Mai întâi de toate trebuie să clarific și să spun  că nu e vorba de o generalizare. Există și destule exemple care nu se încadrează în această afirmație. Iată la ce mă refer când pun această întrebare: am văzut reacții antipatice față de teologia patristică când am făcut referire la vreun text chiar și din partea studenților la teologie și chiar a unora care sunt mai mult decât studenți. Nu unul, nu două, nu doar în școala în care am studiat. Este legitimă o astfel de atitudine?

Eu cred că nu. Mulți nici nu s-au sinchisit să citească câtuși de puțin despre autorii teologiei patristice, ce să mai spun despre citirea scrierilor patristice. Tertullian, Origen, Athanasius, Augustin? La gunoi cu ei. Primul montanist, al doilea eretic, al treilea, ei, nu prea avem ce zice de rău, dar găsim ceva dacă vrem, al patrulea, loial statului, probleme cu mariologia, eretic și el. Gata, i-am catalogat pe toți repede și acum putem să-i aruncăm la gunoi. Nu-i chiar așa de simplu. Fundamentele noastre doctrinare se datorează unora dintre acești teologi. Cu ajutor lor, în unele cazuri Dumnezeu s-a folosit și de eretici, s-a ajuns la formularea ortodoxă despre doctrina Sfintei Treimi, despre umanitatea/divinitatea lui Hristos și multe alte învățături. În ultimii 2-3 ani am ajuns să înțeleg Scripturile în același mod în care l-au înțeles și majoritatea părinților bisericii în două domenii mari: escatologia și învățătura despre divorț și recăsătorie. Am ajuns la aceste concluzii nu pornind dinspre textele patristice înspre textul Scripturii, ci așa cum e și normal: dinspre textul Scripturii înspre textele patristice. Am fost surprins inițial, dar ulterior am văzut că aceștia nu contraziceau Scriptura (vorbesc de aceste două domenii), dimpotrivă. Unanimitatea acestora în problema recăsătoriei este absolut surprinzătoare.

Critica textuală, o altă disciplină privită cu mare scepticism (ca să nu folosesc un cuvânt mai aspru-despre acest subiect cu altă ocazie), s-a folosit de citările Scripturii din textele patristice pentru a reconstrui și compara textele citate cu manuscrisele avute la dispoziție. Oare e puțin lucru acesta?

Multe dintre învățăturile părinților au fost greșite, chiar eretice, unii dintre ei au fost oameni împinși de ambiții și putere, dar textele patristice ne prezintă o perspectivă unică asupra Bisericii din primele secole, cele mai timpurii texte în care vedem cum au fost intepretate pasaje biblice, cum au fost aplicate, în ce au înțeles Scriptura greșit, în ce au manipulat-o abuziv, dar și în ce au înțeles-o corect. A disprețui teologia patristică înseamnă a arunca la gunoi cea mai importantă sursă de informare asupra Bisericii din primele secole.

Și totuși, de unde acest dispreț al evanghelicilor?

Ortodoxia își joacă și ea rolul ei aici. Să fiu clar, nu spun că e vina ortodocșilor, e vina noastră. Ne-am născut și am crescut într-o țară majoritar ortodoxă. Intrăm fie că vrem sau nu în discuții cu ortodocșii și multe dintre discuții fac referire la tradiție și, implicit, la părinții bisericii. Când un evanghelic vede câtă valoare este acordată părinților bisericii în detrimentul Scripturii începe să capete dispreț pentru textele patristice din pricina respectului său pentru Scriptură. Astfel, în mintea evanghelicului se crează o strânsă asociere între teologia patristică și ortodoxie.

Și unii și alții greșim. Evanghelicii greșesc pentru că subestimează teologia patristică, iar ortodocșii pentru că o supraestimează. Nu cred că vreun text patristic poate fi pus pe același pediestal cu Scriptura la fel cum nu cred că nu e corect să încercăm să demontăm argumentele ortodoxe golind de valoare teologia patristică. Este nevoie de echilibru.

Textele patristice trebuie interpretate prin lumina Scripturii și uneori n-ar strica să încercăm și invers (puteți să puneți piatra jos, vă rog, sau gândiți-vă mai atent la afirmația mea aparent eretică), doar pentru a ne asigura că am înțeles Cuvântul cum trebuie. Să nu uităm, hermeneutica și exegeza noastră nu sunt inerante.

Încă un lucru. Acest dispreț este accentuat de conceptul Sola Scriptura, atât de viu în mintea evanghelicului. Tot evanghelicul știe acest slogan și se mândrește cu el. Oare înțelegem noi însă acest concept al reformatorilor cum l-au înțeles ei? Trebuie să-l interpretăm doar literal? Despre Sola Scriptura altă dată. Spun doar atât: verificați de câte ori îl citează Luther pe Augustin sau alți părinți ai bisericii. Dacă nu sunteți convinși de valoarea textelor patristice, treceți și la Calvin. Sigur va fi destul ca să vă convingeți.

Doresc ca acest articol să fie un apel ce ne face pe noi, evanghelicii, să nu mai subevaluăm textele patristice. Nu le voi pune niciodată pe picior de egalitate cu Scriptura, dar nici nu le voi dezbrăca de valoarea lor imensă.