Tema finanțării bisericilor (cu precădere BOR) a fost des amintită în ultima vreme. Comparația cea mai întâlnită este între numărul de spitale și cel de biserici. Mai întâi de toate trebuie spus că NU toate cultele sunt finanțate de stat. Toate cultele au dreptul să primească o sumă decisă de stat dar NU toate o fac. În al doilea rând, numărul de biserici amintit (cam 18.000) cuprinde toate cultele religioase, nu doar cele creștine, inclusiv cele care nu sunt finanțate de stat. 13.000 dintre acestea aparțin Bisericii Ortodoxe. Nu toate au fost construite de stat și nu toate sunt întreținute de stat. Haideți să vedem cum funcționează finanțarea bisericilor.

Statul alocă o sumă de bani pe an. Dacă e an electoral, de obicei mai mult. Această sumă (în 2015, conform acestui articol de pe Mediafax, au fost alocate 130 milioane de lei) a fost împărțită la toate cultele (109.7 milioane din această sumă au mers către BOR) după criterii neclare. Într-o oarecare măsură se ține cont de numărul enoriașilor, dar sumele diferă de la an la an și la fel și procentul. Următoarea afirmație a raportului APADOR-CH din 2008 e valabil și în 2015:

Cu toate că acest sprijin se realizează prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat sau de la bugete locale, deci din banii contribuabililor, publicul din România nu are acces la informaţii privind criteriile în baza cărora statul sprijină sub diverse forme activităţile comunităţilor religioase sau la ce nivel se ridică suportul acordat fiecărei grupări religioase.

Banii nu sunt distribuiți direct către culte, ci către administrația locală. Aici este o mare bubă a sistemului. Politicienii locali sunt cei care decid în cele din urmă cum sunt împărțiți banii. Dacă există biserici locale care refuză banii în cazul cultelor care n-au conducere centralizată, politicianul poate decide ce face cu surplusul, la ce alte culte sau parohii îl distribuie. Și așa apar conflicte de interese și intră în discuție influența, prieteniile, apartenența religioasă și mita.

Nu numai că finanțarea este nedreaptă pentru unele culte, dar este nedreaptă pentru toți cetățenii. Dacă ești ateu, banii tăi unde se duc? Dacă sunt Creștin după Evanghelie, să zicem, dar parohia mea refuză să primească bani (cunosc astfel de cazuri), de ce să meargă banii contribuabililor respectivi către salariile unui imam, să zicem?

Bisericile trebuie să fie separate de stat. Indiferent de cult. Bisericile trebuie finanțate de oameni privați. Așa se poate vedea dacă o biserică e funcțională, dacă se poate susține din bugetul care intră în vistieria proprie din donații private. Oare câte biserici s-ar închide astfel? Nu așa gândim și acționăm în viața de zi cu zi?

Există și sisteme de finanțare alternative. În Germania, Austria, Islanda și alte țări europene există o taxă cultică anuală plătită de fiecare cetățean. Taxa respectivă (e vorba cam de 1% din veniturile anuale) merge către cultul de care se declară că aparține. În Islanda inclusiv ateii plătesc această taxă, iar banii ateilor merg către cultură. Forme asemănătoare există în celelalte țări menționate. Un astfel de sistem ar fi echitabil pentru toți, inclusiv pentru atei. Ai finanța doar cultul de care aparții, suma fiind dată cultelor la nivel național și nu local. Cine nu vrea să aibă vreo apartenență cultică poate alege unde vrea să direcționeze taxa sa (de exemplu, spre educație, cultură sau chiar sănătate) precum se procedează și cu cei 2%.

Spitalele ar putea avea de câștigat de pe urma unui astfel de sistem de finanțare a cultelor în cazul în care cineva ar dori să direcționeze taxa sa către sănătate. Atunci raportul dintre biserici și spitale ar fi irelevant pentru că ar fi un sistem echidistant, nepartizan și nu s-ar putea reproșa nimic niciunei biserici. Inclusiv și pentru atei.

Datoria statului este să garanteze libertatea religioasă și de conștiință, nu să fie un arbitru partizan între culte, între cetățenii religioși și nerelegioși.