Am rămas dator cu acest articol pe care îl aveam scris, dar nu l-am pus pe blog. Primele două părți au fost postate acum câțiva ani.
În acest articol vom privi la problemele TM și totodată la argumente care arată că numerele LXX sunt cele originale. TM are la bază un singur manuscris complet: Codex Leningradensis (1008-1009 d. Hr.). Este cel mai timpuriu text ebraic întreg, iar la acesta se adaugă codex Aleppo (aproximativ 920 d. Hr.) și Cairensis (pe colofonul său este indicat anul 895 d. Hr.), ambele incomplete și de origine masoretică. Manuscrisele LXX sunt cu 5-6 secole mai vechi. Deși există multe manuscrise timpurii care confirmă în cea mai mare parte TM (mai ales manuscrisele de la Marea Moartă), nu avem fragmente timpurii de la Qumran cu Geneza 5 și 11. În ce privește manuscrisele grecești, cele mai importante sunt codex Alexandrinus, Vaticanus și Sinaiticus. Pe lângă aceste codice, există alți autori și mai timpurii care citează numerele LXX. Flavius Josephus urmează LXX, la fel și Demetrius, Eupolemus, Hipolit al Romei, Iuliu Africanul și mulți alții. Primul care adoptă numerele TM este Ieronim (a doua jumătate a secolului IV d. Hr.), traducătorul Vulgatei. Acesta a avut un rol esențial în faptul că TM a devenit textus receptus.
Una dintre cele mai importante mărturii timpurii este cea a lui Josephus care spune din începutul scrierilor sale că a folosit manuscrise ebraice pentru a prezenta istoria poporului său (De Antiquitate Judaica I.1:2). Flavius Josephus amintește că generalul Titus a luat ca pradă, din templu, perdeaua sfintei sfintelor și un sul al Legii pe care le-a ținut în propriul palat, iar sulul a fost parte a procesiunii victorioase când au intrat în Roma (De Bello Judaico 7.150). Din scrierile sale, se poate subînțelege că Josephus a avut acces la aceste suluri mai târziu, pe când se afla în Italia. Titus însuși l-a rugat și a insistat ca să-i ofere diferite lucruri, dar Josephus a considerat că cea mai importantă valoare sunt libertatea câtorva persoane și cărțile sacre. Prin urmare, scriitorul evreu a avut acces la suluri importante din templu și s-a folosit de ele când și-a scris istoriile. Acesta era preot, din familie levită de preoți, și trebuie să fi știut limba ebraică.
Deși nu-l are pe cel de-al doilea Cainan în lista genealogică din Geneza 11, acesta urmează cifrele LXX aproape în totalitate. Putem deduce că folosește manuscrise ebraice și pentru că se poate observa o traducere liberă a tuturor numelor din ebraică în greacă, diferite de traducerea LXX, uneori folosind variante cât se poate de creative.
Eusebiu (d. Hr. 310) i-a acuzat pe evrei că au scăzut vârsta paternității în mod intenționat în textul proto-masoretic. (Vezi cartea lui Eusebiu, Cronici, capitolele 23-25).[6] Primul părinte care i-a acuzat pe evrei de modificarea Scripturii a fost Iustin Martirul (vezi Dialogul cu Trifo 71).
Sigur, toate aceste acuze patristice nu sunt suficiente pentru a dovedi cine a modificat numerele. Variantele sunt două: fie TM a scăzut vârsta nașterii cu 100 de ani, fie LXX a crescut-o cu 100 de ani. Problemele interne ale TM în Geneza 5 și 11 sunt următoarele (unele au fost deja amintite în acest articol sau cele anterioare):
- Piramidele sunt construite înainte de potop conform TM
Acest argument este des invocat de atei. În conformitate cu TM, piramidele ar trebui să fi fost construite înainte de potop. Piramida lui Djoser, cea mai veche piramidă, a fost construită în 2600 î. Hr. aproximativ. [1] Piramidele nu dau dovadă că vreun potop ar fi trecut peste ele. Ar fi fost îngropate cel mai probabil sau distruse de către potop. În plus, națiunile au luat ființă doar după divizarea de la Babel. Totodată, și la Babel a fost nevoie de multă forță de muncă pentru construirea turnului, probabil un număr similar cu marile piramide. Se estimează că a fost nevoie de 20-30.000 de muncitori pentru a construi piramida lui Khufu.[2] Or, conform cronologiei TM, au trecut aproximativ 100 de ani de la potop până la evenimentul de la turnul Babel, în vremea nașterii lui Peleg (Geneza 10:25). La o rată de creștere a populației de 6%, adică peste rata cea mai mare a unei țări din ziua de astăzi,[3] presupunând că nimeni nu a murit sub 100 de ani, ar rezulta o populație a globului de 2036 de persoane în 100 de ani.[4] Arheologia, inconsecvența internă și evenimentele biblice amintite în Geneza contrazic cronologia masoretică. Până la urmă, datarea unor construcții atât de importante pot fi un indiciu important și clar. Prima piramidă este datată pe baza carbonului în jurul anului 2600 î. Hr. Potopul este plasat în 2348 î. Hr. de episcopul Ussher, iar creația în anul 4004 î. Hr. Calculele sale sunt greșite și după numerele TM, anul potopului fiind 2518 î. Hr., iar anul creației este 4174 î. Hr. Însă de la potop mai este nevoie să treacă sute de ani bune pentru a plasa evenimentele anterior menționate întrucât este nevoie de divizarea națiunilor la Babel și dezvoltarea Egiptului până la construirea piramidelor. Djoser este al doilea rege din cea de-a treia dinastie, deci au mai fost alții înainte de el. Numerele LXX dau aproximativ 550 de ani între potop și turnul Babel și în jur de 1200 de ani între potop și nașterea lui Avram, timp suficient pentru dezvoltarea populației globului.
Trăgând linia până aici, populația globului ar fi fost mult prea mică pentru construirea turnului Babel, divizarea națiunilor și construirea piramidelor. În plus, piramidele ar fi trebuit să fi fost construite înainte de potop. Însă piramidele nu au urme de erodare cauzate de un cataclism imens precum potopul. Acestea nu ar fi supraviețuit unui potop global fără să fie acoperite de sedimente.[5] Iată că ateii au dreptate când invocă acest argument, este unul solid. - Există creșteri bruște ale vârstei paternității
În Geneza 5, vârsta nașterii din TM se aliniază brusc LXX în cazul lui Iared, Metusala și Lameh. Dintr-o dată, vârsta crește cu 100 de ani. De ce? Pentru că dacă nu ar fi făcută această ajustare, respectivii ar trăi după potop, scenariu imposibil. Eusebiu observă acest aspect și îl folosește ca argument împotriva numerelor TM (Cronici 25) - Conform TM, Sem și Arpacșad îngroapă 6-8 generații după ei, un mod total nenatural de scurgere a vieții
Am zis între 6 și 8 generații pentru că depinde dacă va fi acceptat Cainan ca autentic sau nu. Priviți la schema cronologică din josul paginii care arată generațiile pe care le-a îngropat Sem.
Acesta a fost probabil cel mai îndurerat om de pe pământ. Până la 8 generații au murit înainte de el. A îngropat cel puțin 6-7 generații de nepoți! În ciclul natural al vieții, copiii își îngroapă bunicii și părinții. De fiecare dată când acest ciclu nu este respectat în Geneza 1 la 11 este adresată problema trecerii timpurii a patriarhului respectiv. Este vorba de Enoh care este luat de către Dumnezeu și despre fratele lui Avraam, Haran (Geneza 11:28). Falsa moarte a lui Iosif scoate cel mai bine în evidență suferința părinților când copiii primii. - Vârsta paternității lui Nahor este 29
Ultimul argument mi se pare unul dintre cele mai puternice. De ce contează așa mult vârsta lui Nahor? Dacă vârsta originală din textul primar ar fi fost 29, LXX n-ar fi avut nicio problemă să adauge 100 de ani. Însă dacă vârsta la care Nahor devine tată este 79, atunci este imposibil ca 100 de ani să fie scăzuți din 79. Prin urmare, alegerea a fost ca modificarea să fie jumătate din 100, standardul și măsura schimbărilor anterioare. Acest argument arată că vârstele nu au fost crescute cu 100 de ani, ci 100 de ani au fost scăzuți. - Avem doar 352 de ani de la potop la Avram
Conform TM sunt doar 352 de ani de la potop până la nașterea lui Avram. Acest număr este insuficient pentru înmulțirea populației globului ca să se divizeze și să se dezvolte culturile sumeriene și egiptene, să fie populat Canaanul și tot OAA. Nu doar rata creșterii populației contează, ci și timpul necesar pentru construcții și dezvoltarea abilităților necesare precum prelucrarea bronzului. Asta înseamnă mult prea puțin timp pentru episodul Nimrod, Babel și dezvoltarea civilizațiilor sumeriene și egiptene. E nevoie ca populația să crească, iar aceasta necesită un timp mult mai mare. Avram circulă în tot Cornul Fertil, în Egipt, și toate aceste regiuni sunt populate și au orașe dezvoltate.

Așadar, cred că există suficiente argumente pentru a demonstra că varianta cronologică originală se găsește în LXX. E adevărat că există și acolo mici erori precum vârsta lui Metusala (subiect adresat în a doua parte din serie), dar acestea sunt evidente. În fond, acesta este rolul criticii textuale, să caute să rezolve problemele de copiere. Motivele pentru care iudeii au modificat numerele din Geneza 5 și 11 sunt multiple și reprezintă o discuție separată.
[1] Vezi https://www.smithsonianmag.com/history/inside-tombs-saqqara-180977932/, accesat 13.09.2021.
[2] http://giza.fas.harvard.edu/faq/, accesat 13.09.2021.
[3] Rata de naștere a populației Siriei în anul 2021 este de 5.32%. Vezi https://www.statista.com/statistics/264687/countries-with-the-highest-population-growth-rate/. Accesat 13.09.2021.
[4] Dat fiind că Noe nu a mai avut copii după potop, calculul a fost făcut pornind de la 6 persoane (Iafet, Sem, Ham și soțiile lor). Calculatorul și formula folosită pot fi găsite pe următorul site: https://www.omnicalculator.com/math/exponential-growth. Accesat 14.09.2021.
[5] Aceste argumente sunt acceptate și de susținătorii cronologiei TM, însă argumentează că trebuie modificată cronologia Egiptului, a piramidelor și a ziguratelor cu sute de ani. Vezi https://answersingenesis.org/archaeology/ancient-egypt/were-the-pyramids-built-before-the-flood/, accesat 13.09.2021.
[6] Pe lângă Eusebiu, și Iulian de Toledo (642–690 d. Hr.), Iacob de Edessa (640–708 d. Hr.), George Syncellus (m. 810 d. Hr.), și Bar Hebraeus (1226–1286 d. Hr.) au făcut afirmații similare.
