NB: Am scris acest text în dimineața zilei de 26.02.2022, la două zile după începerea războiului. Am zis să aștept ca să nu vorbesc la cald. Sunt tot mai convins de această părere. Rețineți, e doar o părere.

Invazia rusă a Ucrainei ne-a șocat pe toți. Ucrainenii cât și rușii au fost la fel de șocați. Chiar și mulți soldați ruși n-au știut spre ce se îndreaptă. Este încă devreme să vorbim de o victorie militară de o parte sau alta, dar, dincolo de războiul armatelor, se știe deja învingătorul moral: Ucraina fără doar și poate. Rusia a invadat un vecin pașnic. Acest vecin am fi putut fi noi, românii. Slavă Domnului că nu ne învecinăm cu rușii deși ei vor să se învecineze cu noi.

Puterea și anii lungi la putere i-au luat mințile lui Putin. În loc să se înțelepțească, vârsta l-a făcut și mai nesăbuit. Deceniile de putere i-au oferit ocazia să se înconjoare cu yesmeni, să controleze media și să sugrume (la propriu în unele cazuri) opoziția. Ce să mai vorbim de echilibrul puterilor în stat, e total absent. Putin face mișcări militare nesăbuite care costă mii de vieți deja, iar asta nu poate arăta decât disperarea lui. După planurile coapte la Kremlin în ultimii ani, sfătuitorii militari au estimat o incursiune militară de câteva zile până va cădea Kyivul. Socoteala de la Kremlin nu se potrivește cu cea de la Kyiv. Invazia aceasta este o nebunie criminală.

De aceea în democrație există limite de mandate, pentru că puterea se urcă la cap. Când crezi că tot ce-ți mai rămâne de dovedit este să scrii și să rescrii istoria, iei decizii oarbe. Acesta este sindromul Nebucadnețar. Însă puțini lideri politici primesc de la Dumnezeu o a doua șansă precum regele babilonian. Este nevoie și de un Daniel lângă. Echilibrul puterilor în stat este esențial pentru a nu se concentra toată puterea în mâinile unei singure persoane.

Ucrainenii luptă dincolo de orice așteptări ale rușilor. De altfel, nici țările vestice nu se așteptau la o așa rezistență militară. Cine s-ar fi așteptat oare? Și dacă Kyivul va fi cucerit, și dacă Zelenski va fi capturat și omorât, invazia începută pe 24 februarie reprezintă începutul căderii lui Putin. Rezistența va continua pe termen lung dacă vestul nu se va opri din a pune presiune pe Rusia, va livra armament și bani Ucrainei, iar capul lui Zelenski nu va fi tăiat.

Cum pot ști asta? Nu pot spune în ce formă și măsură va fi căderea acestuia, dar sunt convins că e începutul.

Trăim în era informației rapide. Asta nu ajută doar luptătorii pe front. Accesul rapid la informație datorat tehnologizării ieftine și în masă reprezintă un progres fenomenal al ultimilor ani. Asta a schimbat fața războaielor mai mult decât putem anticipa. Evident, trebuie să existe acces în masă la tehnologie ca populația să poată avea un impact. Ce am văzut în Ucraina este că fiecare cetățean devine un jurnalist de război. Din satul lui, din colțul lui de lume poate arăta lumii fața războiului.

Astăzi, războiul nu se mai rezumă doar la cifre reci. Accesul rapid la informații oferă o față suferinței. La marginea Europei se dă un război, un război cu o față cât se poate de umană. Pozele cu copii care plâng după tații lor, fetele care își îmbrățișează iubiții îmbrăcați în echipament militar, oamenii adăpostiți în metrou, videoclipurile cu rachete care lovesc clădiri rezidențiale, cozile de la vamă sunt mii și mii de fețe ale războiului. Ultimii 80 de ani au schimbat complet fața lumii. Populațiile din vest în special, dar și omenirea în general (desigur, sunt conștient că sunt și excepții) au prins gustul păcii. Iar când ai două, trei generații care nu au cunoscut războiul, începi să uiți ce înseamnă războiul și tragediile lui. Trezindu-ne ca în orice altă zi, suntem invadați de imagini care ne arată fața războiului pe toate sursele de informare posibile. Deși suntem doar simpli cetățeni, avem puterea să punem presiune pe conducătorii noștri să ia măsuri. Cu cât locuiește într-o țară mai puternică, cu atât e mai importantă vocea fiecărui cetățean. Această presiune datorată empatiei generată de imaginile tragediei se traduce, mai devreme sau mai târziu, în măsuri care influențează războiul și rezultatele lui. Elveția a făcut referendum pentru a decide dacă vor îngheța sau nu bunurile multor lideri ruși. Fața războiului pe care au putut-o vedea elvețienii a dus la o decizie istorică pentru această țară cunoscută pentru neutralitatea sa.

Empatia i-a făcut pe americani să piardă războiul din Vietman și tot empatia i-a anatemizat pe americani în ochii lumii datorită războiului din Irak (plus justificarea falsă a acelui război). Mamele care și-au pierdut copiii pe front, luptând într-un război în care nu cred, sunt o forță care nu trebuie subestimată. Soțiile rămase văduve, copiii rămași orfani, sunt fețele cele mai dureroase ale războiului. Chipul sângerând al soldatului mort la ordinul unui dictator disperat se va imprima pentru tot restul vieții pe chipul celui suferind.

Dacă omenirea a câștigat ceva în ultimul secol la nivel psihologic, acel ceva este empatia maselor.

Războiul nu mai este ce a fost. Nu mai înseamnă doar cifre ca pe vremea lui Stalin. Are o față pe care o pot vedea toți cetățenii planetei care au acces la cel mai ieftin telefon cu internet. Iar fața războiului nu poate fi decât hidoasă și dureroasă. Inevitabil, oamenii vor căuta un vinovat. Iar vinovatul nu poate fi decât agresorul. Putin.
Pictorul războiului este Putin. Însă puterea lui a fost pictată și ea de mulți responsabili. Pictorii puterii lui sunt toți oamenii sistemului rus care l-au susținut: politicienii, oligarhii, militarii și soldații care au acceptat să meargă în acest război. Nu trebuie însă uitați cetățenii de rând care l-au votat, l-au susținut și au tăcut în fața abuzurilor din Cecenia, Georgia, Crimeea, Donbass, Ucraina cât și a multor cetățeni abuzați sau omorâți chiar în Rusia. Toți aceștia, cu pensule mai mici sau mai mari, l-au pictat pe „Putler”. Iar în aceste zile, dictatorul de la Kremlin pictează fața războiului pe chipul a milioane de oameni. Pictează hidos, cu sânge mânjit de decenii. Acum doar arată lumii ce era în inima lui de ani de zile. Pictează război, ură, durere, suferință, crime, fratricid, distrugere, sărăcie, agonie. Asta este fața lui Putin și a războiului pe care îl pictează. Aceasta este adevărata față de la care vesticii au întors ochii timp de două decenii și au privit spre cifrele economice. Dar acum nu mai pot face asta. Cetățenii lor au privit fața războiului în ochi.

Ascultam știrile în timp ce conduceam spre o biserică în care urma să predic, iar „știrile” prezentau poveștile refugiaților de la granița Siret. Copii, mame, soții. Toți sufereau din cauza războiului. Cine privește în ochi fața războiului, n-are cum să nu se lase sensibilizat. N-ai cum să nu empatizezi cu ei și să nu te gândești: dacă ar fi fost România atacată? Dacă ar fi fost soția și copiii mei care ar trebui să fugă într-o altă țară? Și-atunci am plâns. Am plâns cu cei ce plâng. Pentru că nu poți să faci altceva când privești în ochi fața războiului. De aceea foarte mulți români au răspuns cu atât de multă empatie și au ajutat cum au putut ei mai bine. Cinste lor.

Fața războiului va învinge fața hidoasă a lui Putin. Rusia e tot mai singură și mai săracă. Cred că Kim Jong-un se simte mult mai bine zilele acestea pentru că nu mai este el cel mai urât om al planetei. Cum și când va cădea Putin n-are cum să spună nimeni. Însă fața războiului îi va veni de hac.