E imposibil ca cineva să înțeleagă corect toate doctrinele biblice. Oricât de „curați” și ortodocși ne-am crede, niciunul nu va putea să înțeleagă perfect fiecare învățătură în parte. Desigur, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să căutăm să înțelegem intenția autorilor și a Autorului Scripturii, nu înseamnă că nu trebuie să ne luptăm cu procesul exegetic și hermeneutic ca să vedem care sunt argumentele și în ce direcție ne îndreaptă acestea.

Fac această afirmație curajoasă pentru a anula orice atitudine de superioritate a vreunuia dintre noi care ar fi ispitit să creadă că cineva  ar putea fi în posesia doctrinei ortodoxe absolute. Dacă astfel stă treaba, cum de mai permite Dumnezeu cuiva să intre în Cer?

Realitatea este că intrarea noastră în Cer nu este pe baza doctrinei susținute.  Calviniști sau arminieni, cesaționiști sau continuaționști, premileniști sau amileniști, Dumnezeu acceptă în Cerul Său din toate categoriile acestea create de noi. Îndrăznesc să spun chiar evoluționiști teiști în ciuda a ce veți gândi unii dintre voi.

Stai puțin, cine crede va fi mântuit, iar credința această presupune să crezi o anumită doctrină: că Hristos s-a născut, a trăit, a murit pentru a plăti pentru păcatele noastre și a înviat a treia zi după Scripturi. Acesta e  miezul Evangheliei, o știm cu toții. Asta trebuie să credem.

E interesant cum Dumnezeu, în mila Sa, a acceptat în Rai oameni care au deviat de la idealul învățăturii Sale. Avraam, chiar și după întâlnirea cu Dumnezeu, a fost poligam. Doctrina sa despre familie nu era pusă la punct. N-a citit destul Grudem. L-a aprobat Dumnezeu? Cu siguranță că nu, idealul îl vedem încă din grădină și apoi acesta e reafirmat de Mântuitorul. Aceeași situație o întâlnim și la cu Iacov.

Oare ce credea tâlharul de pe cruce despre doctrina despre Dumnezeu? Chiar sunt curios care era poziția lui asupra baticologiei? Ce să mai zicem de ispășirea prin Hristos, despre învierea Domnului care nici măcar nu fusese împlinită? E o situație excepțională, frate.

Dacă nu primim mântuirea pe baza doctrinelor pe care le susținem, înseamnă că nu acesta e modul prin care o menținem. Nu ne spun frații noștri calviniști asta mereu? Nu spun aceste cuvinte pentru a minimaliza importanța doctrinei corecte. Ne șlefuim doctrinele pe tot parcursul vieții. Apostolul Pavel, cel mai de seamă teolog care a trăit vreodată, ne spune că trebuie să ajungem la statutul în care să nu fim „purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire” (Efeseni 4:14).

Este important ca fiecare dintre noi să conștientizeze că, într-o măsură mai mare sau mai mică, este un eretic. Un eretic inconștient de învățătura în care greșește. Când vom conștientiza această realitate vom accepta că s-ar putea să susținem o învățătură greșită. Poate atunci nu vom mai fi atât de vehemenți în a-i critica pe alții care înțeleg anumite învățături adiafore diferit (nu vorbesc de diferențele în cele esențiale care ar trebui să ne fie clare după aproape 1700 de ani de la crezul nicean).

Ne naștem eretici și, dacă ne pocăim, murim mai puțin eretici. Până când nu-l vom vedea pe Dumnezeu față în față și ne va explica fiecare învățătură în parte vom continua să fim eretici. Cunoașterea în parte se va sfârși atunci, la fel și ortodoxia parțială. Le vom cunoaște pe toate pe deplin.

Iată și un ultim gând la care vreau să meditați: de ce suntem gata să cităm sau să promovăm ce este bun de la teologi ce au trăim înaintea noastră (exemplu Tertullian, Athanasius, Augustin, Luther, etc.) conștienți fiind de faptul că anumite învățături sunt contrare celor personale în aspecte esențiale, dar ne ferim să cităm sau să aprobăm ceva cu care suntem de acord, dar care este susținut de un teolog contemporan care are o înțelegere diferită asupra altor învățături? Nu înseamnă că dacă îl citezi aprobator pe (să zicem) Bart Ehrman ești de acord cu tot ce spune acesta. Același lucru e valabil și în cazul lui (să zicem) Miroslav Volf.

Dacă Augustin ar fi trăit astăzi și ar fi promovat toată învățătura sa ar fi fost catalogat eretic de protestanți și nu numai. Dar pentru că 2-3 învățături de ale sale au fost atât de apreciate și sănătoase suntem gata să-l iertăm și să trecem cu vederea peste cele heterodoxe. De ce n-am avea aceeași atitudine față de teologii contemporani cu care nu cădem de acord în toate, dar în altele îi aprobăm? Să fie oare imaginea pozitivă cu care Luther l-a îmbrăcat pe Augustin? Să fie istoria cel care la făcut să pară atât de valoros în ochii protestanților?

Să nu uităm: numai mila Sa ne deschide Cerul, nu doctrina noastră ireproșabilă. Trebuie să renunțăm la atitudinea noastră de superioritate și să învățăm smerenia inclusiv în felul în care ne susținem doctrinele.

PS. Deși m-am jucat cu semantica termenului „erezie”, sunt sigur că ați prins ideea. Ca bonus vă ofer un articol de pe blogul lui Tim Challies în care se încearcă o definire a ce înseamnă eretic și apostazie și sfaturi despre cum să evităm apostazia.