Acest text este parte a unei cărți despre viața bunicului meu, Florea Cruceru. Chiar astăzi se împlinesc 70 de ani de la arestarea lui.

Imediat după ce a avut loc discuția cu cei cinci popi, s-au petrecut unele schimbări care tatălui meu nu i s-au părut deloc suspecte. Pentru el făceau parte din cotidianul zilelor acelea. Își vedea de treabă la câmp, prin curte, lucra cu hărnicie și cânta foarte mult. Cântările de la Oastea Domnului îi erau tare dragi și fie le fluiera, fie le cânta. Iarba creștea frumos, fusese o primăvară frumoasă cu ploi la timp și aștepta vara ca să o cosească pentru cele două capre. Vara era aproape. Dar a observant că de foarte multe ori jandarmii veneau și stăteau de vorbă cu vecinii, iar unii dintre ei au avut curajul să-i spună că, de fapt, îi întrebau despre feciorii lui Cruceru, dar mai ales întrebau despre tata. Erau foarte interesați să afle ce avea de zis despre noul partid care era la putere, despre Stalin sau despre Dej. Din când în când veneau și când aveau loc slujbe, joi seara sau duminica. Treceau pe uliță și se opreau să vorbească cu oamenii. Unul dintre ei, Nicolae Coșereanu, prieten cu tata, oprea să discute cu el banalități și, din când în când, mai scăpa câte o înjurătură la adresa comuniștilor. Tata nu era deloc interesat de politică și, dacă fusese vreo fărâmă de interes, dispăruse odată cu întâlnirea cu Isus. Așa avea să fie toată viața lui, lipsit de interes față de politică și preocupat total de Împărăție. La începutul lunii mai, tata a început să fie chemat la postul de jandarmi și să dea declarații despre perioada la Oastea Domnului și despre întâlnirile lor. Postul de Jandarmi era la Sinești, în fosta Primărie.[1]