Cei 3 Mesia așteptați în iudaismul primului secol

În iudaism, Mesia a fost mult așteptat, iar lunga așteptare a determinat speculații mai mult sau mai puțin bazate pe Scripturi. Trei funcții au dominat escatologia mesianică în iudaism și anume cele de rege, preot și profet. Fiecare dintre aceste slujbe a fost dată inițial prin ungere, iar ulterior primele două prin descendenți:

1. Samuel îl unge pe Saul ca împărat (1 Sam. 9:15-17, 9:27-10:1), dar ulterior îl unge în locul acestuia pe David (1 Sam. 16:1,11-13);

2. Aaron este uns de Moise ca mare preot (Ex. 29:7; Lev. 8:12). Ex. 28:41 afirmă că și fiii săi trebuie unși ca preoți; poporul îl unge pe Țadoc preot în 1 Cronici 29:22

3. În 1 Împ. 19:16, Ilie primește poruncă de la Domnul să-l ungă pe Elisei ca profet pentru a deveni succesorul său.

În toată istoria lui Israel, nicio persoană nu a deținut toate cele trei funcții. Motivul este că slujba de preot și cea de împărat erau condiționate succesoral. Prin urmare, era imposibil ca unul din fiii lui Aaron să poate fi în același timp și un fiu al lui David. Din acestă cauză escatologia mesianică intertestamentală nu concepe posibilitatea ca o singură persoană să îndeplinească toate cele trei funcții, motiv pentru care se vorbește despre două sau chiar trei persoane ce îndeplineau aceste funcții.

Cele mai de preț materiale ce pot oferi cititorului contemporan o perspectivă cât mai aproape de realitatea istorică a credințelor escatologice avute de evrei înainte de apariția creștinismului sunt textele găsite la Qumran începând probabil cu sfârșitul anului 1946 sau prima parte a lui 1947. Lawrence Schiffman afirmă că în acest teritoriu arid s-a format o comunitate despre care se presupune că era condusă de preoți țadochiți, aceștia părăsind Ierusalimul după ce macabeii și-au însușit funcțiile preoțești.  Câteva din documentele de la Qumran aduc în discuție așteptările mesianice și aduc lumină asupra acestora.

Textele manuscriselor nu sunt întregi dată fiind vechimea lor, dar, în ciuda lipsei întregului context, diversele titluri date lui Mesia sunt utile pentru înțelegerea așteptărilor escatologice din acea perioadă. De exemplu, în 1QSa 2:14, 17 („Regula congregației”) apare expresia „Mesia lui Israel”, iar în 4QPBless 2-5 („Binecuvântarea patriarhală”) „Mesia neprihănirii, vlăstarul lui David.”8   În 4QFlor 1:11, un comentariu exegetic (midraș) al textului din 2 Samuel 7:11c, 12b, c, 13, 14a este de asemenea numit „Vlăstarul lui David.” Aceste dovezi cât și altele nemenționate elimină orice urmă de îndoială cu privire la așteptarea acestei comunități a unui Mesia davidic, dar întrebarea este dacă acesta era, în concepția grupării religioase, însoțit de un altul sau mai multe personaje mesianice după cum se poate înțelege din alte texte.

Texte ce indică o pluralitate mesianică

Un pasaj din „Documentele de la Damasc” (prescurtat CD) pare să susțină așteptarea a doi Mesia, acest lucru fiind sugerat de formula „Mesia lui Aaron și Israel” (CD 8:24); unii cercetători au susținut că folosirea pluralului pentru substantivul „mesia”este soluția potrivită deși acesta nu era utilizat de autorul textului. Ulterior, pluralul a fost întâlnit în manuscrisul 1 QS 9:11 („Statutul comunității): „până când vor veni profetul și unșii (n. tr. „Mesia” la plural) lui Aaron și al lui Israelui.” Joseph Fitzmyer, recunoscutul erudit ce a studiat în detaliu manuscrisele de la Qumran, comentează asupra acestei fraze: „Aici așteptarea include un profet (ex: un profet ca Moise menționat în Deuteronom 18:15,18), un Mesia (preot) al lui Aaron și un Mesia (rege sau davidic) al lui Israel.” Craig Evans consideră că fraza „fiii uleiului” din 4Q254 frag. 42, cât și pasajele amintite anterior, susțin o perspectivă diarhică a celor doi Mesia ce implică o persoană ce îndeplinea funcția preoțească și o alta pe cea regală, iar aceasta reflectă o acceptare a doi lideri mesianicide către comunitatea de la Qumran.

Este de asemenea posibil ca modelul davidic să fi fost aplicat escatologiei mesianice în perioada intertestamentară. Împăratul David a condus poporul cu sprijinul altor două

personaje importante și anume profetul Natan și marele preot Țadoc. Un exemplu al autorității acestora este evident în episodul încoronării lui Solomon, cei doi îndeplinind ordinul împăratului David de a-l unge pe Solomon ca împărat peste Israel (1 Împărați 1:32-34). Autoritatea le este recunoscută atât de împărat, întrucât doar ei aveau această autoritate de a-l pune pe Solomon în această funcție prin ungere, cât și de popor, deoarece acesta acceptă ungerea făcută de profetul Natan și preotul Țadoc în locul celei săvârșite de preotul Abiatar,

cu susținerea conducătorului militar Ioab, în persoana lui Adonia. În virtutea conlucrării dintre slujba de împărat, de profet și de preot poporul îl acceptă pe Solomon ca și împărat.

Lawrence Schiffman analizează problema celor doi Mesia și abordează dintr-o perspectivă istorică prezentând alte cupluri de personaje aflate în roluri de conducere în Israel pentru a indica spre modelul urmat de autorii scrierilor de la Qumran:

Două ideologii mesianice separate coexistă în documentele sectare. Una, ca și cea a iudaismului rabinic, vorbește despre un anume mesia care va fi „Odrasla lui David”, adică vlăstarul davidic. O abordarea total diferită vorbește despre un mesia aaronit preoțesc, care este un mare preot escatologic eficient și un mesia temporar al lui Israel ce va conduce peste problemele politice… Această paradigmă mesianică a doi lideri bazată pe modelul Moise/Aaron și Iosua/Zorobabel, a fost mai târziu aplicată lui Bar Kokhba și marelui preot Eleazar în răscoala lui Bar Kokhba (132-135 d. Hr.).


14  Lawrence Schiffman, Qumran and Jerusalem: Studies in the Dead Sea Scrolls and the History of Judaism (Grand Rapids: William B. Eerdmans Publishing, 2010), 108–10.

Prin urmare, ideea existenței a doi Mesia pare să fie doar refolosirea unui model mai vechi. De asemenea, aceasta se datorează și imposibilității raționale de a avea un urmaș pe linie paternă concomitent din linia lui. Aaron și din dinastia lui David.

Așteptarea celor 3 figuri mesianice în Noul Testament

Apostolul Ioan prezintă în începutul evangheliei sale un episod ce indică tiparul escatologic întâlnit în scrierile de la Qumran. Într-un mod asemănător cu al unui interogatoriu, liderii religioși își trimit câțiva din reprezentanții lor pentru a-l întreba pe Ioan Botezătorul despre identitatea sa spirituală (Ioan 1:19-28). Acesta este întrebat pe rând dacă este unul din următoarele trei personaje: Hristosul, Ilie sau prorocul. Corelarea acestui pasaj cu cele trei personaje escatologice menționate în 1 QS 9:11, profetul și unșii lui Aaron și Israel, a dus la speculația că Ilie este unsul lui Aaron, „dar nu există dovezi solide că gruparea de la Marea Moartă a făcut vreodată legătura între Ilie și preoția țadokită.” În cazul acestei paralele, Hristosul ar fi unsul lui Israel, cel care îndeplinea funcția de rege, cel de-al treilea personaj fiind cel mai ușor de identificat.

Dacă această comparație este valabilă, atunci așteptările escatologice ale comunității retrase la Qumran erau, cel puțin în această privință, asemănătoare cu ale reprezentaților religioși din Ierusalim. Întrucât în interogatoriul lor îi prezintă lui Ioan pe rând câte o  identitate escatologică înseamnă că ei așteptau trei persoane diferite, fiecare având o anumită funcție și diferite îndatoriri.

Acest text este o mică parte din lucrarea mea de licență, „Rolul lui Melhisedec în demonstrarea preoției lui Hristos” (2012). Din păcate, noul format wordpress nu m-a lăsat să păstrez notele de subsol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s