Următorul pasaj este preluat din „Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor.” Mi s-a părut foarte important rolul conștiinței în raport cu pedeapsa. Iată ce scriu autorii:

„Când un copil regretă sincer ce a făcut, nu este cazul să se treacă la alte măsuri. El și-a învățat lecția și s-a căit; într-un asemena moment, pedeapsa poate fi distrugătoare. Daă acel copil regretă sincer și-și manifestă remușcările, ar trebui să vă bucurați. Asta înseamnă că are o conștiință vie și sănătoasă.

Ce anume controlează comportamentul copilului (sau al adultului) când nu trebuie neapărat să se comporte adecvat? Da, într-adevăr, o conștiință sănătoasă. Și care este materia primă din care își poate plămădi o conștiință? Vinovăția. O anumită doză de vinovăție este necesară în dezvoltarea unei conștiințe sănătoase. Și oare ce va face ca vinovăția să nu existe? Precis că ați ghicit-pedeapsa, mai ales cea fizică. Cine își pedepsește copilul când acesta se simte deja sincer vinovat pentru comportamentul său îi va distruge acestuia capacitatea de a-și dezvolta o bună conștiință. Într-o asemenea situație, pedeapsa produce de obicei doar mânie și resentimente.

Atunci când copilului îi pare sincer rău pentru comportamentu lavut, în loc să-l pedepsim, trebuie să-l iertăm. Prin exemplul iertării îl veți învăța o lecție frumoasă pe care copilul o va păstra până la vârsta adultă. Trăind experiența iertării de către părinți, el învață să se ierte și ulterior să-i ierte și pe alții. Ce dar frumos este acesta! Ați văzut vreodată un copil ce avea remușcări sincere în legătură cu o faptă comisă și care a fost iertat de părinți? Aceasta este o experiență foarte rară și de neuitat. Iubirea care izvorăște din sufletul copilului este copleșitoare.”

Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Garry Chapman și Ross Campbell, 135-136.