Mai întâi de toate trebuie să clarific și să spun  că nu e vorba de o generalizare. Există și destule exemple care nu se încadrează în această afirmație. Iată la ce mă refer când pun această întrebare: am văzut reacții antipatice față de teologia patristică când am făcut referire la vreun text chiar și din partea studenților la teologie și chiar a unora care sunt mai mult decât studenți. Nu unul, nu două, nu doar în școala în care am studiat. Este legitimă o astfel de atitudine?

Eu cred că nu. Mulți nici nu s-au sinchisit să citească câtuși de puțin despre autorii teologiei patristice, ce să mai spun despre citirea scrierilor patristice. Tertullian, Origen, Athanasius, Augustin? La gunoi cu ei. Primul montanist, al doilea eretic, al treilea, ei, nu prea avem ce zice de rău, dar găsim ceva dacă vrem, al patrulea, loial statului, probleme cu mariologia, eretic și el. Gata, i-am catalogat pe toți repede și acum putem să-i aruncăm la gunoi. Nu-i chiar așa de simplu. Fundamentele noastre doctrinare se datorează unora dintre acești teologi. Cu ajutor lor, în unele cazuri Dumnezeu s-a folosit și de eretici, s-a ajuns la formularea ortodoxă despre doctrina Sfintei Treimi, despre umanitatea/divinitatea lui Hristos și multe alte învățături. În ultimii 2-3 ani am ajuns să înțeleg Scripturile în același mod în care l-au înțeles și majoritatea părinților bisericii în două domenii mari: escatologia și învățătura despre divorț și recăsătorie. Am ajuns la aceste concluzii nu pornind dinspre textele patristice înspre textul Scripturii, ci așa cum e și normal: dinspre textul Scripturii înspre textele patristice. Am fost surprins inițial, dar ulterior am văzut că aceștia nu contraziceau Scriptura (vorbesc de aceste două domenii), dimpotrivă. Unanimitatea acestora în problema recăsătoriei este absolut surprinzătoare. Continuă lectura →