Paradoxul persecuției comuniste

Paradoxul persecuției comuniste este că torționarii au vrut să-i ducă pe creștini în închisori pentru a le mânji conștiința, dar mulți au ieșit de acolo cu una mai curată decât era când au intrat. Au vrut să îi facă să cedeze pradă instinctului, dar nu au făcut decât să le întărească voința de a lupta și mai mult cu firea. Au vrut să le fure caracterul, dar de fapt i-au făcut să crească în acesta. Au vrut să le fure intelectul, dar au reușit să răspândească cultura punând în celulele întunecate cele mai sclipitoare minți. Au vrut să le sfareme onoarea precum spargi o vază, dar din cioburile cu care le-au vărsat sângele s-a născut un castel care eclipsează onoarea vazei dintâi. Au vrut să le taie glasul, dar nu au reușit decât să dea aripi și picioare vocilor lor neobosite de a spune adevărul despre comunism întregii lumi. Au vrut să-i facă niște trădători, dar au reușit să-i transforme în exemple demne de urmat de noi toți. Pentru fiecare lucru pe care comunismul îl ura  cineva a fost gata să moară: pentru adevăr, pentru caracter, pentru onestitate, pentru cultură, pentru iubire de semeni. Nu, comunismul nu a omorât adevărul, doar l-a îngropat pentru o vreme. Comunismul nu a omorât creștinismul, doar l-a îngropat o scurtă vreme ca acesta să învie la o nouă viață aducând de la întuneric la lumină, de la moarte la viață, de la minciună la adevăr și mai mulți oameni.

Noi, urmașii celor persecutați, avem datoria să rostim adevărul Continuă lectura