Domnul este lumina și mântuirea mea. Dilema lumânării de la căpătâiul străbunicului

Toți din familia bătrânului Petre Cruceru, bunicul meu, se întorseseră la Domnul, fiind primii credincioși baptiști din Comuna Potcoava (sat Valea Merilor). Unchii mei, Radu și Gică, soțiile lor Voica și Leana, sora tatălui meu, Zamfira și mama lor, Tudora Cruceru, s-au botezat toți odată în anul 1950, la râul Plapcea, în timp ce tata era la canal, deținut pentru credință. Botezător a fost păstorul Arvat Ioan de la Balaci care a venit pe jos peste 30 de km pentru acest botez. Preotul Friptu Elisei a refuzat să le dea adeverință de părăsire a bisericii ortodoxe, dar s-au botezat oricum deși legea nu prevedea asta. Tata nu a putut să se boteze decât după ce a venit de la canal în 1951, fiind botezat de pastorul Gheorghe Pop de la București, tot fără adeverință de la preot. Singurul dintre frații Cruceru care nu s-a botezat a fost fratele mai mare, Marin, din cauza soției care l-a amenințat că îl părăsește. Deși nu a făcut legământul, unchiul Marin a fost un fel de credincios independent, nebotezat și neafiliat toată viața lui.  Bătrânul Petre nu a fost de acord cu copiii și soția lui, dar a acceptat văzând schimbarea produsă în ei. Cea mai bună și fericită schimbare a fost a soției care era o femeie aprigă la gură și foarte colerică. Tudora lui, care îl cicălea zi de zi, s-a schimbat și a devenit mai blândă decât credea el vreodată că poate fi.

Tataie Petre era foarte bisericos și foarte cinstit, de o moralitate recunoscută de toți cei din sat. Mergea duminică de duminică la biserica ortodoxă din sat Continuă lectura