschooling. Acestea sunt doar câteva motive pentru care am ales asta.

PS: A nu se înțelege că generalizez. Doar am vrut să scot în evidență o tendință parentală pe care n-o consider sănătoasă. Sunt sigur că mulți părinți nu acționează așa, dar am văzut destui care gândesc întocmai cum n-ar trebui.