Îmi aduc aminte de o cuvântare susţinută de „mentorul” meu. Eram mai mulţi tineri şi ne-a zis să ne întoarcem către cel de lângă noi şi să-i spunem următoarele cuvinte: „Tu eşti mai bun decât mine!”. Prima dată mi-am spus în sinea mea: „Dar de ce să-i zic asta?”, apoi, după ce m-am gândit mai bine, întrebarea s-a modificat puţin: „De ce nu?”.

Noi, românii, avem o zicală care spune multe despre natura umană: „Decât codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş”. Ce înţeleg eu de aici? Că unul dintre cele mai grele lucruri pe care sunt oamenii dispuşi să le facă, este să renunţe la ego, la orgoliu şi să se recunoască „inferiori” altora. Mulţi dintre noi mai degrabă ne-am petrece toată viaţa invidiind astfel de persoane, punându-le beţe în roate, bucurându-ne de eşecurile lor, decât să admitem că ei sunt peste noi în anumite lucruri. Orice, dar…