Iată recenzia mea, așa cum v-am promis.

În 2013, pastorul John MacArthur a lansat cartea Foc Străin în cadrul conferinței cu același nume. Atât cartea cât și conferința au stârnic multe reacții așa că am hotărât să o studiez ca să-mi pot face o idee personală. La sfârșitul anului 2014 aceasta a apărut deja tradusă la editura Multimedia, Arad, așa că am profitat de această ocazie ca să fac o recenzie a ediției în limba română.

Cartea este intitulată „Foc Străin: Pericolul Întristării Duhului Sfânt printr-o Închinare Falsă.” Ideea de foc străin este preluată din episodul vetero-testamentar în care fiii lui Aaron, Nadab și Abihu, aduc înaintea Domnului foc străin, iar aceasta provoacă sfințenia lui Dumnezeu să-I pedeapsească (Levitic 10:1-3). „Problema păcatului lor a fost că s-au apropiat de Dumnezeu într-o manieră…inadecvată, fără reverența care se cuvenea” (pag. 11). Asemănător lor, în zilele noastre există o lipsă crasă de ireverență față de Dumnezeu Duhul Sfânt. Autorul își propune să prezinte o analiză atentă a mișcării carismatice punând învățăturile acesteia față în față cu Scripturile. Pastorul american descrie pericolul acestei mișcări ce întrece barierele confesionale astfel:

„În ciuda erorii lor teologice grosolane, carismaticii pretind acceptare în rândul mișcării evanghelice tradiționale. Iar evanghelicii au cedat în mare parte acestor cereri, răspunzând cu brațele larg deschise și cu un zâmbet de bine-venit. Procedând în felul acesta, în mod involuntar, evanghelicii tradiționali au invitat în tabăra lor un dușman. Porțile au fost deschise zgomotos pentru un cal troian de subiectivism, empirism, compromis ecumenic și erezie (pag. 15-16).”

Scopul pentru care MacArthur scrie această carte este acela că socotește că „este timpul ca biserica evanghelică să ia poziție și să restaureze o focalizare adecvată asupra Persoanei și lucrării Duhului Sfânt” (pag. 18).

Cartea este împărțită în trei părți, prima numindu-se „confruntarea falsei treziri spirituale.” După un survol plin de exemple al practicilor frauduloase ale unor lideri carismatici, autorul se întoarce în timp pentru a prezenta, preț de un capitol, felul în care fenomene numite supranaturale au început să-și facă loc în biserici în secolul trecut.

John MacArthur, pe baza dovezilor istorice, prezintă învățătura primilor vorbitori în limbi din secolul al XX-lea, și anume că limbile vorbite, susțineau aceștia, erau înțelese de diferite popoare de pe pământ, fiind dialecte inteligibile. Chiar au trimis misionari în perioada următoare în Japonia, China și India. Nimeni nu a înțeles însă limbile în care pretindeau acești misionari că vorbeau. După aceste eșecuri a fost nevoie de o redefire a acestui „dar” din moment ce era evident că nu mai puteau susține că vorbeau dialecte înțelese de oameni. După prezentarea istoriei începutului fenomenului carismatic, MacArthur arată în continuare cum a ajuns gândirea pozitivă să își facă loc printre liderii acestei mișcări în creștere, dar și alte idei ce nu aveau și au de-a face cu creștinismul. Continuă lectura →